"Cu adevarat, iubirea e calea cea mai scurta, si mai presus de orice cale, spre desavarsire. Prin iubire, avem inlauntrul noastru Imparatia Cerurilor. Daca iubirea e porunca ce rezuma Scriptura, sigur ca numai ea e chemaata sa puna capat judecatilor, razbunarilor si a tot razboiul cel ucigas dintre oameni. Porunca aceasta nu astepta s-o implineasca altii intai. Implineste-o tu intai, si dupa tine se vor lua multi. Dar trebuie sa stii, dragul meu, ca-i vorba de-o iubire fara margini, o iubire care iarta toate, lasand judecata in seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricate probe s-ar intampla sa ajunga."
Sa va fie somnul scaldat in lumina iubirii! Somn usor! Noapte buna!
Desigur ca nu ar fi existat un moment mai potrivit pentru mine sa vad filmul acesta... Exact ca in visul meu, exact ca in filmul asta, important e sa ne amintim ca nu suntem singuri! Filmul zice-se ca este inspirat din fapte reale.
Citind din cartea parintelui Cleopa si urmarind acest film, imi dau seama cat de bine se leaga iarasi toate:
"Orice patima care ne lupta pe noi este un drac! De aceea, dumnezeiescul s Sfantul Parinte Efrem Sirul zice: Ca omul are atatia draci, tot atatia, cate patimi are." "Cuvinosul Parinte Nicodim Aghioritul zice asa: Inarmati-va cu armele cu care va invat pe voi, ca sa omorati cu ele pe vrajmasii cei ganditi si nevazuti, care sunt patimile cele stricacioase de suflet si pe ziditorii acestor patimi, care sunt dracii." "Si de vei ajunge, cu darul lui Dumnezeu, la adevarata cunoastere de sine si la sincera defaimare de sine, nu vei mai dori niciodata sa ai vedenii ceresti sau sa vezi ingeri. Acestea le adevereaza si Sfantul Isaac Sirul, care zice: Cel ce s-a invrednicit a se vedea pe sine, acela este mai bun decat cel ce s-a invrednicit sa vada ingeri." (Cuv. 34) "Omul intelept si cu frica de Dumnezeu in inima sa, dandu-si seama cat de multe pacate pot sa-l stapaneasca si sa-l robeasca, ajunge la convingerea ca este foarte greu a scapa de aceste multe rautati si ca nu este clipa in care sa nu savarseasca el vreun pacat. Si din aceasta cugetare vine intru smerenie si la cunoasterea neputintelor sale." "Fiindca au fost multi care au avut mari daruri de la Dumnezeu, precum si darul cuvantului, al propovaduirii, apoi darul facerii de minuni, darul tamaduirii de tot felul de boale, ba chiar si darul de a invia mortii; dar ei nu s-au vindecat cu desavarsire de neputintele lor si de patimi si au uitat cuvantul lui Dumnezeu, care zice: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine. Din aceste pricini, zic, au avut mare incredere in puterea lor duhovniceasca si au indraznit sa zaboveasca prea multa vreme printre oameni si luand aminte la laudele lor au uitat de neputintele proprii si au cazut mai intai in parerea de sine si de aici in mandrie." "De aceea cred ca a si zis Sfantul Isaac Sirul: sa nu asemeni cu cei ce minuni in lume fac, ci cu cei ce se linistesc cu intelegere." "Mai mare este cel ce-si ridica sufletul din caderea pacatului , decat cel ce invie mortii cu rugaciunea sa." Filmul poate fi vizionat online AICI.
Eu nu mai stiu cum sa-i multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut pe pamantul acesta, ca mi-a dat Dumnezeu aceasta posibilitate de a-i asculta pe acesti Parinti in limba 'ceasta romaneasca... Si parca de fiecare data cand ii ascult inteleg iar si iar de ce acest pamant a fost numit Gradina Maicii Domnului.
