Pentru ca ma gandesc neincetat la acel vis sfasietor... pentru ca realizez tot mai intens ca nu stiu ce inseamna cu adevarat suferinta... pentru ca in acel vis inima mea s-a facut bucatele din cauza durerii, ceva cu adevarat de nedescris... pentru ca ma gandesc de atunci mereu si mereu la cei care si-au sacrificat intreaga viata ca noua sa ne fie iertate pacatele si gresalele din trecut si de astazi... pentru ca vreau sa am timp de lucrurile astea... pentru ca, dupa acel vis, toata viata mea cu clowneriile ei imi pare o desertaciune a desertaciunilor... pentru ca ma simt tot mai des undeva, intre cer si pamant, nici aici si nici acolo... pentru ca imi caut drumul si as vrea sa fie unul nobil si demn de un suflet caruia i se ofera astfel de lectii prin vise... pentru ca vreau sa invat Iubirea! ...pentru ca machiajul bufonului pe chipul meu mi se pare o nebunie tot mai mare... pentru ca dincolo de acel mascarici se ascunde ceva cu adevarat important... pentru ca simt ca vreau sa dau jos masca... PENTRU TOTDEAUNA! ...pentru ca Ale mi-a scris astazi :"me tare dor de tine te iubesc" ... pentru ca imi scrie saptamanal ca ma iubeste, fara sa-i zica nimeni... pentru ca nu pot uita visul... pentru ca m-a marcat, asa, cum a vazut calugarita luna in galeata si a cunoscut Iluminarea... pentru ca vreau sa aduc pace si iubire intre oameni fara sa-i judec macar o clipa... pentru ca vreau sa-i invat sa asculte linistea fara sa le spun ce sa nu faca... pentru ca vreau sa FIU si iar SA VREAU si SA FIU!... pentru ca putin de tot mi s-a facut teama de universul din launtrul meu... pentru ca numai aici mai gasesc bucurie si salvare!
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
vineri, 30 aprilie 2010
joi, 29 aprilie 2010
Sacrificiile au fost, sunt si vor fi necesare?
De ce ma mai mir ca atunci cand dau pe google "sacrificiu uman" apar aztecii si dacii? Am avut un vis incredibil, de fapt, un cosmar, inca nu inteleg de ce am visat atat de urat? A fost cel mai ingrozitor lucru trait si simtit vreodata (din cat imi amintesc eu la ora asta), nu credeam ca pot experimenta asa ceva ... ma tot gandesc de atunci la Jung, ah, daca as putea sa-l intreb ...
Stiu ca visul nu are legatura nici cu faptul ca sunt obosita, (mai bine zis extenuata), nici cu luna plina! Castelul acela imens sculptat in stanca si "cuiburile" acelea construite special ca niste turle catre cer in care erau sacrificati copiii cei mai iubiti pentru a fi oferiti Divinitatii nu e ceva ce am vazut sau citit vreodata... Si luciditatea mea, corelatiile bibilice pe care le-am facut in vis (cu Avraam), durerea aceea pe care stiam sigur ca nu am simtit-o vreodata in aceasta viata si neputinta de a fi langa copilul care suferea. Apoi, deodata, in vis, imi amitesc brusc de scena cu Fecioara Maria din filmul lui Mel Gibson, scena in care ea nu mai poate privi chinul Fiului si nici indura durerea. Si de unde vine ajutorul? Dintr-o amintire a copilariei Lui, cand, copil fiind, se impiedica si cade iar ea, Fecioara, alearga si il ia in brate si sa il protezeasa. Scena asta mi-a venit mie in vis si asta mi-a dat puterea sa alerg dintr-o data acolo sus, unde copilul striga si plangea. Am alergat intr-o suflare, am urcat scarile spre acel "cuib" si ce am vazut acolo e de nedescris... ma tulbura ingrozitor inca! Doar ca, in toata acea suferinta, i-am spus copilasului: "Acum o sa-l chem pe Inger si El o sa-ti dea putere! Sa ai incredere, daca Dumnezeu ingaduie asta, asa trebuie sa fie!" Si atunci, deodata, a aparut si mama mea si ne-am rugat amandoua si la un moment dat copilasul a inceput sa rada, asa, vesel si senin, cum rad copiii. Si atunci m-am trezit... era cam 3 spre 4 dimineata... eram ca rupta din alta lume; mi-a fost frica sa mai adorm si doar Rugaciunea Inimii si Lampa mea magica cu care mai dorm uneori noaptea m-au linistit! Ce locuri ciudate, ce arhitecturi ancestrale... ce ritualuri dure si totusi, pline de incredere in Divinitate! Hmmmm...
