te invit la un film: "pierduta in lumini"

tarziu, pe la miezul noptii

cand inimile din jur incepeau sa caste a neputinta-

am auzit inlauntrul meu furiile unor ciudate glasuri

desteptand un trecut-neputinta.

am facut greseala sa stau de vorba cu ele-

incercand sa mangai brate impietrite de sare 

dar cu cat mai tandru le mangaiam

cu atat mai aprig involburam a trecutului mare.

atunci m-am gandit si i-am spus: 

stii, de aici, de unde sunt eu, lucrurile par altfel.

stii, intregul nu-i asa cum il percepi tu.

dar trecutul se simtea din ce in ce mai amenintat

de vuietul noptii stelare.

am incercat sa-i topesc framantarea-

insa carnea ii era de piatra, de sare!

- nu privi inapoi, mi-a spus daimonul meu.

- ce tot privesti, ma, inapoi?!

suntem aici, eu si cu tine, e noaptea cea mai perfecta din an

si aici va fi mereu cel mai perfect moment dintre toate

numai sa-ti deschizi ochii sa vezi si tu cat mai limpede
mugurul de pe ram.

dar cu cat mai des isi deschidea gura daimonul meu catre mine

cu atat mai artagos se revolta vocea
 trecutului arhetipal.

- iti vad privirea, i-am spus, iti vad miscarile si inclinare umbrei

si asta doare!

- iar eu iti vad gratia si acceptarea umbrei 
si asta e deja infierare! mi-a raspuns, tanguindu-se, trecutul nepieptanat-

din ce in ce mai inspaimantat de al noului renascutului 

fior de viata din an!

- nu-ti mai pasa de mine, refuzi sa ma mai asculti

cu simturile deschise, ca altadata.

nu stiu ce-i in capul tau, vezi numai lumini

si asta-i, deja, glasul vulcanului 
din labirintul de gheata.

lumea asta e plina de oameni rai- intelegi??

cine te crezi tu sa-mi vorbesti despre o lume aflata 

dincolo de lumea aceasta duala?!

- ma cred dorului dorului de lumina- i-am spus

pentru ca sunt dorul dorului de lumina!

si dorul dorului de lumina va birui intr-o zi tot raul 

pe care tu continui inca sa-l vezi in mintea ta tulburata
de propria-ti vina.

m-am ridicat de la masa si 

mi-am luat paltonul...

- te rog, nu pleca asa! a spus trecutul meu

- nu pleca asa, stai sa ne lamurim, 

ramai sa mai analizam, te rog, nu pleca!

dar urechile mele incepusera sa auda valurile marii

urechile mele incepusera sa auda graiurile pescarusilor infometati.

talpile mele se scaldau deja in pamantul luminii

pulsul inimii, catre linistea duminicilor

ma indruma.

- ma duc sa-mi hranesc pescarusii, i-am spus.

ma duc sa ascult ciripitoarele vrabii, sa privesc carabusii

ma duc sa-mi reamintesc de fluturele albastru 

si de cerbul cel cu fruntea in stea.

sa ai o viata frumoasa, fratele meu- sora mea.

(nu stiu cum se face, dar de-abia-n acest moment, 

trecutul s-a deschis inspre mine 

si a primit imbratisarea mea)

insa gura cea guraliva l-a tradat iar:

- nu vezi ca vrei mereu sa-ti impui viziunea asupra mea?

tu nu vezi ca vrei mereu sa-ti impui viziunea asupra mea?

chiar n-ai inteles ca trebuie sa iubesti fariseii?

chiar n-ai inteles ca te-ai inchis energetic la agresiunea mea?

chiar n-ai inteles ca ma critici mereu

si asta ma scoate din minti, ma arunca in tenebrele victimei 

invesmantata de propriile  neputinti?!

insa eu imi imbracasem mantaua deja...

se apropiau diminetile, lumea se trezea la viata

taximetristii erau oameni de treaba in filmul meu si zambeau-

copacii erau la locul lor, soarele se pregatea sa rasara

si nu mai aveam urechi de auzit trecutul meu-

si nu mai aveam ochi de privit trecutul meu-

nici explicatii de dat trecutului meu-

nici inspiratii de dat trecutului meu.

erau doar eu si cu mine pe strada-

era o dimineata perfecta

soarele se pregatea sa-si pieptene raza de viata

iar eu ascultasem glasul pescarusilor care ma indemnau 

sa nu privesc nicicand 
in urma mea

eram impacata-
Dumnezeu regiza o minune de dimineata

iar eu mergeam pe strazile pustii si eram vie-

si asta era tot ce conta.