vis vs realitate

Am visat candva un loc:

"I had a dream last night about a monastery, about a sacred place...

But, in order to see that place one should pass a strange mountain. All those who experienced fear were not capable neither to pass it nor to reach the sacred place; but for those who believed in their power, that exam was very simple; it seemed even the law of gravitation acted differently, in order to help them. 

What I have seen there I will not tell you, it is my secret. But choose not to be afraid anymore, my dear friends, and you will see the big mistery around, everyday. I had seen it in that sacred place from my dream! And don't forget: 

EVERYTHING IS POSSIBLE TO THE ONE WHO CHOOSE TO BELIEVE! 

I wish you from the bottom of my life to choose faith and to forget about your fears! Love, Maria- 13 februarie 2009" 

Asa l-am povestit candva, asa il dau mai departe. Maine merg acolo si am emotii. Prima oara cand am fost intr-un astfel de loc visat nu am dormit toata noaptea din cauza emotiilor. Sper sa dorm si sper sa vin cu poze si povesti minunate de acolo. Va imbratisez cu drag. 

Viata noastra e un dar de la Dumnezeu si cea mai mare minune! 

Nu lasati pe nimeni sa va convinga ca ar fi orice altceva! :)

Asculta Radio Vocea Sufletului

un hohot de ras

 "Orice lucru pe care-l consideri serios va fi atacat pe toate planurile, pana cand iti vei da seama de absurditatea de a considera ca ceva este sacru sau despartit de viata. Iluminarea se produce odata cu un hohot de ras, nu cu un zambet intelegator." Paul  Ferrini

return

"A face o punte intre experienta constienta si cea subconstienta este gestul primordial si esential pentru autointegrare. Intreaga spiritualitate se afla in aceasta integrare."
Paul Ferrini

Asculta Radio Vocea Sufletului

O expozitie incredibila - Revival of Orthodoxy in Russia (Exhibition in Moscow)

"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!" :)

multumesc din inima, Cristina!

now

"now I'm dreaming of the simple things..."

Pentru ca si cantecul asta face parte din filmul numit "sincronicitate" ...



Asculta Radio Vocea Sufletului

in splendoarea luminii

 "Synchronicity is an ever present reality for those who have eyes to see."

Carl Gustav Jung (1875 - 1961)

E foarte interesanta viata asta, chiar E. Pentru ca e suficient doar sa vrei sa fii mai bun, mai intelept, mai curajos, mai tolerant si viata iti intinde mana si-ti readuce in viata magia! Si gandul rau se evapora intr-o secunda, dizolvandu-se neputincios in splendoarea luminii. Merita sa incercati! Chiar merita!!!  Sa aveti o splendoare de zi si sa nu o lasati sa treaca pe langa voi fara sa aruncati in univers un gand frumos, de recunostinta si multumire! :)

Asculta Radio Vocea Sufletului

pretul su(b)ccesului

now repeat after me

Iubirea

"- Domnule, prietenul meu nu s-a intors de pe campul de lupta. Va cer permisiunea sa ma duc sa-l caut. 

- Iti interzic sa faci acest lucru, i-a raspuns ofiterul. Nu pot ingadui sa-ti risti viata pentru un om care probabil ca a murit. 

Soldatul nu a ascultat insa ordinul, a plecat si o ora mai tarziu s-a intors, ranit de moarte, dar purtand in spate cadavrul prietenului sau.

Ofiterul era furios:

- Ti-am spus ca a murit. Acum v-am pierdut pe amandoi. Spune-mi, a meritat sa te duci numai ca sa aduci un cadavru?

Muribundul a raspuns:

- O, da, domnule. Cand am ajuns la el, mai traia inca. Mi-a spus: Jack, eram sigur ca vei veni dupa mine."

