cine rade la urma

pasind pe iluzionara prapastie a lumii

arhetipala fiinta isi cauta un raspuns

pierdut, gasit, regasit-

niciodata inteles 
indeajuns

vis al visului suntem

incalciti in prea multe iluzii-

gata sa ne inhatam, sa ne sfaramam, sa ne subjugam
pana la refuz.

as vrea sa fug;

dar unii spun ca nu te poti ascunde.

desi eu cred ca exista un loc-

un lacas secret unde te poti adaposti

de tot zumzetul, de toata flecareala desarta a unei lumi

atat de dragi si atat de obositoare

deopotriva.

eu cred-

asa m-am nascut.

A FI
 in locul secret si in mijlocul lumii, deopotriva-

o tacere, o odihna a sufletului meu de copil

pe care- de cand m-am nascut- am pierdut-o

si nu stiu cand am s-o mai regasesc

strain tie?!

sau strain lumii?!

n-am invatat Iubirea-

sunt inca mult prea departe de aceasta taina- 

si totusi, in cate o zi 
in care stau de vorba cu toate gandurile si indoielile

care colinda prin gradina vaz-duhului meu

uit de mine mereu si mereu-

si mereu-

razi! spun ei

trebuie sa razi!

viata e o joaca! e un vis! e un vis al visului si atat.

razi! regaseste-ti simtul umorului!

dar eu, vai mie!

cat de nebun trebuie sa fii sa vrei sa afli cum gandeste Dumnezeu.

e singurul sens pe care-l mai pot regasi

in aceasta ruina.

Dumnezeu rade, Dumnezeu canta, 

Dumnezeu danseaza-

asa spun ei, cei care spun ca L-au vazut
pe Dumnezeu.

numai eu nu stiu nimic

stiu ca nu stiu nimic.

si totusi, cred!

cineva a sters toate amintirile mele legate de El

si acum nu-L mai pot imagina

in schimb, incep sa-L simt cu lacrima din ochiul inrosit

cam cat sa se dezghete din mine sloiul de gheata-

bucurati-va- spun ei.

veselie- spun ei.

da, asa e, de buna seama.

dar cei ca mine nu-L pot afla

decat cu pretul unei lacrimi care a inteles 
ca nicicand n-a iubit.

si oricum

cine rade la urma, rade mai bine!

probabil va dura o viata intreaga acest dezghet

caci sunt un iceberg

de care se sfarma toate corabiile indraznete-

pana una alta

nu mai vreau sa-mi tradez melancolia-

e singurul adevar pe care mi-l mai amintesc despre mine

la aceasta ora tarzie din noapte.

am luat totul mult prea in serios

si maine am s-o iau de la capat-

ma voi indragosti pana in pragul nebuniei

caci masura mea e departe de a fi una echilibrata.

voi crede la fel de mult in oameni, 

indiferent de ceea ce aleg sa faca ei-

si daca intreaga lume s-ar prabusi in visul visului celui din urma

eu am sa-mi reamintesc iarasi de duiosia visului celui dintai-

si-am sa raman cu el aici, impreuna

eu si inca alti cativa nebuni;

cine indrazneste sa vina, sa vina, e primit-

desi- spun unii- e timpul cel de pe urma.

 De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare...

Tristetea mea aude nenascutii caini

pe nenascutii oameni cum ii latra...

pret de cateva zile, de cateva saptamani

am ascultat gandurile lumii-

ele nu mi-au spus nimic nou despre noi, despre mine-

aceleasi indoieli, aceleasi neputinte.

aceleasi infricosatoare spaime,
aceleasi nelamuriri-

aceleasi traume ale copilariei

ca poti fi ori prea mult ori prea putin-

si arareori esti indemnat

doar Sa Fii.

Eu sunt cel ce Sunt.

iata, prin aceaste vorbe

ai aflat ca tu esti moarte, omule.

Si acum, inspaimanta-te, tacere

inspaimanta-te si fugi si tu de mine 
pentru ca indraznesc sa-ti spun astazi cine sunt.

Moarte sunt. Si deocamdata
atat.

ai sa fugi si tu, nu-i asa?

cine ar sta locului auzind astfel de vorbe?

eu.

eu am sa stau locului-

am sa stau locului si poate am sa-mi aprind o tigara

sau poate n-am s-o aprind, cine stie?!

