pentru sufletul meu de astazi

Din satul plin de viata de-altadata

"M-am saturat de-atatea evolutii

Durerea mosilor, de bun ramas.

As vrea-napoi odorul cu traditii

Cuvantul sfant rostit fara de glas.

As vrea-napoi iubirea si placerea

Fiorul dulce-al clipelor ceresti

Si cinstea, demnitatea si tacerea

Ce-au fost candva averi imparatesti.

Satul de fiare si prostii moderne

As vrea iar lumea simpla de demult

In linistea frunzarului ce-si cerne

Cantarea fericirii, cer prea mult?

E prea mult, oare, prispa cu-nserarea

Povesti soptite-n taina in pridvor

Magii din spuma lumii cu-ntomanarea

Un susur cald, adanc, linistitor

Din satul plin de viata de-altadata

In care ne-am trait candva iubirea

Ce a plecat pe drum ingandurata

Sa-si caute prin vremuri fericirea.

Bordan

poezie preluata de aici: Era atunci, era frumos...

poetry. just poetry.

Imi suna a Psalm cantecul asta... un anume Psalm care mi-e drag tare mie, asa.

I'd lie down in darkness with devils

And awaken with strangers that I never knew

I'd follow the hoofbeat of heartache

If I thought they'd lead me to you

There's so little magic in morning 

Butterflies in your eyes and a tear drop or two 

I'd run through the dawning with danger

If I could be running to you

If I cry down to God in the morning

'Who am I? Where am I? Why am I still alone?'

He'd probably show me a highway

Leading to you and to home

There's so little magic in midnight

Fireflies in your eyes and a sparkle or two

I'd dance through the darkness with danger

If I could be dancing to you

If love gives you life or takes lifetime

I'll give love or take love to you

in afara de faptul ca un singur om...

duminica am vazut o oglinda care ma iubea-

s-a apropiat incet, nici nu stiu cand a ajuns aproape de mine;

in ochii sai n-am indraznit sa privesc mai mult de o secunda

intr-o tandrete nepamanteana m-am zarit
in ochi strain,- pentru prima data

purtatoare de-O taina necunoscuta.

duminica, o oglinda care ma iubea s-a asezat, intr-un final, 
 aproape de mine;
nu cred ca stia ca ma iubea

nu era prilej de tulburare, desi o emotie din vremea copilariei

strabatea, cu viteza luminii
o distanta din ce in ce mai mare.

duminica- ziua nasterii mele-

fix de ziua mamei mele care iata, cum le potrivea-

am vazut, pentru prima oara, in acest oras

un chip strain 

care raspundea tristetii cu o duiosie de invidiat.

e joi, e ora 1 si 11 minute

cand iti scriu tie ce-as vrea sa scriu, de fapt, intregii lumi:

iata, ai fost insultat iar eu ti-am ascutat tacerea 
si in tacere m-am cutremurat.

caci era o tacere, era, cu adevarat.

eu nu stiu sa tac in felul acesta-

cand tac, mii de ganduri ma dau de gol

mii de microexpresii isi fac culcus in negraitele-mi vorbe
dar tu, tacand in felul acesta

ai fost, pret de o clipa, cel mai frumos nemuritor;-

iata, un gest, si ti-ai castigat vesnicia!

de lespedea tristetii cand te-ai apropiat-

as fi vrut, cat as fi vrut sa pot invia bucuria.

dar iata, m-am ales in schimb cu un poem ratat

caci duminica e ziua data spre odihna
gandului mult prea impovarat.

de fapt, abia acum imi dau seama ca totul s-a petrecut intr-o

interesanta zi de sambata

cand copiii dansau pe ringul de dans

cand priveam nedumerita in jur si nu intelegeam mai nimic

in afara de faptul ca un singur om, un singur om mi-a confirmat 

ca-n ochii lui as putea parea un om 

cat de cat normal;

a fost cel mai frumos dar primit

de cand m-am reintors in acest oras.

