qestonare, quaestionarii sau "anchetatorii"

 "qestonare= "quaestionarii"- "Daca ai slujit bine inaintea lui Dumnezeu si El ti-a dat un dar pentru staruinta ta in El ca sa te imboldeasca la mai mult si sa-ti dea bucurie in slujirea ta, atunci sa-ti dea si cunoastere, ca sa stii cat de necesar e sa te smeresti; altminteri iti va numi un anchetator sau il va lua de la tine, ca sa nu se piarda. Caci nu e dat oricui sa pazeasca bogatia fara paguba."

"Uneori, cand gandul si lucrarile noastre se lipesc de un pacat, se intampla ca voia Lui sa dea porunca unuia din anchetatorii de care a fost vorba mai sus- si care ne slujesc cata vreme calatorim in buna randuiala iar vointa noastra e indreptata intru totul spre virtute- sa ne loveasca tare, ca sa nu ne pierdem si sa ne departam de El."

"Iata acum cateva mici farame pentru inceputul practic al meditarii la Firea dumnezeiasca cu ajutorul puterilor mintii: Dumnezeu e inchinat si slavit in firea Lui, bun in tot ce tine de El, milostiv, bland si indurat, tare si puternic, intelept, cunoscator din destul a toate, cuprinzand toate in marginile cunoasterii Lui, tinand marginile intregii creatii, aproape de fiecare si in chip negrait departe de toti, prezent in tot locul si nicaieri, cuprinzand totul si totul fiind cuprins in El, tinand cu vointa Lui toata creatia atat de vasta si plina de o multime de lucruri diferite; nici una din firi nici orice altceva nu s-ar putea misca, deplasa, vibra ori murmura fara un semn al voii Lui. 

De ce am lasat izvorul vietii si oceanul cunoasterii si ratacim pe pamant in cele ale noastre, care sunt aproape de noi si intre noi? Caci zi si noapte suntem in lupte, inclestari si batalii cu gandurile, patimile, aducerile-aminte si starnirile lor, desi avem mijocul de a face sa se stinga aceste lucruri fara lupta, doar intorcandu-ne la Domnul.

Nu putem covarsi taria acestor lupte, caci oricat de iscusiti am fi in vicleniile gandurilor, putem fi inca biruiti si infranti de ele. Nu vom sfarsi nicicand lupta cu ele, caci de-abia ce se sfarseste o lupta mintea noastra e chemata sa inceapa alta. Chiar daca suntem foarte buni in aceasta lucrare si suntem ageri si vigilenti in ea, nu ne vom curati niciodata de rugina patimilor, nici de intinaciunea gandurilor, chiar daca uneori biruim asupra lor. 

Sa lasam pentru o clipa gandirea si imprastierea in cele de jos, fratilor, si sa recunoastem ca suntem slabi in fata gandurilor si demonilor; sa fugim la Domnul si sa urcam putin acolo unde gandurile se sting si starnirile pier, unde aducerile-aminte inceteaza si patimile mor, unde firea se insenineaza si se preface ca si cum ar sta deja in lumea cealalta. (...)

Cine are linistirea si se indeletniceste cu cunoasterea, acela va atinge usor si repede iubirea lui Dumnezeu, iar prin iubirea de Dumnezeu se va apropia si de iubirea desavarsita de oameni."

Isaac Sirul- Cuvinte catre singuratici, Partea II (recent descoperita)

Lore (2012)

Un film care merita vazut! 

Lore (2012)- English subtitle

the green wind between the sea and stars

"Gortozet 'm eus, gortozet pell
E skeud teñval tourioù gell
E skeud teñval tourioù gell
E skeud teñval an tourioù glav
C'hwi am gwelo 'c'hortoz atav
C'hwi am gwelo 'c'hortoz atav
Un deiz a vo 'teuio en-dro
Dreist ar maezioù, dreist ar morioù
'Teuio en-dro an avel c'hlas
Da analañ va c'halon c'hloaz't
Kaset e vin diouzh e alan
Pell gant ar red, hervez 'deus c'hoant
Hervez 'deus c'hoant pell eus ar bed
Etre ar mor hag ar stered"

 English translation, found on the web:
 
"I waited, waited for a long time
In the dark shadow of brown towers
In the dark shadow of brown towers
In the dark shadow of rain towers
You will see me waiting forever
You will see me waiting forever
One day it will come back
Over the lands, over the seas
Will come back the green wind
And bring with it my wounded heart
I will be pulled away by its breath
Far away by its stream, wherever it wishes
Wherever it wishes, far away from this world
Between the sea and the stars"



Asculta Radio Vocea Sufletului

Apelul dr. Rath catre poporul german si popoarele Europei

"Indiferenta nu mai era o optiune pentru noi!"

cutreier

"Ma plimb pe pamant,
enigma-n cuvant,
faptura in haina,
o taina in taina,
cand miez, cand vesmant.
Ma plimb pe pamant
sub ceruri de gand.
Prin dumnezeul Vant
bate aripa
semintei ce sunt."