Dar poate ca as imbratisa un om gandind ca poate-i
cea de pe urma imbratisare.

Poate as da un telefon 
gandind ca-i ultimul glas pe care il aud.

am sa stau locului o vreme-

trebuie sa fii nebun sa stai locului, nu?!

sa nu alergi, sa nu ai nimic de demonstrat

nimic de castigat, nimic de pierdut.

Sa stai locului o vreme, pur si simplu-

sa stai locului.

astazi, acum, nu-mi mai doresc nimic altceva-

Sa cada, rogu-va, cortina!

Vreau sa-mi sterg masca asta cat mai curand

sa-mi las parul lung, cat mai lung

si sa-l impart apoi zarilor, in vantș

nu-mi mai soptiti nimic-

nu-mi mai amintiti nimic-

nu-mi mai tot dictati unde este si unde nu este
destinul meu.

maine oricum habar n-avem unde vom fi

daca vom fi, daca vom fi.

Dar acum, in aceasta clipa

cand pentru toti viata pare ca merge inainte la fel de firesc,
de natural, de sublim

ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat

ca si cand totul ar fi

ce-ar fi daca-ar fi

in aceasta clipa

am si eu o rugaminte:

ce-ar fi daca-ar fi tacere?

cum ar fi?

ar putea avea tacerea chipul lui

daca-ar fi ce ar fi?!

va rog din suflet-

pret de o secunda sa tacem cu totii

intreg pamantul sa taca pret de o secunda;

sa-L auzim pe Dumnezeu cum respira adanc

sa-I odihnim si Lui mintea

pret de o secunda!

va rog din inima, pret de o secunda

sa tacem, va rog
si atat.

ganduri bune

Un părinte spunea:

Hai să construim o fabrică de gânduri bune. Dacă o fabrică produce gloanţe şi o aprovizionăm cu fier, va face gloanţe. Dacă o fabrică face potire şi o aprovizionăm cu aur, va produce potire din aur. Dacă o aprovizionăm cu fier, va face potire din fier. Ce gânduri vom pune în minte, aceea vom obţine.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 184)

cea mai de pret amintire

by Silvia 15

ceea ce as vrea sa-ti spun astazi

nu mai poate fi grait prin cuvinte

cuvantul poate fi de-acum sageata aruncata de zei

catre prapastia nebuniei

necuvantul e singura cale de a-ti pastra in siguranta

samanta focului din amintire

iti scriu toate acestea

ca tu sa stii ca sunt deja pe drum

sau poate am ajuns- 

cine stie?!

astazi nu mai stiu in care timp suntem.

prinsa pret de cateva zile intre portile unui timp necunoscut

am reusit sa smulg din invapaiatul abis

cea mai de pret amintire-

as vrea sa nu uit niciodata

tot ce-am vazut...

- Murakami?! m-ai intrebat

- Sabato! sau Calugarul negru... am raspuns.

ai inchis iarasi ochii, ca in noaptea aceea-

apoi ai tacut.

cred ca de acum, din aceasta clipita

viata are un alt pret pentru mine-

iar iubirea nu mai poate fi un simplu cuvant.

fapta, gand, cuvant este ea,

fapta, gand, cuvant ar trebui 

sa fie-

stiu, stiu, sunt o lasa-

ar fi trebuit sa te sun...

dar de cateva zile

duc fel de fel de lupte in lumi necunoscute mie

iar singura limpezire cum ca lupta asta n-a fost in zadar

si ca trebuie dusa pana dincolo de pragul nebuniei

ai fost tu:

mintea cea limpede-

mintea care m-a tinut treaza

calauza catre adancul din nefiinta ai fost

si poate de asta indraznesc azi sa-ti spun:

nu ma lua in seama

cand iti spun ca am trecut portile nebuniei

si am reusit sa smulg din adancului pamantului

amintirea cea vie-

nu ma lua in seama 

cand iti spun ca nu se poate iubi

pana cand nu mori putin de spaima 

falfaitului aripilor cu cioc, aproape de netrecut

gata sa te inghita

seara de seara...

nu ma lua in seama

cand iti spun ca nu, nu se poate iubi-

pana cand nu vezi cu proprii ochi

cum se stinge steaua 

celui iubit-

pana cand nu ti se rapeste fiinta 

intr-un soi de intunecime abstracta

acolo unde, dezgolit de toate visele prea mari sau prea mici

gasesti acel umar pe care-ai vrut sa te-odihnesti dintotdeauna

dar n-ai indraznit. 

da- 

cea care iti scrie sunt tot eu

cea care doreste sa teasa astazi, acum- un alt fel de vis-

sau poate nu mai vrea decat

SA SE TREZEASCA!

