Vindecarea ranilor prin iertare

sufletul din CENTRU cu chip neasteptat de frumos sau despre nebuniile viselor noastre neintelese

L-am visat, in sfarsit... Era acolo, in centru. Am privit spre dreapta mea si l-am vazut. Privea in fata, eram colegi intr-un spectacol de teatru. Stateam in linie, era momentul aplauzelor si... am privit spre dreapta. Era acolo, in linie cu mine, in CENTRU. Spectatorii aplaudau, am privit in dreapta mea si l-am vazut acolo, pe aceeasi scena cu mine. Foarte aproape de mine. De multa vreme nu mai tin cont de vise. Dar astazi m-am trezit iarasi, dupa mult timp, altfel... M-am trezit aproape convinsa ca am revazut un prieten drag, de suflet. Poate totusi, aceste lumi paralele chiar exista, desi e clar, nu am niciun fel de certitudini. Cu cat inaintez in viata, imi dau seama ca exista tot mai putine certitudini. Deci, nici acest vis nu poate fi interpretat altfel. Poate nu inseamna nimic. Poate inseamna multe. Habar n-am de nimic. 

Inainte de aplauze, un coleg de scena a venit la mine si mi-a pus un mic diamant pe frunte, in zona celui de-al treilea ochi. Dar ca sa-l poata atasa acolo, a fost necesar sa-mi faca o gaura acolo, in frunte. Mi-am dat seama ca frica de durere, uneori e mai parsiva decat durerea in sine. Mi-a fost foarte frica... dar apoi mi-am dat seama ca mi-a fost frica de NIMIC, caci s-a dovedit ca nu am simtit niciun fel de durere. Mi-a fost frica inainte, ca sa realizez dupa ca mi-a fost frica de ceea ce nu exista, de o iluzie... A fost un vis interesant. Nici macar nu am vrut sa-l mai postez aici. Nu mai cred in vise, dar uneori parca sunt mai puternice decat mine. Astazi, cand m-am trezit am avut senzatia ca acea realitate parea mult mai adevarata si mai fireasca decat realitatea in care m-am trezit. Vorbesc de ceea ce a simtit sufletul, de intensitatea si acuratetea acestui vis, care parea ca aduce o ordine in chaosul acesta pe care nu-l mai inteleg de la un timp, desi ma straduiesc, pe cuvant! 

Apoi colegii de scena au inceput sa-mi spuna ca in realitate e un om rau si egoist. Am zambit. Cunosc aceasta eticheta, o cunosc foarte bine. Si, nici macar acolo, in vis, sufletul meu nu s-a lasat convins in a accepta aceste etichete. Asta chiar ma bucura. Parca as fi trecut un fel de proba. Si rasplata a fost pe masura. M-am retras in culise, si acolo ma astepta el- Tim. A intins bratele spre mine si mi-a spus pe nume. M-a mirat in vis aceasta re-cunoastere. Am avut o conversatie interesanta, calda, scurta. Din nou, senzatia clara ca m-am intalnit cu un om de suflet, senzatia ca uneori lumile astea paralele chiar comunica. E prima oara cand il visez... sau cel putin prima oara cand imi amintesc. 

Nu, nu mai cred in vise asa cum am crezut odinioara. Sfintii spuneau sa nu ne incredem in ele. Dar astazi m-am trezit altfel cumva, cu o pace draga in suflet, nici urma de tulburare. Ca si cand acolo, in launtrul meu ceva s-a reasezat in matca, ca si cand cineva din adancul meu a vrut sa faca ordine pe acolo. Ca si cand viata de acolo, de dincolo e uneori mai reala, mai normala. 

Nu, astazi nu mai cred in vise. Dar poate ca visele, (i)ele(le) continua sa creada ele in mine. Multumesc, suflete, si pentru aceasta intalnire! Simt o alt fel de ordine acum, in adancul meu. Si mai ales pentru asta, iti multumesc. 

draga Inger pazitorule...

"Suna fara suflet, dar este adevarul. 

Asta este bine: Mânie. 

Inseamna ca simti si altceva in afara de suferinta."

doctor Lightman

o draga revedere...

via GIPHY

to die and so to grow

“Tell a wise person, or else keep silent,

because the mass man will mock it right away.

