Iacob si Ingerul

care a fost, fi-va si este

poem dedicat spiridusului Speelee

capatul unui fir de aur l-am prins

tinandu-ma de el am pornit pe carare

dar apoi, din neant, o voce severa astfel mi-a soptit:

- poate ca ne-am incalcit, suflete!

poate ca demult, candva, cineva- si-a tradat propriul suflet

si poate va dura o vesnicie aceasta dez-legare!

poate ca intalnindu-se pe drum cu a sa jumatate

va deslusi sufletul ca acea jumatate candva, si ea

pe sine insasi s-a tradat
intr-o negandita visare.

mieii plangeau in noapte, plangeau

ca si cand stiau de la nastere gustul amar-

am luat lacrima, am dus-o la gura-

gura amutise de spaima unui gand turbat!

am luat lacrima, am incercat sa mi-o pun pe tampla cununa

dar tampla mi-a trezit creierul 

si din el, amintirea a sangerat 

si-a tot sangerat

pe fir daca-as merge, 

pe fir inapoi daca-as merge

as innebuni de durere, de spaima, de dor-

- nu privi inapoi! a spus atunci daimonul meu

inapoi viata nu este!

inapoi e doar plansul, deznadajduitul de miel

inapoi e mereu o straina poveste.

inapoi e pestera umbrelor-

inainte e cararea cununilor.

nu te inspaimanta, mi-a spus daimonul meu!

ai sa vezi, inainte e o vestire de veste.

ce e acest altceva, am intreabat eu?!

ce e acest altceva?

dar tu cine esti? - a intrebat daimonul meu.

cine esti tu, care nu-mi dai pace sa dorm?!

eu sunt fata care l-a visat nascandu-se pe Nichita- i-am spus eu.

Eu sunt nebuna din viitor

care l-a visat- nascandu-se- pe Nichita.

Bine, fie, atunci am sa-ti raspund, a zis daimonul meu

am sa-ti raspund pentru ca iti asumi nebunia fiintei care si-a gasit rostul:

torsul fuiorului descalcirii incalcirilor timpului.

ce e aceea sinceritatea fiintei, l-am intrebat?

n-am stiut niciodata...

ce e aceea sinceritatea fiintei?!?

cand unu plus unu egal unu

cand unu plus unu egal trei

cand unu plus unu nu e niciodata doi

aceea e sinceritatea fiintei! mi-a spus

si acum, du-te!

imbratiseaza-ti fratii si bucura-te cat mai e timpul bucuriei!

bucura-te cat mai e timpul bucuriei.

mai mult nu mi-e ingaduit sa-ti spun.

si a plecat ingandurat daimonul meu

si am murit de dorul lui-

si-am inviat de dorul lui-

si el o vreme nu mi-a mai raspuns.

si m-am facut mica, din ce in ce mai mica- 

si el s-a facut tot mai mare

pana cand l-a rapus dorul de propria visare-

si m-a ranascut iarasi din dorul lui.

cine esti tu? m-a intrebat el.

sunt eu, Nichita- 

care i-am scris Laurei un poem de poveste!

i-am raspuns.

si-a plecat confuz daimonul meu

pe cand eu zambeam fericita de nebunia visului meu.

care a fost, fi-va si este.

viata prin celalalt

Aceasta postare se adreseaza numai acelora care isi doresc sa paseasca in Noul An oleaca mai responsabili fata de neam, familie, semeni, frati, straini, eretici, pagani, pacatosi si rautaciosi de toate soiurile si felurile. Eu cred ca am sa ascult aceasta conferinta pana cand am sa pricep si in somn ca de raul pe care-l VAD in jurul meu, in viata mea, in fratii mei, in semenii mei- nu e nimeni vinovat, in afara de mine! 
Avem mult de munca la noi insine, dragii mei. 

Cine are urechi de auzit, sa auda!

"Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca nimeni nu ne poate face niciun rau. 
Si ca nimic nu ne poate face rau. Si spunea el mai departe ca raul vine din raportare. Ca raul din afara sau binele din afara nu ne patrunde magic, nu vine peste noi si intra peste noi in mod automat, fara noi. Si daca exista rau in noi, raul acela nu-i un transfer din afara in interior, ci este o realizare: raul nostru, raul din sufletul nostru ii produsul nostru, noi il producem. Raul altuia ii produsul lui. El nu se transfera la mine. 
Eu pot sa accept raul din afara si plecand de la el, sa-l activez pe al meu si sa produc, sa produc. Dar nu-i un transfer de rau sau de bine, ci se produce inauntru. Si-atuncea, totul tine de raportare. Noi putem, prin credinta, sa introducem numai lucruri pozitive inauntrul nostru, numai lucruri bune, chiar daca din afara ne vin si bune si rele. Asta-i un lucru extraordinar. Treaba nu este sa ajungi undeva unde sa nu mai fie rau. Exista rau peste tot. Sunt demoni si la manastire si vin sa-ti faca rau. Deci nu poti sa scapi! - sa existi undeva sa nu mai fie rau deloc in afara ta si ai scapat! Nu asa se scapa! 
Ci printr-o raportare suprarationala, o raportare duhovniceasca la exterior poti sa convertesti totul in bine.

Hai sa va dau un exemplu: proorocul David, cand a fost dat jos de pe tron de fiul lui, Abesalom, a ramas cu o armata mai mica, cu conducatorul oastei lui Ioab si mergeau, se retrageau. Au trecut pe langa casa cuiva si acel om care locuia acolo a inceput sa il huleasca, sa vorbeasca urat la adresa lui David. Si atunci Ioab, conducatorul oastei lui i-a zis: 
- Porunceste sa ma duc sa-i tai capul! Cum vorbeste el asa cu regele lui Israel? 

Si David a zis: 
- Nu, lasa-l, ca pentru pacatele mele i-a poruncit Dumnezeu sa ma huleasca! 

Deci vedem doua tipuri de raportare: a lui Ioab- rationala, critica si a lui David- suprarationala, prin credinta duhovniceasca! Si cum el a intors acel rau in bine! Plecand de la raul ala si raportandu-se asa, suprarational, duhovniceste, el a inceput sa-si vada pacatele, sa intre in sfera pocaintei, sa se caiasca pentru pacatele lui si sa se inalte! Deci iata raul din afara cum s-o transformat in bine in launtrul lui. Pentru ca s-o raportat duhovniceste la el. 

In schimb nu s-o-ntamplat acelasi lucru la Ioab- care s-a raportat rational. 

Deci, dintr-o raportare duhovniceasca la tot ce te-nconjoara, poti sa intorci totul in favoarea ta. Totul iti pooate deveni mantuitor daca te raportezi duhovniceste. Deci asta presupune credinta, asta presupune relatia cu Dumnezeu. Deci iata cum putem sa intoarcem totul in favoarea noastra. Si daca ceva din afara totusi ne vatama, ne face rau launtric, asta inseamna ca nu ne-am raportat cum trebuie la realitatea respectiva sau poate ca avem corespondent inauntrul nostru cu raul din afara. Si raul si binele din afara trebuie sa gaseasca corespondent in noi ca sa ne influenteze intr-un fel sau altul. Daca nu exista acest corespondent nu ne poate influenta. Deci iata: curatirea vietii noastre si raportarea noastra duhovniceasca la tot ce ne-nconjoara intoarce totul in favoarea noastra. Zicea Avva Antonie ca de la aproapele vine si viata si moartea. 

Si am putea spune ca viata si moartea vine din noi, dar intr-adevar, prin aproapele. Dar tine de noi asta. Deci tine de noi ca sa vina Viata de la aproapele sau sa-mi vina moartea de la aproapele. Zicea el... pentru ca daca il dobandim pe fratele, pe Dumnezeu il dobandim si daca gresim fratelui lui Dumnezeu gresim. Deci ce-l face pe aproapele mantuitor pentru mine sau distrugator? RAPORTAREA MEA.

Iar ca eu sa am mereu o raportare duhovniceasca- o raportare care sa converteasca raul in bine, raul cel din afara care vine spre mine sa-l converteasca in bine, asta inseamna ca eu sa fiu mereu intr-o lucrare de convertire, de sfintire si de indumnezeire. 