...

te priiiiind!!!!!!

...

“Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuşi este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngeri.” - Sfântul Isaac Sirul

a visa, a iubi, a ierta, a vindeca

"Viața nu este doar durere, ci este șansa de a visa, de a iubi, de a ierta, de a vindeca tot sângele neamului. Cântă liniștea și nu te grăbi! Nu uita să îţi laşi inima să cânte acel cântec pe care îl auzi doar tu şi Doamne. Porţi paradisul în tine…"
 

(Puține lacrimi, multă bucurie)- Parintele Hrisostom Filipescu

za reci na ea

daimonului meu, oricare-ar fi el...

azi noapte a venit iar daimonul meu-

ca un copil a venit, tremurand

 m-a trantit cu putere la pamant

 si ne-am jucat de-a lupta o vreme

el tragea de sufletul meu 

in patru parti impartindu-l

intinzandu-l cam cat sa cuprinda 

intreaga lume cu sufletul meu-

daimonul meu.

ma zbateam sub povara bratului sau

el radea in hohote:

stai locului, mi-a zis.

stai, ma, locului!

de cand te-ai nascut ma tot lupt cu tine

iar acum, ca mi-ai imblanzit buzele si parul de vant

n-ai putea sa stai si tu locului

si sa nu-ti tot zburzi mintea asta a ta catre nefire?

e obositor, pe cuvant!

n-ai putea sa-ti vezi si tu de nastrusnicul vis

si sa nu mai iei in seama

guraliva fire?

n-ai putea, ma, sa stai si tu o clipa locului

cat sa te sarut pe buze

si cat sa-ti intind fiinta asta tampa a ta in cele patru zari

cat sa cuprinda marginile, 

pamanturile?

-pentru ce tampa, iar-

pentru ce iarasi tampa?!

razand mi-a raspuns daimonul meu:

tu crezi ca esti unu

tu crezi ca esti doi

tu crezi ca esti trei sau patru

sau unsprezece 

sau treisprezece

 dar uite, 

eu am venit sa-ti intind sufletul in cele patru zari

sa-ti re-amintesc ca esti 

tot ceea ce nu stii despre tine ca esti-

de asta am venit!

 asa ca stai, ma, o clipa, locului!

apoi m-a sarutat pe gura daimonul meu

si toate salbaticiunile pamantului 

s-au trezit la viata intr-o clipita:

"leii, vulturii si potarnichile, cerbii cu coarne inramurate

gastele, paianjenii, pestii cei tacuti ai apelor, stelele de mare

si cele ce nu puteau fi vazute cu ochiul liber

intr-un cuvant, toate vietatile"...

s-au trezit la viata, pe rand, fiecare.

schimbul atomilor!

mi-a spus daimonul meu

imparatia vointei universale!

apoi ne-am trantit pe spate, 

razand in hohote eu si cu daimonul meu

apoi a cantat cocosul, 

dar nu de trei ori

 si se facuse dintr-o data

lumina.

dar cand vine iubirea...

 "Iesi din cort, prietene, sa stam fata in fata,
privindu-ne, sa tacem impreuna, mereu intrebandu-ne
in sine celalalt daca e,
si cum pe sine insusi se simte."

Nichita Stanescu

 

 

"Judec dupa mine insumi: daca Domnul m-a iubit atat, aceasta inseamna ca pe toti pacatosii El ii iubeste ca si pe mine."

Grea este viata fara iubirea de Dumnezeu; sufletul este intunecat si posomorat, dar cand vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinta de descris."

"Din iubire sufletul doreste fiecarui om mai mult bine decat pentru sine insusi si se bucura cand vede ca altii stau mai bine decat el si se intristeaza cand ii vede ca sunt chinuiti."

