duminică, 15 iunie 2014

In Credere


 "Cred, Doamne,
ajuta necredintei mele!" 
N. Steinhardt

***
iata- 
mi-am intins varful piciorului
si cu talpa goala incerc sa pasesc cat mai delicat
pe orbita pamantului

e un mers stangaci prin aer
care imi da tarcoale din cand in cand
dar ce mai conteaza un mers stangaci care iti da tarcoale
cand stii de pe-acum ca orice incercare
se poate transforma oricand 
intr-o aripa binecuvantata
de heruvim 

apoi am aruncat toate hainele de pe mine
sa se tulbure toti cei nerusinati
n-am gasit alta cale mai buna de a-i deslusi-
printre atatea si atatea intentii bune
care m-au condus catre iad-
 pe cei neprihaniti,
 pe cei curati.

iti mai aduci aminte
ce mi-ai spus intr-un vis, frate drag:
 atunci cand vine apocalipsa
sa nu uiti mai ales sa arunci de pe tine
hainele care te ard!

toate hainele m-au ars
afara de una-

unu/ una
trei
trei in unu
 trei plus unu
 patru

iata crucea
trei spre zece
treisprezece

iata Soarele
iata Stelele
iata Luna- 

1 plus 1 egal 1
1 plus 1 egal 2
1 plus 1 egal 3
astazi ce alegi?!

am sa-L caut
am sa-L caut pana cand am sa aud tacerea
care are sa-mi reaminteasca
 iar si iar:
 Nu M-ai cauta
daca nu M-ai fi gasit deja!

pentru prima oara 
L-am zarit in ochii cuiva
pentru prima oara!

STIU
stiu ca ar trebui sa-L pot vedea in toti si in toate
dar cine- in afara de Sfinti
poate sa-L vada asa?

dar de-atunci-
de cand L-am vazut in ochii cuiva
ma straduiesc in fiecare zi sa-L pot vedea in orice si in 
FIECARE

uite- 
deja am inceput sa-mi tin- cat de cat- echilibrul 
pe aceata nebuloasa orbita
deja mersul stangaci pluteste dezinvolt pe langa mine
zambeste, surade, respira 
si aproape ca inceape sa inteleaga ca aici e inceputul
AICI
in aceasta incredere oarba

increderea
ca oricat de stangaci ai fi
Dumnezeu iti va invia aripa franta
si-ti va fi, de-a pururi
 aripa dreapta. 

***
Si pentru ca piesele de puzzle se aranjeaza frumos intr-o mica imagine, am sa inchei asa:


 "În textele foarte vechi se poate citi cam aşa: Eu suntem doi. Pasărea care ciuguleşte şi pasărea care se uită. Una va muri, una va trăi. Îmbătaţi de existenţa în timp, ocupaţi să ciugulim, uităm să-i întreţinem viaţa şi acelei părţi din noi-înşine care se uită. Suntem astfel ameninţaţi să nu existăm decât în timp şi în niciun chip în afara timpului. A te simţi privit de cealaltă parte din tine însuţi (cea care se află oarecum în afara timpului) este ceva care îţi dă o altă măsură. Există Eu – Eu. Cel de-al doilea Eu este cvasi-virtual; el nu reprezintă în noi nici privirea celorlalţi, nici judecare; este ca un fel de privire fixă: o prezenţă tăcută la fel ca a soarelui care luminează lucrurile şi atât. Procesul de metamorfozare a fiecăruia se poate realiza numai în contextul acestei prezenţe nemişcate. Eu – Eu: în experienţă dualitatea se manifestă ca fiind nedivizată, ca unicitate, ca deplinătate." J. Grotowski




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu