multi-chipurile

se scotoceste bine prin cotloanele templului 

la nevoie se scoate din ascunsul inimii 

buzduganul, sabia sau arcul.

i se arunca intai un avertisment neghiobului:

potoleste-te, ma! cu gandul cel rau

avem nevoie disperata de ganduri bune, ma

dar nu de spinari slugarnice, 

intelegi, ne-totule?!

nu mai pot sa vad slugarnicia asta luand 
chipul libertatii-

daca esti sluga, macar fii sluga pana la capat, mama ei...

iti inveti  fantomele sa te urmeze intru pacea asta fatarnica, frate-

mai scuteste-ma, pe cuvant.

am plecat, gata, poti dormi linistit-

blandetea nu te mai priveste ca un junghi in chipul cel stang-

doar n-o sa-mi spui acuma

ca nu poti, fara ea, sa-ti iei distinctiile, 

averile si banii?!?

doar n-o sa vrei sa joc pentru tine

tocmai acest rol crucial, prietene...

ai vrut sa plec, am plecat:

blandetea, zambetul mi le-am sters de pe chip

mi-am luat si eu o personalitate, 

ai asteptat momentul asta atata timp...!

imi vad de ale mele doruri, vise, suspine,

e mult mai bine asa, pe cuvant,

si pentru mine dar mai ales pentru tine.

doar n-o sa-mi spui acum ca s-a trezit in tine 

dorul de zambetul idiotului print?!

a plecat pe alta planeta, dragul meu

si-am aparut eu, cu arcul, in locul sau.

ii apar si eu sufletul cum pot-

s-a sacrificat de cam prea multe ori

pentru elita sufletelor moarte.

mi-ai fost drag, pe cuvant

mai drag decat lumea intreaga-

am crezut, in miskimea mea idioata

ca sufletul tau, unicatul

e mai important decat toate oile laolalta.

acuma, ce faci de-aici incolo e strict treaba ta-

desi ai crezut asta o vreme:

eu nu sunt salvatorul nimanui-

sunt si eu un bot de huma

care, prin tine, a invatat sa iubeasca!

insa nu asa cum iubeste lumea asta naroada

plina de capre, draci, conspiratii sau 

magie neagra!
(ha! ha! ha! ma sparg de ras....)

mai sunt si alte vise pe lumea asta, pe cuvant-

daca vrei, pot sa-ti trimit telepatic o imagine cu cerbi

pasind prin roua diminetilor- 

nascuta dintr-al sanzienelor dans 

in vant.

ti-am scris toate astea-

ca sa-ti spun ca-ti aud gandurile naroade-

ori le opresti ori imi iau buzduganul

si te palesc cu el fix in moalele capului-

cam cat sa-ti amintesti de pasarestile cerestile graiuri-

nu mai mult, pe cuvant!

si sa nu mai zici apoi

ca nu te-am iubit din tot sufletul meu-

narodule.

cum de-ai ajuns sa vezi in jurul tau atata rau?!

mai iesi pe-un pisc de munte, 

mai respira o taina

mai surade mai ales celui care nu-i pe placul tau

si-ai sa vezi ca lumea asta poate fi o gura de rai, tristul meu, 

pe cuvant!

Hai, zambeste, 

m-ai tachinat, te tachinez si eu-

pana o sa-ti amintesti ca nu sunt chiar asa  un om rau.

Si mai ales nu uita: 

ai grija ce-ti doresti:
s-ar putea sa se-mplineasca!

nu e pret pe pamant sa plateasca!!!

cereasca-ti Acasa

Fratilor mei mai mari: Alex, Doru, Adrian

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-

dar cel mai bine si mai bine am invatat

sa-i privesc pe oameni in ochi

pana cand in templul lor de cristal 

se trezeste-un soi de foc.

focul aceasta nu-i unul devorator

e focul cuprins de-al aripilor dor

ce-l indeamna pe om sa-si indeplineasca un vis, cat de mic

cand indeplinirea lui se pravale zi de zi 

cate-un pic.

ma mai uit la oameni in ochi sa le amintesc cateodata

obarsia lor cea cereasca

sa-si aminteasca din cand in cand

de stelele ce stralucesc in noapte, rand pe rand

sa-si aminteasca ca fiecare stea e un soare pitic

de care ni se face dor cand murim zi de zi-

cate-un pic.

