Ieri seara, incepand cu ora 19, am trait una dintre cele mai frumoase seri din acest an si probabil chiar din viata mea. Am hotarat sa merg la ora 17 la filmul 'Home' al lui Yann Arthus- Bertrand iar de la ora 19:30 sa vad filmul lui Nicolae Margineanu, ''Parintele Arsenie Boca- Omul lui Dumnezeu". Am vazut primul film, nu am sa vorbesc acum despre el, nu pentru ca nu mi-ar fi placut ci pentru ca am multe alte lucruri mai importante de impartasit. In sala de abia erau cativa oameni, randuri intregi goale, adica cam batea vantul, cum s-ar zice. S-a terminat filmul, am aplaudat toti cei care l-am vizionat, s-au aprins luminile, s-au deschis usile in sala mare a Casei Sindicatelor din Sibiu si... surpriza: puhoi de oameni, si pe partea stanga si pe partea dreapta. As fi vrut in pauza sa cobor pana jos sa-mi cumpar o cafea, dar parca acum nu mai eram atat de sigura. Sala incepea sa sa umple incet si totusi puhoiul de oameni nu inceta sa apara... incet s-au umplut si lateralele, oamenii stateau in picioare ba se mai aseaza inca un rand de scaune in fata. Degeaba! Sala devine neincapatoare. Intr-un final apare si directorul festivalului, domnul Budrala, care ne anunta ca filmul domnului Margineanu va rula si in holul mare si in sala John Marshall, fosta sala B deoarece sala mare nu face fata multimii de oameni.
Ce am simtit acolo este greu de pus in cuvinte. Ma uitam la toate fetele din sala, la fetele bisericesti, la maicute, la calugari, la femeile venite de la tara care miroseau a inceput de iarna si-mi venea sa plang. Imi venea sa plang pentru ca era destul de greu sa-mi imaginez o alta tara din Europa unde sa putem constata un asemenea fenomen, in cadrul unui festival de film documentar. Si nu am putut sa nu ma gandesc la vorbele lui Tutea si la baba lui murdara pe picioare care se roaga intr-o bisericuta de lemn din Maramures. Si mi-a venit iar sa plang. Dar nu am plans. Nu am plans. Poate pentru ca mi-am amintit de vorbele nepoatei mele, care, vazand o icoana cu Iisus pe cruce purtand coroana de spini, a iesit foarte tulburata din biserica, a uitat complet de nunta si ca ea era o miresuta mica si, fugind spre bunica mea, strabunica ei, a spus: "Bubuaca, l-am vazut pe domnul Iisus pe cruce, cu coroana de spini si asa mila mi-a fost de El si mi-a venit sa plang! Dar nu am plans! Nu am plans, bubuaca, dar asa de mila mi-a fost de El." Prin urmare, nici eu nu am plans, am asteptat cu sufletul la gura filmul si discutiile de dupa, stiind ca in momentul in care pe ecranul imens voi vedea chipului Parintelui Arsenie Boca si ochii lui albastri nu am sa-mi mai pot stapani lacrimile. Stiam deja asta, iar din marturiile celor care au fost acolo am aflat ca- desigur- nu sunt singura care simte sau a simtit asta. Si asa a fost. O sala plina de oameni, care dupa ce au rostit impreuna Tatal Nostru, au vizionat cu ochii in lacrimi acest film minunat.
Parintele s-a aratat intr-o viziune unei doamne a carei baiat care practica alpinismul s-ar fi ratacit in munti. Rugandu-se Parintelui, femeia se pare ca a avut o viziune in care Parintele i-ar fi spus unde se afla trupul baiatului dar ca poate sa-i aprinda deja lumanarea. Femeia si-a gasit baiatul in locul indicat de Parinte si s-a rugat din nou, multumindu-i Parintelui ca poate sa-i faca ingropaciune crestineasca fiului ei. Parintele i s-a aratat din nou si a rugat-o pe aceasta doamna sa se duca intr-un anume loc (Chichis) unde s-ar afla o Icoana de-a sa si sa o puna la loc de cinste.
Un alt parinte avea niste probleme foarte mari cu coloana, atat de mari ca ramasese la 9o de grade blocat. Chemase toti medicii indreptari de oase dar pare-se nimeni nu a reusit sa-l vindece sau sa-l indrepte. O sateanca i-a adus Acatistul Parintelui Arsenie Boca. Parintele a marturisit la discutiile de dupa film ca a citit doar rugaciunea de la final. Dimineata pe la cinci, in timp ce adormise pe o scandura de lemn, Parintele i s-a aratat in vis si i-a spus: "ce faci, ma, aici? Ridica-te!" Parintele, speriat, a sarit de pe scandura, foarte drept si fara nicio durere.
Au fost multe povesti frumoase, una care mi-a placut foarte mult ar fi aceea cand un tanar s-a dus sa-l intrebe pe Parintele daca sa se casatoreasca sau sa se calugareasca. Deoarece la Sambata curtea manastirii era plina de oameni, s-a hotarat ca fiecare om sa aiba trei minute de convorbire cu Parintele. Tanarul s-a gandit cum sa formuleze cat mai scurt intrebarea, pentru ca Parintele sa aiba cat mai mult timp sa ii raspunda. Asadar, cand s-a aflat in fata Parintelui, l-a intrebat repede si raspicat: "Parintele, ce sa fac, sa ma casatoresc sau sa ma calugaresc?" Nu mica a fost mirarea sa cand, asteptand un raspuns care sa acopere cele 2 minute si jumatate, Parintele i-a raspuns scurt: "Nu esti bun nici de una nici de alta! Urmatorul!"
Printre alte lucruri pe care le-am aflat ar fi si declaratia unui Parinte cum ca Parintele Arsenie Boca a plecat la cele sfinte mucenic, fiind batut si radiat.
S-a discutat, desigur, si despre canonizarea Parintelui si am sa inchei si eu aceasta insemnare cu speranta ca vom prinde cu totii, cei care l-am cunoscut pe Parintele- chiar daca nu in planul fizic- ziua in care Sfantul Ardealului va fi canonizat iar faptele si minunile sale vor fi recunoscute de Biserica Ortodoxa Romana. Dumnezeu sa ne ajute!