Anthony de Mello, Rugaciunea broastei

Aceasta postare e dedicata tuturor oamenilor frumosi care au facut acelasi gest pentru mine cand eram pe campul de lupta. Promit ca gestul lor va dainui prin "da mai departe". Viata poate fi mai frumoasa decat un vis... atunci cand ii intalnesti pe oamenii din visul tau frumos- in realitate. Nu sunt putini. Sunt tot mai multi. Si vreau sa le multumesc! Si atat. Ca de restul se ocupa mult mai bine Bunul Dumnezeu! :)

Oameni dragi, sunteti niste frumosi! Nu uitati cine sunteti! Amintiti-va mereu de asta!

Asculta RADIO VOCEA SUFLETULUI

Si apropo de oameni frumosi si povestile lor:

O POVESTE PLINA DE TALC... INTR-O SINGURA IMAGINE!

test nuante

Intrebare: Albul asta ce-o fi insemnand la ei?!?

Raspuns: Asadar, albul lor e negrul meu perfect :)))

in loc de stele

"Se mai vad

cicatricile insemnelor arse

forme framantate-n alte forme

cuvinte subliniate si sterse

imagini suprapuse

Se mai simte cazna trupului

dupa ce-n trairea paralela acesta a alunecat

amprentele mesajului in planul aerian

niste spatii pline troienite de nisip

Se mai zaresc semnele 

concentrarii absolute

si-n loc de stele

poti presimti cum prin noapte strabate

sufletul curat al pamantului

precum apa"

Ivan Miroslav Ambrus

P.S. Si incepand de astazi, pana si noua postare devine prilej de testare a rabdarii ... 

Si se prea poate ca, pentru ceea ce-mi doresc eu, 'noua provocare' sa nu aiba solutii. De exemplu, poate ca negrul meu nu e atat de negru ca negrul lor iar griul lor e probabil mult prea deschis pentru a se potrivi cu 'planeta' mea... Apropo de 'nuante'... :))) 

Asculta Radio Vocea Sufletului

despre oameni

As vrea sa inteleg si eu de ce acest gen de imagini nu sunt prezentate niciodata pe un post TV.
Si exemplele sunt mult mai multe!
Cristina, multumesc. Multumesc! MULTUMESC!

Mai bine ma faceam Salvator de Delfini... :)



Asculta Radio Vocea Sufletului

si Clipa va rasfrange Umbra

in rostul inspiratiei pulsului
imprimat pe cicatricea fatalitatii
un parfum din alte lumi venit
absoarbe
murirea

in absconsul ritual al vietii
respirand maladiv prin bronhiile intuitiei
alunecari indraznete visand-
un cerc
se inchide
definitiv.

urme de cerneala ce improsca haotic
paradisuri terestre aproape
de neinteles

necuprinse sunt cuvintele
pe care ni le-am inventat neputinciosi
ignorand explozia mugurilor insevati
si trairile incifrate
de dincolo de ele

iar noi
impiedicandu-ne la fiecare scrijelire apasata
vom cauta ordinea cuvintelor
si insemnatatea lor
uitand, desigur
de mana aceluia in care pana, tremurand, deseneaza
simfonii complicate
pentru pulsul nostru
ostenit
trairist

vom presupune
noaptea, desigur-
ca glasul celui care ne dicteaza slova
e probabil coada inveninata a unui daimon
greu de stapanit-
imposibil de suportat-
cu-n ochi vanat inchis
si-o respiratie grea
mirosind a frig
si-a iernat

dar apoi
o Intrebare ne va descreti fruntea crispata
si vom gasi linistea intr-o tacere
niciodata
intr-un raspuns-

fi-vom oare pregatiti
a-i intelege
suspinul?

arareori

cand Ingerul fi-va rapus 
de trancaneala scancetului nostru
mult prea guraliv

si semnele de intrebare
vor adormi, in fine, linistite
amintiri ostenitoare trezind

inima va revela lentori
(greu de deschifrat
pentru greutatea pamantului)
ce cu blandetea lor neinventata inca vor strapunge
camasa de ciment prea des purtata
prin vremi stravechi
si timpurii

cazand in puls
serenitatile trezite-n noi
vor prabusii Imperii
fi-vom vrajmasii cei mai greu de stapanit
ai unor neguri hade
si singurii netulburati de-al prefetiilor slove
vom ispasi
cu ochiul bland de-acum
Indemnul-

si fi-vom vis senin
si-atat
in ochiul unui vis

si fiara va turba in noi
prin sfere joase
inhaland Lumina

si coborarea
ispasi-va
vina

si Clipa va rasfange
Umbra

Celui 
Dintai 
Vis

Asculta Radio Vocea Sufletului

Raportul lui Pontiu Pilat

Un material important circula zilele acestea pe net. Nu stiu cat este de autentic, dar este cu siguranta pilduitor!