Cuviosul Siluan Athonitul, "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei"

Prietene, intelegi ca trebuie sa plang? 

Promisiunea - Wu Ji

 Un sclav, printr-o interesanta asociere de imprejurari si purtand o masca a soarelui pe fata, decide sa ia niste decizii mai nebunesti.

- Tu trebuie sa traiesti! ii spune el- purtatorul mastii soarelui- celei care e pe cale sa-si tradeze regele. Si astfel regele e ucis de acest sclav purtand o masca care nu-i a lui, dar care-i vine bine. Oare de ce trebuie sa moara acest rege care-i asigura fetei luxul si bunurile materiale?! ... Interesant simbolul aruncarii hainelor! Hai sa ne imaginam ce-o sa inteleaga acel deget aratator din acest simbol. Mi-a mers la inima modul in care s-a gandit regizorul sa ne infatiseze acea mana aurie si acest deget aratator. Caci da, este o mana aurie, chiar este! Si mai interesant faptul ca acel deget, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa cada. (Un caz fericit in aceasta poveste!) Si frumos cine alege sa reteze acest deget. Dar interesant si in mana cui este aceasta mana aurie: tocmai in mana acelui personaj negativ care inca din copilarie poarta trauma neincrederii in celalalt. Copilul care, din pacate, n-a reusit sa ierte! Cel care nu mai poate avea incredere in oameni.

Se spune ca daca pui intrebarile potrivite, ai gasit deja raspunsul pe care il cautai. Ma intreb, oare decizia sclavului de a o salva pe fata ar putea avea vreo legatura cu masca si misiunea careia accepta sa i se supuna?! Ce-i cu masca asta? O fi regizorul asta asa tembel incat sa puna o masca in filmul asta asa, aiurea? Intreb si eu... ca un scarabeu...

- Stii mereu cum sa ajungi la stele... esti nemilos... Niciodata nu ar trebui sa mori pentru altii, pentru ca tu esti mult mai nemilos decat mine.

Na, asta-i momentul ala magic care ar putea sa trezeasca ceva interesant in propriile constiinte adormite- in cazul in care le mai ascultam. Aici e o vorba de-o fapta din aia care cantareste cat zece mii de cuvinte. Ce sunt toate nebuniile astea?! De ce castiga filmele astea la Cannes? Sa existe oare, dincolo de aceste povesti si mituri, adevaruri care se cer a fi (re)descoperite?! 

Ma gandesc acum ca, daca in teatru am putea spune ca personajele isi aleg actorii, si in acest caz am putea spune la fel: masca isi alege purtatorii. Dar si purtatorul alege daca sa i se supuna sau nu! Dar e oare vorba doar de o supunere? Sau e ceva mai mult decat atat? Sa fie oare vorba de cel care alege sa asculte de propria intuitie? Un soi de supunere, liber fiind?! Cum ne mai incurcam de cuvinte... Caci iata, cel ce poarta masca soarelui alege sa faca lucruri mai rebele din fire, mai putin rationale si care capata un sens doar in final. Pana spre final, totul pare a fi un dezastru, nu-i asa? Aproape ca ai fi tentat sa spui ca toti si-au aflat moartea, dar uite ca nu-i asa. (Re)gasesc viata tocmai rebelii, femeia care a tradat un rege si sclavul care a ales sa o salveze. Dar sclavul e un sclav doar in aceasta lume, el are alte radacini acolo, in cer. Poate de aceea el poate sa ii ofere "tradatoarei" sansa unei noi vieti. Dar nu inainte ca acest sclavul sa-si afle si el moartea iar printul care revine la viata sa aleaga sa-si puna pe el o anume mantie. Mai ca-ti vine sa te intrebi ce-i cu mantiile astea de apar peste tot: si in Stapanul Inelelor, si in Hobbit, de Cenusareasa nici nu mai vorbesc...
 

Filmul este o minunata poveste care vorbeste despre o anume intalnire. Despre o taina. O taina care are loc intr-o odaie secreta din suflet. Si care ne reaminteste MINUNATUL indemn: FII TU SCHIMBAREA PE CARE VREI SA O VEZI IN LUME!

