un fel de cuvinte albastre

"Inima se varsa printre coaste,
sufletul cadea in fluturare.
Se tineau de inelare, miinile noastre,
intr-o veche, grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel, mereu,
pina se-naspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dindu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata, astfel muream,
deveneam transparenti, de gheata.
Privelistea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se, foarte mirate,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul."

Nichita Stanescu, Cantec