"Mintea cand se pogoara in inima intalneste doua vami, doua statii. Prima statie e statia imaginatia, inchipuirea. La poarta inimii intalnim alta statie: vama ratiunii. Cand mintea vrea sa coboare in inima, o ataca dracii numiti teologii iadului si filosofii intunericului. Si ce face vrajmasul? Cand vede ca vrei sa te cobori cu mintea in inima, iti da ratiuni dumnezeiesti, nu pacatoase. Dracii teologi... Cand ajungem la poarta inimii, ne dau cuvinte duhovnicesti dracii, ca sa stam cu gandul la ei ... Cand te rogi, sa nu vorbesti cu gandurile, ca esti batjocorit de draci. Sa nu le dam atentie cu argumentele duhovnicesti pe care le aduc ei atunci. Cand s-a pogorat mintea in inima, s-a intalnit sufletul noastru, mirele, Hristos, cu mireasa. Primul semn ca s-a pogorat mintea in inima apare in tata stanga. Apare un cui de foc. Se infierbanta inima. Si de la inima se infierbanta umerii, se incalzeste coloana vertebrala, se incalzeste tot corpul, ca focul. In inima se naste atunci o caldura dumnezeiasca care nu se poate explica prin cuvant..."
"Si daca moare cineva pe treptele cele mai de jos ale rugaciunii cu dor de a ajunge mai sus, acela se duce-n Rai"
Va recomand filmul minunat... desigur, mie mi-e drag omul acesta mai ales pentru scopul cu care el ne dezvaluie ce ne dezvaluie. Si uite-asa... unii isi doresc sa influenteze mentalul altora, altii sa-si vanda opera in milioane de exemplare, altii sa stranga averi si cadilace... iar altii sa schimbe in bine lumea, sa o ajute a evolua!
Ganditi-va singuri cine de partea cui este! Uite, ne sopteste fratele Eminescu secretul: "Iar colo bătrânul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic."
Omul acesta, pe numele sau Goswami mi-e drag si mi-a mers direct la suflet! Pentru ca poti vedea in ochii lui lumina copilului care s-a jucat toata viata de-a "fizica cuantica"... Si da, imi cer scuze daca am suparat sau am ofensat pe careva... Sa nu uitam ca de fapt toate sunt ingaduite de Dumnezeu pe lume! Ca doar asta ne-am dorit: cunoastere!:) VIZIONARE PLACUTA! Si noapte limpede si buna!
Am visat un drum scurt... insa plin de noroi si murdar... Din exact acelasi punct in care ma aflam, pornea un alt drum... unul mult mai lung, dar curat. In fata mea era Destinatia, care alerga... Da, alerga, sa ajunga si ea undeva. Nu stiu unde alerga, probabil avea si Destinatia mea o destinatie a ei, proprie. Si cum Destinatia mea alerga, am fost tentata, pret de o secunda, sa scurtez drumul si sa fug dupa ea prin noroi, pentru ca parea ca numai in felul acesta o voi putea ajunge vreodata. Frica de a nu o pierde aproape ca m-a determinat sa o iau pe scurtatura. Dar m-am gandit: cum sa ajung acolo, in fata ei asa, plina de noroi? Nu pot sa fac asta! Mai bine alerg de doua-trei ori mai repede pe drumul cel lung, dar curat. Asa ca m-am reorientat pe drumul cel curat si... Haida la alergat... dupa Destinatie! Am ajuns unde trebuia, numai ca nu mai erau locuri in fata,deoarece majoritatea a luat-o pe drumul noroios si au ajuns cu totii inaintea mea. Pe fata lor puteam citi dispretul si gandurile lor care ma judecau ca am luat-o pe un alt drum... Pana la urma, oricum, tot noi suntem cei privilegiati- pareau sa-mi spuna.Le puteam auzi gandurile atat de clar... Nu i-am luat prea serios in seama... eram atat de bucuroasa ca am ajuns la timp acolo incat imi venea sa-i imbratisez pe toti. Eram ca un intr-un fel de sala-amfiteatru si cum locuri mai erau doar acolo, in spate, am urcat spre ultimul rand.
Cand deodata, prin multime, vad Destinatia cum urca spre zona in care ma aflam eu... si pe cei din primele randuri cum intorc capul,dezamagiti si oarescum mirati. Cand a ajuns in dreptul meu, am intins sfioasa mana catre ea... Parea ingandurata si preocupata sa gaseasca pe cineva. Parea ca nu ma vede... ca priveste prin mine. Probabil isi cauta, la randul ei... destinatia.
Dar cand ochii nostri s-au intalnit, timpul s-a oprit pret de o secunda. Am intins mana spre ea si ea mana ei catre mine... si am inteles a mia oara ca cele mai minunate regasiri se petrec dincolo de cuvinte, dincolo de intelegere sau de timp... Si intr-o alta fractiune de secunda am aflat cu sufletul ca ne-am gasit.