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-

am invatat, fix atunci cand nu te-astepti, sa vorbesc-

si atunci cand astepti cate-o besteleala- sa tac.

stiu ca numai asa pot pastra in inima focul cel viu

primit de la mosi stramosi intr-o vara

cand pe-un dor de omul cel bun

l-am confundat cu-un sicriu.

stiu sa sadesc in inimile cele curate 

doruri nenumarate

dorul de ploaie, dorul de dor, dorul de murire, de inviere

si mai ales dorul de zbor-

dorul de apa marii si de zapada, dorul de caii inaripati, 

dorul de-o trista fata- 

dorul de iele, dorul de stele, dorul de ochiul lui Dumnezeu-

care, orice-ar vrea sa zica unii,

nu-i deloc un ochi rau.

Pentru ca ochiul acela iti arata cine esti

mai ales atunci cand n-ai invatat sa-ti privesti

adancul cel nemarginit, unde se-ascund tainicele povesti

din vremea cand erai copil coborat din 

sfere ceresti.

conspiratii or fi, fel de fel, mii de mii-

insa doar ignorantii au fost cei care-au ridicat ruguri de foc

incercand sa  elimine spiritele libere din joc-

pentru ca-n privirea ignoranta s-a trezit, dintr-o data-

ale lui Cain priviri de sarma ghimpata.

insa noi, neamul lui Abel ne-am luat chipul senin

si-am ales sa ne cunoastem pe noi insine, si in rest sa iubim-

si-am ajuns sa fim placuti in felul acesta doar lui Dumnezeu

pentru c-am aflat: raul e in noi, nu intr-un ochi desenat

pe care doar tu poti sa-l incarci 

cu intentia unui ochi uneori 

cam turbat.

in ceea ce ma priveste, vreau doar sa-l gasesc pe Dumnezeu-

in semenii mei, in firul de iarba, chiar si in zei-

caci, spusu-s-a candva: daca pe Dumnezeu nu-l poti afla peste tot

il cauti degeaba intr-un singur loc.

desi intai de toate, il gasesti in inima ta-

si-ai sa afli ca acolo e intreg multiversul, 

pitit bine in ea.

asadar- daca vrei- poti sa dai cu piatra in chipul meu

insa, foarte curand ai sa afli ca lovesti singur in tine, dragul meu-

caci eu, intre timp l-am regasit

pe ingerescul pazitorul sufletului meu

si-am sa te tot privesc cu lacrima ingereasca

pana o sa te apuce iarasi dorul de cereasca-ti 

Acasa.

1 0 2

                                        
                                        Putin "shamanism" autentic... :)

tamaduirea tristetii

viitorul trecutului

                                        

                                   "Ne intalnim in prezent cu viitorul trecutului."

                                                Parintele Arsenie Boca

a caror unica valoare...

"Plecand de la cuvantul unui om de spirit, ca singurul sens al existentei e de a-i gasi un sens- am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e SINCERITATEA lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajand intrebari filosofice, nu pretind a scrie filosofie. O filosofie eficace implica nesinceritate. Caci, evident, sinceritatea nu are ce cauta intr-un travaliu filosofic, care nu-mi cere sa fiu eu insumi, ci sa fiu in adevar, nu sa ma descopar asa cum sunt, ci sa descopar realitatea ultima. Sinceritatea e adesea alaturi de adevar sau impotriva lui. A fi sincer fata de mine insumi sau fata de lume nu confirma validitatea concluziilor mele. Adevarul e prin firea lui nesincer, fiind fructul multor auto-mutilari (renuntarea la subiectivism, alteritatea), rezultanta multor judecati care imi sun poruncite din afara, ma violenteaza prin structura lor logica, obiectiva, si ma stapanesc prin necesitatea lor. Fiecare a indurat cel putin o data umilinta abdicarii in fata unui adevar, desi pasiunea de a-l cauta si a fi violentati de legile lui se pare ca biruieste intotdeauna, impotriva oricator umilinte si oricator degradari." - Mircea Eliade

un ghimpe in inima

in padurea ielelor

in dansul ideilor

un amarat visandu-se mag 

a intrat.

