sa mai innebunim putin

- da, ma, tie iti dedic acest poem.
daca ai urechi, n-ai decat sa-l auzi, daca n-ai urechi, n-ai decat sa-l visezi!
- pe cine, ma, sa visez?!
- pe tine, ma, sa te visezi, cand erai prunc.

mi-am ramas in lancrimi

mi-am ramas in veghea unui lan de grau

mi-am ramas intr-o padure a baciului unde canta pianistul sfiosului murg

mi-am ramas pe o nava

sau dincolo de scaietii uscati ai desertului

pe marea marilor de asupra oceanelor mi-am ramas

in adevarul imbracat in mantia minciunilor

sau in minciuna necesara lumestilor adevaruri

mi-am mai ramas.

in cugetul actorului celui mai genial 
dintre toti cati au fost sau vor fi printre stele ori pe pamant mi-am ramas 
pe muchia nestiutului mi-am ramas 
acolo unde nici nu vrei sa stii ca 

poti sa mai cuvanti.

mi-am mai ramas in vreun indescifrabil chip
de prunc nenascut;

mi-am mai ramas cu culpa-lupa

cu infrangerea ingerescului si cu sangele omenescului-

mi-am ramas cu osanda

sau cu Poe-Cain-tza tza-tza-tza pasarestilor graiuri 
dintr-un Cugetat Necuvant.

-de ce Ioan Botezatorul are aripile negre aici?

m-a intrebat copilul, tulburandu-mi ruga.

- habar n-am! cat e ora? l-am intrebat.

- e 6 fix, mi-a raspuns el, zimbind mult prea curat
pentru al meu neghicios chip.

am zambit. am lacrimat. am tacut.
sau, poate am inmurgurit, innebunind
de dorul unui pacatos, mirosind 
a ploaie ori a vin, a munca ori a calusar 
printre atatea si atatea chipuri rotunjoare
de sfinti si ingerimi.

- Murim?
- Murim! 
... ... ...
Sa nu zici ca nu ti-am siz.
............

(21 iunie 2015)