Analiza tranzactionala

Analiza trnzactionala a fost dezvoltata de catre psihiatrul canadian Eric Berne in anii '50 si este una dintre cele mai reusite teorii care descriu interactiunile umane. Metoda lui include nu atat intelegerea pacientilor cat obtinerea unor modificari comportamnetale la ei.

Metoda lui Berne se numeste analiza tranzactionala pentru ca noi toti suntem implicati in tranzactii cu alte persoane, incercand sa obtinem de la ei cat mai multe mangaieri si fiind fortati astfel sa obtinem de la ei cat mai multe astfel de mangaieri. Fiecare dintre noi are nevoie de atentia altora, a ceea ce el numea hunger for recognition. Aceasta anecesitate ne face sa cautam interactiunile cu altii si sa incercam sa capatam de la ei ceva atentie.

Structura personalitatii

Nucleul nostru comunicativ, egoul nostru, se poate manifesta in trei moduri diferite:
- Copil
- Adult
- Parinte

Adultul din noi e partea peronalitatii noastre care apreciaza realist situatia si poate adopta decizii adecvate momentului.

Copilul din noi este ramasita obisnuintelor comportamentale care ne-au ramas din copilarie, personalitatea noastra originala.

Parintele este imaginea parintilor pe care noi ne-am creat-o si o purtam cu noi, aceea cum noi ne imaginam ca ar vorbi si s-ar purta parintii nostri in anumite situatii. Datorita acestei "orchestre" din capul nostru, foarte rar, in loc sa actionam cu altii in rolul nostru de adult care poate aprecia adecvat ceea ce face si ce spune, noi uneori intram in interactiune in alt rol, de copil sau de parinte. E si normal ca acest rol creaza probleme in comunicare: in loc sa primeasca un raspuns adecvat de la un adult, conlocutorul are de a face fie cu un copil alintat, suparacios si egoist, fie cu un parinte care tot incearca sa-l povatuiasca si care nu accepta alte puncte de vedere decat al sau.

Aceasta structurare a personalitatii poate fi destul de usor observata. Persoanele care ne inconjoara se poarta absolut diferit atunci cand sunt in stari diferite. Se schimba intonatia cu care vorbesc, expresia fetei, cuvintele pe care le folosesc si atitudinea generala. Cand are de spus un "Adevar indubitabil" sau o opinie de neclintit, persoana trece la nivelul de parinte si copiaza pe cel mai autoritar dintre ei.

- Daca va vorbeste un Parinte, nu are niciun rost sa discutati, acolo nu-i doscutie, ci monolog, expunerea unei opinii care nu se accepta a fi discutata. (asteptati sa revina la starea de Adult pentru a putea discuta cu persoana in cauza!)

- In schimb, Copilul va fi jucaus si alintat si modificarile de intonatie si expresie a fetei la fel, vor fi vizibile. Ca si cu un Parinte, la fel, nici nu va asteptati sa discutati ceva constructiv cu un Copil.

Berne distinge cateva moduri de comunicare:

- ritualurile ("Buna!" "Buna! Ce mai faci?")
- petrecerea timpului (comunicarea obisnuita);
- jocurile (cea mai complicata situatie)
- comunicarea intima (presupune un grad mare de apropiere a persoanelor, cand dispare evidenta mangaierilor)

Joc se numeste modul de comunicare cand doua persoane comunica aparent la un nivel al personalitatii ( de regula Adult- Adult), iar in realitate schimbul de mesaje se face intre Copil si Parinte. Scopul unor astfel de jocuri e de a castiga mai multe mangaieri decat ar presupune o comunicare obisnuita. Acest schimb de tranzactii ascunse are un anumit tip de scenariu si o finalitate cunoscuta de la bun inceput.

- Jocul „De ce nu ați... Da, dar...”

- Jocul „Cum ați putut crede așa ceva despre mine”.

- „Te-am prins, nemernicule”

Fiecare stare isi are locul ei si momentul ei. Problema e cand aceste stari sunt folosite pentru a castiga din contul altuia. Evitati jocurile celor din jur, nu voi veti castiga de pe urma lor!

preluat de pe:
http://natangarstea.blogspot.com/2009/04/analiza-tranzactionala.html

Carti recomandate:

Eric Berne, "Transactional Analysis in Psychoterapy"

"A Layman's Guide to Psychiatry and Psychoanalysis"

"Games People Play"