I praise what is truly alive,

what longs to be burned to death.

In the calm water of the love-nights,

where you were begotten, where you have begotten,

a strange feeling comes over you,

when you see the silent candle burning.

Now you are no longer caught

in the obsession with darkness,

and a desire for higher love-making

sweeps you upward.

Distance does not make you falter.

Now, arriving in magic, flying,

and finally, insane for the light,

you are the butterfly and you are gone.

And so long as you haven't experienced 

this: to die and so to grow,

you are only a troubled guest

on the dark earth.”

Johann Wolfgang von Goethe

farewell

to let myself flow

pe pleoapele pline de stele

laura plus maria egal... ?!?

orele se scurgeau pe pereti ca o igrasie a gandului-glasului

ochii cei nespalati indemnau inspre infinitul prapastiei

dimineata tremura, sfartecata, pe cararea Ghimpelui- Aschiei

- scoate sabia, a zis Ingerul meu

mai apara-ti si tu viata, ne-Toato!

- scoate-ti sabia si joaca-te cu ea cum ai juca sotron pe un camp 

cu o fetiscana neghioba.

umbrele, palidele se prefaceau a nu intelege decorul-

umbrele, palidele, nu puteau tolera 

A si Morul-

o, putinta a mea de a innopta desteptarea

o, neputinta a spaimei de a ma stii iar si iar, 

fata in fata cu domnul cel Agresorum

- scoate sabia, nu pleca! a spus daimonul, aparatorul

- scoate sabia, lupta-te iar, fie si numai de dragul humorului

am scos sabia, 

insa din frunte inca ii picura sangele trecutelor fapte-

am scos sabia,

insa in inima lui am auzit ragetele unei fiare turbate

- pune sabia la locul ei! mi-a spus Ingerul cu cei sase ochi

am sa-ti spun o poveste...

- pune sabia la locul ei! a spus daimonul meu

am sa-ti inventez o nepieritoare de veste

- tu vezi si auzi Ne-vazutul, ne-toato!

- tu vezi si auzi Re-nascutul, desteapto!

uite aici amintirea Povestii, a spus

o sa-ti tina de aripi!

uite aici nemurirea Povestii, a spus

o sa-ti fie chemare!

uite aici, sarpele ce l-ai visat! sa inveti de la el-

uite aici, dorul celui imbratisat! (sa ramai o vreme in el-)

uite aici, vezi, Fiinta!

ai primit ceea ce n-ai sperat pentru ca ai pus spada in teaca!

uite aici, prietenii cei mai vitali decat ingerimea

uite aici, imblanzitorul sufletului tau zbuciumat-

sa-ti reamintesca viata- plutirea.

am inchis ochii-

cususe un vis daimonul meu pe pleopele pline de stele-

si mi s-a facut dor de noaptea aceea

cand ne vizitasera niste iele-

cand fricile se facusera mici si ne-am trezit dintr-o data

brate in brate

cand randuielile cele dogmatice se prabusisera

si-am resimtit iarasi, pret de o clipa

Viata in Oase

cand ne pitisem unul intr-altul pana la sufocare

cand ritualuri stravechi renasteau intr-un fel de purificare-

si-am plans de dorul dorului

unui vis care nici n-a inceput sa se nasca-

caci, Doamne, Doamne, sabia ce-as mai fi scos-o din teaca...

in adancul nostru

"A fi in acord cu Fiinta nu inseamna a fi intr-o stare de perfectiune. A vrea sa atingi perfectiunea este o eroare pe care nu trebuie sa o comita cel aflat pe cale. Adevarul nostru este adesea destul de mizerabil in raport cu idealul nostru. 

A fi unit cu transcendenta nu inseamna ca realizam de o maniera perfecta "ceea ce trebuie sa fie un om", ci inseamna A AVEA PUTEREA DE A NE VEDEA in adevarul nostru de moment. 

Transcendenta nu se manifesta cand depasim adevarul uman, CI TOCMAI ACOLO UNDE RECUNOASTEM acest nivel uman, atunci cand recunoastem slabiciunea noastra."

