Nu stiu ce sa mai spun de lectia asta care mi-a venit! Azi, la repe, am ascultat povestea Sfantului Cristofor... cred ca nu intamplator! - "Cristofor era un barbat foarte frumos (un fel de Don Juan, asa- zice regizoarea) si pentru a nu cadea in ispita iubirii de sine s-a rugat la Dumnezeu sa il poceasca. Si Dumnezeu i-a facut cap de berbec. Asa credea preotul din Rasinari. De berbec, fiindca zugravii de biserici nu pictau foarte clar capul de animal. Putea fi orice mamifer..."
Astept si eu, in continuare, semne! Semnele care vin nu sunt pe gustul ratiunii mele, si uit mereu cum ca "inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste!" E ca o voce cunoscuta care-mi spune mereu: "si daca faci o prostie, ce? Cum altfel vrei sa cunosti natura si forma lucrurilor?" Si apoi, Sabato, din adolescenti :" cate tampenii nu facem cu aerul ca gandim atat de intelept!"
Poate ca tot ce trebuie sa fac este sa-mi dau voie sa curg, sa ascult vocea, sa privesc ochii care ma fixeaza si incearca sa desluseasca ceva, dincolo de soarele caprui! Si aceleasi picaturi de ploaie care-mi incretesc parul, mereu si mereu:
"Ploua ca in jungla!" spun! "Si, te rog, nu ma intreba de unde stiu cum ploua in jungla!"
"Chiar asa, de unde?"
"Pai, din Cartea Junglei!"
"Da, trebuia sa-mi dau seama ca in lumea ta Baloo iti scrie mailuri: la noi in jungla ploua, pe la voi cum mai e?"
Mai ramane intrebarea cea mai draga: "Vii acasa?" Si ce altceva as putea eu raspunde, decat : DA! VIN ACASA!
Poate ca e persoana care stie drumul catre Casa mea! Poate ca da! Pentru ca noi ne cunoastem de undeva!
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu