poate

Stiti scena aceea din Apocalypto cand aruncau aia cu sulite in mayasi?

Asa ma simt si eu. Simt ca decizia aceea, despre care tot vorbesc eu, m-a ciuruit, cum ar zice un bine cunoscut actor roman. Si nu stiu cum sa merg cu sulita asta imensa printre oameni, nu stiu cum sa o scot fara sa ma prabusesc, nu stiu ce trebuie sa fac. Si m-am saturat si eu pana peste urechile corpului meu astral de povestea asta.

Nu stiu de ce decizia asta a avut o asemenea insemnatate pentru mine, nu stiu de ce intreaga fiinta a simtit asa. As fi putut sa ma mint si sa ma prefac ca nu este asa, dar la ce mi-ar fi folosit? As fi invatat sa port si eu o masca, care la primul vant de septembrie s-ar fi spulberat. Poate trebuia sa inteleg prin aceasta lectie ce insemnatate poate avea o simpla decizie luata. Poate trebuia, prin asta, pur si simplu sa invat sa plec. Poate trebuia sa invat sa traiesc. Sau poate trebuia sa-i cred pe ceilalti, dar nici asta nu mi se pare varianta cea mai adevarata.

Ce-ti ramane de facut atunci cand toate drumurile pe care le-ai ales s-au blocat? Ce-ti ramane de facut atunci cand cel care e menit a veni pe lumea asta pentru a te salva te doboara? Ce-ti ramane de facut cand ai uitat cum sa traiesti si inca nu a venit nici timpul sa pleci? Ce-ti ramane de facut cand vrei sa mergi mai departe, dar nu gasesti in tine forta vindecarii? Ca si cand ar fi tras cineva cu ghiuleaua prin mine si acum toti oamenii din jurul meu se simt ei insisi stingeri. Cum sa te prefaci ca nu vezi ditamai rana din trupul omului, cand stai de vorba cu el? Cum sa-i spui, pe de alta parte, ca e ciuruit rau de tot? 'Ai luptat cu leii- zice el- si asta te-a tranformat intr-o leoaica. Ar trebui sa stii deja asta, ca intr-o astfel de lupta, nici nu mai conteaza cine a invins! Ai luptat cu leii- mai zice- si putini au curajul sa o faca!" Si ma apuca rasul, pentru ca nu, nu! am luptat de data asta cu leii, dar as lupta. Cand am luptat cu leii a fost unul dintre cele mai fericite momente din intreaga mea viata. Cand lupta e dreapta, simti extenuarea si linistea de la final, ca ai luptat pana la capat. Dar cu lasii astia de cacat, nu simti decat tradare si frustrare. Pana si placerea aceasta au reusit sa mi-o ia... Si acum chiar am sa-mi iau o pauza mai lunga, ca o sa se supere si blogul asta pe mine ca tot revin la rana asta de doi bani! Dar dupa o astfel de rana, stii ca nu vei mai putea fi niciodata cel/cea care ai fost!

fara titlu

"Iubirea creeaza egalitati si nu le cauta!" amintea undeva Stendhal, parca.
Asa ca, iubeste si fa ce vrei!

Eu am sa mor singura! Daca nu, va fi o minune de la Dumnezeu! :)))

semnat: cealalta


... si intreaga lumea asta a reusit sa ma-ntristeze din nou. Dar peste 15 minute, e o alta zi.
Si cantecul asta nu o sa imi ingaduie sa merg la culcare cu starea asta! :)

P.S. si nu, nu e o banala suparare a egoului ranit. E o tristete a constientizarii limitelor umane! Dar, cum spuneam mai devreme, POT face mai mult! Stiu ca pot!

Dar eu ce fac cu viata asta a mea?

Si de ce reclama asta la iaurt mi se pare atat de absurba?

Si de ce toata lupta asta de aici, de pe planeta asta, pentru supravietuire sau recunoastere mi se pare atat de lipsita de sens si importanta? Si de ce singura viata demna de a fi traita imi pare cea aproape de mare, sau in inima muntelui, sau in mijlocul naturii? Doamne, unde duce drumul acesta? Ar trebui sa-mi fie teama? Daca nu mi-e teama, e numai pentru ca exista atatia prieteni frumosi in jurul meu, care inca nu cred despre mine ca am innebunit complet. Cu riscul de a va parea o mare snoaba, trebuie sa recunosc: mi-e dor de croatia, de adriatica, de perun, de ghetto si mai ales de zambetele acelor oameni. Si mi-e dor si de voi, de voi toti si sper sa ma intorc repede de-acolo de unde am plecat... caci simt ca sunt cumva departe, dar inca nu stiu unde este si ce inseamna acest departe... Am nevoie disperata de ceva nepamantesc, altfel am sa ma transform intr-un mic tiran, asemeni lui caligula. Si cum am invatat deja ca a-ti teroriza semenii nu duce nicaieri, teama mi-e sa nu cad iar in capcana de a ma teroriza pe mine insami.