Unii considera ca Avraam a trebuit sa treaca un "test spiritual"... numai ca aici nu era doar un test, copiii aceia deja erau sacrificati, erau in plin proces de sacrificare... nu stiu, nu stiu, dar suferinta aceea m-a tulburat teribil, nu pot sa vad copii in suferinta, e punctul meu cel mai slab, poate!
Pe de alta parte, in crestinism, sacrificiul uman a facut posibila izbavirea... sacrificiul Mielului. Si copiii sunt niste mielusei nevinovati. Nu mai vreau suferinta, uneori e prea mult :( Nu vreau sa ma plang, vreau sa fiu recunoscatoare si cu incredere... oi fi ales eu candva, demult, calea asta dar uneori viata mea nocturna, onirica, e prea intensa si extenuanta! Uneori e atat de real totul incat am senzatia ca nu mai stiu "daca sunt un om care viseaza ca e fluture sau un fluture care viseaza ca e om!"
Cam atat... restul e... TACERE! :)
in Preparatio Evangelica, Eusebiu de Cezareea reda miturile feniciene din care aflam ca acestia practicau arderea copiilor, pe care o considerau drept jertfa de ispasire.
"Era obiceiul la cei vechi - scrie Eusebiu - ca in cazuri grave de primejdie, capeteniile orasului sau ale poporului sa aduca jertfa, spre a evita nimicirile tuturor, pe cel mai indragit dintre copiii lor...
"Nu sunt atatea ape pe pamant cate lacrimi varsate de oameni" spune un vechi proverb! Cam asta am simtit in aceea noapte...
sâmbătă, 24 aprilie 2010
The Buried Secret of M. Night Shyamalan
"All my movies are spiritual and all have an emotional perspective." Night Shyamalan
Am vazut zilele trecute pe TVR2, total intamplator, un "documentar" despre regizorul Manoj Nelliyattu Shyamalan cunoscut sub numele de M. Night Shyamalan, regizorul filmelor "Al saselea simt", "Satul", "Semne" etc.
Filmul a fost, pare-se, destul de controversat, poate si datorita faptului ca realizatorii lui au recunoscut, intr-un final, ca filmul nu este un "documentar", drept urmare, nu stim ce anume este real si ce este fictiune in acest film. Dar, sincer, pentru mine nici nu este atat de important- o fi zodia cu tot cu ascendent de vina, de niciodata nu m-am grabit sa delimitez foarte exact zona "realitatii" de zona "imaginara". Ceea ce mi-a placut mie, personal, este aceasta "familie" de actori pe care i-a strans regizorul (si care mie, tot intamplator, imi sunt foarte foarte dragi: Bruce Willis- pentru ca e nascut fix in aceeasi zi cu mine :), copilul Haley Joel Osment, din "Al saselea simt" care mi s-a parut, inca de prima data cand l-am vazut, un copil tare special, William Hurt, Joquin Phoenix- pe care l-am vazut intr-o revista de moda cand eram adolescenta si el inca nu era cunoscut, si pe care amicul Miodrag mi-a facut-o cadou, pentru ca, din tot teancul de reviste, a fost singurul barbat -imbracat in alb- care mi-a placut! Nu mica mi-a fost mirarea sa-l "descopar" pe marile ecrane cativa ani mai tarziu!