Raportul lui Pilat a fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a găsit prea important ca să-l copieze. Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani fostul student să-i povestească despre el unui englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a convins pe tânărul german, ajuns între timp profesor de teologie, să ia legătura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în posesia documentului Nahan l-a tradus în limba engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare tiraj din Anglia .

Către Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!
Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter care mă face sa vi le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare ca în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea Iudeii.
La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii lui.La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală!….Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut e bine să accept această scuză, dar tot cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul unul era cel mai greu de cârmuit.
Atât de turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica sa nu izbucnească în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un singur sutaş.
Am cerut întăriri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că şi el abia are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă nestăpânită de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.
Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.
La început mă temeam că acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât al evreilor.
Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă aşteptam să văd, atât e mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele întunecate.
Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.
Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce r semăna predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: “Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”.
Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi prea marii indulgenţe pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc “Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici, într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.
Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!
Conduita mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o întărire de soldaţi, după terminarea războiului cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare. Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.
Precum ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă plimbam prin curtea palatului meu, când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn, părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!
Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică, asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.
„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Mă învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.
Nazarineanul însă a răspuns liniştit:„Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.
Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare…”.
Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă “Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!
“Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe al ţ ii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace”.
“Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi bunăvoin ţ ă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.
După aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra Senatului, astfel nu luă nicio hotărâre.
Intr-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale.
Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de exercitarea populară, care are loc întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Ora ş ul era arhiplin de o populaţie turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest scop pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală şi fiind silit să o tolerez.
Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta, au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.
Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul roman. Aceştia nu au putut uita niciodată, intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu acea ocazie, am făcut o greşeala din necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat.
O altă nemulţumire pe care o purtau ei în ş ii, era propunerea mea, de a întrebuinţa o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.
Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de a se uni cu Irodienii si Saducheii. Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce rezulta din aceasta.
În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere; el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitivă, asupra lui.
Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui om.
Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se pare că toata Iudeea se afla la Ierusalim.
Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre Gali, care avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”
Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul, era adus iară ş i la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea!….
„Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul.
„Pentru ce crima?” am întrebat eu.
„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.
Eu le-am spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.
„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.
După mai multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură care pentru moment mi se păru că va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa, eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu s-au mul ţ umit decât cu via ţ a lui.
În desele noastre tulburări civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta.
Într-adevăr s-ar putea spune că in această ocazie toate spiritele rele din ţinutul infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe picioare, ci umblă pe sus urlând, precum valurile unei mări înfuriate. O mare neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.
Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean.
Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de putere, se străduia să facă ordine.
Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului.
Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul.
Atât de înfrico ş ătoare au fost semnele ce s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ, încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că Universul se sfârşeşte.”
Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată!…
Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate.
Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi învăluiseră capul în semn de întristare.
Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici si colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea spre muntele Calvarului rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.
M-am întors în Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge care curseseră de la Nazarinean.
După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”….
I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”….
Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.
Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el.
Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi, de către ziuă, s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a venit la urechile mele!…
Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi, şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea.
A fost hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi joc de soarta muritorilor!
Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.
Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie.

