numai atata esti

by Anna Brahms

“Eu m-am nascut/dupa ce am murit/Dupa ce am murit/m-a infiat cuvantul/Eu/Care Eu?” - Nichita Stanescu

Fiecare suflet- o pasare sau o cetate zidita! Suntem pe rand si pasari si ziduri. 
Sa nu ne mandrim. Sa nu deznadajduim.

Cei care te resping, te resping pentru ca odata, candva, nu i-ai acceptat pentru ceea ce sunt. Ai vrut ca ei sa fie altfel. Si ei au simtit ca acolo nu-i iubire. Si nu doar ca nu-i iubire. E agresiune. E murire. Astfel, i-ai tulburat in loc sa ti-i apropii, i-ai indepartat si mai mult. In fiecare zi mai mult... si mai mult. In loc sa cream poduri, ridicam, zi de zi, alte ziduri. Stai langa fratii tai, suflete al meu, soarbe-le tristetea, amarul, durerea. Dupa puterea sufletului tau. Nu mai mult, nu mai putin. Aduna aceasta tristete in cupa inimii tale iar noaptea ofer-o Creatorului sub forma lacrimilor durerilor topite. Cei impovarati poate n-au gasit inca drumul ce duce catre inima inimii, catre Dumnezeu. Daca Dumnezeu a sapat cale din miezul inimii catre tine, nu te lenevi in nepasare, suflete al meu. Si nu te tulbura nici din cauza maniei oamenilor sau a rautatilor ce ascunde si mai multa durere. Doar ai fost acolo, deci stii cum e. Oamenii au ridicat cetati in jurul inimilor lor pentru a-l adaposti pe copilul din ei de frigul din aceasta lume. Nu te teme, suflete al meu, de raceala sau de distanta celorlalte suflete. Apropie-te cu caldura de ele si usor usor zidurile se vor pravali, unul cate unul, cuprinsi de dorul de a se deschide catre tine, catre ceilalti, catre aproapele, catre Dumnezeu. Apropie-te cu caldura, dar nu forta apropierea. Lasa totul sa curga firesc. Soarbe amarul si chiar furia acestor suflete, vezi dincolo de aparente. Un suflet trist e un suflet cu luminile stinse. Aprinde lumina acolo unde poti, nu sta indiferent. Atat cat poti! 
Si, mai ales- nu judeca pe nimeni. 

Observa in orice rautate sau furie- tristetea, frustrarea, durerea. Sau lipsa bucuriei. 

Observa lupta. Observa greul sufetului din fata ta ce se straduieste, pe cuvant ca se straduieste sa fie mai bun decat a fost ieri. Uneori reusim! Alteori nu ne iese! Dar la Dumnezeu- totul e cu putinta, caci Dumnezeu e Iubire! Aminteste-ti Iubirea, suflete al meu! Aminteste-ti iubirea si soarbe- atat cat poti, paharul tristetii celui de langa tine sau al celui care-ti vine in gand, iar si iar, ca un indemn. Ia acel pahar si soarbe-l cu bucurie. Ai sa vezi... cand noaptea vine, Dumnezeu va transforma aceasta tristete pe care ai sorbit-o- in lacrimi dulci, usoare, senine. Sufletul tau va fi, spre dimineata, din ce in ce mai usor! Atunci te vei veseli intelegand ca, in vis, in somn, chipurile celor care ti-au oferit tristetea sau furia lor- vor zambi catre tine. Pentru ca sufletele simt tot! Absolut tot. Iar unii dintre ei te vor saruta a doua zi pe frunte. Iar tu, intocmai ca un copil, te vei minuna iar si iar de gestul lor... Si vei intreba: Doamne, unde e zidul cel de nezdruncinat al lor, caci ei tocmai ce m-au sarutat pe frunte?! Si eu n-am facut nimic pentru ei, Doamne, Tu ai facut TOT! Eu stau aici si ma mir de toate cate mi se-ntampla si nu sunt decat un simplu privitor. ... Dar ma bagi pe mine la inaintare, desi eu, fara Tine, as fi fost umbra aceea de care, cand imi amintesc, ma cutremur mereu. Umbra aceea plangacioasa si nervoasa si incruntata si neputincioasa. Umbra 'çeea care-i judeca pe toti. Care nimic nu stie sa faca, decat sa se planga de toate: de oamenii din jur, de vremuri, de lume, de TOT! Doamne... Domnul meu si Dumnezeul meu! Uneori ma gandesc la Tine ca la un Copil. Nu Te pot vedea altfel. 
 Un Copil, numai atata esti. In ochii lumii... asta-i nebunie!