L. Blaga, Cutreier

Asculta Radio Vocea Sufletului

CuVantul

Astazi vantul si-a strigat toata ziua durerea...

- Ce mare lucru? zic unii. S-a innorat putin cerul...
- Ce mare lucru? zic altii. A batut putin mai tare vantul...

Ce pacat ca nu mai sta nimeni sa-i asculte dorul, iubirea, durerea... Parca nici nu-mi vine sa merg sa dorm si iar sa dorm cata vreme striga asa de dincolo de fereastra ta, a mea, a lui, a ei, a noastra... a mea. Si cred ca nici nu am s-o fac pana cand nu simt eu ca o sa se linisteasca. Cum sa mergi pur si simplu sa dormi cand vantul e atat de suparat?! Cum sa te faci ca nu-i auzi suspinul, durerea?! Incet incet parca nu mai auzim nici plansul lumii, nici plansul nostru, nici pe noi insine,  nici unii pe altii, nici dorul vantului, nici cararea gandului, nici vocea cea tainica care e mereu busola magica spre acasa noastra. 
Si uite-asa ... as mai vrea sa-ti zic ceva... 
Si ai sa auzi numai tu, cel care ai invatat sa-mi asculti tacerea.

Noapte buna, prieteni!
Care nu puteti dormi, stati si voi putin, cat de putin... de vorba cu vantul... 
Intrebati-l de unde vine, unde pleaca, pe cine cauta, pe cine iubeste, de dragul cui jeleste asa, pe cine a lasat in urma si care anume muritor l-a suparat... 
Fratioare vant! Te iubesc! Nu mai fi suparat!

Asculta Radio Vocea Sufletului

dorul de adanca pace

"Vrei sa stii cum e omul lui Dumnezeu? Invata sa-l recunosti din tacerea lui necontentita, din plansul si din luarea aminte statornica la el insusi.

Vrei sa stii cum  e omul cu inima sparta? Invata sa-l recunosti dupa râul vorbelor lui, dupa simturile lui tulburate si pornirea de a se sfadi pentru a avea dreptate in orice spune.
Cine a gustat adevarul, nu se mai sfadeste pentru el. Cine se aprinde inca pentru adevar, n-a invatat inca adevarul asa cum este el;  cand il va fi invatat cu adevarat, atunci va inceta sa se mai aprinda pentru el. Darul lui Dumnezeu si cunoasterea lui nu sunt motive de tulburare si de ridicarea vocii, caci acolo unde salasluiesc Duhul, iubirea si smerenia, acolo domneste pacea. Gandirea care simte pe Dumnezeu n-are limba pentru a vorbi; ea salasluieste in inima intr-o adanca pace. Intr-un asemenea om nu se aprinde niciun zel, nici o miscare de sfada sau starnire de furie; nu e pus in miscare nici pentru credinta, nici pentru dorinta de ceva anume, nici chiar de dorinta de a face ceea ce e de dorit, ci sufletul sau salasluieste intr-o mare si nespusa pace si intr-o mare linistire."

Sfantul Isaac Sirul 

500 days of summer

Toti, sau aproape toti am trecut pe acolo, prin caldura devoratoare si patimasa a verii. Ma recunosc perfect in povestea aceasta. Si vara asta a avut o mare putere: aceea de a parjoli, de a topi, de a arde pana la os si la carne pana si arderea. In acea perioada am scris niste poezii care si acum ma infioara.

Apoi a urmat o toamna ca un fel de cadere... o cadere din toate punctele de vedere... parte din anotimpuri, desigur, din parcurs, din cale, din infiorare. Trebuiau sa cada toate spaimele cele ofilite si ruginite, trebuiau sa cada toate... rand pe rand... ca niste frunze, toate... 

Apoi a urmat o iarna ca o indelunga hibernare, ca un somn adanc, ca un fel de moarte...