Parintele Iustin Miron, Manastirea Oasa

un fel de cersetor in visul tau

poem dedicat hobbitului

te-am visat.
sau poate tu esti cel ce m-a visat.
cred ca ne-ai visat pe toti cand cazusesi obosit printre talhari
ne-ai visat asa cum nimeni inaintea ta n-a indraznit a ne visa.
ne-ai visat buni, blanzi, darnici, iertatori
ne-ai visat chiar si al iertarilor dor.
si desi nu mai stiu in al carui zbor al visului suntem
as vrea sa cred ca am ales candva, demult
 sa fiu un fel de cersetor
in visul tau...

coborasesi, murind intr-o intunecime adanca

un loc in care si eu coborasem candva-
numai ca tu ai avut viata in tine
si rand pe rand, ne-ai aprins inimile celor ce te-am stiut
adevarat.

poate ca ai luat niste unde-gand, m-am gandit-

poate ca ai impletit parul timpului in mai multe spice-

poate ca de aceea in teasta m-a strafulgerat un suspin

poate ca te visez- mi-am spus

poate ca te visez cand, de fapt, sunt de mult ferecata intr-un rece mormant.
dar apoi am auzit sfanta toaca batand:

era inima-mi din mormant-
era vie fiindca tu-  in visul tau bland
ne-ai vazut pe toti buni si ne-ai inviat
rand pe rand.

ce bucurie sa te pot imbratisa si in afara mea!

ce bucurie a visului- sa pot pastra chiar si in groapa adanca
amintirea vie, gingasa, duioasa, plapanda.
pesemne ca aici, in groapa, imi bate inima ta
cum altfel s-ar putea explica ca inca te mai pot visa
dupa atatea rataciri prin haita flamanda?!

sa fie oare, groapa mea- tarana ta?!
e visul meu parte din steaua ta?!
e visul meu realitatea ta?!
e visul tau realitatea mea?!
e groapa mea pamantul tau?!

e gandu-ti
scriitura mea?

****************

am pasit cu sfiala in acea intunecime carunta

mai erau acolo cativa prieteni comuni

dormeau acolo, erau bine, pareau odihniti, 

desi putin cam adormiti pentru vremurile in care traim-

tu plecasesi iar inaintea mea...

ne vedem atat de rar-
o data la noua ani-

si uite, pe peretele camerei tale ai desenat o floare

si era acolo o dedicatie pentru celalalt:

RIP, LAURA!

desenasesi floarea iertarii-

stiam pur si simplu ca e floarea iertarii
desi nu stim niciodata cum se face ca stiam.

as fi vrut sa plang o zi, sau doua sau noua

dar atunci un gand mi-a soptit despre o alta amintire pe care sincer,
n-am de gand s-o arunc in aceasta lume infulecatoare de perle.
e-o amintire atat de frageda si vie
incat am sa aleg sa o pastrez a fi  cea mai de suflet 
taina-a mea.

eram deja nascuta si poate n-ar fi trebuit sa-mi amintesc

insa mi-am amintit ce n-ar fi trebuit sa-mi amintesc
si poate ca amintirea asta inca vie
e singura ce m-a tinut de fiecare data-n Viata
cand m-am prabusit ca fulgerul
in lagarul fiintei.

~Ramai in Pace, LAURA~

si poate ne vom intalni si noi mai des!

Nu stiu ce vreau. sau STIU. sigur ca STIU:

as vrea sa pot sa cred ca esti mai mult

decat un vis de-al meu.

si NU! nu am sa tac.
pentru ca chipul tau e-n fiecare chip pe care-l pot vedea
cand pot sa-L vad pe El in chipul tau,
 in fratii mei, in Steaua Stelelor-

in inima cea vie-a fiecaruia.


**********************************

"L-am cautat pe Dumnezeu si nu L-am gasit, m-am cautat pe mine insumi si nu m-am gasit si cand l-am cautat pe fratele meu i-am gasit pe toti trei." Parintele Pantelimon

Daruind vei dobandi

Va recomand si va indemn sa ascultati sau sa cititi aceste miunate cuvinte VII:

Nicolae Steinhardt- Daruind vei dobandi

poate ca dormi si ma visezi

ca o duminica a sufletului meu

ma intorc acolo unde cuvintele se aprind rand pe rand

ca niste stele clipind la vederea unei gratii 

strapunse

poate ca dormi si ma visezi spre adancul marii pasind-

poate ca dorm si te visez invocand numele lui Hristos, in sfarsit-

plutind apoi pe brate invizibile, gata sa te cuprinda

ori de cate ori umbrele te-or povatui a cadea 
ori te-or indemna a fugi.

se cade mai usor in gand decat in fapta!

dar maini de lumina tesute din duhuri pure de sfinti

ne vor prinde, cazand si ne vor sopti si ne vor raspunde-

pentru ca ei au probat caderile far' de sfarsit- 

apoi insasi arhanghelul a grait:

nu va temeti! nu va temeti! 

caci vestea e buna!

apoi au venit ploile si Sfantul Ilie

prin dreapta sa manie ne-a povatuit.

