incep sa ma trezesc?!?

"A CUNOASTE TOATE SI PE ORICINE PRIN LINISTE IN LOC DE ZGOMOT MENTAL ESTE CEL MAI MARE DAR PE CARE PUTETI SA IL OFERITI UNIVERSULUI." ECKHART TOLLE

Doamne, daca reusesc sa scap si de 'corpul asta de suferinta' care atat de mult timp s-a victimizat asteptand recunoastere, aplauze si zambete de la toate celelalte corpurile de suferinta pe care le-a atras, eu una chiar o iau din loc. Si nu, nu cu fruntea sus, nici cu ochiul plecat ci pur si simplu cu liniste in suflet! Ca stiu sigur ca aici e fericirea tuturor, nu numa a mea... Nu am sa inteleg niciodata cum ajung anumite raspunsuri exact la moment... Adica, stiu, stiu, cum sa nu stiu? Vroiam sa zic: raman fara grai in fata acestor minuni, care zi de zi se intampla in vietile noastre dar pe care, nefericitii, le recunoastem tot mai greu. Nu pentru ca nu am putea sa le recunosteam, ci pentru ca suntem cu capul in alta parte.

Am stat mult pe bacon zilele astea, cu yemaya... priveam cerul, norii, luna eclipsa... Si yemaya se tot lupta cu umbra ei de pe perete si era o adevarata splendoare sa-i vezi chipul nedumerit, cand constata ca umbra aia nu poate fi nicicum inhatata. Si eu radeam si radeam si deodata n-am mai ras... dar eu cu cine lupt de 33 de ani? Cu cine, dragii mei? Mi-a si stat ceva in gat cand am realizat! Atunci am intors capul si mi-am privit umbra... si deodata ea parea altfel in timp ce o priveam, asa... parea ca-mi zambeste si ca-mi zice: 'no, bine ca te-ai trezit! Tu pentru cine crezi ca vin eu aici? Si probabil mai crezi ca iti sunt dusman, ce altceva ai putea tu, cu mintea aia a ta, crede?'
Nu am mai zis nimic... ce as mai fi putut sa zic? Am zambit, dupa mult timp, am zambit in inima, in suflet... si am avut senzatia, brusc, ca m-am trezit dintr-un vis. Undeva, un alt vis ma asteapta, stiu, stiu ca nu e gata drumul. Dar locul meu nu mai e aici. Pentru ca, permitandu-i scanteii din mine sa zica ce are de zis, eu am inteles ca de fapt nu-mi doresc nimic din toate 'recunoasterile astea'. Si, probabil, de aceea nici nu le-am primit. :)

Ce ramane din toate astea? Serile, zilele, noptile cand mastile celor cu care m-am intalnit au cazut, sfaramate. Atat ramane- atat! O imbratisare, o tacere care e si astazi in mine, o vorba spusa din inima, care face mai mult decat toate rolurile si toate premiile si cam toate ' recunoasterile' acestui prezent- stim noi pe care alta cale- decat cea a Iubirii- dobandite! Pentru ca vorba aia a venit din adancuri, din inima, din scanteia divina... O poezie scrisa intr-un moment adevarat de Iubire, o soapta, o sclipire de pupila... aici e bogatia mea, dupa recunoasterea asta am venit! Ramana fiecare cu drumul ales si trezeasca-se fiecare la timpul sau potrivit... si judece-ma fiecare dupa propria-i masura, numai bunul Dumnezeu dupa masura milosteniei Sale. Si dispara pe veci din 'prejuru-mi toti cei pe care i-a atras corpul meu suferind, ramana-mi alaturi doar cei care m-au recunoscut prin Fiinta!



Doamne, noi am venit aici sa dobandim pacea, sa ne reamintim cine suntem si ne lasam mereu atrasi in jocurile astea si platim cu sufletul, cu viata, sa ne recunoasca lumea asta adormita si amortita? Voi v-ati dat seama de mult si nu ati zis nimic? :) Pai de la cine astept eu recunoastere e foarte clar pana acum, nu? Si daca as primi recunoasterea acestora ar fi un semn ca ma incadrez in tiparele lor, nu? Adica, eu sunt un copil iubit de Dumnezeu si sufar ca proasta ca ma iubeste Dumnezeu mai mult decat ma iubesc adormitii astia - pe care, desigur, i-am atras pentru ca sunt o la fel de adormita ca si ei, haha! Doamne, si dupa toate astea Tu nu-mi intorci spatele, cum au facut mai toti cei pe care i-am cunoscut pana acum? Doamne, Doamne, unde e cenusa aia pe care sa mi-o torn la propriu in cap? De as putea urla acum, in gura mare, toate astea...pret de o secunda, intrega planeta s-ar opri, poate, din suferinta- pacalici!
MULTUMESC! MULTUMESC! MULTUMESC!