Iar pe regizorul acesta, cu toate ca nu l-am vazut niciodata, am avut senzatia ca il stiu de cand lumea (asa, prin televizor!). Imi plac foarte tare ochii lui, (normal, doar e nascut in India) drept urmare, cu atat mai puternic a vibrat in mine intreaga "poveste" a acestui film, fie ea reala, fie imaginara! Eu una sunt ferm convinsa ca exista mult adevar in cele relatate aici, in acest film. Cu siguranta sunt si multe "efecte" speciale, cu siguranta filmul e facut sa atraga publicul (probabil un anume gen de public!)dar, revin: mie mi-au placut actorii astia cu mult inainte sa vad acest film, mi-au placut foarte mult si filmele lui inainte de a stii cum arata regizorul si de unde vine el (am aflat asta de abia saptamana asta), dar cu atat mai puternic si frumos se leaga totul; poate de aceea mi-a si "cazut" atat de bine, pentru ca, dupa repetitiile din hala de ciment, cand vesnic nu ne mai ajunge timpul si pana si arta se face tot mai mecanic, pe banda rulanta, am avut bucuria de a lasa aceste imagini din film sa-mi vorbeasca despre o alta lume, o lume pe care, nu intamplator, cu siguranta, o prezinta la Hollywood un om nascut in India!
Vizionare placuta, linistita, fara despicarea firului de par in patru (zecisipatru!) :)
joi, 22 aprilie 2010
marți, 20 aprilie 2010
In tacere
“Dar viata mea acum, toata viata mea, indiferent de ceea ce mi se poate intampla, fiecare clipa a ei nu numai ca nu este absurda, cum a fost mai inainte, dar are sensul neindoielnic al binelui, pe care eu am puterea sa-l pun in ea!” Tolstoi, Anna Karenina
duminică, 18 aprilie 2010
Sunt un om viu
"Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat."
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat."
Nini cel Stanesc :)
Inimile apropiate
Acum inteleg, in sfarsit, de ce atunci cand sunt in preajma celor pe care ii iubesc foarte mult sau care imi sunt cu adevarat dragi, nu simt nevoia sa vorbesc ...
Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere." Mahatma Ghandi
Sa va fie zilele pline de iubire si pace.
Homo Sapiens :)
O planetă trece pe lîngă planeta Pămînt şi o întreabă:
- Ce mai faci, soro? Nu te-am văzut de milioane de ani!
- Nu prea bine... Ştii... mi-au ieşit Homo Sapiens...
- Nu te îngrijora, o să treacă! Am avut şi eu!
vineri, 16 aprilie 2010
miercuri, 14 aprilie 2010
Lui Ciprian...
Celui cu care alergam in vremea copilariei mele de cartier- cartarescian, trebuie sa-i trimit astazi un gand, dincolo de granitele si hotarele timpului... Imi amintesc atat de clar trecerea de la copilarie la adolescenta, momentul cand deodata ceva nu mai era la fel in joaca noastra; roseam, ne fastaceam si nu stiam cum sa fugim mai repede unul din fata celuilalt. Pe urma lui Ciprian a inceput sa-i inmugureasca razvratirea pe tampla, iar mai apoi, cu toate ca aveam doar 20 de ani, stateam deodata doi straini unul fata de celalalt, el alesese (n-am sa inteleg niciodata de ce?) lumea interlopa...
... l-am visat, uitasem complet de el, nu am mai vorbit despre el de ani de zile... si l-am visat! Imi amintesc ochii lui verzi, (as fi jurat ca am uitat cum aratau), iar acum il vad atat de clar in fata mea, cu zambetul lui strengaresc smecheresc :) Alergam pe maidane si mereu ma prindea si le spunea tuturor ca e indragostit de mine... Doamne, cat de mici si de prostuti eram! Un vis sa ma proiecteze atat de puternic in acele trecuturi?
A venit la mine ca atunci, cu zambetul lui larg si strengaresc... Mi-a spus: "Nu cred in "energiile" astea!" Iar eu eram atat de calma, ii explicam ca fiecare trebuie sa-l respecte pe celalalt, chiar daca vedem lucrurile altfel! Zambea, era atat de fericit, cumva, ca nu trebuie sa creada in ce nu vrea! Acest trebuie cred ca l-a facut sa aleaga viata care l-a "sufocat"!
Cu trei ani inainte sa plece dintre noi se pare ca le-ar fi spus celor apropiati cum va muri!