Apoi "vara" s-a numit pe sine insasi... renastere, prima-vara sau inviere... 

Un film dragut, o poveste frumoasa! 
Care seamana incredibil de mult cu una din povestile vietii mele...
Si poate ca de-abia acum mi-e limpede si mie de ce am ales sa ma nasc pe acest pamant intr-o zi de primavara. Iar inelul din fotografie e cel mai frumos inel pe care l-am vazut eu vreodata! Adica, sa te logodesti cu primavara, cu viata si cu verdele... Ce poate fi mai frumos?! A, da, era sa uit: sakura.

Am plecat la culcare... poate intr-una din aceste nopti voi intelege si de ce am ales sa ma nasc odata cu zorile: ca sa invat sa iubesc noptile, oare?! Iubesc diminetile mult mai mult, dar se pare ca inca stau departe de ceea ce iubeste cu adevarat sufletul meu... sau poate ca nu! Poate ca lumea asta minunata a visului nu inseamna neaparat departe. :) Clar, orele astea sunt periculoase... poti deveni atat de sincer, incat tie insati nu-ti mai esti de ajuns. Sper ca visati frumos! 
Sa va fie dimineata insorita, blanda si buna!

Filmul "500 days of summer" poate fi vizonat ONLINE.

enigmatic spor la tot ce e ascuns

 "Te-ntrebi adesea indoit care-i talcul

intrarii tale-n sfera mea.

Sa fii as vrea nemultumit de raspunsul

pe care apa-n murmur ti-l va da.

Adaos de lumina la caratele amiezii

si enigmatic spor la tot ce e ascuns,

sa fii de fata- implinirea lipsei 

launtrice- mi-ar fi de-ajuns.

Prezenta ta rascumpara un continent iubit,

ce adineauri a cazut invins,

ca un carbune intr-o apa

pentru vraja stins."

Lucian Blaga, Prezenta ta

Asculta Radio Vocea Sufletului

Tarziu de tot Te-am iubit, o. Frumusete!

 

"Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, 

am intrat în adâncul inimii mele... 

O, adevăr veşnic şi iubire adevărată şi scumpă veşnicie! 

Tu eşti Dumnezeul meu, 

după tine suspin ziua şi noaptea... 

Târziu de tot Te-am iubit, 

O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, 

târziu de tot Te-am iubit!

 

Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, 

şi acolo Te căutam... 

 

Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. 

Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, 

dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. 

M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. 

M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, 

ai vindecat orbirea mea. 

Ai suflat peste mine parfumul Tău 

şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. 

Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!".
 

Sf. Augustin

lamurire

"Reteaza gandurile ce vin de la demoni prin rugaciune, mutandu-ti privirea de la ele spre Dumnezeu, lucru mai bun decat sa sezi zi si noapte luptandu-te cu ele.

Rugaciunea curata nu inseamna ca nicio inchipuire a unui lucru nu se mai misca in minte, ci ca aceasta nu se mai uita la ele, nici nu ramane sa vorbeasca cu ele."

Lamurire, Isaac Sirul

numai amintirea ochilor si a privirilor cu care ne-am revelat dragostea

"Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?... Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume."

"Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale."

"Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată."

"În prezent, eu nu mai visez - iar aşa ceva nu este deloc bine!..."

"Un înţelept face din veninul său interior remediu pentru sine; sau precept de tămăduire pentru semeni... Însă cine nu se luptă în contra Răului, s-a şi predat deja inamicului."

"Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul - tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului."

"Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre - hamali grei - ci fiinţe înaripate şi eliberatoare - şi, pentru aceas­ta, nu ar trebui să glorificăm nicidecum munca în sine sau dificultatea efortului. Acestea rămân cele mai nenorocite dintre lucruri şi nu sunt, în definitiv, decât un mijloc, însă până şi Creatorul le-a împrumutat, în drumul său."

"În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri..."

" Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa."

"Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important."

"Eu nu creez Păsări - ci zboruri."

" În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă."

"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor."

"Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul."

"Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor."

" Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului - cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului."

"Ceea ce legi tu aici pe pământ - se leagă şi în ceruri."

"Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală."

"Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale."

"Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi."

"Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă."

" Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări."

"Arta nu este o întâmplare."

" Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă."

" Pentru a ajunge la esenţă, trebuie să te detaşezi de tine însuţi, proiectându-te în acele obiecte, care, astfel, vor putea vorbi în locul tău."

"Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe."

"Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toata fiinţa."

"Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii."

" A vedea în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo este cu totul altceva."

"Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă."

"Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului."

"Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil."

"Suferinţele îl întăresc pe om, şi sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter."

"Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi."

" Lectura viciu şi conversaţia-sporovăială ne împiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, nu ar trebui să rămână nepedepsită."

"Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii."

"Îmi este cu mult mai uşor să prind rădăcini şi să fac să crească în mine forme noi - decât să le cioplesc în marmură."

"Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemă­nătoare vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează."

"Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face."

"Să fii isteţ este ceva, însă să fii onest, aceasta în adevăr merită osteneala."

"Lumea poate fi mântuită prin artă."

"Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist; şi nici altceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi."

" Du-te! îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o - şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului."

" Ţăranii români ştiu de la mic şi până la mare ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbele, în datinile şi în doctrina străbunilor - ca şi în filosofia naturalităţii."

shamanul Constantin Brancusi :)

Asculta Radio Vocea Sufletului

 

oarecumafost?!

Ma gandesc de cateva zile la urmatorul dialog:

"17. Dupa ce i-au scos afara, unul dintre ei a zis: "Scapa-ti viata; sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti in vreun loc din Campie; scapa la munte, ca sa nu pieri.
18. Lot le-a zis: O! nu, Doamne!
19. Iata ca am capatat trecere inaintea Ta, si ai aratat mare indurare fata de mine, pastrandu-mi viata; dar nu pot sa fug la munte, inainte ca sa ma atinga prapadul si voi peri.
20. Iata, cetatea aceasta este destul de aproape ca sa fug in ea, si este si mica. O, de as putea sa fug acolo,.. este asa de mica... si sa scap cu viata!"
21. Si El i-a zis: Iata ca-ti fac si hatarul acesta, si nu voi nimici cetatea de care vorbesti."

Nimicirea Sodomei si Gomorei

Intrebare: 

Oare ar fi scapat Lot de prapad daca nu ar fi dat raspunsul pe care l-a dat?
Oare se stia dinainte ce raspuns va da Lot si tocmai acest raspuns l-a salvat?
Oare cum a fost?! 
:)

de-ar fi mai mare iubirea decat osanda, de buna seama ne-am putea numi vindecati

"Vrei sa-ti biruiesti dusmanul fara arme?
Vrei sa-i aduci amaraciune, facandu-l sa turbeze?
Urmareste-i miscarile si foloseste virtutea."
                                                             Parinti necunoscuti

Nu ma consider un om virtuos... dar observ tot mai des ca pana si dorinta mea de a trai altfel in ideea de a ma regasi pe mine pe cale e prilej pentru semenii mei de a ma osandi si eticheta. Ba ca nu e bine ca m-am retras (cu nasul in carti, ca sa intelegeti), ba ca trebuie sa stau mai mult printre oameni (fum de tigara, cafele, ce altceva?!), ba ca aia, ba ca aialalta... Ce sa fac si eu?! Zambesc... cu durere. E zambetul meu preferat. 
Imi vine si mie dupa un secol gandul cel bun, sa stau cu mine, sa-mi amintesc cine sunt, sa ma regasesc si deja am tulburat atmosfera. Si-mi tot amintesc de Dostoievski si al lui Mare Inchizitor care-l intreaba pe Hristos: "pentru ce-ai venit sa ne tulburi?" 
Cum i-a tulburat Invatatorul nu pot nici macar sa-mi imaginez... nici nu cred ca mai vreau sa-mi imaginez ceva... ma multumesc cu sentimentul care se declanseaza in mine. Prefer de la o vreme sa ascult ce si cum zice inima mai degraba decat ce zic gandurile razlete din capul meu virusat... Da totusi, ce vremuri mai traim si noi, mai fratilor mai. Cand rataceam, n-a fost unul care sa ma mustre cu iubire si buna intentie. Acum, cand incerc sa revin si eu pe cale, ma mustrati aproape toti. Dar nu a fost mereu asa... oare?! Da, sunt recunoscatoare pentru aceasta mustrare, altfel n-as avea puterea sa zambesc catre soare...

Dar cred ca ar trebui sa stim cu totii, daca tot am ajuns la varsta la care am ajuns, ca poti iubi si ajuta un om doar atunci cand tu esti vindecat, cand ti-am amintit cat de cat cine esti, cand ti-ai regasit echilibrul si calea. Pana atunci... iaca... ne smintim unii pe altii, pentru ca atata putem. Sau ne retragem, pentru ca ne dorim mai mult limpezirea decat sminteala... Cand ne limpezim, tusti! intre oameni. De ce sa nu fie bine si asa, daca asta e calea mea?! De ce sa nu avem fiecare dreptul de a ne alege propria cale fara de a fi judecati? 
Ooo, de-ar fi mai mare iubirea decat osanda, de buna seama ne-am putea numi vindecati. Pana atunci... etichete... etichete si iar etichete... Ocheade, priviri iscoditoare, viclene... et cetera, et cetera, et cetera... Sa ne fie iertat! Iaca... a iesit si soarele, semn ca Dumnezeu inca ne iarta, ne ingaduie si ne iubeste. Noi de ce nu am face la fel... "pe noi insine si unii pe altii?!" O zi minunata, dragii mei! Si sa nu uitam indemnul cel bun: 
IUBESTE SI FA CE VREI!

iata de ce in padurea verde
nimeni nu se pierde...



Asculta Radio Vocea Sufletului

lumina de dimineata care strabate prin ceata

"Sînt oameni care au plînsul în interior. Acestia sînt cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sînt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plîns măcar odată în viață, să plîngi de-adevăratelea."

(Fragment din romanul ”Fuga  spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”. Ed. Cathisma, București 2012)

savatie. wordpress. com

primavara din suflet

Imi tot freamata un gand de primavara in cap... asa, ca o adiere blanda...

M-am gandit zilele astea cum se face si de ce se intampla ca vedem mai degraba paiul din ochiul aproapelui decat barna din ochiul noastru. Inca ma gandesc la asta... Si parca toti o facem, mai mult sau mai putin. Unii o fac pe fata ca sa vindece asta, altii o fac pe ascuns, pentru ca au aflat intre timp ca nu e bine sa-ti judeci aproapele (apropo de asta cu aproapele, intrebarea geniala a spiridusului numit Speelee: dar daca simti ca persoana nu ti-e aproape?!). Nu stiu daca e o cheita sau nu cu "aproapele", inclin sa cred ca nimic nu e intamplator. Asta nu inseamna, desigur, ca zbang, da-i cu judecata pentru ca omul ala nu-ti este aproape(le). Dar, recunosc, imi place  observatia: "daca omul ala nu-ti e aproape(le)?! Desi intrebarea poate duce la sminteala daca nu ne reamintim cum ca: 
"toti suntem in aceeasi oala si fierbem acolo inabunsit..." (Steinhardt)


In fine, gandul meu care mirosea a primavara era urmatorul:

daca tot ne vedem mai bine unii altora gresalele, patimile, microexpresiile, actele ratate, limbajul corporal care de multe ori dezveleste intentiile ascunse... n-ar fi mai bine si mai nobil sa mergem acasa si sa ne rugam frumos pentru fratele/sora noastra decat sa tot despicam firul de par in patru sau patruzeci si patru sau o suta patruzeci si patru?!
Unu la mana: rugaciunea aduce imediat linistire in suflet, daca e facuta cu dragoste, din inima. Pe cand vartejul de ganduri nu face decat sa ne incalceasca, sa ne prinda intr-o lipicioasa panza de paianjen, sa ne tulbure: cum a putut sa-mi faca asta, doar e prietena mea? cum poate sa zica asta, doar e tatal meu? etc etc etc. 
Doi la mana: ma gandeam cum ar arata dimineata, cum ne-am saluta unii pe altii, cum ne-am privi, cum ne-am zambi, cum ne-am imbratisa, cum ne-am asculta... Poate ca dupa o saptamana n-am mai vedea aceeasi privire iscoditoare, poate ca dupa zece zile oamenii n-ar fi mereu in garda in preajma mea ... Daca tot ma preocupa paiul din ochiul aproapelui, hai sa fac ceva constructiv cu asta! In loc sa ma tulbur, sa ma smintesc, sa-i dau cu gandul: ce rea e lumea! cum se poate una ca asta? ce oameni!! ii dau cu rugaciunea si, daca e cu putinta, cu iubirea.

Va dati seama cum ar fi? 
Sa stam sa ne rugam pentru slabiciunea aproapelui si fix in acelasi timp aproapele sa faca fix asta pentru 'neghiobiile' din noi.