"In umbra se dezvolta agresiunile non traite, dorintele interzise, invitatiile refuzate. Si se construieste un comportament constient care se diferentiaza de realitatea noastra pe planul inconstientului.  UMBRA reprezinta obstacolul, prin excelenta, care impiedica Fiinta noastra esentiala sa se realizeze. Bineinteles, daca fiecare si-ar lasa Umbra sa iasa, nu am mai putea trai in comunitate. Ceea ce trebuie sa avem in vedere, traind in comunitate, este sa progresam in realizarea interioara si sa nu ne indentificam cu o structura de comportament."

"Nu este vorba deci de a arata totdeauna ceea ce simtim, ci de a FI CONSTIENTI de ceea ce traim IN ADANCUL NOSTRU."

K. G. Durckheim, Centrul Fiintei

be kind

we are always asked

to understand the other person's

viewpoint

no matter how

out-dated

foolish or

obnoxious.

one is asked

to view

their total error

their life-waste

with

kindliness,

especially if they are

aged.

but age is the total of

our doing.

they have aged

badly

because they have

lived

out of focus,

they have refused to

see.

not their fault?

whose fault?

mine?

I am asked to hide

my viewpoint

from them

for fear of their

fear.

age is no crime

but the shame

of a deliberately

wasted

life

among so many

deliberately

wasted

lives

is. 

Charles Bukowski

printre umbre arzand

prabusita pe solul inaspritului veac

decojesc amintirea celui cal 'stamparat

nechezatul si urma picioarelor reci

radacina si vina ierburilor de veci

nevoind a-nvata usurarea dintai

si-a tacutului grai dintr-un vast legamant

sarutand, rand pe rand, cate-un ham dezlegat

am aflat, desfacut- graiul cel mult uitat

pe carari mai pasesc alergand, descantand

prin paduri de nomad ma hranesc din cuvant

din taceri mai apoi si din dorul de ploi

mai sfios, mai duios, deseori mai natang

am visat tulburand spice albe de vant

impletind intreit cursul apelor-gand

sa-ti imbun, as fi vrut, deznadejdea-ntr-un vers

sa-ti trezesc, nopti la rand, utopii din eres.

pe poteci mai pasesc alergand, descantand

spre poienile reci, printre Umbre arzand

buruieni din adanc, amintiri din mormant-

sa-mi retez parul lung, sa-l sadesc in pamant. 

si sa-l cresc fara spini, sa ti-l darui, copil

el sa-ti tina de cald, sa te-ntoarca in Prag

prin abisuri de gand ne-am facut legamant-

din fuiorul de vis: punte peste abis.

The Human Family Tree

Baiatul cu ganduri apasatoare si fata cu zambet artificial

A fost odata ca niciodata, pe cand Caprul facea Capre iar unele dintre ele, coapte fiind, se dadeau singure jos pentru ca fusesera decojite la compot de jar, a fost odata un baiat cu ganduri atat de apasatoare ca nicidecum nu reusea de ele- a scapa. 

Intr-o dupa-amiaza de primavara el o intalni pe fata cea cu zambet artificial. De cum il zari, fata nu avu un alt gand mai bun de facut decat a-l critica. Si, baiatul chiar era demn de a fi criticat, pentru ca nimic nu-i convenea. Fie ploaia era prea rece pentru a-l mangaia, fie norul mult prea intunecos pentru a-l proteja; fie soarele prea pe furis se ascundea, fie vantul- potecile mult prea aspru le sifona. Prea putine ale lumii acesteia erau pe placul acestui baiat. Printre acestea, se numara si fata cu zambetul sau artificial. 