Trebuie sa scriu despre el, asa simt... a fost atat de prezent in visul meu, toata ziua m-am gandit la el si i-am vazut, in fata ochilor, chipul. L-am imbratisat cu atata drag, am simtit ca-i linistesc "arderea", era pus pe harta si apoi, dintr-o data, s-a linistit! Am vrut sa-i dedic acum, astazi, o parte din timpul meu, sau din gandul meu, chiar daca sunt fff obosita! Caci amintirile copilariei si adolescentei mele sunt mult mai frumoase datorita acestui "vecin" :) care acum e undeva, in stele... Dumnezeu sa-ti odineasca sufletul, prietene!
"Rănit fiind de a diavolului răutate, zac acum pătimind durere cumplită, ci cu căldură te chem pe tine, Părinte, vino degraba spre al meu ajutor şi mă scoate din ispite.
De mulţimea primejdiilor şi de năvălirea diavolilor şi de toată fermecarea izbăveşte pe robul tău, Cipriane preafericite, cela ce ai biruit toată meşteşugirea satanei.
Arătatu-te-ai slujitor credincios al Stăpânului, Sfinţite Cipriane, biruind a ispitelor şi a chinurilor mulţime;
biruieşte şi acum, rogu-te, toată răutatea diavolească ce mă chinuie pe mine."
Bunul Dumnezeu sa-ti ierte razvratirea si sa te odihneasca, draga Ciprian!
Maria
luni, 12 aprilie 2010
Afara de unu...
Om frumos ce esti tu, om frumos ce esti,
om frumos!
Care poti spune o vorba buna
Care poti spune o vorba buna
atunci cand nimeni nu poate!
Umbra ta albastra calatorind neobosit-
ce scamatorie! sa fii prezent 'de departe'
Umbra ta albastra calatorind neobosit-
ce scamatorie! sa fii prezent 'de departe'
cand cei de aici
nu-mi pot sfinti durerea renasterii
nu-mi pot sfinti durerea renasterii
prin moarte...
om de lumina ce esti, om de lumina,
om de lumina ce esti, om de lumina,
Omule
care m-ai cunoscut dintr-o singura clipire
in palma ta alba imi astern dorurile
toate rand pe rand sa se stinga
afara de unu, Omule, afara de unu-
singurul care-mi poate aprinde-n salvari
care m-ai cunoscut dintr-o singura clipire
in palma ta alba imi astern dorurile
toate rand pe rand sa se stinga
afara de unu, Omule, afara de unu-
singurul care-mi poate aprinde-n salvari
noptile...
Pentru ca ne intalnim mereu si mereu in vise :)
Mi-e tare dor de privirea ta albastra...
Pescarusu'
...
Incredibil!!! Iar e plin de coincidente in viata mea... :)
| 8. | Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide. |
| 9. | Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? |
| 10. | Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe? |
| 11. | Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? |
duminică, 11 aprilie 2010
Toma, Fericitul necredincios
"19. In seara aceleiasi zile, cea dintai a saptamanii, pe cand usile locului unde erau ucenicii erau incuiate de frica iudeilor, a venit Iisus in mijlocul lor si le-a zis: "Pace voua!"
20. Si dupa ce a zis aceste vorbe le-a aratat mainile si coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat cand au vazut pe Domnul.
21. Iisus le-a zis din nou: "Pace voua! Cum m-a trimis pe mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi."
22. Dupa aceste vorbe a suflat peste ei si le-a zis: "Luati Duh Sfant!"
23. "Celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate; si celor ce le veti tinea, vor fi tinute."
24. Toma, zis Geamanul, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Iisus.
25. Ceilalti ucenici i-au zis deci: "Am vazut pe Domnul!" Dar el le-a raspuns: "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede."
26. Dupa opt zile ucenicii lui Iisus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Iisus, a stat in mijlocul lor si le-a zis: "Pace voua!"
27. Apoi a zis lui Toma: "Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fii necredincios, ci credincios."
28. Drept raspuns Toma i-a zis: "Domnul meu si Dumnezeul meu!"
29. "Tomo" i-a zis Iisus, pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!"
