in tara aspra a minunilor

omului albului Ionut

voua, cainilor 

credinciosilor care va trageti din lup- 

dar ati ales sa slujiti omul, 

nu haita-

voua, pacatosilor

care ati invatat sa va priviti sufletul la microscop

in timp ce toti inteleptii acestei lumi

nu-si mai vad nici macar 

lungul nasului-

in barca voastra vreau sa trec

cainilor, pacatosilor-

primiti-ma, primiti-ma si n-o sa va para rau

ma doare stomacul de la atata cruzime

si vorbele mele goale ma dor mai mult ca oricand

caci nu vadesc nicio fapta, nici una.

ce dar! ce paradox!

sa te poti vedea la un asemenea microscop

nu pot sa scap nicicum de aceasta oglinda, de aceasta pacoste-

astazi e peste tot!

primiti-ma la voi, 

cainilor, animalelor, fratilor de pretutindeni

primiti-ma si ajutati-ma sa ma redescopar dincolo de aprigul sange

acolo, unde degetul aratator, nasul ascutit, 

trufia sau privirea piezisa a fiarelor

nu ma poate ajunge

acolo, cu picioarele desculte si cu genunchii goi

vreau sa invat de la fluturul albastru 

pe care l-am vazut intr-o dimineata senina

sa-mi inchid aripile si sa ma transform

intr-o molie plina de tina

invata-ma, 

invata-ma arta ta, albastrule flutur

cum te tineai cu piciorusele tale de floarea aleasa

si vantul nu reusea sa te arunce in gol

iti inchideai aripile si nimeni nu-ti intuia praful cel auriu 

erai atat de cenusiu si de comun pe din afara

ca nu te mai baga nimeni in seama-

nimeni nu se mai gandea 

cum sa te prinda si sa-ti infiga un ac cu gamalie

in aripioara cea aurie

si-ti dezveleai minunata faptura

numai cand raza din cer cobora-

caci soarele insusi

in aripa ta aurie

se oglindea.

invata-ma, invata-ma, fluture drag

sau roaga-L, mai bine, sa ma preschimbe intr-un gandac

nu am experienta necesara 

pentru a face fata atator invinuiri

si acuze.

vreau sa fiu mai bine un caine-

numai sa se linisteasca o data aceasta lume!

Nosce te ipsum! Nosce te ispum!

naroada fata, naroada fata-

de indata ce-am parasit caprioarele si cerbii

si am revenit in lumea mea, lumea noastra-

nu mai pot auzi nici un cantec de suflet

in schimb simt haitele, 

pregatite iarasi sa ma inhate 

intr-o secunda.

si daca n-ati fi voi -

cainilor, animalelor, norilor de pretutindeni

tapilor ispasitori-

sa ma invatati coborasul cel lin

fara prabusiri, fara graba

aproape ca aripa grea 

mi s-ar frange.

asa ca pe voi-

cainilor, animalelor,  norilor de pretutindeni

va rog sa ma primiti in ceata voastra

vreau sa fiu o faptura peste care Sfintii vegheaza-

nu mai vreau sa fiu nimic altceva

decat umbra care alearga cu cerbii si cu caprioarele

care se bucura, care danseaza.

toti inteleptii lumii

plece de la mine:

nasurile ascutite-

privirile piezise- 

si lipsa compasiunii.

ramana nebunii-

iubitorii Cuvantului

animalele si copiii

de pretutindeni. 

Vantule-

Cuvantule-

auzi-ma

si indura-Te!