septembrie-
frunze mute ce cad dintr-un nuc
ce stie de cand s-a nascut data la care
fi-va cazut.
mai aproape de tine c-o spaima,
pamantule-
mai departe de tine c-o sfada,
cerule, visatorule-
mai departe de tine c-o neneascuta iubire,
pamantule
mai aproape de tine c-o negraita durere vie,
omule.
pentru greselile ce le-am facut
am fost pusa iarasi cu fata catre zidul cel mut
oamenii si-au intors iarasi privirile
si doar in ochii curatiti de ale lacrimilor virtuti
pot sa-mi descopar, iata, si chipul
cel nestiut.
sa izolam nebunii-n care ni se oglindesc
viciile-
sa izolam nebunii care ne striga pe numele
de care n-avem habar-
sa izolam nebunii care ne scot la iveala mizeriile,
chinurile-
sa respingem verdele, albastrul si mai ales
vindecarile.
ii iubim pe vindecatori, pe shamani
dar sa arate asa cum vrem noi-
poate mai obtinem de la ei ceva in plus-
poate reusim sa-i legam de patima noastra-
hahaha
ce mai vis nobil,
fermecator!
sa-i infieram pe nebuni, ziceti voi
cei sanatosi.
sa le punem o eticheta in frunte
sa le acoperim steaua de pe cerul mintii plapande
sa le scuipam coroana de vita
ce le-a fost asezata
pe tample.
poate asa o sa dormim si noi mai bine!
poate asa mizeriile sufletesti sau tainele sufletului
vor sta bine ascunse
si nu le vor mai rosti in gura mare
nebunii!
ah! iubiri de-o viata, de-o clipa sau de-o secunda!
prieteni de-o viata care n-ati invatat sa rupeti in doua
painea primita
care va-ntoarceti acasa cu portofelul inca plin de bani
fara sa fi impartit, din inima,
un ceai sau o tigara,
macar-
plecati de la mine,
umbre bolnave si otravite!
plecati din sufletul meu si din sufletele celor dragi -
plecati, voi, umbrelor, care primiti, dar n-ati invatat nici macar
o cearta sa suportati
cum se cuvine!
plecati de la mine, cei care credeti care credeti ca a imparti
din putinul sau multul pe care-l ai
te compromite.
cine in grija cui este?!
cand te indeamna cineva:
ai grija de ea!
inca n-ai inteles ce-ti spune:
ai grija de ea
ai grija de tine!
bolnavi suntem toti, va spun.
bolnavi cu sufletele putedre,
mucegaite.
atata ca unii privim catre cerul albastru si catre iarba cea verde
cautand al vindecarilor aprig rost
iar altii scormonim mereu in acelasi egoism si aceeiasi mizerie
sperand sa-L mai fentam pe Dumnezeu
pret de un zlot.
pe drumul ce duce catre noi insine
singuri ne vom sfarsi,
fiecare-
singuri-
sau poate in bratele Dumnezeului mut
ce graieste copiilor Sai
viitorul
prezentului
trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu