Impostorul Binelui

Interesant ce am descoperit astazi, in timp ce calatoream cu trenul si ma indreptam spre dragul de Hermannstadt: cum ca am langa mine, inca din adolescenta, un mare "indrumator" care apare de fiecare data in cele mai grele momente ale incercarilor mele de pamantean. Abia astazi, stand cu tampla sprijinita de fereastra trenului si urmarind picaturile de ploaie care se prelingeau incet pe fereastra aburita de frig, mi-am dat seama brusc ca aceast carte ma cheama ca un magnet de fiecare data cand trec printr-o astfel de perioada! Nu am facut-o constient, de abia acum imi dau seama ... E ciudat sa simti aceste idei, aceste energii din carte mai aproape decat pe multi dintre cei ce te cunosc, cu care ti-ai petrecut o buna parte din viata... e ciudat! E ciudat sa simti ca, de fiecare data cand cineva drag uita de tine, apare un Prieten din Rafturi, mereu acelasi, care vine sa-ti vorbeasca prin Jurnalul Fericirii sale despre un drum ce ti se poate deschide oricand, "caci devenirea e regula generala: oricine sau orice poate deveni oricine sau orice altceva!"

Si de fiecare data primesc raspunsuri la problemele specifice perioadei prin care trec, de fiecare data altele: alte raspunsuri, alte revelatii- aceeasi carte!

"Poate ca cele mai teribile cuvinte rostite de Mantuitorul sunt la Luca 22, 67:

Daca va voi spune, nu veti crede!

Aceasta-i conditia umana. Nu-L credem. Nu ne credem unii pe altii. Nu vrem, nu putem, nu stim, nu cutezam, nu ne straduim sa-i credem pe ceilalti. Experientele sunt intransmisibile. Ajungem sa pricepem unele lucruri- la ce bun? nu suntem crezuti. Putem vorbi, dar nu putem stabili comunicatia, legatura. Ce ne ramane a face decat, urmandu-i pilda, sa tacem (neincruntati)?"

Dar si acest paragraf:

"Dumnezeu, iertator, nu pedepseste mereu pacatele si greselile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o fapta buna. De aceea este atat de greu de faptuit binele, pentru ca intalnesti la tot pasul indarjitele impotriviri si iscusitele piedici ale celui viclean. Nietzsche: Suntem indeosebi sanctionati pentru virtutile noastre.
De indata ce se hotararea de a face binele, omul isi asuma o raspundere imensa si-si si-si baga de buna voie capul in lat. Ce-i drept, binele fiind de esenta divina, voitorii de bine dau dovada- e un punct asupra caruia trebuie sa dam dreptate diavolului- de mare cutezanta si chiar de trufie. Oricum, inainte de a te avanta in domeniul binelui este necesar a sti ca treci pe teren minat"

"Nu dati cele sfinte cainilor nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi"

Miopia oamenilor normali. Nu pot crede ca totul e cu putinta. Oamenii normali nu stiu ca totul e posibil. (...) Malraux: Totul e semn. A merge de la semn la realitate semnificata inseamna sa adancesti lumea, sa mergi catre Dumnezeu."

Am sa urmez si eu semnele... o vreme nu am mai tinut cont de ele, am crezut ca iubirea si iertarea mea vor fi mai puternice. Si totusi, cate semne de cand am ales, de cand am decis... cate semne! Vorbele acestea vor rasuna vesnic in urechea mea:

"Ingerii, sfintii si duhovnicii sunt buni, dar nu sunt naivi, creduli: ei stiu ca raul n-are fund, ca omul poate cobori fara sfarsit. Secretul lipsei lor de prostie: ei stiu ca dracul exista. De naivitate si credulitate se poate lecui- fara a cadea in cinism- numai cine crede in existenta diavolului."

E, asta e ... nu sunt un copil curat, nu sunt un inger, sunt un "impostor al binelui", vin si eu in urma celor virtuosi, dar, vorba lui Steinhardt, "nici ei nu-s de lepadat".

cititi JURNALUL FERICIRII!

Eu prin aceasta carte am invatat sa-mi depasesc statutul de victima, am incetat sa ma mai autocompatimesc si sa ma smiorcai, am refuzat sa mai fac parte din "celula" fricosilor si a invinsilor! Pentru ca, simplu, nu-mi plac miorlaitii infrangerii si tradarii, ii prefer la orice ora pe "nebunii" cei frumosi care lupta, zambind, cu morile de vant si se considera, in frumoasa lor nebunie, cavaleri si eroi! Si pe luptatorii lui Castaneda :)

Si stiti ceva, daca am avea puterea sa dam la o parte valul iluziei, l-am vedea pe cavalerul tristei figuri in toata frumusetea lui si adevarata lume pe care gandul lui are puterea sa o creeze. Poate ca nu intamplator Iisus vine in lumea aceasta deghizat in cersetor si doar cei alesi pot vedea dincolo de aparentele haine zdremtuite chipul Mantuitorului :)

Gata cu filosofia, am primit azi noapte un "pasaport" catre lumile nevazute, asa ca ma duc la culcarica pentru ca vreau sa intru in noul an odihnita si capabila de a-mi onora "calatoria" :) Poate o sa va povestesc intr-o seara cum e sa stai fata in fata cu "adevarata ta identitate", sa te trezesti ca, citind o carte, ai primit confirmarea ca ESTI ceea ce CREDEAI si SPERAI despre tine ca ESTI! Asta am simtit eu noptile trecute citind magica carte, cum ca am primit toate confirmarile adevaratei mele identitati. Ati mai auzit asa ceva? Serios! Parca am primit un PASAPORT spre Luna! :) Sa dea Dumnezeu, nu stiam ce tot am avut cu Luna asta, dar acum am inteles in sfarsit tare multeee lucruri! :) Si cand te gandesti ca anul trecut credeam ca stiu destul de multe... si tot asa, si tot asa, daca am intelege cate mai avem de asimilat, nu cred ca ne-am mai piede atat de linistiti si de relaxati timpul cu nimicuri! :) Hai, ca era o incurajare nu tras de urechi, sau, vorba minunata a lui Oreste: "acest blog se comporta precum o oglinda!" Imi place de mor asta, asa ca , cine stie de gluma sa zambeasca, cine stie de suparare sa se incrunte, fiecare cu ciorba gatita in noul an, dragii mei!

Numa de-am pricepe odata ce-i cu oglinda asta, vai, cate s-ar schimba in jur!

Va pup, noapte buna, adica, buna dimineata! Si scuzati delirul, e din cauza pasaportului :) si a emotiei plecarii, hi hi hi