Cat de frumos se incheie Saptamana Luminata! Si cat de frumos ne este prezentata aici puterea Credintei, biruinta binelui asupra raului, a dreptatii asupra nedreptatii si mai ales a vietii asupra mortii! Si pentru ca Toma a fost un Sfant Apostol, pe nedrept numit de catre noi, nevrednicii, "Toma necredinciosul", simt nevoia sa vin in apararea acestui celui numit "Geamanul", adica "indoit", poate nu intamplator numit astfel.
Daca ne-am aminti putin scenele din filmul lui Mel Gibson si evenimentele prin care a trecut Mantuitorul in Saptamana Patimilor, cu siguranta am reusi sa-l intelegem mult mai bine pe acest Apostol, care, ne spune Giovanni Papini in carte sa "Viata lui Iisus" : "Toma era unul dintre cei mai zdruncinati apostoli, pana in adancul sufletului, de cele intamplate pe Golgota." Iudeii incercau sa-l omoare pe Lazar, cel inviat, Iisus fusese rastignit si batjocorit, deci in aceste zile apostolii nu se mai gandeau la Invierea Domnului ci la prigoana. Si iata ca Mantuitorul apare in mijlocul lor, chiar daca usile erau incuiate, apare in Trupul Sau spiritualizat si le spune : "Pace voua!" ca ei sa nu cumva sa creada ca este vreo naluca. Dar Apostolul Toma lipseste de la acest eveniment. (Oare de ce?- cand ceilalti se tem si stau incuiati, el hoinareste singur, purtandu-si tristetea pasilor pe carari nestiute?)
Sincer, nu pot sa nu ma gandesc la ce a simtit el in clipa in care ceilalti zece Apostoli i-au spus: "Am vazut pe Domnul!" Sunt sigura ca i-a crezut, doar era vorba despre cei zece Apostoli, de cei in care el avea, cu siguranta, cea mai mare incredere! Daca am lua in vedere si tristetea lui la gandul ca el nu a fost de fata in acel moment, poate am intelege cu atat mai bine reactia lui sincera, curata, poate putin copilareasca: "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede!"
Toma are curajul sa fie el insusi, lucru care cu siguranta nu-i usor! Cat de mult ne dorim sa parem in ochii celorlalti desavarsiti, nu-i asa? Si poate ca de multe ori nici nu avem curajul de a spune ce simtim sau ce credem de fapt in sufletul nostru, acolo unde nimeni nu ajunge cu privirea cea lumeasca. Dar Toma are curajul sa fie sincer si sa arate ce are pe suflet. El este sceptic si neincrezator, dar este cinstit si sincer. Crede ce spun Apostolii, dar nu stie el pentru el daca nu cumva era vreo naluca? Sa nu uitam ca si ceilalti Apostoli au pus la indoiala marturiile femeilor mironosite. Atunci, de ce sa-l numim doar pe el Necredinciosul? El se indoieste, dar lupta cu aceasta indoiala, recunoscand-o, in primul rand. O indoiala, odata recunoascuta, poate fi mai usor inlaturata, facand loc Adevarului sa patrunda in suflet.
Vestea Invierii Domnului a venit atat de repede, aproape ca moartea nu L-a atins pe Mantuitor acolo pe cruce, prin urmare, pastrand in ochii mintii scenele dure din Saptamana Patimilor, cu siguranta Invierea Domnului nu era un lucru usor de crezut! Dar ceea ce pare a fi o necredinta a sa, poate ca nu e tocmai asa. Toma nu spune nicaieri ca nu-i crede pe Apostoli; spune ca el insusi nu va crede, caci vrea sa-si intareasca el insusi aceasta credinta in invierea aceluiasi Hristos care a patimit pe cruce, Cel cu semnul cuielor. Bineinteles ca se simte si mahnirea si regretul ca nu a fost de fata, alaturi de ceilalti Apostoli. Iisus stie de mahnirea lui Toma, caci El cunoaste si cele mai ascunse ganduri ale sufletului omenesc si dupa alte opt zile apare din nou in mijlocul Apostolilor si ii inlatura aceasta indoiala: "si a venit Iisus, usile fiind incuiate..." si le-a spus din nou "Pace Voua!" Sa nu uitam, legat de acest salut al Mantuitorului :"Pace Voua!", ca singurii numiti Fiii lui Dumnezeu sunt "facatorii de pace!":
"Fericiti facatorii de pace, ca aceia Fiii lui Dumnezeu se vor chema!"
