"Mulţi oameni spun că visele
Nu sunt decât fabule şi minciuni.
Dar poţi să visezi aşa un vis,
Care cu siguranţă să nu fie minciună
Şi mai apoi să se arate adevărat.
Clară este dovada
Adusă de celebra viziune
Arătată regelui Scipio
Despre care a scris Macrobiu
Pentru că în vise binevoia să creadă.
Mai mult, dacă cineva crede sau spune,
Că e o prostie sau o nebunie
Să crezi că ele se realizează,
Atunci aceia nebun să mă numească;
Căci eu sincer cred
Că un vis este un avertisment
Al bunelor şi relelor ce ne aşteaptă;
Şi mulţi, visând, pretind
Că noaptea lucrurile sunt confuze
Şi doar apoi limpezi se văd.""Roman de la Rose" de Guillaume de Lorris şi Jean de Meung
În perioada apariţiei Romanului Trandafirului, principalii căutători ai unui ideal absolut erau alchimiştii. Simbolul trandafirului este unul din simbolurile fundamentale din alchimie, trandafirii albi sau roşii simbolizând diferitele etape ale Marii Opere – opera la negru, opera la alb şi opera la roşu ( nigredo, albedo şi rubedo). Scopul alchimiei – opera la roşu – este simbolizat prin acelaşi trandafir care reprezintă idealul îndrăgostitului în Roman de la Rose. Căutarea trandafirului este dovada cea mai evidentă a sensului alchimic al Romanului trandafirului, dar există şi alte indicii care susţin această idee: starea modificată de conştiinţă în care se afla eroul de-a lungul întregului roman, identică celei în care se găseau alchimiştii în timp ce împlineau Marea Operă.
Toţi cei care au studiat alchimia arată că aceasta nu poate fi înţeleasă decât în timpul unei stări modificate de conştiinţă. Atât alchimistul, cât şi cel care vrea să înţeleagă ceva din alchimie nu pot reuşi acest lucru dacă rămân în starea lor obişnuită, dacă acţionează, dacă citesc, dacă gândesc aşa cum fac ei de obicei. Starea de conştiinţă aleasă de cei doi autori pentru erou este somnul, dar autorul ne avertizează, de la începutul romanului, că somnul are o valoare mai profundă decât cea pe care i-o dăm de obicei. Nu este întâmplător faptul că autorul aşează aceste versuri la începutul poemului; el vrea să atragă atenţia că visul său este simbolic şi, în acelaşi timp, un vis care ajută la descoperirea adevărului. El se sprijină pe povestirea scriitorului latin Macrobius, care spune că există vise obişnuite, dar şi vise care ne aduc mesaje divine.
Călugărul dominican Albertus Magnus, care a fost maestrul lui Toma d Aquino, dar şi filozof şi alchimist, spune că anumite vise sunt curente şi se raportează la fapte zilnice, dar că acestora li se opun cele care ne sunt date de la Dumnezeu, adică cele care au o inspiraţie mai profundă. În marile vise, este vorba de câteva aspecte ale existenţei a căror importanţă ne aşează pe făgaşul unui destin universal uman. Marile vise ne dezvăluie, cu ajutorul unor simboluri universale, forţele de care dispunem, greşelile, măsura în care ne facem datoria, darurile care ne-au fost date, prin graţie divină, pentru îndeplinirea acestei datorii.
Specialiştii contemporani insistă asupra obligaţiei de a intra într-o nouă stare de conştiinţă, dacă vrem să înţelegem operele alchimice. Rene Alleau, autor a numeroase opere despre simbolism şi alchimie, dar şi despre societăţile secrete şi ştiinţele oculte, afirmă: „Alchimiştii au ocultat… nu fără motive pertinente, dintre care unul dintre cele mai importante a fost acela că neofitul avea obligaţia logică de a-şi reforma înţelegerea profană, mulându-se după o serie de exerciţii mentale dominate de coerenţa şi supraraţionalul simbolurilor… În nici un moment, alchimia nu separă transformările conştiinţei operatorului de cele ale materiei“.
Poetul, romancierul şi eseistul francez Michel Butor afirmă şi el: „limbajul alchimic este un instrument de o extremă supleţe, care permite descrierea operaţiilor cu precizie, situându-le în raport cu concepţia generală a realităţii. Asta îl face dificil şi interesant. Cititorul care vrea să înţeleagă folosirea unui singur cuvânt dintr-un anumit pasaj nu va reuşi acest lucru decât dacă reconstituie, încetul cu încetul, o arhitectură mentală veche. El obligă astfel la o trezire a regiunilor obscure ale conştiinţei.“
Limbajul alegoric operează cu simboluri, la fel ca şi limbajul alchimic.
Există două feluri de a considera alchimia: fizic şi simbolic.
Primul prezintă alchimistul sub forma unui bătrân cu barbă, aplecat asupra athanorului, pentru a încerca să găsească piatra filosofală, cu care va putea să fabrice cât aur va dori. Această versiune nu este decât o aparenţă înşelătoare, destinată să îl deruteze pe necunoscător.