de dansul lin al unei iele 

tip til s-a apropiat

insa gandul sau 

nu era prea curat.

si ideea l-a luat

si l-a azvarlit

pe o culme-nalta

unde bietul amarat

se viseaza sfant.

din degetul aratator

si-a sculptat un baston

cu care arata

catre toti neputinciosii.

unul bea prea mult

pentru ochiul lui de sfant

altul fumeaza- destul de rau!

pentru maria sa, sfantul erou!

daca degetul lui aratator n-ar mai fi

lumea- intr-o clipa-  s-ar prabusi

ca asa-i in lumea lui, nu poti fi om

trebuie sa fii mai ales ce nu esti

sa te poata tolera 

minunatul domn.

linisteste-ti o clipa ochiul nervos

si mai bine fii ca noi, pacatos

si-ai sa vezi ca ielele nu-s asa cum le crezi

e doar ochiu-ti bolnav 

de le vezi cum le crezi.

in somnu-ti adanc, adormit

ai visat ca elfii-ar fi usor de pacalit

insa esti departe de adevar, dragul meu,

nu ii poti cumpara cu o suta de lei

nici sa vrei!

si sa stii, e firesc sa fii frustrat

ca ielele, frumoasele, te-au cam refuzat

insa pe cuvant, asta nu-i un motiv

sa continui sa fii un mojic.

eu, sincer, cred ca te-ai indragostit

amaratule, de propriu-ti chip

si-ai uitat ca un sfant nu-i un sfant

ci cel care aflat-a candva despre sine

ca e cel mai rau si mai pacatos om

care-a existat pe pamant...

gandurile cetii

Seara e rece. Realitatea, neutra. 

Mintea se straduie sa-mi sopteasca vrutul si nevrutul.  Singuratatea - deocamdata singura iubire adevarata. O singuratate in care bat inimi multe. Usa inimii as vrea s-o deschid pentru fiecare, dar fericit cel care a ajuns la o asa masura. Atunci probabil ca nu iubesc pe nimeni! Habar n-am. Nu mai fac diferenta dintre iubire, indiferenta si ura. Pesemne e faza aia cetoasa. Habar n-am. N-am chef sa ma tulbur. 

Lipsa masurii se repeta mereu. 

Iubirea in care cred nu are de-a face cu acesta vesnica rasturnare nebuna. Sau poate ca are. Ridicam oameni pe soclu, ii impovaram cu viziunea noastra iar cand isi arata si ei chipul cel omenesc luam piatra in mana. Nu-i nimic, nu ma tem! Nu ma tem decat de farisei. De la ei niciodata nu prea stii la ce sa te-astepti. Si sa te fereasca Sfantul sa le cazi in mana cand esti vulnerabil. Serios, n-are sa se termine bine. Desi, de fiecare data, totul se sfarseste bine. Pe cuvant! Apare mereu un nevrednic din ala de care te-ai ferit o viata intreaga, un terchea berchea din ala si descoperi ca-n el se piteste un inger. Stiu! Stiu! Mai bine sa-ti vezi pacatele decat sa-i vezi pe ingeri. Pe cuvant ca mai bine! Esti surprins mai putin de propria prostie si ingustime.

   

Vara asta m-a invatat un elf deghizat in hobbit o rugaciune. 

Cand mi se face frica, incerc s-o repet. Si-o repet si o tot repet. In rest, mai fac si eu pe nebuna. Cred ca a ramas singura cale prin care poti afla cate ceva despre ce-i in lume, dincolo de chipul ei mult prea fardat/ fabricat. Noutati: omul nu mai are timp pentru nimeni. Ascuns in coltisorul sau secret, lumina primita n-a invatat s-o imparta cu fratii de suflet. Apoi se tot mira ca sufletul i se stinge. Cine- din noi- ne indeamna sa uitam unii de altii si pe noi insine? Care frica, care trauma, care nebunie? Cand se spune clar: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

   

Daca mintea s-ar opri acum si n-ar mai interpreta nimic, as fi, pret de o secunda, fericita. Sau macar linistita. Oamenii imi sunt dragi si in genere incerc sa-i iubesc potrivit. Desi masura, pana la urma, le apartine. Nu-i pot opri sa ma-ndrageasca mai mult sau mai putin. Da, poate ca iubirea ar trebui sa fie un echilibru. Altfel se tot rastoarna ceva iar noi repetam rasturnarea asta la plus infinit. Dar asta se intampla, pesemne, fiindca suntem oameni, nu ingeri. Nu-i nimic. E bine asa. CRED ca e BINE!

