o dorinta nobila

"Dar chiar daca n-avem osteneli, intotdeauna putem simti strapungere in gandirea noastra, intotdeauna ne putem aduce aminte de pacatele noastre, ne putem socoti nimic in fata lui Dumnezeu, putem fi blanzi si pasnici fata de semeni, putem cinsti pe toata lumea, putem fi adunati in noi insine, putem rade sau barfi arareori, putem avea o vorba buna pentru toti, putem multumi in inima noastra in mijlocul incercarilor, putem pastra o tacere inteleapta si madularele bine randuite, si ne putem aduce aminte ca, orice s-ar intampla, suntem muritori si intr-o zi va trebui sa lasam aceasta lume. Toate acestea nu cer neaparat osteneala trupeasca, ci sunt o podoaba a gandirii. Dar cine e nepasator chiar fata de cele care in el insusi nu tin de osteneala trupeasca, care nu cer chinuirea si vigoarea trupului, ci pot fi dobandite si in neputinta, acela s-a predat nepasarii gandirii si va fi pe drept cuvant mustrat de Dumnezeu. 
Caci Dumnezeu n-are nevoie de o faptuire mare, cat de o dorinta nobila. Dumnezeu n-alege un suflet virtuos plecand de la faptele lui, ci de la dorinta lui nobila indreptata spre El si de la o inima plina de zdrobire. (...) Dumnezeu se uita mai degraba la dorinta vointei, sa vada in ce anume isi gaseste aceasta placerea. Asa ca dorinta unui suflet ii este de ajuns chiar si fara fapte... Cand da legi, Domnul pare sa cerceteze mai riguros dorinta sufletului decat faptele lui."

"Cercetez dorinta si nu cercetez atat faptele, fiindca un suflet care se alipeste de virtute cu dorinta desavarsita imi este de ajuns. Cei de sub legea lui Moise trec prin sita faptele lor, desi constiinta le e ranita de o multime de lipsuri, chiar si marunte. Dar cei care tin de Legea Mea raman in bucurie, chiar daca se intampla sa lucreze rau ca niste oameni ce sunt, de vreme ce stiu ca in constiinta lor au optat pentru virtute. "

ISAAC SIRUL