Si ce raspunde Toma cand il vede pe Mantuitor? Poate ca aceste cuvinte ar fi drept sa ne ramana in minte mai puternic decat indoiala lui: "Domnul meu si Dumnezeul meu!" Iisus stie ca Toma are nevoie de aceasta "atingere", ii cunoaste durerea si suferinta pierderii Invatatorului sau si spaima din Saptamana Patimilor, si iata, i se arata si lui, celui care recunoate pe fata ca se indoieste si ii spune: "Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta mea; si nu fi necredincios, ci credincios."
Iar prin raspunsul sau, Toma il recunoaste pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia, pe Omul Adevarat si Dumnezeul Adevarat! Dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului si dupa pogorarea Duhului Sfant, el va propovadui Evanghelia in India si din dragoste de Dumnezeu va patimi mai apoi moarte de martir, fiind strapuns cu sulite de catre ostasi pagani.
Raspunsul lui Iisus :"Tomo, pentru ca ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" ne arata intaietatea credintei in actul mantuirii. Aceste cuvinte nu ii sunt adresate numai lui Toma, ci tuturor acelora care vor alege crestinismul peste veacuri. El fericeste cu aceasta marturie pe toti cei care, peste veacuri si milenii, vor crede in cuvintele Sale relatate de Sfintii Apostoli in Cartile Sfinte, chiar daca nu i-au atins ranile. "Credinta este adeverirea celor nadajduite, dovada lucrurilor nevazute." spune Sf Apostol Pavel
Dar indoiala lui Toma? A fost intr-adevar un pacat atat de mare? Oare nu avem cu totii nevoie de aceasta "atingere"? Oare nu am avut cu totii, in vreme de restriste si grele incercari nevoia de a intelege rational, in loc sa ne incredem, pur si simplu, in judecata lui Dumnezeu? Iisus stie neputintele noastre, stie toate fricile si temerile noastre cele mai ascunse, tocmai de aceea ne da, de atatea ori, posibilitatea de a "a-L atinge"; nu cum l-a atins Toma, caci suntem majoritatea dintre noi nevrednici de a ne ridica la curatenia si credinta acestui Apostol. Dar prin Taina Spovedaniei, prin apropierea de invatatura Mantuitorului, si a Sfintilor Parinti, Iisus ne da aceasta sansa, de a fi "atinsi" de El sau de a-l atinge cu "degetul mintii", stiind ca acest tip de indoiala este chiar vitala atata vreme cat nu este una distructiva, ci vine in intarirea si revelarea Adevarului lui Dumnezeu si a Invataturii lui Hristos. "Cauta si vei gasi", "Cere si ti se va da!", "Bate si ti se va deschide!"
Sa-l numim atunci pe Toma, macar "Fericitul necredincios", chiar daca este numit necredincios din perspectiva noastra omeneasca, caci un om care vrea sa stie nu este neaparat necredincios. La prima vedere, da, cuvintele lui par ale unui necredincios, dar aceste cuvinte, analizate dintr-o perspectiva mai larga, ne ajuta pe noi toti sa intelegem mult mai bine Invierea lui Hristos! Este o indoiala constructiva, caci lui Toma, acest Sfant Apostol, i s-a inchinat o duminica deosebit de frumoasa, "Duminica Tomii", prima duminica dupa Sfintele Pasti. Sa nu uitam ca el, "intarziatul" (sau privilegiatul) la Adormirea Maicii Domnului, s-a invrednicit a vedea Minunea Ridicarii la Cer a Fecioarei Maria! A fost, cu siguranta, un Apostol iubit de Dumnezeu!
Sa avem si noi parte de astfel de indoieli care sa ne conduca spre cunoastere, spre interiorul nostru si spre miezul Adevarului, indoieli care sa ne ajute mai pe urma sa intlegem ceea ce mintea noastra omeneasca limitata nu poate patrunde! Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!
HRISTOS A INVIAT!
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)