"In asfintit regaseam
umbra si sufletul meu linistit,
acela cu care nadajduiam
sa trec in eternitate.
Auzeam strigatele cum se intorc mirate
iar pe pamant. Si cerul se facea
albastru-mprejurul tau, stea
a serii...
Era pe la mijlocul verii,
cand graul se coace si suna.
Nu eram singura, ci-mpreuna
cu arborii si cu alte fiinti
plamadite din cel dintai lut
al lumii, in ere uitate, fierbinti.
Cu totii atarnam in picatura
luminoasa ce precede noaptea.
O presimtire strabatea faptura
mea pieritoare:
oare-aveam sa te vedem, inca, maine, soare?
Nu-i asta ultima clipa?
Si asfintitul, stralucita risipa
a culorilor, ne-nspaimanta.
Adio, adio, sufletul palpaia,
si-n timpul vesnic clipa mea cadea."
Magda Isanos
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu