Intru nadejde

As vrea mult de tot ca cei din jurul meu, dupa ce au luat anumite decizii, sa nu ma mai intrebe :"te superi?" din doua motive: in primul rand pentru ca, daca ar fi contat raspunsul meu, ar fi intrebat inainte; ce rost mai au discutiile de "dupa"? Iar in al doilea rand, pentru ca, daca tot au luat acele decizii, ar trebui sa-si asume responsabilitatea lor cu toata fiinta, nu cu coada intre picioare! Pentru ca in felul acesta pot invata ceva important prin prisma propriilor decizii!

As vrea sa cred ca, incet incet, oglinzile mele aburite se vom limpezi si ca sita aceasta magica va continua sa cearna graul de neghina, indiferent cat de dureros ar fi acest proces! Vreau sa cred ca sunt suficient de puternica sa merg inainte, pe un drum drept si plin de Lumina! Nu mai vreau si nu mai pot sa tolerez invidia, minciuna si egoismul din jurul meu! Si daca se intampla acum tot ce se intampla, vreau sa cred ca se intampla cu un scop si ca eu, la randul meu, am libertatea sa spun: "gata, de aici drumurile noastre merg in alte directii!" Vreau sa pun capat acum acelor discutii interminabile despre cine ce trebuie sa faca si ce e bine sa faca, ce presupune o prietenie sau o iubire! "Iubirea creeaza egalitati si nu le cauta!" La fel si o prietenie adevarata! Iar baza acestora nu sta in explicatii, ci in FAPTE!

Vreau sa am increderea, cum am avut de fiecare data, sa fac ce simt! Dumnezeu sa ma ierte daca gresesc, dar nu cred ca primim "semne" intamplator, iar eu am primit deja mult prea multe pe o anume directie! Gata, m-am saturat sa tot fiu pusa la zid pentru entuziasmul meu si m-am saturat ca prieteni dragi sa nu se poata bucura de Binele care din cand in cand mi se intampla! Nu mai pot sa stau sa privesc si sa simt invidia si gandul rau cum isi fac frati de cruce printre cei apropiati! Chiar nu mai pot! Si am iertat si voi ierta si am sperat si voi spera ca se vor indrepta! Si am credinta ca se vor indrepta, dar pana atunci voi spune: stop! pentru ca, asa cum am inteles nu intamplator, daca bunatatea nu e echilibrata si de severitate devine bunatatea prostului, si eu simt ca asa e perceputa acum bunatatea mea de anumite persoane! Stiu sa iert si iert si nu despre asta e vorba! E vorba ca anumiti oameni pur si simplu nu se opresc!

Din acest motiv eu am sa ma opresc aici! Dumnezeu sa-mi dea putere sa ma rog cu inima curata pentru toti acei oameni dragi care inca nu au inteles ca pomul se judeca dupa roadele lui! Le spun cu sufletul curat si cu multa dragoste ca a venit vremea ca ei sa se ridice pe doua picioare si sa-si asume odata responsabilitatea pentru ceea ce infaptuiesc cu fapta, cu gandul sau cu cuvantul! Si sa nu se mire de rezultatele faptelor lor, indiferent care ar fi acestea! Dumnezeu sa ne ajute!

"Daca nu va va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, sa iesiti din casa sau din cetatea aceea si sa scuturati praful de pe picioarele voastre!"

Eu asta am simtit, ca la cumpana dintre ani, cineva mi-a trantit usa in fata! Fie ca Lumina si Pacea sa calauzeasca mereu acest suflet, ma voi ruga mereu pentru el cu sufletul deschis, dar sper sa inteleaga ca nu pot sta intr-un loc in care simt ca nu mai sunt dorita sau binevenita!

"Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, căci Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat."

Multumesc!