aici numai caii razbesc

Orb nu e cel care nu vede, ci cel care nu vrea sa vada!

iata-

ni s-au amestecat putin culorile

am stat atat de aproape de patimile si spaimele noastre

ochii nostri si-au confesat atatea istorii uitate

incat de-abia ne mai putem imbratisa

cand ne vedem

ce spaima

aceasta redescoperire intr-altul

ce izvor de negraite poveti

si cate forte s-au pus impotriva deodata

doar pentru ca am vrut sa regandim unul prin altul

straveziul dezghet

astazi

cand vreau sa daruiesc stelelor salutul meu

aud glasul tau in locul glasului meu

si ganduri noi cu care trebuie sa lupt mai departe

ce minune de viata! iti spun

ce daruri ne-asteapta dincolo de iluzia lumilor reci

orbii si-au facut de mult o parere despre regasirea aceasta a noastra

ei cred ca pe toate le deslusesc

dar nu-s de nici un folos ochii trupesti
daca-s oarbe privirile mintii-omenesti

si-n timp ce ei
se istovesc sa judece trairea noastra

noi- dezlegati o vreme de-al tulburarilor blestem
si dinspre marginea lumii intorcandu-ne in centrul firesc

am imbratisat taina si i-am dat un nume

ce nu poate fi rostit in grai omenesc

ne-am indrumat
cu cate-un ochi deschis unul pe altul

si am gustat putin din miezul de lumina
al universului stramosesc

aici

pe pasunea muntelui sacru

orbii si sagetile lor
nu razbesc

aici
doar caii pasesc
scuturandu-si coama unul spre altul

aici e locul tainic unde mi-e ingaduit
sa FIU, sa IUBESC

si iubind, 

sa fac ce doresc