Cred, Doamne, ajuta necredintei!

STIU:

ORICE SE POATE INTAMPLA ORICAND. 

Nu e nici rau si nici bine. Realitatea e doar un spectacol cata vremea mintea nu intervine. Cand mintea intervine- creeaza. Si ce-ai creat astazi- intalnesti maine. 

Nu-i nimic. Cel putin o sa fie ceva. Ceva interesant tot

o sa fie!

Linisteste-te. Toti suntem singuri. 

Unii mai auzim alte inimi batand; asta cred ca e bine. Alteori auzim ganduri din alea de-am vrea s-o zbughim. Unele incep sa prinda viata in hale pline de frig. Nu mai stii daca esti om, daca esti chip cioplit. Si apoi, daca-i vezi, tot ei se supara pe tine.

Nu-i nimic...

Cautati Adevarul si El va va face liberi! 

Dar intai de asta, sa ne cautam pe noi insine. 
In noi insine, in fiecare chip. In fiecare suras, in fiecare julitura. SINCERITATE! 
Atat cat poti. Nu poti ajunge la adevar fara conditia asta sine qua non! Vorbesc de sinceritatea cu tine! Nu sinceritatea aceea care face rau celor din jur! 
Decat sa musti din sufletele oamenilor, mai bine sa pleci o vreme din lume! 

Prezentul acesta imi apare trist. 
Si nu, nu mai vreau sa ma mint. 

Si nu vreau sa supar pe nimeni.

Dar oamenii interpreteaza fiecare dupa propria judecata ce vad, ce aud. 
Isi cioplesc chipuri si-apoi se inchina la ele. Nu-i de judecat: ultimul meu scenariu m-a bagat in mormant. Nu-i nimic. De-acolo, din pamant, poti s-auzi cum cineva bate toaca in tine. Poti sa te cutremuri de dragul pulsului tau care-i unul viu, nicidecum mort, mohorat.

Unii stau la marginea gropii si te incurajeaza, tacand. 

Altii scuipa pe mormant cu ganduri de hula, cu pietre- cuvant. Nu-i nimic; 
un mos stramos al unei manastiri m-a invatat sa surad. Stiu ca sunt propriile mele umbre. Macar atat stiu despre ceea ce sunt. 
Desi astazi inteleg mai bine ca oricand ca nu stiu nimic despre lumi, despre L U M E.

Am tot incercat sa-mi imaginez zilele trecute ce-a simtit Hristos cand Vera i-a sters chipul plin de sudoare si sange! M-a cutremurat pana la lacrima acest gand. Putinul acesta de l-am face si tot ar fi un colt de rai pe pamant. Dar n-avem timp. 
In schimb, avem asteptari pana la stele si-napoi, fiecare de la oricine. 

Si mai ales eu le-am avut.

As vrea sa cred ca nu mai vreau nimic. 

Decat sa ma cunosc pe mine. Dar asta-i deja o gogonata minciuna.

Si da, poate ca ai dreptate, de o vreme sunt taratoare. 

Sa stii ca nu-i chiar floare la ureche. Dar daca vrei sa vezi ce-i dincolo de bine si rau... asta e, trebuie sa fii taratoare o vreme. Ce sa fac? Sunt taratorul cel curios. Asa m-am nascut. E patologic la mine! Si drept urmare, suport cu demnitatea unei taratoare- consecintele curiozitatilor mele. Si ma bucur de ele. Asa sunt eu, printre lacrimi am invatat sa surad. Stii, viata asta a mea e un film atat de interesant, filmul asta al meu nu l-as schimba niciodata cu nimeni. E filmul meu si, dincolo de orice, oricat ar fi greu, am invatat sa ma bucur de tot ce vine si nu vine! Nu-mi pot imagina o viata normala, pur si simplu, nu-mi pot imagina. Mai bine taratoare, mai bine tigru in zapada, mai bine insecta, mai bine cate un razboi cu umbrele din tine... decat o viata moarta, searbada, lipsita de sens si culoare. Mai bine noroi, pe cuvant.