Doamne, pazeste-ma de mine, ca de dusmani ma pazesc eu! :) Hai, ca pot mai mult! Doar nu o sa cad iar si iar in aceeasi capcana? Stiu ca pot, sunt sigura ca acum pot mai mult. De exemplu, IUBIREA!

donnie darko

-Nu intamplator am revazut astazi filmul... e ciudat ca la varsta asta am chef de revolutii. E si mai ciudat ca atunci cand le spun oamenilor despre asta, majoritatea ma compatimesc sincer. Probabil au dreptate, mai ales daca stiu ca revolutia cea mare se da in interior. Dar de ce sa te compatimeasca cineva pentru asta? Imi amintesc de povestea aceea cu marele maestru care era suparat intelegend ca oriunde se duce el oamenii il servesc cu ceai, pe cand- spune el- oriunde aparea Iisus se petrecea o revolutie. Nu intamplator am nevoie de starea asta acum si nu intmplator ea si-a gasit adapostul in mine. Dar, intr-adevar, ceea ce trebuie eu sa invat este sa nu le mai vorbesc oamenilor despre asta. E ciudat, spunea Shakespeare: actorii nu pot tine nicio taina, ei spun tot! Si avea mare dreptate marele Will. Am sensatia ca nici nu-mi cad niste fise importante pana nu le discut cu cei dragi sufletului meu. Dar cine stie, poate si asta e una dintre lectiile pe care trebuie sa le invat, mai ales daca aspir sa merg chiar mai departe decat o face un actor. :) Oare se poate mai departe? Sau corect ar fi mai aproape? Da, cred ca asa ar fi ma exact, poate... Sa aveti o seara minunata, dragii mei aproapiati sufletului meu. Si, in caz ca aveti nevoie sa va vizionati un film despre revolutie, puterea sacrificiului si (ne)SANSA de a te naste cu tragedia in sange, uiati-va la Donnie Darko. Va imbratisez cu gandul! Si ii multumesc lui Chris, pentru ca, printre multe altele, m-a indrumat candva, cu ani in urma, spre filmul acesta. :)



Si, ca sa nu se creeze ce stiu eu ce confuzii, as alege sensul acesta:

REVOLUTIE= Ansamblul transformărilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. (pentru ca am senzatia ca unii dintre cei cu care vorbesc nu prea inteleg, dar compatimesc :) )

operatiunea 'cotul'

Si acum, una dintre cele mai dragi intamplari din vacanta:

Ma aflam pe o terasa, in Budapesta, rupta de oboseala drumului, de tristetea intoarcerii si inca nauca de rapiditatea cu care poate magicianul tic-tac sa intoarca clepsidra de nisip, mai ales atunci cand in jur e frumos si bine! Si, in fine, toata introducerea asta doar pentru a ma scuza si a-mi motiva intr-un fel neatentia.
E deja noapte afara si de data asta chiar si frumusetea Budapestei ma lasa rece, mai ales ca intr-o singura zi m-am lovit de cel putin trei persoane extrem de incruntate si de arogante. Trecand si peste asta, dupa micul pahar de unicum pe care l-am consumat in speranta ca ma va ajuta intr-un fel sa depasesc aceasta stare de ameteala si oboseala, ma ridic hotarata de la masa la care ma aflam si datorita faptului ca distanta dintre masa mea si cea din spatele meu este foarte mica, reusesc intr-un mod exceptional sa-l lovesc (printr-un gest brusc, cam cum face masina inainte sa moara) cu cotul fix in cap pe individul la costum care sta pe scaun, cu spatele la mine, la masa cu pricina. Si nu asa, il lovesc bine, asa de bine ca am reusit chiar sa rosesc datorita violentei gestului meu si nu ma puteam pur si simplu opri din 'please, excuse me, I'm so sorry'.

Da tipu asta, la costum, dupa ce scoate un geamat scurt, reactie fireasca la lovitura cu pricina, se intoarce cu unul dintre cele mai luminoase chipuri vazute vreodata, zambeste cu o oarecare tristete in ochi si-mi spune foarte sincer, pe un ton extrem de firesc si linistitor: 'no problem, I deserve this!' Eu de abia il aud din cauza vocii mele care parca a luat-o razna si care indruga mereu: 'I'm so sorry, I'm really sorry, I'm so sorry!" Si el o tine pe a lui, cu chipul impacat pe care se vede clar inca surpiza incasarii unui cot in cap: 'No, please, don't worry! I really deserve this!"
Si m-am gandit atunci ca tipul asta spala prin reactia asta a lui pacatele tuturor intunecatilor din acea zi cu chipul sau care pare ca intelege ceva ce prietenului sau de la masa ii scapa. :)