(am aflat si eu asta de la niste talhari asezati la dreapta, pe cruce

cand corbii te privesc c-un ochi gata sa te-nspaimante

tu intoarce-te inspre tine si asculta indemnul

inteleptului, despovaratului Copil)

iti trezeste inima Copilul 

pana vede dincolo de ghimpoasele maracini

povestea tanjirilor sufletului tau chinuit 
de atatea si atatea intentii bune

.................

cand ne prabusim, 

nici o minune din atatea minuni

nu ne mai recunoaste chipul cel inasprit-

cand ne prabusim, 

nu ne mai sunt alaturi decat cei care-au probat, inainte de noi

zona interzisa a asprelor ganduri tesute.

de acolo, de pe taramul inzapezit-

ei, fratii tai adevarati, cu ochii deschisi spre ale tale doruri cernute

te vor striga iarasi si iarasi pe nume 

pana cand iti vei aminti:
SI-TI VEI AMINTI-

ca aruncandu-te candva in lava din vulcanul fiintei-

un dor a ramas pururi nestins

si-atunci

ca o duminica a sufletului tau

te vei intoarce acolo unde cuvintele se vor aprinde rand pe rand-

acolo unde cerul si pamantul dansa-vor impreuna

pe-o muzica ce ne va aminti 
gandul unui gand negandit:

Lumina lumineaza-n intuneric

si intunericul n-a biruit-o!

sub aripa pulsului

se ia un gand din vazduhul adanc-

se asculta cu atentia vulturului soaptele lui

se cioplesc colturile veninoase

si se pastreaza un bob din veninul vindecator al celui dintai sarpe.

i se da o forma gandului

o forma imprumutata de la pasarea cea maiastra-

se coboara gandul in inima

se scalda gandul in focul pulsului 

apoi se zice de trei ori:

ptui! ptui! ptui! nimeni sa nu te deoache!

esti maiastru, gandule, 

zboara linistit in lume si nu te inspaimanta prea tare

de ochii care vor sa te sfarme-

nimeni nu se va atinge de tine

cata vreme vei pastra aprins rugul inimii.

se rosteste intentia zborului pe gandul slefuit

pana cand gandul va deveni una 

cu CuVantul.

apoi se iese in lume-

se privesc cu ochiul stang fiintele drepte

pana se inclina fiinta din prea incrancenarea conservatoare

inspre arzatorului dor al copilariei geniale

de la nastere nascut stang.

se apleaca capul in partea stanga
pentru a se inalta spre cerestile graiuri emisfera cea dreapta

care nicicand nu va accepta sa fie sluga.

abia atunci poti sa-ti deschizi gura

caci de-abia atunci din ea va tasni cantul cel mut al pasarii maiastre

fiecare aripa cautand cate-un culcus in cate-o inima 

care pregatitu-s-a mai dinainte sa-si primeasca

aripile pe dinauntru.

daca insa ieslea inimii

nu va fi curatita inainte de venirea pasarii zborului-

daca inima e inca locuita de preaplinul umbroaselor fiinte ale vazduhului

va pleca maiastra catre alte inimi-

pana-si va gasi ingerimea salajul

unde sa-si poate deschide aripile si acolo sa-si ascunda capul 

sub aripa pulsului 

si-apoi

 sa se odihneasca.

multi-chipurile

se scotoceste bine prin cotloanele templului 

la nevoie se scoate din ascunsul inimii 

buzduganul, sabia sau arcul.

i se arunca intai un avertisment neghiobului:

potoleste-te, ma! cu gandul cel rau

avem nevoie disperata de ganduri bune, ma

dar nu de spinari slugarnice, 

intelegi, ne-totule?!

nu mai pot sa vad slugarnicia asta luand 
chipul libertatii-

daca esti sluga, macar fii sluga pana la capat, mama ei...

iti inveti  fantomele sa te urmeze intru pacea asta fatarnica, frate-

mai scuteste-ma, pe cuvant.

am plecat, gata, poti dormi linistit-

blandetea nu te mai priveste ca un junghi in chipul cel stang-

doar n-o sa-mi spui acuma

ca nu poti, fara ea, sa-ti iei distinctiile, 

averile si banii?!?

doar n-o sa vrei sa joc pentru tine

tocmai acest rol crucial, prietene...

ai vrut sa plec, am plecat:

blandetea, zambetul mi le-am sters de pe chip

mi-am luat si eu o personalitate, 

ai asteptat momentul asta atata timp...!

imi vad de ale mele doruri, vise, suspine,

e mult mai bine asa, pe cuvant,

si pentru mine dar mai ales pentru tine.

doar n-o sa-mi spui acum ca s-a trezit in tine 

dorul de zambetul idiotului print?!

a plecat pe alta planeta, dragul meu

si-am aparut eu, cu arcul, in locul sau.

ii apar si eu sufletul cum pot-

s-a sacrificat de cam prea multe ori

pentru elita sufletelor moarte.

mi-ai fost drag, pe cuvant

mai drag decat lumea intreaga-

am crezut, in miskimea mea idioata

ca sufletul tau, unicatul

e mai important decat toate oile laolalta.

acuma, ce faci de-aici incolo e strict treaba ta-

desi ai crezut asta o vreme:

eu nu sunt salvatorul nimanui-

sunt si eu un bot de huma

care, prin tine, a invatat sa iubeasca!

insa nu asa cum iubeste lumea asta naroada

plina de capre, draci, conspiratii sau 

magie neagra!
(ha! ha! ha! ma sparg de ras....)

mai sunt si alte vise pe lumea asta, pe cuvant-

daca vrei, pot sa-ti trimit telepatic o imagine cu cerbi

pasind prin roua diminetilor- 

nascuta dintr-al sanzienelor dans 

in vant.

ti-am scris toate astea-

ca sa-ti spun ca-ti aud gandurile naroade-

ori le opresti ori imi iau buzduganul

si te palesc cu el fix in moalele capului-

cam cat sa-ti amintesti de pasarestile cerestile graiuri-

nu mai mult, pe cuvant!

si sa nu mai zici apoi

ca nu te-am iubit din tot sufletul meu-

narodule.

cum de-ai ajuns sa vezi in jurul tau atata rau?!

mai iesi pe-un pisc de munte, 

mai respira o taina

mai surade mai ales celui care nu-i pe placul tau

si-ai sa vezi ca lumea asta poate fi o gura de rai, tristul meu, 

pe cuvant!

Hai, zambeste, 

m-ai tachinat, te tachinez si eu-

pana o sa-ti amintesti ca nu sunt chiar asa  un om rau.

Si mai ales nu uita: 

ai grija ce-ti doresti:
s-ar putea sa se-mplineasca!

nu e pret pe pamant sa plateasca!!!

cereasca-ti Acasa

Fratilor mei mai mari: Alex, Doru, Adrian

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-

dar cel mai bine si mai bine am invatat

sa-i privesc pe oameni in ochi

pana cand in templul lor de cristal 

se trezeste-un soi de foc.

focul aceasta nu-i unul devorator

e focul cuprins de-al aripilor dor

ce-l indeamna pe om sa-si indeplineasca un vis, cat de mic

cand indeplinirea lui se pravale zi de zi 

cate-un pic.

ma mai uit la oameni in ochi sa le amintesc cateodata

obarsia lor cea cereasca

sa-si aminteasca din cand in cand

de stelele ce stralucesc in noapte, rand pe rand

sa-si aminteasca ca fiecare stea e un soare pitic

de care ni se face dor cand murim zi de zi-

cate-un pic.

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-

am invatat, fix atunci cand nu te-astepti, sa vorbesc-

si atunci cand astepti cate-o besteleala- sa tac.

stiu ca numai asa pot pastra in inima focul cel viu

primit de la mosi stramosi intr-o vara

cand pe-un dor de omul cel bun

l-am confundat cu-un sicriu.

stiu sa sadesc in inimile cele curate 

doruri nenumarate

dorul de ploaie, dorul de dor, dorul de murire, de inviere

si mai ales dorul de zbor-

dorul de apa marii si de zapada, dorul de caii inaripati, 

dorul de-o trista fata- 

dorul de iele, dorul de stele, dorul de ochiul lui Dumnezeu-

care, orice-ar vrea sa zica unii,

nu-i deloc un ochi rau.

