Ia uite de ce i s-a facut dor sufletului meu...
Desigur... E doar o alta "intamplare a fiintei mele" ...
Oare sa mai zic: tic-tac, tic-tac?!?
Sau mai bine sa TAC?!
Mai bine TAC...
Sa aveti Sarbatori Sfinte si zile luminate pana in adancul cel mai adanc de nasterea Mantuitorului Iisus Hristos! Amin. Dumnezeu sa ne ajute!
"Viaţa Sfinţilor Ciprian
şi Iustina este una impresionantă şi oferă o bună lecţie celor care se
numesc astăzi creştini dar apelează la vrăjitori şi la farmece. Un
astfel de vrăjitor a fost Ciprian, de loc din Cartagina, care a devenit
vestit în toată Antiohia ca un mare filosof şi vrăjitor. El a deprins de
la învăţători pricepuţi această lucrare, având putere asupra
elementelor naturii şi putând face cu uşurinţă rău oamenilor.
Din
viaţa lui aflăm că a călătorit mult, chiar şi până în Egipt, peste tot
căutând să stăpânească tot mai bine vrăjitoria. Astfel, pe la 30 de ani,
Ciprian devenise un mare prieten şi o slugă credincioasă a
stăpânitorului iadului. El însuşi mărturisea mai apoi despre aceea
perioadă: "Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru
că prin jertfe l-am rugat şi am grăit cu dânsul şi cu aceia care sunt la
dânsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea."
În
Antiohia, el a devenit rapid faimos şi mulţi apelau la vrăjile lui.
Printre aceştia s-a aflat şi unul pe numele său Aglaid, fiu de părinţi
bogaţi, trăind în necurăţie după nebunia lumii. Acesta pusese ochii pe
frumoasa Iustina. Tânără provenea dintr-o familie păgână la început. Ea
auzise într-una din zile pe un diacon venit să vestească despre
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar cuvântul diaconului a căzut pe
pământ bun în inima Iustinei. Zi după zi, cuvântul a început să lucreze
în ea, Iustina începând să meargă, în taină, la biserică, pentru a
asculta despre Fiul lui Dumnezeu
Iustina
şi-a condus şi părinţii spre convertire, astfel că într-un târziu,
tatăl a luat-o pe soţie şi pe fiica sa, şi, mergând la Episcopul Optat,
l-a rugat să îi înveţe credinţa lui Hristos şi să îi boteze. Iustina s-a
dedicat Domnului, slujindu-i în curăţie, post şi rugăciune. Frumuseţea
ei era nu numai sufletească ci şi trupească, astfel că tânărul Aglaid,
minunat de chipul ei, s-a hotărât că o vrea pentru el. La cererea
tânărului, Iustina a răspuns: "Am pe Mirele meu Hristos căruia Îi
slujesc şi curăţia mea îmi păstrez. Acela şi sufletul şi trupul meu îmi
păzeşte de toată necurăţia".
Aglaid
nu a renunţat şi şi-a pus în gând să o răpească. Împreună cu alţi
tineri, a prins-o pe drumul spre biserică şi a dorit să fugă cu ea. Dar
Iustina a început să strige iar vecinii au ieşit din case şi au
salvat-o. Ruşinat, Aglaid nu a găsit altă cale de a o avea pe Iustina
decât să apeleze la vestitul vrăjitor Ciprian. Rugămintea i-a fost
ascultată, Ciprian spunându-i plin de sine: "Eu voi face ca această
fecioară singură să căute dragostea ta şi te va dori pe tine mai mult
decât tu pe ea. Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de
multe ori am cutremurat cetăţi, ziduri am surpat, case am despărţit,
vărsări de sânge şi ucideri de tată am făcut; învrăjbiri şi mânie mare
între fraţi şi între soţi am pus, iar pe alţii, care întru pocăinţă şi
întru lepădarea de toate veniseră, iarăşi i-am întors la cele dintâi
lucruri rele şi pe mulţi din cei ce petreceau în curăţie, i-am aruncat
în desfrânare. Deci, oare nu pot eu ca pe această fecioară spre
dragostea lui Aglaid să o plec?"