Guvernatorul PONŢIU PILAT
Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie,
Anul 4147 de la creaţiune

preluat de la Oreste Teodorescu

Schimbarea- The Shift

"Cand marii ganditori vorbesc despre unirea cu Dumnezeu, intotdeauna apare aceasta tema: este vorba despre a fi in liniste. Cand toata lumea doarme s nu exista distrageri, cand te simti singur cu sursa. Acesta este momentul in care esti cel mai aproape de sursa. Sa fii singur cu sursa nu te face doar sa te simti bine, te face constient de propria divinitate si de ceea ce este capabila sa realizeze. Totul se refera la a te intoarce in locul din care ai venit. T. S. Elliot are un citat celebru:

Nu trebuie sa incetam sa cautam si in finalul tuturor cautarilor noastre va trebui sa ne intoarcem de unde am inceput si sa cunoastem locul pentru prima data."

Multumiri, Kati, pentru recomandare!



Asculta Radio Vocea Sufletului

gardul

"Padurea necunoscuta pe ambele
parti neumbrite ale gardului.

Gardul este lung, urca si coboara,
peste tot este la fel, de cateva ori
se frange.

Umbli de multa vreme. Devii mat
de parca in tine incetisor
ar apune sange-

atat de dulce simti. Caci dintr-o data
nici nu mai stii: Esti inauntru
sau afara.

Iar faptul ca nu stii, pentru o clipa
poate fi si fericire."

Stefan Strazay din "Calatorind in Tara Fagaduintei"

Asculta Radio Vocea Sufletului

cuvantul, da, cuvantul

"Asa cum hribul regal va strafulgera de sub pamant
in padurea bine cunoscuta unde ne retragem
in clipa de sarbatoare a calatoriei noastre catre noi insine,
ni se va intari vocea in coloana de piatra a copacilor
tacerii, in intalnirile trecute si apropiate
a celor care si dupa ani isi vor aduce aminte de tainele
comune, datatoare de caldura si durere, pentru care noi
ne-am hotarat sa traim, si iarasi sa traim, sa traim,
cu ochii deschisi, sa traim cu urechile
inrosite care poate demult si-au pierdut culoarea
si asculta doar fosnetul valurilor
din propriile lor scoici.

Astfel va stralumina in intuneric cuvantul intelegator si inteles."

Miroslav Dudok din cartea "Calatorind in tara fagaduintei"

Asculta Radio Vocea Sufletului

suferinta intru bucurie

"Daca cineva se roaga mult si posteste, dar n-are iubire pentru vrajmasi, nu poate avea pace sufleteasca."

"Si nu e nimic mai bun pe lume decat a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele. In aceasta isi gaseste sufletul odihna si bucuria."

"Daca gandesti rau despre oameni , aceasta inseamna ca un duh rau viaza in tine si iti insufla ganduri rele impotriva oamenilor. (...) Domnul vrea ca noi sa iubim pe aproapele."

"Acum oamenii s-au facut mandri si nu se mantuiesc decat prin intristari si pocainta, si numai foarte arareori ajunge cineva la iubire."

"Ca sa ajungem in iubirea lui Dumnezeu, trebuie sa pazim tot ce a poruncit in Evanghelie Domnul. Trebuie sa avem o inima plina de mila si nu numai sa-i iubim pe oameni, ci sa ne fie mila de fiece faptura, de tot ce a fost facut de Dumnezeu.
Ai vazut in pom o frunza verde si ai rupt-o, fara sa fie nevoie. Chiar daca acesta nu e un pacat, totusi mi-e mila si pentru frunza; inimii care a invatat sa iubeasca ii este mila pentru orice faptura. Dar omul e faptura cea mare. De aceea, daca vezi ca s-a ratacit si se pierde, roaga-te pentru el si plangi daca poti; iar daca nu poti, atunci suspina cel putin pentru el inaintea lui Dumnezeu. Domnul iubeste sufletul care face asa, pentru ca atunci el se aseamana Lui.
Asa se ruga Cuviosul Paisie cel Mare pentru ucenicul lui care se lepadase de Hristos si se casatorise cu o evreica, , ca Domnul sa-l ierte. Si Domnul a fost atat de bucuros de aceasta rugaciune, ca a vrut sa-l mangaie El Insusi pe robul Sau si i S-a aratat si i-a zis:
Paisie, de ce te rogi pentru acesta care s-a lepadat de mine?
Dar Paisie a zis: Doamne, Tu esti milostiv, iarta-l!
Atunci Domnul i-a zis: O, Paisie, prin iubirea ta te-ai asemanat Mie!
Atat de placuta e Domnului rugaciunea pentru vrajmasi."

Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei

VA DORESC DIN INIMA CA JERTFA MANTUITORULUI SA APRINDA IN INIMILE VOASTRE IUBIREA! CACI UNDE DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E! DUMNEZEU SA NE AJUTE SA AVEM ZILE BINECUVANTATE, CU PACE IN SUFLET, LINISTIRE, BUCURIE SI GANDURI BUNE! AMIN

Frate, vorbeste-mi despre Dumnezeu

"I-am spus migdalului:
Frate, vorbeşte-mi despre Dumnezeu!
Şi migdalul a înflorit.''

Nikos Kazantzakis

Daca vreti sa cunoasteti cu adevarat un om in aceasta perioada, fiti putin atenti la ce are el de spus despre sine si despre ceilalti in aceasta Sfanta Saptamana a Patimilor.
Va fi posibil vreodata ca o vorba hada, de ocara aruncata asupra fratelui meu sau surorii mele sa nu ma deranjeze? Cand ea deranjeaza intreg Universul... ?! Daca nu putem iubi cu intreaga noastra inima in aceasta saptamana pe toti si mai ales pe vrajmasi, mai bine tacem! Dumnezeu sa ne lumineze intunericul! Dumnezeu sa ne ajute!

balancing act

"There is good and there is evil... Right and wrong... Heroes and villains...
And if we're blessed with wisdom, then there are glimpses between the cracks of each, where light streams through... We wait in silence for these times, when sense can be made, when meaningless existence comes into focus, and our purpose presents itself.
And if we have the strength to be honest, then what we find there staring back at us, is our own reflection, bearing witness to the duality of life that each one of us is capable, of both the dark and the light... of good and evil... of either... of all. And destiny, while marching ever in our direction, can be rerouted by the choices we make, by the love we hold on to and the promises we keep." Heroes

despre identitate

Iar sunt incognito pe meleagurile natale.

Am avut niste revelatii pe tren... iar... Ma gandeam asa, privind la formele norilor, cum ar fi ca eu, din cauza greselilor facute, sa fiu condamnata la moarte si Cineva sa-si ofere viata in locul meu pentru a ma salva? Si cum ar fi ca acel Cineva sa nu se opreasca aici in Iubirea Sa?
Cum ar fi ca dupa trei zile El sa invie, de exemplu si sa-mi ingaduie sa cunosc aceasta, sa-mi arate chiar Calea care duce spre aceasta Inviere?!
Cum ar fi sa-mi surprind gandul mai mult decat ascuns: mie mi se cuvine asta si apoi sa-l inlocuiesc cu un alt gand: poate chiar nu am meritat asta, dar El a venit nu pentru ca am meritat ci pentru ca aceasta este Iubirea! Parca ni se cuvine si darul acesta, nu-i asa?

Cat de stangace imi pare aceasta incercare a mea de a transpune o revelatie in cuvinte... cat de saraca... Asa ca am sa tac o vreme. Nu inainte de a va mai marturisi ceva.

Privind asa, la forma norilor si la frumusetea lumii acesteia pe care o vedeam pe geam nu am putut sa nu ma intreb: si cum ar fi ca lumea aceasta intreaga, pentru care acest Salvator si-a dat viata suportand umilinte de neinchipuit, sa-si aminteasca peste mii de ani de shamani, de cristale, de flacara violeta, de filosofia hindusa, brahmanica, chineza, de meditatii, de asane, de mantre, de vise, de chakre, de vieti trecute si viitoare si sa uite tocmai de Rugaciunea Inimii si de numele Sau, al Salvatorului, al Celui care ne-a salvat?! Cum ar arata oare acest prezent al nostru, rataciti fiind in aceasta uitare? N-ar arata cumva exact asa cum il stim si-l recunoastem deja?