Jung ar fi reusit sa scrie mai bine despre acest film. Eu as incheia asa:

- Ai mare incredere! Chiar esti de pe Taramul Inzapezit!

Filmul poate fi vizionat online AICI.

Merita sa ne amintim si ce sarbatoreste Biserica in aceasta duminica!

Asa, sa fim nebuni pana la capat! 

O duminca minunata va doresc, din suflet!

"CAND NU TE AMENINTA NICIO PEDEAPSA, NU SIMTI NICI BUCURIA EVADARII"" 

Kobo Abe, Femeia Nisipurilor

 

confesiune

pana astazi am tot incercat

sa fac pace cu oamenii, Doamne-

sa le explic, sa le spun ca nu esti rau intentionat-

ca teatrul oglinzilor e mereu atat de aproape

incat ne privim chipul reflectat de parca-am fi niste straini

gata sa ne pregatim arcurile-

pana la ceasul acesta tarziu m-am tot straduit sa le spun 

ca adevarul nu poate fi ascuns in paloare-

si deodata tristetea mi-a invadat sufletul

si umbrele au prins iarasi contur

s-au pitit dupa mestecenii sufletului

gata sa arunce cu bulgari de foc

fiecare-

apoi mi-am amintit de vremea

cand manam cerbii sa se adape din patima sangelui meu

totul era simplu pe-atunci-

ma asezam pe iarba, in genunchi

si nu mai auzeam decat greierii, pasarile, vantul si Cuvantul Tau- 

Doamne.

in toate Te pitesti

in toate Te ascunzi

atat de bine stii sa faci asta

si cand, in sfarsit, incep sa Te vad si sa Te aud

oamenii isi incovoaie spranceana..

vorbele lor- grele- ca niste lespezi ghimpate-

pregatite sa intre in al penelor dor

cat pe ce sa-mi fure al diminetilor zori.

mi-a luat multa vreme

sa inteleg de ce faci asta 

tocmai cu cei care Te aud.

Doamne-

astazi nu mai vreau pace cu oamenii

astazi vreau sa fie totul asa cum vrei Tu!

stiu

stiu ca ai sa aduci pace cand e vreme de pace

si ca razboiul tot Tu il starnesti si-l aduci.

imi amintesc de zilele cand faceam cu saptamanile curatenie-

muzica canta incurajator

si eu ma jucam de-a fata care invata sa faca ordine.

treceau saptamani intregi pana ca eu sa-mi aranjez toate insemnarile

caci mereu imi pierdeam cate o zi intreaga

recitind ce-am facut asta-vara.

afara ploua, tuna sau iesea soarele

dar in lumea mea, in lumea mea

in toate visele pe care le-am notat

in toate intalnirile onirice

in adancul in care uneori s-au cufundat:

soarele, stelele, ingerii-

in lumea aceea era altceva.

un altceva de care astazi mi-e dor.

acolo nimic nu e schimbator

acolo caprioarele sunt doar caprioare

si nimeni nu a invatat sa fure chipul lor

ca astfel sa-si ascuta mai bine ghearele.

Doamne, stiu-

am vrut sa tin cu forta- in viata mea- oameni

si uneori inca mai vreau

dar astazi

in mainile Tale imi pun sufletul si Te rog:

ia sabia in mana Ta, fara teama s-o iei

promit ca n-am sa-mi pierd nici cumpatul si nici mintile-

taie, din radacina sa tai

tot ce vrei.

fa curat in gradina minciunii

caci nu mai pot suporta maracinii-

si iarta-ma ca de cateva zile iti tin Sfanta mana

si duc cu Tine o lupta mai mult decat tampa; cu Tine-

Sculptorul templului meu.

ia dalta in mana Ta Sfanta

ia-o si loveste atat cat crezi ca poate un suflet rabda-

am sa tac, promit c-am sa tac

caci vreau sa ma intalnesc de-acum cu cei dragi doar acolo, 

in inima Ta.

ia sabia, Doamne

si fa ce trebuie sa faci!

si iarta-ma ca iarasi m-am pus impotriva.

ia dalta 

si darama o data templul cel vechi

caci numai Tu ai puterea de-a ridica pe cel nou

intr-o clipita.