Ma tot gandesc la neroziile din capul meu... 
Ma duc la culcare gandindu-ma ca sigur maine voi cadea din starea de nadejde si de bucurie, pentru ca nu poti fii si in mandrie si in bucurie. Nu ai cum! Cand te incearca puternic mandria, firesc... cazi din pacea sufletului si din bucuria copilariei. Si dimineata: surpiza! In loc sa ma certe, parca Dumnezeu ma incurajeaza si mai mult, parca ma iubeste si mai mult! Nu poti descrie in cuvinte ce simti in momentele astea... cand ti-ai vazut nerozia si astepti o pedeapsa si in loc de pedeapsa: IUBIREEEEEEE! 
Si atunci cum sa nu incercam macar sa daruim acelasi dar aproapelui noastru? Daca aflam ca acolo e magia, Raiul, bucuria, nadejdea, speranta, implinirea... Mai ales cand stim ca ceea ce am semanat, aceea vom culege! Si de obicei noaptea, cand suntem noi cu constiinta noastra, care- vorba Parintelui Arsenie Boca- e glasul lui Dumnezeu in noi.

Eu indraznesc sa spun- desi nu ma simt vrednica de asta- dar o spun doar pentru ca venit asa, ca o caldura de primavara in suflet care m-a facut sa cant de bucurie Iubite-voi, Doamne... indraznesc sa spun: haideti sa ne rugam pentru aproapele noastru, mai ales atunci cand Dumnezeu ne deschide ochiul sa-i vedem slabiciunea. Caci slabiciunea fratelui e slabiciunea mea... altfel la ce m-ar deranja sa o vad?! Iar daca nu ma deranjeaza... si simt cu tot sufletul ca nu e a mea... sunt sigura ca vede si el ceva la mine, ceva ce poate eu inca nu sunt inteleptita a vedea... si atunci, ce bucurie sa stiu ca in loc sa ma judece, se roaga pentru mine sa prind putere in a depasi aceasta slabiciune...

Lumea asta chiar ar putea fi o gradina de Rai. 
Pe cuvant!

Si e nevoie de atat de putin... de oleaca de micime, ca sa-l lasam pe Dumnezeu sa intre in noi, in inima noastra si sa lumineze de acolo intunericul... caci:

"Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul!
Domnul este ajutorul meu iar eu voi privi cu bucurie spre vrajmasul meu.
Mai bine este a te incredere in Domnul decat a te incredere in om.
Mai bine este a nadajdui in Domnul decat a nadajdui in capetenii..."

E nevoie de atat de putin! Pacat ca-l ascultam mereu si mereu pe michiduta care zice:  fa in asa fel sa-ti fie tie bine! si nu pe Ingerul care, cu lacrima lui sfanta ne indruma: fa in asa fel incat sa-i fie bine aproapelui tau! Si atunci iti va fi si tie bine!  

Dumnezeu cu toti Ingerii cei Pazitori sa ne ajute sa (re)gasim gradina secreta- primavara din suflet! Caci ea e aici- in inima noastra... mereu...

Asculta Radio Vocea Sufletului

LoT

"Am văzut fapte multe şi grele

spurcînd lumina şi vîntul,

datini neînţelese şi jocuri de foc prin cetate.

Goi, în lacuri verzi ca rugina de-aramă,

am văzut oameni sărutînd lebede argintate.

Am văzut cu spaimă în faţa porţii

dansatoare săltîndu-şi zăpezile

pentru voievozi cu unghii mari -

şi-am văzut preoţi în inuri îmbătîndu-şi cerşitorii

cu vinul cu care-au fost spălaţi morţii.

Am văzut femei arzîndu-şi sămînţa în flăcări

rostul lor azvîrlit între două eternităţi ca o batjocură,

sînii lor fructe coapte fără de lapte,

răsuflarea lor omorînd albine şi ierburi.

Am văzut oaspeţi străvezii pe ţărmul sîngelui:

copii care vor să se nască şi nu sînt primiţi

(dacă ţi-astupi urechile

auzi prin sfere amara lor sete,

murmurul surd la ferestrele lumii

şi cîntecul lor de uşurare

cînd găsesc intrare

în pomi, în cîni sau în paseri).

Am auzit cuvinte multe şi grele

spurcînd lumina şi vîntul.

Ah, fii ai cetăţilor, voi credeţi

că nimenea niciodată n-a văzut soarele

şi că lumina curată e numai poveste.

Întrebările voastre tulbură adîncimile,

cu pietre răniţi ochii fără răspuns ai fîntînilor

şi din tăcerile lor nu ghiciţi sfîrşitul fără de veste.

