pictura Cuvantului

cum ai ajuns pe drumul asta? - m-a intrebat daimonul meu

cum ai ajuns, ma, pe drumul asta, sa stai de vorba cu mine

sa ma musti de buze, sa ma smotocesti

sa-mi prinzi mainile in lanturi florale si talpile picioarelor 

sa mi le speli cu fel de fel de uleiuri 

care mai de care?

cum ai ajuns, ma, pe drumul asta,

tu- habauca pamantului

care jumatate din viata n-ai facut altceva decat 

sa le ras-talmacesti pe toate?

- cum sa ajung, i-am raspuns

vezi tu, nu-i chiar atat de simplu sa ti le pui in cap pe toate-

intai l-am adunat pe trei cu patru

apoi pe patru l-am impreunat cu sapte.

apoi mi-am amintit un vis infinit al copilariei

apoi inca unul si inca unul

apoi am lasat sufletul sa-si picteze dorinta stravechii caste

din timpul ne-timpului.

am aflat astfel ca 11

nu e deloc ceea ce pare.

- si acum, ca ai aflat ce ai aflat, ce ai sa faci cu astea toate?!

m-a intrebat daimonul meu.

- ce ai sa faci, ma, cu viata asta a ta,

acum, ca ai aflat ce ai aflat?!

am sa astept cu (cata) minte (am), i-am raspuns

asa cum nu-mi prea sta in fire.

am sa astept o chemare a optului, un semn al infinitului stelar

si intre timp am sa ma pregatesc de-a primaverii 

curatenie.

- curat- murdar! zise daimonul meu privind catre mine.

Rosu-AlbAstrui- i-am raspuns.

(zambea complice 

daimonul meu catre mine.)

- cand ti-am spus toate astea te-ai inspaimantat, n-ai crezut

acum faci iar pe desteapta cu mine;

cine crezi ca-o sa priceapa poezia asta a ta

in afara de acei cativa, in afara de 
eu si cu tine?

- toti copiii pamantului o vor pricepe candva-

si tu stii asta bine!

pentru asta ai coborat din sfera aia a ta 

si-ai ales sa stai de vorba cu mine;

spune drept: 
te plictiseau ingrozitor gandurile pamantului,
nu-i asa?!?

dar daimonul meu nu raspundea.

ma privea neincetat cu lacrima aia din suflet

pe care o vedeam doar eu si alti cativa asemeni mie.

si-n timp ce lacrima-i de sange

din cupa se oferea pana la marginea pamantului-

se despleteau suvitele albastrui al fetei-ondinei

inspre undele marii cerului
pogorandu-se- urcandu-se.

si fata zambea cu lacrima ploilor pe obrazul curat-

si radacina si-o infigea adanc in steaua vazduhului

si-n urechi purtand a duhului soapta de casta

vestea zorilor zilei

Pictura Cuvantului 
Necuvantului.