Pentru ca, dincolo de orice, viata asta e o minune!

Si-ntr-o buna zi ai sa inveti ca nimeni, nici un om, nici un rol, nici un premiu, nimeni, absolut nimeni in afara de tine nu poate sa faca din propria ta viata:

o minune! Intr-o zi am sa invat si eu! Promit!

Noapte instelata, cititorule, oricine-ai fi!  

suras din stofa viselor

mai lasa-ma, rogu-te 

cu taratoarea asta a ta...

viseaza-te cum ai chef, 

tristule, impovaratule-

da nu-mi arunca mie-n obraz

ca masura omului are vreo legatura 

cu halucinatia amarului venin hulpav, 

ooo, tristule, 
impovaratule.

si ce daca pasesc 

pe meleaguri ghimpate?

ce treaba ai tu 

ca pasesc eu pe meleaguri ghimpate?

poti tu simti 

sangerarea unei inimi desferecate?!

poti tu vindeca 

o rana a prabusirii de dorul Iubirii 

celei Necreate?!

ce poti tu altceva sa faci

decat sa te visezi in locul vindecatorului sarpe?

ce poti tu altceva sa faci, tristule, incercanatule

decat sa sadesti visele maririi 

sau ale prabusirii

si-apoi, cand Luceafarul noptii renaste

 intr-a diminetilor blanda trezie

s-o iei la fuga ca un descreierat

sperand sa-ti speli si tu picioarele

in roua cea vie.

nu-mi mai sopti, rogu-te, 

sa fiu taratoare

ca-mi ridic picioarele in aer

ma pregatesc sa-mi iau zborul spre- 'nalt

si cand ai sa te bucuri mai tare

am sa te calc fix pe cap

ca asa-i Scriitura 

atunci cand vrei sa faci din femeia surazatoare-

o taratoare!

Sa nu zici 

ca nu ai fost 

avertizat!

sinceritati

Inei, care m-a imblanzit

Am incercat, pe cuvant, 

sa-mi imaginez omul ca o frunza-n vant

insa deodata s-a trezit in mine un arbor batran

care m-a intrebat:

- Ce vrei sa faci, ma, cu fruntea asta a ta?

vrei s-o aduci la viata sau vrei s-o tooot tii 

in amintirea unei caderi de stea?

Tu nu intelegi ca te-ai nascut in primaveri

cand copacul se trezeste 

la viata?

.............................

Am incercat apoi sa mi-l imaginez 

pe om vulnerabil in raport cu cerurile inalte

insa un glas mi-a strigat desteptat:

Cerurile se iau cu asalt

si doar cei indrazneti le-au cucerit!

...............................

- Bine, mai, am intrebat, 

da ce-i cu frunza asta-n vant?

Vreau sa stiu ce-i cu frunza asta-n vant

ca ma tot bate careva la cap si nu pricep,

pe cuvant.

- Poate ca cineva te viseaza frunza in vant, mi-a raspuns.

Poate ca cineva te viseaza vulnerabil, mi-a raspuns.

Poate ca cineva se viseaza pe sine 

intr-un vis al visului-

mi-a raspuns.

- Si ce sa fac, ce sa fac cu asta

Nu vezi ca nu mai vreau sa supar pe nimeni

nu vezi ca nu vreau decat sa fiu si eu ce sunt -

fara sa supar pe nimeni?

- Tu sa fii ce esti si atat, ai inteles?

Tu sa fii in masura in care ai fost gandit,

ai inteles?

- Si ce sunt, am intrebat, ce sunt?

Sunt frunza, sunt piatra, sunt arbor, 

sau poate noroi? 
Bube sau mucegai sunt?

