imbratisand o umbra

gura i se umpluse de pietre care mai de care

lua gandul fara discernamant, ascutea cu gandul ala- pietre

apoi arunca pietre in lume.

am deschis o carte si cartea asta si-a deschis intr-o buna zi- gura:

vorbirea de rau e ucidere!

apoi, de la o vreme

varsa ganduri deja impietrite, erau atat de ascutite si de tari

n-am inteles niciodata de ce le arunca cu atata dezinvoltura in lume.

noroc cu calugarii- ma gandeam

nu stiu cum se face dar ei dibuiesc parte din pietre la timp

si le transforma in pasari

una  cate una.

vorbirea de rau e ucidere!-

soptea cineva cu o gura care avea o forma de carte.

o, daca as fi reusit sa te conving la timp ca nu sunt nebuna-

daca as fi reusit sa nu te tulbur intr-atat cu joaca mea.

dar cine te poate tulbura, intreba cel cu gura de carte

in afara de propria-ti minte stramba sau tulburata 
chiar de vina ta?!

- nu stiu, am raspuns, cuvintele sau gandurile crima

de care ne (pre)facem ca nu avem habar

................

- conteza teatrul lumii sau glasul constiintei?

- conteaza amandoua, caci suntem vinovati!

- ai sa te poti ierta stiind ca ai hranit atatia ani- o umbra? 

- am sa ma pot, imbratisand o umbra 
ce nu-i numai a mea 

dar este-mi pe masura.