P.S. Aceasta postare este de fapt o poveste despre una dintre calitatile pe care ar trebui sa le aiba barbatul perfect! :)

just a dream

Okei, am sa incep cu vindecarea sau cel putin cu dorinta asta, de vindecare.
Da, asta face marea cu cei patru Pesti din mine. Si chiar reuseste sa o faca intr-un fel miraculos. Imi deschide pur si simplu crestetul capului si intra acolo, numai ea stie prin ce metode. Si sarea aceea, doar aceea, spala putina. :)

Punand cap la cap piesele, ramane intrebarea: cum reuseste un om sa te urce pe 'corabia lui Noe' in vazul tuturor si in plin potop sa te arunce in apa? Daca ar fi sa-mi mai doresc sa-l vad inca o data, ar fi pentru urmatorul motiv: vreau sa vad cum arata chipul lui, cearcanul lui, gesturile lui cand isi bea cafeaua si cand isi bea vinul, cand isi fumeaza tigara si cand isi atinge parul. Vreau sa stiu cum poate un om sa faca toate astea dupa ce a a aruncat un om in plin potop. Chiar vreau sa stiu asta si iertati-ma pentru ca scriu cu atata usuratate despre aceste intrebari obsesive din capul meu.
In rest, vreau ca visul acela (sper ca ultimul) in care a ramas pe o corabie cu ei si imtamplator eu nu am reusit sa ajung la timp pe corabia aia sa fie ultimul! Vreau sa cred ca furtuna care s-a pornit mai apoi in 'largul lor' s-a declansat doar pentru a-l atentiona ca in sfarsit a iesit Furia si Mania din mine. :) Din fericire, in plina furie, nu sunt in stare sa spun altceva decat: vreau sa pleci! Cu Ingerul mereu alaturi sa fii, dar sa pleci! Vreau sa iesi din capul meu, din viata mea si din visul meu, pentru ca pur si simplu nu suntem cu totii niste lasi!

Nu am sa uit niciodata copchii aceia de croati care sareau cu capul printre stanci. Mi-au amintit cumva de spartani. :) Intotdeauna am iubit curajul, chiar daca pana acum am fost o mare lasa. Si asa se explica de ce atata timp am reusit sa vibrez cu propozitia aia a ta care a intrat in mintea mea ca un fel de vierme mancator de liniste sufleteasca. Nu mai vreau sa vii in visele mele, nu mai vreau sa-mi spui nimic, nu mai vreau! Iti multumesc pentru toate lectiile pe care le-am invatat datorita tie! Dar de-acum inainte pot mai mult de-atat! Am vazut oglinda lasitatii in plina splendoare, m-am recunoscut in ea, iti multumesc pentru asta. Daca ar fi sa am puterea sa schimb ceva din tot trecutul asta, as schimba doar propozitia aia cu I'm an actress. As prefera sa-mi fi scris un simplu la multi ani! Ar fi fost banal, dar poate ca atunci visul nu ar fi murit! Recunosc oficial si in fata tuturor, cu glas raspicat si tare, ca vreau sa pleci cu corabia ta cu tot si ca aleg sa raman pe mal. Nu mai vreau sa intalnesc in viata mea jocuri de felul acesta si oameni de felul acesta. Bye bye!

nu intamplator

tu zbori deasupra unei vesnice-ntrebari

si crezi pesemne ca secunda aprigii obsesii

te inecase in uitare

crezi pesemne in cerneala improscata special

a deghiza o  i n c e r c a r e

insa simti de fiecare data

gandul meu cel inasprit

de vina

simti cum lupt cu ochiul cel albastru

nu intamplator numit 

d e  c a i n e

simti si taci 

smerit ca nimeni altul

intr-o nepamantenesc de alba 

lume

croatia

Nu stiu cand am sa fiu in stare sa va povestesc despre locurile prin care am umblat... si despre oamenii frumosi si care zambeau tot timpul ... si despre filosofia lor "un zambet nu te costa nimic" si despre insula numita VIS. :) Si despre reactia unui individ pe care l-am lovit din greseala cu cotul fix in cap... :) si despre un albastru al marii nevisat de deosebit... si despre salata cu ton de la Perun si despre bucatarul Joaquin Phoenix. A fost sau nu a fost? Exact ca un vis... :) Si daca m-am intrebat vreodata unde poate fi acasa mea pe acest pamant, acum am aflat!

bine atunci

... inteleg! ...

E frumos si bine asa! Multumesc, eyes of a blue dog!
Multumesc ca vii, chiar daca-probabil- dimineata uiti si nu mai stii :)

atat



... si ca un angel lica-resti...