totul perfect
pana cand trupul-
aceasta masinarie de incarcerat suflete
isi cere dreptul la viata
ii ofer increzatoare
o parte din suflet
respira prefacut
intr-o doara
paradoxal acest sentiment
de a ramane pe vecie prins
in rascrucea unei singure alegeri
pulsul sufletului
datorat refuzului carnii
asteptand runda finala
(zambet)
sunt prinsa intr-un trup
care a invatat sa respire
prin perfuzia iluziei
desperecheate de pantec
in tonuri grave de respirari tot mai scurte
imi ascut coama plapanda
a visului nevisat
cand are sa se iveasca
talharul de huma
am sa evadez
pe colbul de luna
in ritmul nou nascutului trimis cu de-a sila
pe planeta nocturna
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Sunt fara cuvinte.Imi place poemul...la nebunie.
RăspundețiȘtergerema bucur, Ionut. Mai ales pentru ca ma tot intrebam in noaptea in care l-am scris daca merita sa ma ridic din pat si sa scriu repede ce-mi vine in minte sau nu... :)
RăspundețiȘtergereCei cu inclinatie spre arta sunt foarte sensibili si romantici.Spontaneitatea e calitatea lor esentiala.Eu asa cred..Noapte frumoasa Maria!
RăspundețiȘtergere