Spasiba

"De unde stii dumneata ce importanta va avea aceasta comunicare dintre o persoana si alta persoana in destinul celui care i-a fost partas la necaz? ... Doar aici este o viata intreaga la mijloc, cu o multime infinita de ramificatii care ne sunt ascunse. Cel mai bun jucator de sah, cel mai ager dintre ei poate calcula cateva mutari dinainte; despre un sahist francez, capabil sa anticipeze zece mutari, s-a scris ca despre o minune. Dar aici cate mutari sunt si cat de multe lucruri nu le stim? Aruncand "samanta" dumitale, aruncand "pomana" dumitale, fapta dumitale buna sub orice forma, iti daruiesti o parte din dumneata, primesti in dumneata o parte din altul; va impartasiti reciproc din fiintele voastre; e nevoie doar de inca putina atentie si vei fi deja rasplatit cu cunoasterea, cu cele mai neasteptate descoperiri. Negresit, in cele din urma vei ajunge sa-ti privesti misiunea ca pe o stiinta; ea iti va absorbi toata viata si-ti poate umple toata viata. Pe de alta parte, toate gandurile dumitale, toate semintele aruncate de dumneata, pe care, poate, le-ai si uitat, isi vor gasi intruchiparea si vor creste; cel care a primit de la dumneata va da altuia. Si de unde stii care va fi rolul dumitale in rezolvarea viitoare a destinului omenirii?"

" In orice idee omeneasca serioasa care se infiripa in mintea cuiva, ramane intotdeauna ceva ce nu se poate nicidecum transmite celorlalti oameni, chiar daca ai scrie tomuri intregi sau ti-ai explica ideea timp de treizeci si cinci de ani; intotdeauna ramane ceva ce nu vrea nicidecum sa iasa din craniul tau si ramane pe veci in tine; cu acest cevaceva vei muri, netransmitand nimanui poate cea mai poate cea mai importanta parte din ideea ta."

"Totul in viata e doar viata, calea spre ea, necontenita si eterna, nici intr-un caz descoperirea ei!"

"Nu puteam suferi multimea care umbla de colo- colo agitata, vejnic ingrijorata, posomorata si tematoare, care forfotea imprejurul meu pe trotuare. La ce bun vesnica lor tristete, vesnica lor ingrijorare si agitatie; la ce bun vesnica lor rautate posaca? Cine-i de vina ca ei sunt nefericititi si nu stiu sa traiasca?"

"Prea mult zgomot si prea multa industrie se aduna in sanul omenirii, putina e linistea spirituala"

"Legea autodistrugerii si legea autoconservarii sunt la fel de puternice in fiinta omului! Diavolul ramane stapanul omenirii pana la un hotar al timpului pe care inca nu-l stim. Radeti? Nu credeti in diavol? Lipsa de credinta in diavol e o idee frantuzeasca, e o idee facila. Stiti cine e diavolul? Ii stiti numele? Si, nestiindu-i nici macar numele, radeti de forma lui, dupa exemplul lui Voltaire, de copitele, coada si coarnele lui, pe care tot dumneavoastra le-ati inventat; caci duhul necurat e un duh mare si teribil, si asta nu datorita copitelor si coarnelor inventate de dumneavoastra."

"Draga printe, nu-i usor sa cladim raiul pe pamant: vad ca totusi dumneavoastra sperati sa realizati acest rai; printe, raiul e un lucru greu, mult mai greu decat i se pare minunatei dumneavoastre inimi..."

De multe ori multumesc cu gandul celor care au inventat scrierea, apoi pergamentul, apoi tiparul... si de multe ori le multumesc celor care si-au rapit din timpul lor pentru a face posibil ca astfel de scrieri sa ajunga in mainile noastre. Nu stiu ce m-as fi facut eu zilele acestea daca nu l-as fi avut atat de aproape de mine pe acest print minunat- am sa ma minunez mereu si mereu de exactitatea cu care mi-e mie dat sa ma intalnesc cu anumiti scriitori. Nici nu e de mirare ca mai visez cu unii dintre ei, ii simt atat de aproape si atat de vii prin scriitura lor incat ma trezesc dimineata cu gandul ca sunt extrem de privilegiata doar pentru faptul ca pot sa-i simt atat de vii si de aproape, ca pe niste adevarati maestri si prieteni! Poate ca e zodia de vina, poate ascendentul, habar nu am, dar e clar: ma simt mult mai apropiata de lumea aceasta a lui Miskin. Ma recunosc in faptele lui, in momentele lui de stanjeneala, in nazuintele lui, in apropierea de copii, in povestile lui de dragoste dar si in esecurile lui, in momentele penibile si totusi pline de candoare! Vaaai, cate nevoie aveam sa citesc o astfel de carte, o astfel de poveste, cata nevoie aveam sa stiu ca exist in literatura clasica un astfel de pesonaj... vai, Feodor Mihailovici, oare ai stiut tu ca fix in aceasta perioada m-am imbolnavit pentru ca nu-i pot face pe oameni sa vada raiul de care vorbesti? Ai stiut, oare, ca ironia si dispretul lor ma doboara de mi l-ai scos atat de sugubat si de nobil in cale pe acest print visator si onest? Da, e clar, ma leaga ceva foarte puternic de rusii astia... spasiba!