Bineinteles ca nu am raspunsuri ... doar intrebari... intrebari... intrebari... Si nu vreau sa cad in niciun fel de capcana, dar ies din mine intrebarile astea si ... Incep sa cred ca oricate vieti trecute ne-am aminti, oricate chakre ne-am debloca si oricate rani trecute ne-am vindeca, cata vreme il punem pe Acest Salvator pe ultimul loc in viata noastra, suntem departe de Viata, de Vindecare, de Iubire, de Iertare, de Inviere, de Simetrie, de Smerenie si Ascultare...

Ne vedem la conferinta maine... care sunteti prin Arad.

Si sper ca e destul de clar: tot cu mine vorbesc!
Despre mine!
Despre identitatea mea!

mesajul adresat prin Parintele Siluan de Hristos umanitatii contemporane

"Держи ум свой во аде и не отчаивайся”
(Derzhi um svoĭ vo ade i ne otchaivaĭsya)

"Intrebat odata daca grijile de econom si contactele cu oamenii pe care aceasta ascultare le implica nu dauneaza linistii interioare a monahului, Siluan a dat un raspuns memorabil:

"Tacerea e rugaciunea neincetata si ramanerea mintii in Dumnezeu.
Parintele Ioan din Kronstadt era mereu inconjurat de lume, dar mintea lui era la Dumnezeu mai mult decat cea a multor pustnici. Am ajuns econom din ascultare si, pentru binecuvantarea pe care mi-a dat-o egumenul, ma pot ruga mai bine acum decat la Vechiul Russikon unde, urmand voii mele proprii, m-am dus sa caut conditii prielnice rugaciunii. Daca sufletul iubeste pe oameni si ii este mila de ei, atunci rugaciunea nu inceteaza."

Noptile insa si toate ragazurile pe care le avea Siluan erau consacrate rugaciunii isihaste, in liniste si singuratate. Problema principala care-l framanta era aceea de a sti cum se castiga, cum se pastreaza si din ce cauze se pierde harul dumnezeiesc. In ciuda eforturilor ascetice exceptionale la care se supunea, succesiunea continua si epuizanta de veniri ale harului si de parasiri nu inceta. Cu toata asceza si rugaciunea, lumina harului il parasea adeseori, iar in locul ei simtea cum in jurul lui se ingramadeau demonii.

Raspunsul la aceasta intrebare Siluan l-a primit insa abia in jurul anului 1906, cinsprezece ani de la prima aratare a Domnului, in cursul uneia dintre noptile infricosatoare si anevoioase de lupta cu demonii pentru rugaciunea curata. Descurajat de inutilitatea eforturilor depuse in acest scop, Siluan cade din nou timp de un ceas in ghearele unei disperari infernale, vecine cu moartea si necredinta. Cand deznadejdea a scazut in intensitate, a incercat ridicandu-se de pe scaunel sa se inchine la icoane, dar vede chilia plina de demoni si silueta infricosatoare a unui demon profilandu-se intre el si icoane si, asteptand ca inchinandu-se lor, cuviosul sa i se inchine de fapt lui, demonului. Descurajat, Siluan se asaza din nou jos, pleaca jos capul si se roaga indurerat:

- Doamne, vezi ca demonii ma impiedica sa ma rog cu mintea curata. Invata-ma ce sa fac ca sa se departeze de la mine.

Si atunci aude in inima glasul Domnului:

- Sufletele celor mandri sufera de-a pururea din partea demonilor.

Atunci Siluan zice:

- Doamne, Tu esti milostiv, sufletul meu o stie. Spune-mi ce sa fac ca sufletul meu sa se faca smerit.

