In Credere

 "Cred, Doamne,

ajuta necredintei mele!" 

N. Steinhardt

***

iata- 

mi-am intins varful piciorului

si cu talpa goala incerc sa pasesc cat mai delicat

pe orbita pamantului

e un mers stangaci prin aer

care imi da tarcoale din cand in cand

dar ce mai conteaza un mers stangaci care iti da tarcoale

cand stii de pe-acum ca orice incercare

se poate transforma oricand 

intr-o aripa binecuvantata
de heruvim 

apoi am aruncat toate hainele de pe mine

sa se tulbure toti cei nerusinati

n-am gasit alta cale mai buna de a-i deslusi-

printre atatea si atatea intentii bune

care m-au condus catre iad-

 pe cei neprihaniti,
 pe cei curati.

iti mai aduci aminte

ce mi-ai spus intr-un vis, frate drag:

 atunci cand vine apocalipsa

sa nu uiti mai ales sa arunci de pe tine

hainele care te ard!

toate hainele m-au ars

afara de una-

unu/ una

trei

trei in unu

 trei plus unu

 patru

iata crucea

trei spre zece

treisprezece

iata Soarele

iata Stelele

iata Luna- 

1 plus 1 egal 1
1 plus 1 egal 2
1 plus 1 egal 3
astazi ce alegi?!

am sa-L caut

am sa-L caut pana cand am sa aud tacerea

care are sa-mi reaminteasca

 iar si iar:

 Nu M-ai cauta

daca nu M-ai fi gasit deja!

pentru prima oara 

L-am zarit in ochii cuiva

pentru prima oara!

STIU

stiu ca ar trebui sa-L pot vedea in toti si in toate

dar cine- in afara de Sfinti

poate sa-L vada asa?

dar de-atunci-

de cand L-am vazut in ochii cuiva

ma straduiesc in fiecare zi sa-L pot vedea in orice si in 

FIECARE

uite- 

deja am inceput sa-mi tin- cat de cat- echilibrul 

pe aceata nebuloasa orbita

deja mersul stangaci pluteste dezinvolt pe langa mine

zambeste, surade, respira 

si aproape ca inceape sa inteleaga ca aici e inceputul

AICI

in aceasta incredere oarba

increderea

ca oricat de stangaci ai fi

Dumnezeu iti va invia aripa franta

si-ti va fi, de-a pururi

 aripa dreapta. 

***

Si pentru ca piesele de puzzle se aranjeaza frumos intr-o mica imagine, am sa inchei asa:

 "În textele foarte vechi se poate citi cam aşa: Eu suntem doi. Pasărea care ciuguleşte şi pasărea care se uită. Una va muri, una va trăi. Îmbătaţi de existenţa în timp, ocupaţi să ciugulim, uităm să-i întreţinem viaţa şi acelei părţi din noi-înşine care se uită. Suntem astfel ameninţaţi să nu existăm decât în timp şi în niciun chip în afara timpului. A te simţi privit de cealaltă parte din tine însuţi (cea care se află oarecum în afara timpului) este ceva care îţi dă o altă măsură. Există Eu – Eu. Cel de-al doilea Eu este cvasi-virtual; el nu reprezintă în noi nici privirea celorlalţi, nici judecare; este ca un fel de privire fixă: o prezenţă tăcută la fel ca a soarelui care luminează lucrurile şi atât. Procesul de metamorfozare a fiecăruia se poate realiza numai în contextul acestei prezenţe nemişcate. Eu – Eu: în experienţă dualitatea se manifestă ca fiind nedivizată, ca unicitate, ca deplinătate." J. Grotowski