„Piramida din Atlantida creează iluzia «realităţii în timp» pe suprafaţa Pământului. Prin matricea sa, omenirea se va percepe pe sine aşa cum aţi fi făcut voi în realităţile celei de-a treia dimensiuni. Le veţi numi Vieţi Trecute. Şi mulţi vor pleca spre aceste vieţi, prin această piramidă, în călătoria lor către înţelegerea acestei existenţe. Sufletul care controlează această piramidă se află pe frecvenţa Arlis-Cochizel. Piramida este localizată în reţea în zona Oceanului Atlantic şi se învecinează cu zone de pământ.
În această matrice, cineva poate să se vadă în orice moment al timpului, având parte de un număr mare de experienţe. Sunt cei care caută puterea şi care se pot găsi sub forma unui conducător al unui puternic imperiu. Aici poate fi regăsită bătălia dintre bine şi rău, lumină şi întuneric. Piramida din Atlantida are o mitologie bogată, ce provine dintr-un timp străvechi, când omul îşi folosea darul intuiţiei şi lucra cu spiritul. Aceste poveşti vorbesc despre preoţi şi preotese care foloseau cristale masive şi se însoţeau pe Pământ cu creaturi imense şi ciudate. Această piramidă povesteşte despre mine, Thoth, cunoscut drept Thoth din Atlantida sau Thuti, care a condus Atlantida timp de mii de ani”.
Nu este nici început, nici sfârşit
„Este scris că, înainte de căderea marii civilizaţii a Atlantidei, am mers împreună cu consoarta mea şi mari preoţi şi preotese în nave spaţiale mari pentru, a crea o nouă casă şi o nouă civilizaţie. Acest loc a devenit pământul lui Khem, cunoscut drept Egipt. Eu, împreună cu alţii din Atlantida, am înregistrat şi stocat informaţiile în mari biblioteci, într-un loc cunoscut drept Sala lui Amenti (a Omenirii).
Ascultaţi acum ecourile acestora în minţile voastre. Şi mulţi vor căuta aceste înregistrări în călătoriile lor, pentru a-şi aminti de ce au venit aici şi cine sunt. Şi vor simţi că au un scop măreţ în faţă, în acest timp, şi caută să descopere care ar fi acesta. Piramida din Atlantida a creat poveşti despre căderea acestei mari civilizaţii, ca semn de alarmă pentru cei care vor trăi pe Pământ şi vor citi aceste lucruri. Şi umanitatea se va preocupa de distrugerea «casei» sale. Nu vă temeţi, deoarece sufletele au nevoie doar să îşi amintească drumul către casă, spre Lumină. Pentru că nu este nici început, nici sfârşit. Şi eu, Thoth din Atlantida, vă voi duce acum la Piramida din Atlantida, pentru ca să experimentaţi tot ceea ce sunteţi. Şi veţi înţelege ce s-a întâmplat în jocul Luminii împotriva Întunericului. Şi vă veţi aminti ce aveţi de făcut”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu