notificare-gand

for the Love, for the Death and the Poetry

sar prin baltile colorate ale viselor

cum saream in copilarie prin patrate, sotronul

mai era un joc
ca o spirala de casa de melc

il jucam in curtea scolii de muzica, unde se afla astazi

o bisericuta de lemn

baltile viselor de altadata

in care uneori se piteste cerul

uite, pe fundul alteia insusi soarele

ascuns intr-un adanc de noroi si namol

ai putea cunoaste trezia privind o astfel de imagine-simbol

daca nu te-ai teme ca odata cu ea ai putea vedea si acel altceva:

mastile schizofreniei sau ale paranoiei

de care toti am vrea sa ne dezicem

stau si pazesc hotatul vietii si-al mortii

si toti vom trece, mai devreme sau mai tarziu

prin acel hotar la care am pus caramida dupa caramaida

si-apoi inca una 
si inca una

si inca as spune 

ca dincolo de toate astea exista un chip al copilului

de dincolo de zidul asta plangand sau razand sau tipanand sau zbenguindu-se
dar mai exista unul
despre care n-am sa spun mai nimic
decat ca e un copil care n-a mai vrut sa ramana, cu mintea, copil
si a imbatranit si-n rest 
nu mai stiu nimic despre el.

ar trebui sa tac, de cate ori vorbesc

se deschide o rana si din ea tasnesc rosii-cuvinte

si mi-e frica, am ajuns sa inteleg ca fiecare cuvant are o culoare

si fiecare nuanta zideste altceva

uneori ne intalnim la timp cu propria regie-

turnul babilonului, iata, de-abia ne mai intelegem

am ajuns sa iubesc tacerea mai mult ca orice-

ori de cate ori imi deschid gura, tot mai scapa niste pietre

si am nevoie de prea multe lacrimi, ca sa le transform in pasari

si nici nu cred ca am puterea-

nici cred ca am avut-o candva-
(Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!)

am fost doar un copil curios, mult prea curios

oamenii mi-au aparut mereu ca taine, taine de nepatruns

si ori de cate ori m-am apropiat mai mult decat s-ar fi cuvenit

am platit un pret mult prea mare si am primit in schimb
cate o notificare-gand

pe care scria- de fiecare data- numele unei boli

mintale, pulmonare, spirituale
etc etc etc

am creat temple de nepatruns-

am invocat giganti, ciclopi, titani

de-abia mai putem vedea altceva dincolo de zidul asta inflational

de-abia mai putem vedea cate o pasare albastra
sau cate o cuvantatoare

toti vom trece intr-o buna zi prin zidul acesta, al creatiei de ciment si otel

suntem parte din zidul acesta

nici glasul Anei zidite nu-l mai putem auzi
aripi de foc nu mai suntem in stare a primi-

simturile transparentei de alta data au devenit ziduri si ele

visele nu mai prorocesc astazi nimic
au ajuns doar iluzii desarte

si ma rog numai sa se nasca cineva, sa se mai poata naste cineva

care sa poata topi cu propriile lacrimi
si fortareata asta de arama, candva

cat mai curand




"Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va afla."