Pentru ca ochiul acela iti arata cine esti

mai ales atunci cand n-ai invatat sa-ti privesti

adancul cel nemarginit, unde se-ascund tainicele povesti

din vremea cand erai copil coborat din 

sfere ceresti.

conspiratii or fi, fel de fel, mii de mii-

insa doar ignorantii au fost cei care-au ridicat ruguri de foc

incercand sa  elimine spiritele libere din joc-

pentru ca-n privirea ignoranta s-a trezit, dintr-o data-

ale lui Cain priviri de sarma ghimpata.

insa noi, neamul lui Abel ne-am luat chipul senin

si-am ales sa ne cunoastem pe noi insine, si in rest sa iubim-

si-am ajuns sa fim placuti in felul acesta doar lui Dumnezeu

pentru c-am aflat: raul e in noi, nu intr-un ochi desenat

pe care doar tu poti sa-l incarci 

cu intentia unui ochi uneori 

cam turbat.

in ceea ce ma priveste, vreau doar sa-l gasesc pe Dumnezeu-

in semenii mei, in firul de iarba, chiar si in zei-

caci, spusu-s-a candva: daca pe Dumnezeu nu-l poti afla peste tot

il cauti degeaba intr-un singur loc.

desi intai de toate, il gasesti in inima ta-

si-ai sa afli ca acolo e intreg multiversul, 

pitit bine in ea.

asadar- daca vrei- poti sa dai cu piatra in chipul meu

insa, foarte curand ai sa afli ca lovesti singur in tine, dragul meu-

caci eu, intre timp l-am regasit

pe ingerescul pazitorul sufletului meu

si-am sa te tot privesc cu lacrima ingereasca

pana o sa te apuce iarasi dorul de cereasca-ti 

Acasa.

1 0 2

                                        
                                        Putin "shamanism" autentic... :)

tamaduirea tristetii

viitorul trecutului

                                        

                                   "Ne intalnim in prezent cu viitorul trecutului."

                                                Parintele Arsenie Boca

a caror unica valoare...

"Plecand de la cuvantul unui om de spirit, ca singurul sens al existentei e de a-i gasi un sens- am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e SINCERITATEA lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajand intrebari filosofice, nu pretind a scrie filosofie. O filosofie eficace implica nesinceritate. Caci, evident, sinceritatea nu are ce cauta intr-un travaliu filosofic, care nu-mi cere sa fiu eu insumi, ci sa fiu in adevar, nu sa ma descopar asa cum sunt, ci sa descopar realitatea ultima. Sinceritatea e adesea alaturi de adevar sau impotriva lui. A fi sincer fata de mine insumi sau fata de lume nu confirma validitatea concluziilor mele. Adevarul e prin firea lui nesincer, fiind fructul multor auto-mutilari (renuntarea la subiectivism, alteritatea), rezultanta multor judecati care imi sun poruncite din afara, ma violenteaza prin structura lor logica, obiectiva, si ma stapanesc prin necesitatea lor. Fiecare a indurat cel putin o data umilinta abdicarii in fata unui adevar, desi pasiunea de a-l cauta si a fi violentati de legile lui se pare ca biruieste intotdeauna, impotriva oricator umilinte si oricator degradari." - Mircea Eliade

un ghimpe in inima

in padurea ielelor

in dansul ideilor

un amarat visandu-se mag 

a intrat.

de dansul lin al unei iele 

tip til s-a apropiat

insa gandul sau 

nu era prea curat.

si ideea l-a luat

si l-a azvarlit

pe o culme-nalta

unde bietul amarat

se viseaza sfant.

din degetul aratator

si-a sculptat un baston

cu care arata

catre toti neputinciosii.

unul bea prea mult

pentru ochiul lui de sfant

altul fumeaza- destul de rau!

pentru maria sa, sfantul erou!

daca degetul lui aratator n-ar mai fi

lumea- intr-o clipa-  s-ar prabusi

ca asa-i in lumea lui, nu poti fi om

trebuie sa fii mai ales ce nu esti

sa te poata tolera 

minunatul domn.

linisteste-ti o clipa ochiul nervos

si mai bine fii ca noi, pacatos

si-ai sa vezi ca ielele nu-s asa cum le crezi

e doar ochiu-ti bolnav 

de le vezi cum le crezi.

in somnu-ti adanc, adormit

ai visat ca elfii-ar fi usor de pacalit

insa esti departe de adevar, dragul meu,

nu ii poti cumpara cu o suta de lei

nici sa vrei!

si sa stii, e firesc sa fii frustrat

ca ielele, frumoasele, te-au cam refuzat

insa pe cuvant, asta nu-i un motiv

sa continui sa fii un mojic.

eu, sincer, cred ca te-ai indragostit

amaratule, de propriu-ti chip

si-ai uitat ca un sfant nu-i un sfant

ci cel care aflat-a candva despre sine

ca e cel mai rau si mai pacatos om

care-a existat pe pamant...