cereasca-ti Acasa

Fratilor mei mai mari: Alex, Doru, Adrian

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-

dar cel mai bine si mai bine am invatat

sa-i privesc pe oameni in ochi

pana cand in templul lor de cristal 

se trezeste-un soi de foc.

focul aceasta nu-i unul devorator

e focul cuprins de-al aripilor dor

ce-l indeamna pe om sa-si indeplineasca un vis, cat de mic

cand indeplinirea lui se pravale zi de zi 

cate-un pic.

ma mai uit la oameni in ochi sa le amintesc cateodata

obarsia lor cea cereasca

sa-si aminteasca din cand in cand

de stelele ce stralucesc in noapte, rand pe rand

sa-si aminteasca ca fiecare stea e un soare pitic

de care ni se face dor cand murim zi de zi-

cate-un pic.

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-

am invatat, fix atunci cand nu te-astepti, sa vorbesc-

si atunci cand astepti cate-o besteleala- sa tac.

stiu ca numai asa pot pastra in inima focul cel viu

primit de la mosi stramosi intr-o vara

cand pe-un dor de omul cel bun

l-am confundat cu-un sicriu.

stiu sa sadesc in inimile cele curate 

doruri nenumarate

dorul de ploaie, dorul de dor, dorul de murire, de inviere

si mai ales dorul de zbor-

dorul de apa marii si de zapada, dorul de caii inaripati, 

dorul de-o trista fata- 

dorul de iele, dorul de stele, dorul de ochiul lui Dumnezeu-

care, orice-ar vrea sa zica unii,

nu-i deloc un ochi rau.

Pentru ca ochiul acela iti arata cine esti

mai ales atunci cand n-ai invatat sa-ti privesti

adancul cel nemarginit, unde se-ascund tainicele povesti

din vremea cand erai copil coborat din 

sfere ceresti.

conspiratii or fi, fel de fel, mii de mii-

insa doar ignorantii au fost cei care-au ridicat ruguri de foc

incercand sa  elimine spiritele libere din joc-

pentru ca-n privirea ignoranta s-a trezit, dintr-o data-

ale lui Cain priviri de sarma ghimpata.

insa noi, neamul lui Abel ne-am luat chipul senin

si-am ales sa ne cunoastem pe noi insine, si in rest sa iubim-

si-am ajuns sa fim placuti in felul acesta doar lui Dumnezeu

pentru c-am aflat: raul e in noi, nu intr-un ochi desenat

pe care doar tu poti sa-l incarci 

cu intentia unui ochi uneori 

cam turbat.

in ceea ce ma priveste, vreau doar sa-l gasesc pe Dumnezeu-

in semenii mei, in firul de iarba, chiar si in zei-

caci, spusu-s-a candva: daca pe Dumnezeu nu-l poti afla peste tot

il cauti degeaba intr-un singur loc.

desi intai de toate, il gasesti in inima ta-

si-ai sa afli ca acolo e intreg multiversul, 

pitit bine in ea.

asadar- daca vrei- poti sa dai cu piatra in chipul meu

insa, foarte curand ai sa afli ca lovesti singur in tine, dragul meu-

caci eu, intre timp l-am regasit

pe ingerescul pazitorul sufletului meu

si-am sa te tot privesc cu lacrima ingereasca

pana o sa te apuce iarasi dorul de cereasca-ti 

Acasa.