Cea de a doua ne permite să considerăm acest tip de discurs ca fiind alegoric şi ne autorizează să căutăm o semnificaţie mai acceptabilă în spatele oglinzii. În acest sens, transmutarea alchimică ar fi, pur şi simplu, evoluţia interioară trăită de către căutător, adept, iniţiat, credincios, puţin contează numele, şi care te face să treci de la starea de profan la cea de cunoscător.
Există o asemănare uimitoare între episodul din Romanul Trandafirului în care tânărul se găseşte în faţa unui pârâu şi se îndrăgosteşte de trandafirul din grădină şi fragmentul următor din Cartea Figurilor Hieroglifice, scrisă de celebrul alchimist francez Nicolas Flamel:
„Pe a cincea filă era un frumos arbust de trandafir înflorit în mijlocul unei frumoase grădini, sprijinit de un stejar scorburos; sub stejar clocotea o fântână cu apă cristalină, care se grăbea să curgă spre adâncuri, trecând totuşi mai întâi prin mâinile unei mulţimi de oameni care scormonea pământul căutând-o; dar, pentru că erau orbi, nimeni nu o cunoştea, în afară de unul, care îi cântărea greutatea“.
Corespondenţele sunt evidente: arbustul de trandafir înflorit este trandafirul din Roman de la Rose, şi ambele simbolizează piatra filosofală; fântana pe care toată lumea o caută, dar care este găsită de către o singură persoană, este fântâna lui Narcis din Roman de la Rose, iar descoperirea sa este pentru alchimist condiţia de a merge mai departe. Alchimistul este simbolizat la Flamel de orbul care cântăreşte greutatea apei, iar în poemul medieval de către Amantul care se îndrăgosteşte chiar lângă fântănă.
În mod evident, primul element simbolic este trandafirul, care dă titlul romanului. Alb sau roşu, trandafirul este floarea simbolică prin excelenţă, atât în tarot, cât şi pentru alchimişti, care îşi intitulează adesea tratatele: Rosier des Philosophes („rosier“ în franceză înseamnă „arbust de trandafir“). În această accepţiune, a culege trandafirul din arbust înseamnă a găsi piatra filosofală, adică a atinge Lumina Cunoaşterii
Procesul alchimic are trei etape principale, .pe care le numim Opera la Negru, Opera la Alb sau Mica Operă şi Opera la Roşu sau Marea Operă. Trandafirul alb este legat de Mica Operă, iar trandafirul roşu, de Marea Operă. Altfel spus, trandafirul alb simbolizează procesul alchimic, iar trandafirul roşu, în mod special, obţinerea pietrei filosofale şi, prin extensie, însăşi piatra. Deci, orice povestire medievală în care un trandafir ocupă un loc important poate fi bănuită de disimularea unui sens alchimic.
Trandafirul este elementul central, dar există şi alte elemente simbolice cu semnificaţii alchimice, cum ar fi dragostea. Dragostea simbolizează credinţa care animă alchimiştii, siguranţa că drumul pe care l-au ales este cel bun, perseverenţa lor de-a lungul obstacolelor, dificultăţilor, eşecurilor, câteodată a ruinei; dragostea lor, într-un cuvânt, pentru opera întreprinsă. Ştiinţa lor este, de altfel, în mod constant numită „ştiinţa dragostei” şi tratatele lor sunt numite câteodată Oglinda îndrăgostiţilor.
Romanul se termină printr-o reuniune între două persoane care se iubesc, o reuniune care este echivalentul unei nunţi. Această idee ne trimite cu gândul la opera fundamentală a unui alt grup mistic medieval, Rozacrucienii. Această operă, publicată de Johann Valentin Andreae în 1617, se numeşte Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz. Este vorba de un text alegoric, poetic, satiric, care se înscrie în tradiţia marilor texte alchimice şi care povesteşte, la persoana I, experienţa lui Christian Rosenkreutz, personaj fictiv. Timp de şapte zile, acesta participă la nunta Regelui şi a Reginei, care culminează cu învierea cuplului regal. Nunta chimică sau nunta alchimică constă în întâlnirea şi fuziunea a două principii opuse, dar complementare, în coincidentia oppositorum, pentru a relua vechea formulă latină a alchimiştilor, care simbolizează contopirea a două elemente: unul feminin, apa, altul masculin, focul.
În concluzie, drumul parcurs de către Amantul din Roman de la Rose este sinonim cu drumul parcurs de către un alchimist, pentru împlinirea Marii Opere. Dovada stă în mulţimea de simboluri prezente pe tot parcursul Romanului Trandafirului.
Citeste intreg articolul SIMBOLISMUL ALCHIMIC DIN ROMAN DE LA ROSE, AICI!Multumesc tuturor acelora care m-au scapat de la inghet! :)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu