celor care m-au trezit intr-o alta lume

 Am citit ieri intr-o carte de povesti ca cea mai puternica arma impotriva goblinilor sunt versurile, caci ei urasc poezia de orice fel, iar pe unele nu le pot suferi deloc. Se pare ca le displac atat de mult versurile pentru ca nu sunt in stare sa le compuna ei insisi. :) Imi amintesc, de cand am citit pasajul acesta, de multe momente in care le raspundeam celor care ma enervau, cu cate o poezie sau un vers... "Nu stii ca numa-n lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi?!" sau "Din bube, mucegaiuri si noroi, iscat-am frumuseti si preturi noi" sau "Cand nu te vad, ce nu ti-as spune iar cand te vad vreau sa te-ascult..." sau "De dor de tine vad iarba inverzind" sau "Ea il privea pe Dumnezeu, eu il vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru"... Versuri, versuri, versuri de inspaimantat goblinii din adancul muntelui din inima, din suflet... Pentru ca "viata insasi este cheia inaltarii noastre", dupa cum spunea un drag frate.

"Nu frumosul, o nascocire omeneasca intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume... " (Liviu Rebreanu)

„! şi acest cîntec este numai pentru tine
(şi este numai pentru bunătatea ta)
care din somnul morţii mă trezeai pe mine
cum maica mea din somnul morţii mă trezea,
care din somnul morţii mă trezeai pe mine
cum maica mea din somnul morţii mă trezea !

! tu-mi aminteai trezindu-mă că înviasem,
că înviasem şi că-n veci voi învia,
mă-nduioşai precum demult mă-nduioşasem
cînd maica mea deasupra mea îngenunchea,
mă-nduioşai precum demult mă-nduioşasem
cînd maica mea deasupra mea îngenunchea !

! tu-mi aminteai trezindu-mă că înviasem,
că înviasem şi că-n veci voi învia,
uitai să-mi spui că-n somn de tine-adînc uitasem,
uitasem tot ceea ce-n veci nu poţi uita,
uitai să-mi spui că-n somn de tine-adînc uitasem,
uitasem tot ceea ce-n veci nu poţi uita !”

Cezar Ivănescu, Rosarium (Legenda aurea)