A fost un vis frumos, care m-a pus pe ganduri, desi nu mai vreau sa-mi interpretez visele. Vreau sa le iau exact asa cum vin... pur si simplu. Poate ca suntem mereu foarte aproape unii de altii... dar credem ca celalalt e departe de noi pentru ca avem in sufletul nostru o frica: frica de a nu-l/ nu o pierde. Si totusi, daca putem pierde ceva, doar in bezna si in intunerciul fricii noastre putem pierde...zic. Poate ca daca am da frica asta la o parte, am intelege ca suntem exact acolo unde ne dorim sa fim si ca ne tinem de mainile celor pe care cu adevarat ii iubim... chiar daca suntem, in lumea fizica, aparent, atat de departe... :) Iubeste si fa ce vrei! Si nu te teme! Si nu-ti fie frica!
"Smerenia este singura fapta buna care nu poate fi imitata de draci. (Scara25, 16) "Omule, ti-am aratat ce este bun si ceea ce cere Dumnezeu de la tine: dreptate, iubire si milostivire si cu smerenie sa mergi inaintea Domnului Dumnezeului Tau" (Miheia 6, 8) "Spre cine voi cauta, fara numai spre cel smerit si bland, care se cutremura de cuvintele Mele?" "... oriunde intra mandria intra si ocara, iar gura smeritului cugeta intelepciune." (Prov 11, 12) "Dumnezeu mandrilor le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar" (Isaac 4, 6) "Chiar daca nu ai dobandit lipsa de patimi, pentru obisnuinta care te stapaneste, daca te afli in vremea iesirii intru adancul smereniei, te vei inalta nu mai putin ca cel fara de patimi, mai presus de nori. Caci desi comoara celor nepartinitori s-a adunat din toate virtutile, picatura pretioasa a smereniei este mai de pret decat toate." (Filocalia) "Precum umbra urmeaza trupul, asa smeritei cugetari, mila lui Dumnezeu." (Cuv. 19) "Multi au capatat mantuirea sufletului fara sa aiba darul proorociei, fara sa aiba semne si minuni, fara sa aiba vedenii si fara sa vada ingeri. Dar fara smerenie, nimeni nu va intra in camara cea cereasca." (Cuv. 25) "Caci numai calea smereniei este lina si linistita si cu odihna sufleteasca in veacul de acum." (Parintele Ilie Cleopa) ""Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. (Mt. 11, 29) Si daca tot exista atat de multi invatati si 'intelepti' si oameni care vorbesc atat de usor cu ingerii si cu Dumnezeu, si daca tot am fost avertizati ca in aceste vremuri multi proroci vor vorbi in numele Lui insa putini il vor cunoaste pe El... poate ca bine ar fi de observat daca acesti mari maestri si invatatori ne vorbesc cu iubire, blandete si niscai smerenie sau au pe chip doar umbra arogantei si a slavei celei desarte.
Eu am tot spus ca a pus Dumnezeu un ditamai reflector pe fiecare dintre noi si ca ceea ce continem in interior se vede tot mai clar pe chipul, in ochii si in grimasa fiecaruia. Important e sa nu uitam sa lucram la noi insine, sa ne tinem mintea treaza si sa fim atenti cine in numele cui vorbeste... pentru ca, sincer, e tot mai evident cum ca:
"Multi chemati, putini alesi!"
Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze!
Si sa ne amintim esentialul, dragii mei: "Slugi netrebnice suntem; caci am facut ceea ce trebuia sa facem." :)
Si daca cumva careva se simte ofensat ca a fost numit sluga in 2013 cand, vorba ceea: "nu trebuie nimic!" ... sa se intrebe pe sine insusi cine in el s-a ofensat. Sigur nu Iubirea din el... pentru ca acolo unde e Iubire, aroganta nu are ce cauta... Iar daca e aroganta, nicio problema... cata vreme omul devine constient de ea si incepe lucrul la gradina sufletului sau. Dar cand se apuca sa-i vindece pe altii, el bolnav fiind... aici avem o problema... :)
Un simplu gest de prietenie, de incurajare si de sustinere, chiar si in vis, face ca dimineata sa rasara soarele, desi e iarna si desi, de cateva zile, in sibiu vantul e cam suparat...