- Tu te-ai nascut om, ma, te-ai nascut om.

Atunci sa traiesti si sa mori ca un om, ma,

nu ca o frunza, nu ca un noroi

ci ca un bulgare de lut 

in mana Olarului celui mut

Fii toate astea rand pe rand

cat sa intelegi care-i rostul lor-

dar sa mori, sa traiesti si sa te nasti ca un om 

ca nu esti inger, ma,

ai auzit?

- Am auzit.

Adevarului ii este foame de Oameni

(!nvata sa citesti oglinzi!e!)

la fiecare secunda

ideile isi schimba nuantele-

un flutur isi frange aripile, tainuind o carare

un licurici adoarme, 

prabusindu-se in curiozitatea unei nopti pale.

un vultur ar vrea sa inhate o stea cazatoare

dar se indragosteste privind-i gratia prabusirii

si se preschimba in calauza.

la fiecare secunda

dansul suav al ideilor pune la cale

un plan de izbanda.

de abia deschid o fila de carte

si coperta celeilalte incepe sa planga

de parca-as fi, dintr-o data, 
cea mai nevrednica 
tradatoare.

la fiecare secunda ceva se perturba

se modifica, se permuta.

iti spui mereu:

nu pot incurca stelele, 

nu pot si nu vreau sa le stau in cale.

si-atunci 

un scuipat pe obraz se preschimba intr-o lacrima sfanta

auzi tot mai clar inima 

cum un cantec de leagan iti canta

multiversul  isi destainuie taine in inima franta

si nu mai incurci dintr-o data pe nimeni
cu faptura-ti plapanda

pesemne 

vulturul ti-a indragit si tie steaua arzanda

pesemne licuriciul a adormit

si-a visat visul - tesut dintr-o dalba lumina

sau pesemne Dumnezeu stia de la BUN inceput

ca omul e in mainile Lui
bulgarele de tina.

iata, te-ai trezit putin, cat sa-i strigi omului:

Fii tu schimbarea 

pe care vrei s-o vezi in lume!

***

insa afara  

e o lume care inca lupta, sfasie, acuza.

 la fiecare secunda 
Adevarul musca din oameni

cum ar musca dintr-o paine.

oamenii inca nu au aflat:

Adevarul nu e rau intentionat

pur si simplu ii este foame

 de propriul Suflet.

si-are sa mai muste din oameni

pana cand din urma ramasa a muscaturilor

vor ramanea forme de aripi.

si va veni o ploaie...

si-apoi o Suflare 
ne va indeplini dorintele de Oameni

la fiecare.

Pana-atunci  va doresc noapte BUNA!

reteta pentru visatorii cei inviati

se ia o stea

un om

si un strain.

se amesteca visul maret al stelei

cu firea cea trecatoare a omului

din vis se extrage praful de stea

care se seamana precum o samanta

in fertilitatea taranei.

strainului i se scot incaltarile-

e lasat sa umble descult o vreme prin maruntaiele omului

modelandu-i fiinta

pana cand omul imprumuta dorul vulturului

din praful de stea

se ridica omul pe cele doua picioare

e indemnat sa dea de cateva ori din aripile moarte

pana il cuprinde dorul de nemurire

si aceasta e razvratirea

neimblanzirea.

in niciun caz nu se intreaba

de unde-a rasarit inaripatul

lup alb.

poetry mystery

in nemarginire, in stele, in tacere

"Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere. Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti. Iubirea se osteneşte pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, îşi însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfeşte, nu ia nimic în seamă, nici ameninţări, nici greutăţi, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.

Şi când zicem iubire, nu este vorba de virtuţile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos şi către ceilalţi. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilaşul în braţe, sărutându-l şi răsfăţându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când îşi ţine în braţe îngeraşul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează şi, însetat, zice: „Să fi avut şi eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinţii noştri!”

Da, aşa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. 

Iubirea aceasta o doreşti, o vrei şi o dobândeşti prin harul lui Dumnezeu."

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 183-184)

la inceput era Cuvantul

amintiri din stele

1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,

6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,

7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

9. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;

10. dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi.

11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

13. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.- CORINTENI