in nopti ca acestea

In nopti ca acestea, imi place sa privesc stelele.

Mereu mi-am imaginat ca stelele sunt sfintii care si-au regasit deja drumul de reintoarcere inspre ACasa. Cand vad lumina fulgeratoare a unei stele cazatoare, ma gandesc ca sfantul acela care a cazut mai are ceva important de invatat aici si se va reintoarce iar catre un alt fel de acasa care-l va conduce inspre o alta acasa: 

A-Colo 

A- iCi. 

In nopti ca acestea stiu ca singurul dusman care exista ma priveste mereu din oglinda de dimineata, de noapte, de seara. Si imi ranjeste, incercand sa ma intimideze in aflarea drumului inspre Acasa. Ma gandesc la toti sfintii care au probat caderi, suisuri, coborasuri si urcusuri si la modul tainic in care ne incurajeaza...

In nopti ca acestea nu am niciun fel de inspiratie si-n nopti ca acestea nici macar nu stiu daca am avut-o vreodata. Uneori, cand recitesc ce am scris, ma tulbur, ma inspaimant. Apoi, cineva din lautru ma linisteste: mai bine sincer si tulburat, decat prefacut. Mai bine sincer. Nu mai vreau sa traiesc sub povara unui chip prefacut.

In nopti ca acestea, cand mintea ar vrea sa-mi spuna tot ce n-as vrea sa aud, simt un glas incurajator inauntru: 

iubeste-Ma asa cum esti ACUM si-Mi este indeajuns. Tu doar iubeste-Ma asa cum esti, atat cat poti, atat cat esti. Nu-Mi trebuie mai mult! 

Atunci prind curaj si dusmanul din oglinda pare ca se tulbura singur. Pentru ca stie ca imi doresc sa fiu mai mult dar stiu ca nu sunt. Atunci cand el se tulbura si pleaca, eu ma linistesc... atunci cand el se linisteste, incep sa ma intreb de ce ma amageste ca s-a potolit?! 

Cunoaste-te pe tine insuti! - spune. 

O, dar adevarul asta doare infiorator daca nu-i urmat pana la capat.

In nopti ca acestea, as vrea sa scriu mai mult, dar fiecare vorba imi pare prefacuta, risipita, falsa. 

In nopti ca acestea, cand s-a luat curentul... cand am stat la lumina unei lumanari pastrate de la Inviere.  Doi copii alaturi- noi trei- o lumanare si o lanterna. Apoi a venit mama... apoi bunica... apoi am inteles ca in nopti ca acestea, cand se ia curentul si tu vezi un chip de copil luminat de lumina unei lanterne, pe bunica pe marginea patului si pe mama intr-un colt al camerei poti simti cum freamata o farama desprinsa dintr-o altfel de lume. O lume simpla, gingasa, curata. Plina de candoare. Senina; si-atat de in pericol sa se piarda. 

In nopti ca acestea, ma bucur cand vina trecutului imi este aratata cu degetul! Pentru ca in nopti ca acestea stiu ca pot sa aleg in orice clipa sa nu mai traiesc acolo.

In nopti ca acestea, din farama de putregai a trecutului se naste freamatul unei poezii descperite in adolescenta. Ea spune:

"la ceasul rasaritului, al cui mesaj trebuie sa-l auzim? 

El spune: nu te teme! nu te teme! 

cel care si-a daruit intreaga viata 

nu poate muri! nu poate muri!"

De ce tocmai poezia asta, nu stiu, n-am chef sa ma tulbur.

E (doar) o incurajare venita din timpul adolescentei.

E doar o incurajare... pur si simplu.
nimic mai mult.

 In nopti ca acestea, in dureri ca acestea poti auzi o tacere indemnandu-te sa nu te rupi de iubire, orice ar fi. Nu pentru ca-ai fi aflat ce este iubirea, ci pentru ca a aflat Iubirea ce este durerea. Si doar cel ce-a aflat durerea poate ierta si iubi. In nopti ca acestea ma mir de maretia puterii lui Dumnezeu de a ne ierta si a ne iubi. Si nu pot sa plang, caci am incremenit. Cand privesti inapoi, chiar pret de o clipa, ceva impietreste in tine, intocmai cum sotia lui Lot a-mpietrit. Dar cand te readuci la moment, la prezent, la lumina unei lumanari sau la chipul unui copil - atunci stalpul ala de sare impietrit care esti incepe usor sa se transforme intr-o stalactita. Cat va dura topirea?! Nu stiu, habar n-am. Poate o vesnicie. Poate o clipa. In prezenta alor tai- oricare-ar fi ei, stalpul asta de sare se transforma intr-o fiinta. Simti, dintr-o data, o apa cum curge prin tine. Ceva te trezeste, te invie, te scoate din puterea visului, din amintire, din adormire si simti ca traiesti, ca vezi, ca esti, ca poti sa respiri.

In nopti ca acestea, imi doresc ca locuintele (de orice fel ar fi ele) sa nu aiba acoperisuri. Ca sa pot vedea- ori de cate ori deschis ochii- licarul cel zglobiu al luminii din stele. In nopti ca acestea imi vin in minte chipuri la care nu m-am mai gandit de la un timp. 

Si-atunci zambesc. Si multumesc. Poate ca sunt ganduri care se gandesc la mine...

Fiindca mai sunt si nopti ca acestea... cand poti sa simti...