(r)evolutii

piticului Iulia care m-a vegheat sub umbrela sa

azi-noapte cineva 

mi-a intors paltonul fiintei pe partea celalalta-

a sfasiat petecul imbacsit de-a prafului luna

si mi-a cusut petecul cel mai dificil de purtat

pe-a taranei ruina.

daca privesti cu ochi muritor,

nu poti vedea nimic pe paltonul fiintei.

e un paltonul obisnuit, ponosit, de culoarea noptii

si singurul lucru ciudat ar fi ca-n loc de nasturi 

mi-au fost cusuti niste ochi vii 

cu care sa privesc mereu spre launtrul fiintei 

care-

chipurile, ar vrea sa ma-nspaimante

cu ale soaptelor (r)evolutii:

tulburator destin, draga mea!

insa pentru tic-tacul care s-a obisnuit sa patrunda

dincolo de hotarul vietii si-al mortii,

paltonul asta, haina asta, ascunde ceva:

in loc de inima, azi nu-i mai bata luna-

in loc de inima ii bate, cu viteza luminii

o cadere de stea. 

palpaitul ei de-abia mai respira

si vantul o sufla cand prea bland, cand prea aprig

steaua ba se tulbura, ba se mira-

ba mijeste ochii, ba stranuta, respira-

intuind inca de-acum sfasietoarea 

muzica a lumii-

ba e un copil nou nascut steaua asta-

ba se poarta de parca-ar veni dintr-un timp ancestral

ba e petec rupt dintr-o ambra lumina

ba ii palpaie in artera cea frageda

a caderilor vina.

cand va apune, 

dorul ii va fi sa renasca

sau sa se stinga?!

cand va renaste,

dorul ii va fi sa se stinga sau sa apuna
pret de o clipa?

o stea neimblanzita e steaua mea-

o stea care doritu-si-a din toata inima 

sa invete sa se supuna-

insa nu i-a fost, nu i-a fost scris destinul

asa. 

cine se va indura oare

de ea, steaua mea?

dintre toate, 

cea mai vinovata

lumina.