nu ca l-as fi meritat, n-am oferit nimic la schimb

decat o searbada zi de sambata posomorata

transformata intr-o vesnica duminica

de neuitat.

si pe cuvant:
 nimic nu-i mai frumos pe lumea asta

decat sa poti sa ii privesti pe unii dintre cei indreptatiti

sa se indreptateasca-

cum TAC.

acest altcumva vis

- ce mai vezi?! m-a intrebat

gandul gandului care se furisa pe nestiute

- ce mai vezi, tu, zaneteco, ametita pamantului

ce mai vezi dincolo de visul visului celui trufas?!

- vad o mama invelindu-si pruncul

si un prunc imbratisandu-si mama

vad un prunc certandu-si unul

si pe unu dezvelindu-i taina

vad albina cautand petala 

Margaretei care n-are chip-

un Pilat din Pont dialogand pe drumul 

unui rosiatic clar de luna 

din al vagabondului sange ivit

mai vad felinare stinse-n noaptea nuntii

imbratisate, insa, de-un arbore stravechi

un gingas si sfios de felinar mai vechi

si-o buburuza vie si rosie ca vantul.

mai vad un tanar brun ce a-nteles ideea-

mai vad ceva ce-as vrea si n-as mai vrea sa spun

mai vad, din cand in cand si 

cate-un aspru span

.....

si dincolo si-n toate astea

eu

fara de voie, fara Dumnezeu

dormind sau suspinand sau retezindu-mi parul

si incercand sa nu-ti tot tulbur somnul

cu fiecare zgomot de foarfeca ivit

dintr-un natang cosmar, pe cand eram un chip

cu doua, patru fete si inca si mai multe

daca-ntr-o buna zi le-as tot simti pierdute

n-as mai visa cosciugul in care, despletita

adoarme chipul aspru de fata obosita

ce n-a facut nimica, decat sa-si aminteasca

cum ca a fost odata

a fost ca niciodata.

si-n pulsul de poveste sa-ti bata Dumnezeu

si sa iti aminteasca ca ai trait ateu

desi ai vrut sa rupi gardul ghimpat de ganduri

mult prea ucigatoare, mult prea mult multe randuri

tacerea ce-altadata odihna iti parea

sa se prefaca-n ganduri astazi pana si ea

pana si ea sa stie ca vremea e aceea

ca insasi ea, tacerea sa-si freamate durerea

si de n-as fi nebuna mai ca as adormi-

dar uite, rasul asta ma-ndeamna iar a FI-

ales a fost, se spune, cu mult mai dinainte

ca fiecare suflet ce naste din cuvinte

sa fie potrivit cu vremea-n care vine

sa nu se poate plange, sa nu poata apune-

ci sa-si invinga spaima de a se sti-n sicriu

sa rada si de-acolo, sa strige: inca-s viu!

o, nebunie sfanta, ai coborat in noapte

si cat o sa dureze acest altcumva vis?

sunt sau nu sunt faptura, sunt viata sau sunt moarte?-

dar iata ca-n mormantu-mi zac vise fermecate

dar iata ca-n mormantu-mi

surade un suras

care nu-i nici sirena si nu-i nici verde fata

e doar a celui Singur-

Firescului proscris.

Fraternitate

"Nu trebuie confundata Crucea lui Hristos cu "Crucea Rosie" si crestinismul cu militantismul social... Cu siguranta, "Crucea Rosie" este o ramura importanta a Arborelui lui Hristos, dar nu este Arborele insusi!

Numai contactul cu interioritatea cea mai profunda si nasterea omului nou in noi schimba radical raportul nostru cu lumea si cu ceilalti. Doar la acest nivel poate fi celalalt perceput ca frate pe cale, in constientizarea ca suntem una in fiinta."

"Acceptarea inaceptabilului este CHEIA care deschide USA spre MISTER!"

Karlfried Graf Durckheim, Dialog pe calea initiatica