Si uite-asa, zilele lor treceau intr-o continua mustrare si lupta. Baiatul lupta mereu cu gandurile sale cele neguroase si apasatoare, pentru a fi pe placut fetei, dar, oricat de mult se straduia, fata mai mereu il mustra. Nu intelegea, biata de ea ca, daca in privirea acelui baiat intr-o buna zi nu s-ar mai fi oglindit, fiinta ei defel nu ar mai fi stralucit. Dar cum, prin iubirea din privirea baiatului ea din ce in ce mai tare stralucea, dintr-o data toti in jurul ei incepura a o adora. Astfel, ii veni repede gandul ca nu-i pe masura ei acel baiat. Totusi, nu reusea sa se desprinda de el, oricat ar fi incercat. Simtea ea limpede si clar ca el o iubea si totusi... din a-l critica niciodata nu se oprea. Fiindca, simplu: zambetul ei artificial nu era pe masura tristetilor acestei lumi. Lumea din jurul ei o incarca mereu cu probleme de neinteles: unii oameni erau saraci, altii bolnavi, altii posomorati, altii epuizati si parca toti din jurul ei venisera special sa-i fure zambetul cel artificial. Si pe ea asta tare o infuria si de indata se apuca pe toti a-i critica. Si oamenii din jurul ei intelegeau repede cum ca ei au uitat ce e pacea, ce e iubirea, ce e bucuria... Si cu atat mai mult se intristau in prezenta ei, analizandu-si fiecare, dupa puterile sale, neputinta. Iar fata canta si topaia si se amuza si in jurul ei oamenii deveneau apasati, impovarati, incercanati si nimeni nu intelegea de ce bucuria ei nu avea darul pe care orice bucurie adevarata il are: acela de a insenina si omul si gandul si cerul si pamantul.

Intr-o zi, in calea celor doi aparu o fetita care avea darul de a oglindi sufletele oamenilor,  adica asa cum erau ei in ascunsul lor. Dar nimeni din jur nu intelegea ce daruri are aceasta fetita, in afara de baiat. Si baiatul observa cum fetita aceasta, in preajma fetei cu zambet artificial se transforma si era din ce in ce mai abatuta si mai trista. Dar fata cu zambet artificial o critica mereu chiar si pe ea: tu, la varsta ta, ar trebui sa canti intr-una, sa sari in sus de bucurie, sa topai, sa visezi, sa plutesti... uita-te la mine cum sunt!  parea ca spune nasul ei, mult prea sus ridicat. Si cu cat mai sus plutea fata cu zambet artificial, cu atat mai adanc se prabusea in tristeturi de nedescris fetita cea plapanda.

- Te rog, nu o mai critica, spunea cu tristete baiatul, probabil are si ea problemele ei de fetita, care pot fi uneori la fel de mari ca ale celor mari. 

Dar fata cu zambet artificial nu vroia nicidecum sa asculte indemnul, desi, uneori, cand o privea ii parea ca fetita ii seamana nespus de mult. Iar baiatul desi stia acum adevarul, tacea pentru a nu-i spulbera fetei, fara voie ei, zambetul artificial prin care ea respira.

- Chiar nu inteleg de ce sunteti toti atat de tristi, spunea ea... Putina veselieeeee... Viata e frumoasa, afara e soare, chiar nu pot sa va inteleg?! Pentru ce atatea ganduri, pentru ce atatea probleme si atata tristete?! Traiti-va viata si bucurati-va! 
 Si cu adevarat, pe multi dintre oameni ii pacalea. 
 Dar uneori, cand privirea ei se intersecta cu privirea fetitei, zambetul ei se tulbura. Simtea atunci cum un plans venit de foarte departe ii scufunda in interior fiinta. Dar zambetul ei artificial nu-i dadea voie sa le arate celorlalti ceea ce simtea in ascunsul ei cu adevarat. Si nu vroia nicicum a intelege de ce intreag universul complota si incerca din rasputeri sa-i spulbere zambetul, care-i era atat de drag... caci numai cu ajutorul lui ea mai putea respira.

Intr-o buna zi, fetita nu mai aparu pe strazi. Nimeni nu stiu unde disparuse ea si nici cine ii sunt parintii... Numai printre norii cei de vara care pluteau prin luna lui mai manati de o nestingherita taina, baiatul ar fi putut sa jure ca-i intrezareste uneori cosita cu funda albastra...
 Anii trecura si trecura si trecura si viata desparti cararile celor doi. 
Dupa incercari fara sansa de izbanda in a-si domoli gandurile, baiatul se retrase in munti, sa lupte singur cu ele si in felul acesta sa nu mai necajeasca pe nimeni cu apasarile lui. Intr-o noapte de iarna, dupa ani si ani de straduinta, privind lemnele din foc si jarul care le mistuie, baiatul ajuns acum barbat intelese ca gandurile din capul lui tacura pentru totdeauna si, intorcandu-si privirea catre pervazul plin de zapada, mai auzi pe unul singur, soptind: ce tacere adanca! Si usor usor, precum o scanteie din soba, gandul acela se linisti si el si usor se stinse. Iar el se intalni cu sine si cu pacea si astfel lupta inceta si el se putu in sfarsit, odihni. Pe chipul sau plin de cicatrici si de riduri se ivi o linistitoare blandete...

