deschide-ti,
triumfatoareo, teasta de vant
si priveste-te sincer pana in absconsul strafund
iata lasitatea trecutului
cautandu-si la nesfarsit scuza
iata, prin sangele victimei clocotind seva calaului
nici macar n-are habar de raceala inimii
cu care sagetat-a Lumina.
cine are urechi de auzit,
sa auda!
cine are ochi de vazut,
sa patrunda!
cine mai are curajul in adancuri sa sara-
sa se strapunga!
sa ma vad/ sa te vad,
sa te tulbur, umbra
care te-ai lungit pe asfaltul fiintei
depasindu-ti de multa vreme masura-
victima
care ma privesti cand de sus cand de jos
impletindu-ti agerimea,
cautand mereu cand scuza, cand nemultumirea,
cand slava lumii, cand recunostinta.
astazi cum te mai numesti,
capcana a inceputului?!
daca vrei cu sabia judecatii
insemnul sa mi-l pui iarasi pe umarul stang
coboara o vreme cu picioarele pe pamant
aminteste-ti macar ca tarana esti
nimicul lutului, tina adancului
oglinda vaz-duhului.
tulbura-te.
dar cand cazi si iar cazi
fii putin atenta cine-o sa te prinda.
Strainul acela nu are un nume.
Numele lui e-un cuvant
si-n vapaia cuvantului
se ascunde intreg universul
intr-a ticaitului tainica
inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu