7.A şaptea piramidă, în Europa
„Piramida ce se află în reţea deasupra Europei creează mitologii pentru experienţa sufletelor. Sufletul care creează în această piramidă este pe frecvenţa Triogenes Povestitorul. El este cel care captează imaginaţia sufletului sau a tuturor sufletelor, în timp ce toarce tiparele poveştilor sale prin energiile din matrice. Aceste tipare par a se repeta în cicluri, fiecare cu distribuţia sa de personaje încorporată într-o lucrare ce nu are nici început, nici sfârşit, dar din care se ţes noi poveşti pentru eternitate. În aceste mituri se află cheile procesului creaţional. Acestea vor fi privite ca Marile Mistere sau ca şi Creaţia Umanităţii. Şi acestea vor lua multe dimensiuni şi lecţii în care sufletele îşi pot selecta unul sau mai multe roluri. Miturile nu sunt legate de spaţiu sau de timp şi pot fi accesate după cum doresc sufletele. Haideţi să intrăm în Sălile Piramidei Interpretărilor Mitologice. Acolo veţi putea interacţiona cu toate miturile, în acelaşi timp, doar plasându-vă spiritul în matrice.”
mai lubileah...parca se aseamana cu ce zicea Jung..stii mai multe?
RăspundețiȘtergerelali draga, am gasit si eu informatiile astea pe net si am zis sa le dau mai departe, mai ales ca datorita acestor piramide am aflat eu de lubileah :) iti trimit aici niste linkuri:
RăspundețiȘtergerehttp://www.crystalinks.com/12pyrthoth.html
http://www.taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/434-povestea-lanului-celor-12-piramide-i.html
mersi...o sa "check it out" cum zic americani lol.multumesc
RăspundețiȘtergerecu placere, lali.
RăspundețiȘtergere