Ah, fii ai cetăţilor, în orişice faptă

voi tăgăduiţi pămîntului obîrşia cerească.

Îngerii sosiţi cu prescuri nu i-aţi ospătat,

aripile lor de praf nu le-aţi şters,

ci i-aţi certat - din sînge smulgîndu-le penele,

şi împodobiţi cu ele jucaţi, jucaţi

în preajma galbenă a viţeilor blestemaţi.

Şapte zile nu vor trece, şapte zile nu vor trece.

Vai mie că trebuie s-aştept.

Mi s-or cufunda în mare

turmele de oi şi cărbunii de vatră.

Mi-aud cînii din fundul de mare cum latră.

Vai mie, Doamne, că trebuie să tac

cînd mă despoi.

Femeia mea se va face stîlp de sare

privind înapoi."

Lucian Blaga, LOT 

Asculta Radio Vocea Sufletului

sufletestile apropieri

vorbe ce vin
vorbe ce pleaca
gesturi
ganduri ce se dau 
mult prea iute
de gol-
maini trecute prin par
ochiul bolnav devorandu-si mesajul
jocul 
acelorasi seri

lumea freamata aceleasi ritmuri
usor erotice
usor nevrotice
usor agitate
fortand o poarta mult prea minunata spre a se supune
cand nu ingaduie
Dumnezeu

iata
am reusit, in sfarsit, sa fiu un simplu martor
sa-mi ascult doar freamatul interior
sa-l imbunez
sa-l imblanzesc
sa-l descifrez

zambesc
in adanc o durere ca o amintire de demult
ancestrala
ca o furtuna in larg
departe de astazi
destul de departe
si de ziua
de ieri

zambesc
furtuni in larg
pe care le-am iubit mereu
le priveam de copil
cum se desfasoara in bezna
fascinata de ele
mereu

in furtuna noptii inotam fiecare
dupa chipul si asemanarea
zilei de azi si de ieri
unii rontaind la nesfarsit
aceleasi ganduri si fortati si fapte
altii
multumind lui Dumnezeu
pentru toate

si ce bine 
ce bine ca am invatat sa iubesc
furtuna-
traznetul-
gestul, pleoapa si jocul asa-
tacut si bland
de departe

binecuvatata fie 
furtuna
si bezna
si ploaia
zapada
cuvantul 
si vantul
zilei de azi
si de ieri
si toate cate-au fost
si fi-vor
si desfasura-se-vor
in pacea zilei
de acum
de aici
de noi insine
de unii pe altii
de regasiri
de separari 

de sufletesti
apropieri



Asculta Radio Vocea Sufletului

virtutea prin care cunoastem binele si raul

"Trebuie sa stim ca adevarata cumpatare este una din virtutile prin care noi, oamenii, cunoastem binele si raul. Adevarata cumpatare este atunci cand stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem. Cel ce urmareste sa pastreze aceasta virtute, nu se va indeparta niciodata de lucrarile virtutilor si nu se va incurca in murdaria rautatii.
Ce este stapanirea de sine? 
Nimic altceva decat buna cunoastere a sufletului in ceea ce priveste instabilitatea lucrurilor omenesti si cum trebuie sa treaca cineva peste acestea."

Sfantul Vasile cel Mare

o dorinta nobila

"Dar chiar daca n-avem osteneli, intotdeauna putem simti strapungere in gandirea noastra, intotdeauna ne putem aduce aminte de pacatele noastre, ne putem socoti nimic in fata lui Dumnezeu, putem fi blanzi si pasnici fata de semeni, putem cinsti pe toata lumea, putem fi adunati in noi insine, putem rade sau barfi arareori, putem avea o vorba buna pentru toti, putem multumi in inima noastra in mijlocul incercarilor, putem pastra o tacere inteleapta si madularele bine randuite, si ne putem aduce aminte ca, orice s-ar intampla, suntem muritori si intr-o zi va trebui sa lasam aceasta lume. Toate acestea nu cer neaparat osteneala trupeasca, ci sunt o podoaba a gandirii. Dar cine e nepasator chiar fata de cele care in el insusi nu tin de osteneala trupeasca, care nu cer chinuirea si vigoarea trupului, ci pot fi dobandite si in neputinta, acela s-a predat nepasarii gandirii si va fi pe drept cuvant mustrat de Dumnezeu. 
Caci Dumnezeu n-are nevoie de o faptuire mare, cat de o dorinta nobila. Dumnezeu n-alege un suflet virtuos plecand de la faptele lui, ci de la dorinta lui nobila indreptata spre El si de la o inima plina de zdrobire. (...) Dumnezeu se uita mai degraba la dorinta vointei, sa vada in ce anume isi gaseste aceasta placerea. Asa ca dorinta unui suflet ii este de ajuns chiar si fara fapte... Cand da legi, Domnul pare sa cerceteze mai riguros dorinta sufletului decat faptele lui."

"Cercetez dorinta si nu cercetez atat faptele, fiindca un suflet care se alipeste de virtute cu dorinta desavarsita imi este de ajuns. Cei de sub legea lui Moise trec prin sita faptele lor, desi constiinta le e ranita de o multime de lipsuri, chiar si marunte. Dar cei care tin de Legea Mea raman in bucurie, chiar daca se intampla sa lucreze rau ca niste oameni ce sunt, de vreme ce stiu ca in constiinta lor au optat pentru virtute. "

ISAAC SIRUL

bucuria acelui vis

"Iar cat priveste despre deosebirea viselor, atat mai tin minte, ca un vis care este adevarat si vine de la Dumnezeu, acela se apropie de suflet cu mare blandete si-l umple pe el de bucurie duhovniceasca si ca din aceasta cauza omul care are un asemenea vis, dupa ce se trezeste, cauta cu mult dor de a i se mai prelungi bucuria acelui vis. Iar visele cele de la draci schimba repede infatisarile de la una la alta si aduc sufletului tulburare, frica, deznadejde.
Aceasta mi-a mai ramas in minte: daca omul va fi cu luare-aminte, poate sa-si cunoasca asezarea sufletului sau din visurile care se misca prin mintea lui in vremea somnului."

Arhimandrit ILIE CLEOPA, Despre VISE si VEDENII

Asculta Radio Vocea Sufletului

putini sunt oamenii care au o privire curata

"Oamenii care au un suflet fin, multă mărime de suflet şi sunt sensibili trebuie să ia aminte, pentru că diavolul îşi bagă coada sa şi-i face şi mai sensibili, putând ajunge la melancolie sau chiar – ferească Dumnezeu – la sinucidere. Diavolul niciodată nu merge contra, deşi pe noi, oamenii, ne pune să mergem împotriva semenilor noştri şi să ne certăm. Pe cel trândav îl face mai trândav. Îl odihneşte cu gândul: “Te doare capul, n-ai dispoziţie. Nu-i nimic dacă nu te scoli să te rogi”. Pe cel evlavios îl face mai evlavios, ca să-l arunce în mândrie, sau îl îmbrânceşte să se nevoiască mai presus de puterile sale, încât să-l istovească şi să lase după aceea toate armele lui duhovniceşti, pentru ca mult-nevoitorul de mai înainte să se predea. Pe cel cu inimă aspră îl face şi mai aspru, pe cel sensibil, exagerat de sensibil.

Şi vezi câţi oameni se ticăloşesc cu insomnii şi iau medicamente, unii pentru că au o oarecare sensibilitate, alţii pentru că şi-au zdruncinat nervii lor. Rar poti vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai mulţi sunt ca şi cum ar avea electricitate. Cei care nu se mărturisesc primesc influentele diavoleşti, au un magnetism diavolesc, pentru că diavolul are stăpânire peste ei. Putini sunt oamenii, fie ei băieţi ori fete, ori vârstnici de sunt, care au o privire curată. Demonizare! Ştii ce înseamnă demonizare? Să nu te poţi înţelege cu lumea."

merita citit intregul articol:

 http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/cum-lucreaza-diavolul-i/

crestinismul ca religie a libertatii si iubirii infinite

"... curajul Sfantului Isaac de a gandi si practica radical crestinismul plecand de la miezul sau: care nu e frica de pedeapsa, nici speranta rasplatirii, ci revelarea iubirii infinite a lui Dumnezeu, descoperit in Hristos ca Tata al tuturor creaturilor rationale. Aceasta revelatie, Scoala a Iubirii, si asumarea ei ascetica si contemplativa, Scoala a rugaciunii, prezinta crestinismul ca religie nu a sclaviei si a fricii, ci a libertatii si iubirii infinite. Tocmai aceasta e poate provocarea frontala pe care o adreseaza generatiilor crestine din toate timpurile."

ISAAC SIRUL- "Cuvinte catre singuratici"