Oare de ce ne incrancenam sa ramanem de neinduplecat? De ce trebuie sa practicam aceleasi jocuri manipulatorii, de ce unii trebuie sa-i umileasca pe altii pentru ca numai in felul acesta simt ca detin controlul si suprematia? De ce in felul acesta?!? Pentru ca in sufletul lor e doar frustrare si razboi... si ce e mai trist e ca nu se dezic in veci pururi de drumul acesta. Cand in viata de zi cu zi agresiunile devin tot mai greu de indurat, in vis- daca inainte de a te duce la somn ai spus o rugaciune din inima pentru cei care te-au agresat- s-ar putea ca cineva drag sa vina langa tine si sa-ti spuna:
"Nu esti singura. Uite, eu sunt aici, langa tine!" Asta e doar una dintre puterile rugaciunii... Si uite, desi azi-noapte s-a luat curentul din cauza vantului, astazi e o minune de soare pe strada mea!
Ar putea fi totul atat de frumos... Dar unele momente, clipe si zile nimeni nu le mai poate aduce inapoi. Au trecut si au ramas in noi exact sub infatisarea in care au fost traite... sau ne-au trait ele pe noi... Ce pacat! Ce pacat ca unii confunda simtul umorului si rasul sanatos cu mitocania, ce pacat ca daca refuzi sa intri in aceste jocuri manipulatorii esti catalogat drept un ciudat si un ne-adaptat! :) Viata e asa o minune si e atat de frumoasa...
Dar o minune si mai mare e atunci cand oamenii chiar se intalnesc intr-o conversatie, intr-o privire, intr-un suras, intr-o imbratisare, intr-o mangaiere, intr-o autentica atingere sufleteasca... Restul... restul e vanare de vant... prietene!
Nu vreau sa judec pe nimeni...! Vreau doar sa invat a citi clar si limpede in comportamentul acestor oglinzi, pentru a nu mai repeta la infinit aceleasi greseli si a cadea, astfel iar si iar in aceleasi capcane... Sa ne fie ziua blanda si sa ne intalnim in compasiune, iubire si sufleteasca caldura! AMIN. AscultaRadio Vocea Sufletului
Te iubesc, prietene Eminescu! Pentru tot ce stiu si nu stiu despre tine! Pentru tot ce ai fost si pentru tot ce ESTI! Te iubesc!!! Si tu stii de ce TE IUBESC! :)
"Dar cât ţine răsăritul se-nalţ-un munte mare-
El de două ori mai nalt e decât depărtarea-n soare-
Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit
Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înălţime,
Abia marginile-arată în albastra-ntunecime:
Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit.
Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare -
Ea: înalt este boltită şi-ntr-adânc în piatra tare,
Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci,
Cari duc adânc în valea cea de-acol-abia văzută
Şi-n pădurile umbroase cu-adâncimi necunoscute
Şi-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ş-adânci.
Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe,
Ridicându-se în cerul dimineţii dulci, rozalbe,
Pe-acolo soarele-şi mână car cu caii arzători,
Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă
Şi popoarele de stele iese-n roiuri luminoase,
Şi pe cer se împrăştie ca de aur sfinte flori.
Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară
În a oamenilor lume scările de stânci coboară -
Şi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;
Şi pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume
Şi din cupe beau auroră cu de neguri albe spume,
Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră şi răsun.
Câteodată-un corn de aur ei răsună-n depărtare,
Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare,
Cheamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame-mflate-n vânt:
Vin în herghelii de neauă, pe cărări demult bătute
Şi pe ei zeii încalic străbătând pe întrecute
(-Al) codrilor nalt întuneric, făr-de capăt pe pământ."
Pesemne ca "gradina secreta" ramane secreta atata vreme cat e "in lucru". Cand pomii dau rod si cand omida se transforma in fluture, cand mielul speriat invata in cele din urma sa umble, nu mai ai cum sa-i tii departe de acest secret pe cei dragi... Si incet incet, cu ajutorul frumusetii acestei gradini care te incarca si te readuce la esenta, la ceea ce esti cu adevarat, intelegi ca pana si cei mai nesuferiti oameni iti vor deveni, intr-o buna zi, dragi! De ce?! Poate pentru ca stii ca tocmai ei au declansat in tine dorinta de a te refugia cat mai departe de comportamentul lor nesuferit si agresiv intr-un loc secret, aparent mort si uscat... dar care cu rabdare, iubire si multa daruire se transforma in cel mai frumos loc... in cea mai frumoasa gradina.
Intamplator sau nu... Mary trebuie intai de toate sa fie, la randul ei, o rasfatata si o nesuferita. Asta pana intr-o zi, cand se trezeste singura printre straini. Prima forma de viata de care va fi atrasa in aceasta gradina parasita si moarta va fi, cu siguranta, frumusetea unui crin ascuns printre uscaciuni si buruieni. Intamplator sau nu... intamplator sau nu, Mary nu mai poate sa planga. Intamplator sau nu, prietenii din jurul ei au uitat sa rada. Intamplator sau nu, ea afla si crede ca un univers infinit exista in gatul unui om, care e la fel ca ceilalti pe dinafara, e doar altfel pe dinauntru.
Daca inchideti intr-o noapte oarecare ochii si in loc de intuneric dati de planete, galaxii, cai lactee si alte nebunii... nu va speriati prea tare! Au mai fost inaintea voastra si alti frumosi nebuni care au trait experienta asta: "Dara ochiu-nchis afara, inauntru se desteapta..." zice poetul nostru nepereche... Daca nu ati descoperit inca in voi planete, galaxii, animale, vulturi sau alte 'nebunii' intoarceti-va la gradina sufletului, curatati-o de buruieni si maracini si gasiti crinul cel alb. Ingrijiti-va de el, ajutati-l sa rasara din bezna... O data cu el vor rasari atat de multe alte minunatii! Indrazniti! Si mai ales, incepeti lucrul la gradina secreta... ASTAZI! Multumesc, Daniel,pentru recomandare! Si uite-asa, cand te indepartezi, se gaseste mereu cineva care sa te indrume Acasa... Numai sa fii atent! Antenele sus si... zi magica, roditoare, harnica si buna! Caci gradina, cu mici exceptii de incurajare venite de Sus, e pururi "in lucru" , probabil pana ne dam ultima suflare...Si, cine stie?! Poate ca si dincolo de aceasta "ultima" suflare... :)
invata-ma sa calc sfios pe spinarea pamantului fara sa-i tulbur suspinul invata-ma sa pasesc indraznet pe muchia aspra a discermantului intre o lacrima zvantata- dar trimis Cerului si lacrima deznadejdii rapita piezis de umbra adancului invata-ma sa tac mai ales atunci cand ma auzi vorbind si invata-ma sa-ti vorbesc mai ales atunci cand simti- sau crezi ca mi-am prins glezna in capcana trecutului rascolit
invata-ma taina lui unu tu- care din taina lui unu ai rasarit candva din neantul-adancul din mine pentru a te scufunda iar si iar acolo unde nu poti ajunge decat prin curate negraite suspine
stiu unde esti desi cred ca am ratacit iarasi calea spre tine
incep sa cred in umbrele noptii care mosmondesc adormitii spre orele reci aspre mult prea tarzii
mi le imaginez crosetand draperii goase pentru a ne departa de drumul drept si promis
altfel nu-mi explic altfel nu-mi explic cum e posibil asa dintr-o data sa nu te mai simt desi imi doresc desi mi-e dor atat de dor de tine
altfel nu-mi explic
am adormit cand nu trebuia am uitat sa-mi sprijin sageata ascutita de copilareasca barbie s-o indemn sa-mi trezeasca somnul adanc cand peste ochiul de somn aburit visul cu par auriu peste capul meu obosit
reinvie
am uitat alarma am uitat parola sau visul treaz si lucid si acum dimineata nu-mi pot aminti mai nimic iata umbrele! au venit sa-mi rapeasca merele aurii
umbre cu buze rosii a uitare duhnind crosetand printre noi peste noi pe sub noi draperii prafuite si groase spre a ne uita unii pe altii spre a nu ne aminti niciodata nicicand de noi insine de noi, copii curati fiind
la noapte am sa ma ascund in cel mai frumos vis trebuie sa dau de el nu se poate altfel
cand dorul de lumina e mai puternic decat uitarea ne trezim dimineata cu surasul cel tainic pe chip
atunci nu mai e nevoie de cuvinte asezate logic de insemnari pe ziduri de poeme un simplu cantec intru amintire e de-ajuns poate ca maine am sa-l aud iar cine stie?! poate nu am coborat intrebarea in inima spre a primi asteptatul raspuns:
tu pe unde mai umbli, suflet al meu?! ce mai scrii? ce mai simti? ce mai faci? ce mai indragesti? ce mai suferi? Mi e dor de tot sa pot sa te aud