Fata ramase in lume, inconjurata de admiratori care se oglindeau, la randul lor, la fel de trandav si comod in zambetul cel artificial al ei. Insa, incet incet rezervele stralucirii ei se epuizara si chipul incepu sa-i cada intr-un zambet trist, apoi amar... din ce in ce mai amar. Ochii nu se mai inaltau semeti, ca altadata iar in ochi celorlalti oameni ea nu mai putu privi, dintr-o data. Se plimba acum pe strazi ca o fantoma abatuta si ingandurata si nimeni nu-si mai aminti de zambetul ce-i stralucea pe chip odinioara in timp ce pluteau nepasatori printre oameni pasii ei. De problemele si de tristetile care o macinau nu o intreba nimeni, devreme ce nu nimeni nu intelegea cum se poate cineva singe pe picioare de la atata fericire...

Intr-o buna zi, in timp ce ratacea ingadurata prin ploaia de toamna, un barbat cu fire albe in par o prinse de mana si o privi pana in adancul fiintei. Atunci, trupul ei cazu din Caprar si, oglindindu-se in bunatatea blandetii, izbucni intr-un plans limpede si curat. Si planse si planse si planse... nopti intregi si zile si saptamani si chiar ani... pana cand, intr-o seara de vara, inima ei obosita se impaca cu toate si se linisti. Atunci in ochii ei rosii de sare straluci o alt fel de lumina. O lumina blanda si calda ce parca o ajuta sa vada, sa asculte si sa inteleaga durerile lumii. Si, ascultand si ascultand si ascultand plansul lumii, un zambet nou i se ivi pe chip: senin si intelegator si bland si supus si smerit. Si din norul care parea ca si-a-mpletit cu funda albastra- cosita, se isca o ploaie calda de vara... 

Si pamantul parea ca respira ca si cand noaptea trecuta s-ar fi odihnit.

"Baiatul cu ganduri apasatoare si fata cu zambet artificial"

povestea mi-a fost relatata fix de capra mea
care, desi poate parea coapta
va avertizez ca nu-i deloc asa

laura maria ilea, 8 aprilie 2013, sibiu

tristete

"Când tu şi eu şi el şi fiecare

La rugăciune ne plecăm, în gândul nostru,

Când cerem multe, dar puţin: „Iertare!”

Vorbim cu Tatăl meu, cu-al tău sau cu al Nostru?!?

Iar dacă-i Tatăl Nostru – suntem fraţi, fireşte!

Fraţi de ţărână şi-ndumnezeire!

Acelaşi lut şi-aceeaşi taină ne uneşte:

Toţi din iubire-am fost lăsaţi, pentru iubire!

Dar noi, cu-a noastră veche cerbicie,

Ne desfiem, sinucigaş, de tot înaltul…

Deşi egali întru nimicnicie,

E unul mai ţărână decât altul !

Ne înălţăm, ieşim din ale firii,

Ieşim viclean de la frăţeasca cină,

Vrăjmaşi apoi, pârâm lipsa iubirii

Şi-ntotdeauna-i celălalt de vină!…

Când, lacomi de păcat, ca orice om,

Uitând că vine ultima strigare,

Luăm al vrajbei măr din vechiul pom –

Mai este vreo nădejde de iertare?!?

Când, viermănoşi şi colcăind de ură,

Ne credem drepţi şi vrem dreptatea noastră,

Când ne rugăm şi blestemăm cu-aceeaşi gură –

Cui trebuie îngenuncherea noastră?!?"

de Paraschiva Rădoi,

sursa: florinm.wordpress.com

auch!

"Te lupţi cu vise?

Te cerţi cu umbre?

Te mişti ca într-un somn adânc?

Timpul a trecut

Viaţa ţi s-a luat

Te-ai amărât cu fleacuri,

Eşti victima nesăbuinţei tale."