Si din nou Domnul ii raspunde in inima sa, dandu-i solutia practica a problemei, metoda cea mai sigura a castigarii smereniei:

- Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!
(Держи ум свой во аде и не отчаивайся)

Enigmatica si socanta, aceasta scurta fraza concentreaza esenta mesajului spiritual al Cuviosului Siluan sau, mai exact, mesajul adresat prin el de Hristos umanitatii contemporane. Poate tocmai caracterul ei paradoxal si provocator la adresa figurii triumfaliste ori pietist- edulcorante a "crestinismului" actual ofera insa explicatia succesului acestei apoftegme moderne in epoca noastra dominata de un sentiment crescand de disperare in fata absurditatii generale a existentei ca si a experientelor istorice cu adevarat infernale pe care abia urma sa le aduca cu sine secolul nostru." din

Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei

Se apropie Saptamana Patimilor, dragii mei. M-am gandit ca acest fragment este prilej de meditatie pentru noi toti in aceasta perioada in care avem nevoie de intarire pentru a duce la bun sfasit Postul Mare. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!

rugaciunea, binefacerile colectivitatii

"Observati ca eu nu incetez sa va prezint cat de departe se afla oamenii de a intelege ce este minunat, incantator, divin, pentru a se hrani, a respira, a contempla, in sfarsit, pentru a se umple cu lucruri divine, celeste." Omraam Aivanhov



Asculta Radio Vocea Sufletului

zen archery

"Sometimes you will hit the target but miss the self.
Other times you will miss the target but hit the self.
one shot, one life."



Asculta Radio Vocea Sufletului

focul

"Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.
Ardea în noapte. Focul a cuprins
Şi tindă, şi odăi, şi coperiş.
Voiam să plec din casă pe furiş,
C-o legătură-n mână. N-am putut.
În val de flăcări albe m-am zbătut;
Vecinii toţi dormeau; şi de-n zadar
Plângeam, închisă-n grinzile de jar.

Şi, ca să pot scăpa din casa mea,
Am lepădat şi haina, căci ardea
Şi-am aruncat şi legătura-n foc.
Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc;
Cuprinsă de uimirea morţii, stam
În oarbă nemişcare. Aşteptam
Să ardă-n mine tot, să fiu un scrum
Şi vântul să mă vânture pe drum.

Am auzit un zvon de prăbuşiri,
Şi casa mea pieri; subţiri, subţiri,
Se ridicară palele de fum...
În goliciunea mea pornii la drum.
Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci
S-au fost deschis zări albe de poteci.

Curată ca o candelă-n altar,
Cu trupul plin de răni şi greu de har,
M-am pomenit urcând pe scări cereşti,
Spre miezul dragostei dumnezeieşti.
Ştiam acum că focul fost-a pus
În casa mea, de mâna lui Iisus."

Zorica Latcu

Suferinta este o atentionare cum ca drumul pe care l-ai ales nu duce la eliberare. Daca eliberarea si schimbarea este una interioara, a pleca dintr-un loc, impovarat de aceleasi tipare interioare, inseamna a-ti reconstrui exact aceeasi realitate intr-un alt spatiu, nimic mai mult. A ramane in acelasi loc si a te stradui sa schimbi realitatea exterioara plecand de la propria-ti schimbare interioara inseamna curaj, revolutie si chiar mai mult decat atat...
Cred ca mi-a scos Dumnezeu in cale pe unul dintre cei mai intelepti, frumosi, smeriti oameni pe care trebuia eu sa-i cunosc si sa-i intalnesc in aceasta viata. Nu am cuvinte sa multumesc pentru aceasta intalnire. Am vrut sa scriu si sa amintesc despre asta doar pentru a va convinge ca nicio rugaciune nu este trecuta de Bunul Dumnezeu cu vederea!

"Cauta si vei gasi!
Cere si ti se va da!
Bate si ti se va deschide!"

Astazi nu am pacalit pe nimeni, din respect pentru toti cei care au fost ani de zile pacaliti :))). Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne scoata in cale oameni blanzi, ingaduitori, iertatori, smeriti, inzestrati, ascultatori, cu Har de la Dumnezeu, oameni pe care sa vrem sa-i ascultam si de la care sa reusim sa invatam a nu mai repeta la nesfarsit aceleasi greseli, a ne indrepta, a ne dori sa fim mai mult decat suntem si a ne iubi unii pe altii fara legaturi din acestea nocive care creeaza atat de multa suferinta. Doamne ajuta!