multi-chipurile

se scotoceste bine prin cotloanele templului 

la nevoie se scoate din ascunsul inimii 

buzduganul, sabia sau arcul.

i se arunca intai un avertisment neghiobului:

potoleste-te, ma! cu gandul cel rau

avem nevoie disperata de ganduri bune, ma

dar nu de spinari slugarnice, 

intelegi, ne-totule?!

nu mai pot sa vad slugarnicia asta luand 
chipul libertatii-

daca esti sluga, macar fii sluga pana la capat, mama ei...

iti inveti  fantomele sa te urmeze intru pacea asta fatarnica, frate-

mai scuteste-ma, pe cuvant.

am plecat, gata, poti dormi linistit-

blandetea nu te mai priveste ca un junghi in chipul cel stang-

doar n-o sa-mi spui acuma

ca nu poti, fara ea, sa-ti iei distinctiile, 

averile si banii?!?

doar n-o sa vrei sa joc pentru tine

tocmai acest rol crucial, prietene...

ai vrut sa plec, am plecat:

blandetea, zambetul mi le-am sters de pe chip

mi-am luat si eu o personalitate, 

ai asteptat momentul asta atata timp...!

imi vad de ale mele doruri, vise, suspine,

e mult mai bine asa, pe cuvant,

si pentru mine dar mai ales pentru tine.

doar n-o sa-mi spui acum ca s-a trezit in tine 

dorul de zambetul idiotului print?!

a plecat pe alta planeta, dragul meu

si-am aparut eu, cu arcul, in locul sau.

ii apar si eu sufletul cum pot-

s-a sacrificat de cam prea multe ori

pentru elita sufletelor moarte.

mi-ai fost drag, pe cuvant

mai drag decat lumea intreaga-

am crezut, in miskimea mea idioata

ca sufletul tau, unicatul

e mai important decat toate oile laolalta.

acuma, ce faci de-aici incolo e strict treaba ta-

desi ai crezut asta o vreme:

eu nu sunt salvatorul nimanui-

sunt si eu un bot de huma

care, prin tine, a invatat sa iubeasca!

insa nu asa cum iubeste lumea asta naroada

plina de capre, draci, conspiratii sau 

magie neagra!
(ha! ha! ha! ma sparg de ras....)

mai sunt si alte vise pe lumea asta, pe cuvant-

daca vrei, pot sa-ti trimit telepatic o imagine cu cerbi

pasind prin roua diminetilor- 

nascuta dintr-al sanzienelor dans 

in vant.

ti-am scris toate astea-

ca sa-ti spun ca-ti aud gandurile naroade-

ori le opresti ori imi iau buzduganul

si te palesc cu el fix in moalele capului-

cam cat sa-ti amintesti de pasarestile cerestile graiuri-

nu mai mult, pe cuvant!

si sa nu mai zici apoi

ca nu te-am iubit din tot sufletul meu-

narodule.

cum de-ai ajuns sa vezi in jurul tau atata rau?!

mai iesi pe-un pisc de munte, 

mai respira o taina

mai surade mai ales celui care nu-i pe placul tau

si-ai sa vezi ca lumea asta poate fi o gura de rai, tristul meu, 

pe cuvant!

Hai, zambeste, 

m-ai tachinat, te tachinez si eu-

pana o sa-ti amintesti ca nu sunt chiar asa  un om rau.

Si mai ales nu uita: 

ai grija ce-ti doresti:
s-ar putea sa se-mplineasca!