Frank Herbert

pacatoasa Teodora

intre doua hotare

taceau amurgurile, ca niciodata-

primeneau nevazutul intr-o pasune curata

sagetarea vazduhurilor -

chipuri cioplite in adancuri se prabuseau

si-n templele lor pustiite doar caii salbaticii mai nechezau

o, daca as fi avut macar o spranceana, sa-ti rastalmacesc amintirea

sa-ti impletesc- dintr-o coama de cal- vesnicia

o, daca as fi avut macar o talpa curata

sa pasesc cu ea intr-un inceput de poveste

pe cand a fost odata ca niciodata

ne desferecam graiurile unul spre altul, candva-

acum tampla, iata, 

zace intinsa aici, pe podea ascutindu-si in liniste, pulsul

bum bum, tic-tac, ram pam pam

a fost odata ca niciodata

o craiasa zanateca, o imparateasa

indragostita era de-un nustiuce si-un nustiucum

pe muchii de vise pasea, pana cand haul, marsavul, o absorbise cumva

intre doua hotare prinsa de-acum, necheza 

intr-o necuvantatoare limba, 

straveche si ea

recomandare...

roata medicinii Pamantului cu animalele totem

Roata Medicinii Pamantului, cu animalele totem asociate cu cele douasprezece perioade de timp zice asa:

21 martie-19 aprilie - SOIMUL- Timpul trezirii; 

20 aprilie-20 mai- CASTORUL- Timpul cresterii; 

21 mai-20 iunie - CERBUL- Timpul infloririi; 

21 iunie- 21 iulie- CIOCANITOAREA- Timpul zilelor lungi; 

22 iulie- 21 august- SOMON- Timpul desavarsirii; 

22 august- 21 septembrie- URSUL BRUN- Timpul recoltei; 

22 septembrie- 22 octombrie- CORBUL- Timpul frunzelor cazatoare; 

23 octombrie- 22 noiembrie- SARPELE- Timpul inghetului; 

23 noiembrie- 21 decembrie- BUFNITA- Timpul noptilor lungi; 

22 decembrie- 19 ianuarie- GASCA- Timpul reinoirii; 

20 ianuarie- 18 februarie- VIDRA- Timpul purificarii; 

19 februarie- 20 martie- LUPUL- Timpul vanturilor urlatoare." 

din cartea Spiritul Samanic 




smile emoticon

premiere automne

inceputul Postului

Post cu folos si dreapta masura tuturor!

Hristos si adevarul - (ca sa fie clar pentru toata lumea!)

Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.- F.M. Dostoievski

multumesc, Calator in Timp. Si tuturor care ati inteles ideea. ... 

Unii prieteni sunt aici- sa-ti reaminteasca mereu de lumina dupa care tanjesti. Altii incearca din greu sa starneasca furtuni, invocand doar greseli natangi si omenesti, din trecut... Mi-e foarte greu sa decid cu care din ei sa raman... :) 

Are si primavara rostul ei: CURATENIA!

cuvintele

surprins fi-vei

ai sa mai umbli o vreme printre oameni

cu masca stiutorului pe fata

ai sa-ti mai legi pensula clipei de retina ochiului

incercand sa captezi nuanta pulsului

din aurora cea boreala

insa tainica surpriza a vietii

te va surprinde mereu

ai sa intorci iarasi globul acela fragil

credea-vei ca va ninge perfect

peste orasul de seara

insa iubirile iti vor iesi in cale mereu

si te vor striga pe nume

iarasi si iarasi

unde crezi ca te poti ascunde

de mustrarea copilului care-i in tine pitit?

 oare ai sa-ti mai doresti

sa-ti intinzi mainile peste poteci

pentru ca pruncii desculti sa paseasca in siguranta?

pana intr-o zi cand ai sa te opresti

pana intr-o zi cand cineva are sa te opreasca

o femeie craiasa, un copil intelept

sau poate chiar pasarea cea maiastra.

si cand ai sa privesti mai atent

vei vedea ca tarana esti si tu in cele din urma

si poate ca atunci n-ai sa te mai impotrivesti

numai ca peste tarana

sufla-va iarasi un Suflu

surpins fi-vei mereu si mereu