Ciprian
i-a dat o licoare şi i-a spus să stropească cu ea casa Iustinei, ceea
ce Aglaid a şi făcut. Întoarsă acasă, Iustina a simţit cum în trupul ei
curat încep a clocoti poftele trupeşti. Cu rugăciunea, ea a biruit
poftele, iar diavolul a fugit neputincios. Întors la Ciprian, diavolul
i-a spus: "Am văzut pe ea un semn de care m-am înfricoşat, şi din
această cauză nu am putut ca să o biruiesc". Ciprian a trimis un alt
diavol, dar tot fără succes: Iustina era acum pregătită, şi postul şi
rugăciunea au ajutat-o să biruie răul. Ciprian a trimis atunci o
căpetenie a diavolilor, care i s-a arătat Iustinei sub chip de om. Dar
după vorbă Iustina l-a recunoscut şi-a ajuns să îşi facă semnul crucii,
iar diavolul s-a făcut fum.
Ciprian
s-a minunat: "Nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruieşti, fiind
diavol puternic şi iscusit mai mult ca alţii în acest lucru? Spuneţi-mi
mie: cu ce fel de arme vi se împotriveşte vouă şi cum puterea voastră
cea tare neputincioasă o face?" Iar diavolul, fiind silit de puterea lui
Dumnezeu, deşi nevrând, a mărturisit: "Nu putem, a zis el, să privim
spre semnul crucii, ci fugim de dânsul, căci ne arde precum focul şi ne
goneşte departe". Ciprian s-a supărat tare pe diavol, iar acesta, pentru
a-l îmbuna, s-a dus luând înfăţişarea Iustinei la Aglaid. Bucuros că
dorinţa i-a fost îndeplinită, şi plin de poftele cele trupeşti, Aglaid a
sărit să sărute vedenia, spunând: "Bine ai venit la mine, prea frumoasă
Iustina." Cum i-a spus însă numele, diavolul a dispărut, căci nici
pomenirea numelui ei nu putea suporta.
Înfuriat,
Ciprian şi-a aruncat întreg arsenalul de vrăji, lovind-o pe Iustina
asemenea ca pe Sfântul Iov. Întreaga cetate a ajuns să sufere de pe urma
vrăjilor, unii dintre locuitori cerându-i Iustinei să se mărite cu
Aglaid pentru a pune astfel capăt suferinţelor lor. Iustina a refuzat
iar rugăciunea ei a biruit vrăjile lui Ciprian. Poporul s-a întors
atunci împotriva lui Ciprian, dând mărire lui Dumnezeu. Astfel a început
sfârşitul necredinţei lui Ciprian.
Înţelegând
limitele puterii diavoleşti, Ciprian s-a lepădat de cele rele:
"Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia
şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii
te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când
singur Hristos va veni asupra ta? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi
nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire. M-am înşelat eu, ticălosul,
ascultându-te pe tine şi crezând în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te
de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să
rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei
dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru
mântuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi
potrivnic şi urâtor a toată lumea!"
Diavolul
a sărit să îl ucidă, dar Ciprian şi-a amintit de armele Iustinei şi,
făcându-şi semnul Sfintei Cruci, a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi
mie!" Ciprian a alergat apoi la Episcopul Antim şi a cerut să fie
botezat. Episcopul, văzându-i sinceritatea, l-a învăţat credinţa cea
adevărată şi l-a primit la Botez. După un an, Ciprian era deja preot,
iar mai apoi a ajuns Episcop, bine păstorind turma lui Hristos. Iustina a
fost făcută diaconiţă, şi a primit spre conducere o mănăstire de
fecioare.
Viaţa lor,
întoarsă cu totul spre Dumnezeu, nu a plăcut însă diavolului. Acesta l-a
întărâtat împotriva lor pe stăpânitorul locului, Evtolmie, care i-a
adus la el şi i-a acuzat că nu dau cult idolilor. El era uluit mai ales
de Ciprian, pe care îl ştia de când era vrăjitor vestit. Ciprian şi
Iustina au mărturisit viaţa lor în faţa judecătorului şi prin viaţa lor
pe Dumnezeu. Furios că nu renunţă la Hristos, Evtolmie a poruncit să fie
bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Între timp ei au fost îmbiaţi repetat
să aducă cult idolilor. Refuzul lor ferm avea să fie plătit în final cu
moartea. Trupurile lor neînsufleţie au ajuns mai apoi la Roma, la
mormântul lor petrecându-se multe minuni."
după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Episcopiei Ortodoxe a Romanului şi Huşilor
