tu zbori deasupra unei vesnice-ntrebari
si crezi pesemne ca secunda aprigii obsesii
te inecase in uitare
crezi pesemne in cerneala improscata special
a deghiza o i n c e r c a r e
insa simti de fiecare data
gandul meu cel inasprit
de vina
simti cum lupt cu ochiul cel albastru
nu intamplator numit
d e c a i n e
simti si taci
smerit ca nimeni altul
intr-o nepamantenesc de alba
lume
NU ti-ai pierdut simtul creator...si asta bucura teribil.Inca un poem plin de metafore si enigme subtile.Ma declar...fascinat.
RăspundețiȘtergeremultumesc, draga Ionut. Nu aveam cum sa-l pierd intr-un loc cu atat de multe zambete si mai ales aproape de mare. Sau, mai stiu eu?! :) Bine ca nu a ramas acolo, ca geanta a refuzat sa se mai intoarca, hihi
RăspundețiȘtergere