in adancul meu doarme, intreaba, plange si uneori rade- copilul cu parul de grau

(why are we so afraid of being honest with others, with ourselves?!?)

micule print

micule print

iata-

ma ajuti sa redescopar in mine 

radacinile de baobab

si de-acum mai am inca atat de multe de invatat

de la tine-

imblanzesti vulpile

stai de vorba cu sarpele cel intelept

dar de cele mai multe ori razi de-acolo de sus, 
de printre clipitoarele stele

si aprinzi in vremuri de intuneric, 

lumina-
din tot mai palidele stele.

atat de clar

atat de clar simt astazi

inima ta prinzand viata in inima mea

nu stiu de ce ai ales sa-mi vizitezi
cele sapte planete...

.DAR.

micule print, oriunde ai fi

sa stii ca vreau sa-ti port si eu in inima 

sinceritatea, vorbele si faptele.

sa stii ca noapte de noapte, privind stelele, iti pot auzi

in adancul cel napraznic al inimii 
rasul curat, eliberat-
de radacinile de baobab.

de la tine invat noapte de noapte-

sa nu mai confund omul cu baobabii-

un suflet cuprins de astfel de ganduri trufase 
e doar un suflet trist-

impovarat.

de la tine invat zi de zi

sa-mi talcuiesc altfel bataile inimii-

sa regasesc in desertul cel pustiit

izvorul de viata al nemuririi.

micule print-

micule print-

as vrea sa iti spun ca sunt un minunat trandafir

dar a venit vantul si mi-a strofocat petalele

acum, ma apar si eu cum pot de bezmetica oaie

cu aceeasi pereche de ghimpi

sfiosi-ascutiti

micule print-

nu-i asa ca atunci cand vor veni norii cei aurii

si va cadea din cer o binecuvantata ploaie

ea imi va aranja, dupa dansul stelelor
rochita cea inmiresmata 
de petale?!

micule print, stii-

am ajuns sa iubesc atat de mult stelele

pentru ca ele au reusit sa lumineze noaptea

la fel cum lumineaza pe timp de zi-

Soarele.

micule print

sa-ti amintesti si de noi

de acolo de unde 

ESTI

astazi stiu 

ca numai sinceritatea ta sobra-gingasa

poate readuce la viata- 

din vaz-duhul cel tulburat de trufasele ganduri-

stelele ivite din ceata
laptoasa.

micule print-

micule print-

vreau sa mai stii

ca ori de cate ori imi scrii

iti primesc cu inima deschisa gandurile

scrisorile.

pictura Cuvantului

cum ai ajuns pe drumul asta? - m-a intrebat daimonul meu

cum ai ajuns, ma, pe drumul asta, sa stai de vorba cu mine

sa ma musti de buze, sa ma smotocesti

sa-mi prinzi mainile in lanturi florale si talpile picioarelor 

sa mi le speli cu fel de fel de uleiuri 

care mai de care?

cum ai ajuns, ma, pe drumul asta,

tu- habauca pamantului

care jumatate din viata n-ai facut altceva decat 

sa le ras-talmacesti pe toate?

- cum sa ajung, i-am raspuns

vezi tu, nu-i chiar atat de simplu sa ti le pui in cap pe toate-

intai l-am adunat pe trei cu patru

apoi pe patru l-am impreunat cu sapte.

apoi mi-am amintit un vis infinit al copilariei

apoi inca unul si inca unul

apoi am lasat sufletul sa-si picteze dorinta stravechii caste

din timpul ne-timpului.

am aflat astfel ca 11

nu e deloc ceea ce pare.

- si acum, ca ai aflat ce ai aflat, ce ai sa faci cu astea toate?!

m-a intrebat daimonul meu.

- ce ai sa faci, ma, cu viata asta a ta,

acum, ca ai aflat ce ai aflat?!

am sa astept cu (cata) minte (am), i-am raspuns

asa cum nu-mi prea sta in fire.

am sa astept o chemare a optului, un semn al infinitului stelar

si intre timp am sa ma pregatesc de-a primaverii 

curatenie.

- curat- murdar! zise daimonul meu privind catre mine.

Rosu-AlbAstrui- i-am raspuns.

(zambea complice 

daimonul meu catre mine.)

- cand ti-am spus toate astea te-ai inspaimantat, n-ai crezut

acum faci iar pe desteapta cu mine;

cine crezi ca-o sa priceapa poezia asta a ta

in afara de acei cativa, in afara de 
eu si cu tine?

- toti copiii pamantului o vor pricepe candva-

si tu stii asta bine!

pentru asta ai coborat din sfera aia a ta 

si-ai ales sa stai de vorba cu mine;

spune drept: 
te plictiseau ingrozitor gandurile pamantului,
nu-i asa?!?

dar daimonul meu nu raspundea.

ma privea neincetat cu lacrima aia din suflet

pe care o vedeam doar eu si alti cativa asemeni mie.

si-n timp ce lacrima-i de sange

din cupa se oferea pana la marginea pamantului-

se despleteau suvitele albastrui al fetei-ondinei

inspre undele marii cerului
pogorandu-se- urcandu-se.

si fata zambea cu lacrima ploilor pe obrazul curat-

si radacina si-o infigea adanc in steaua vazduhului

si-n urechi purtand a duhului soapta de casta

vestea zorilor zilei

Pictura Cuvantului 
Necuvantului.

te invit la un film: "pierduta in lumini"

tarziu, pe la miezul noptii

cand inimile din jur incepeau sa caste a neputinta-

am auzit inlauntrul meu furiile unor ciudate glasuri

desteptand un trecut-neputinta.

am facut greseala sa stau de vorba cu ele-

incercand sa mangai brate impietrite de sare 

dar cu cat mai tandru le mangaiam

cu atat mai aprig involburam a trecutului mare.

atunci m-am gandit si i-am spus: 

stii, de aici, de unde sunt eu, lucrurile par altfel.

stii, intregul nu-i asa cum il percepi tu.

dar trecutul se simtea din ce in ce mai amenintat

de vuietul noptii stelare.

am incercat sa-i topesc framantarea-

insa carnea ii era de piatra, de sare!

- nu privi inapoi, mi-a spus daimonul meu.

- ce tot privesti, ma, inapoi?!

suntem aici, eu si cu tine, e noaptea cea mai perfecta din an

si aici va fi mereu cel mai perfect moment dintre toate

numai sa-ti deschizi ochii sa vezi si tu cat mai limpede
mugurul de pe ram.

dar cu cat mai des isi deschidea gura daimonul meu catre mine

cu atat mai artagos se revolta vocea
 trecutului arhetipal.

- iti vad privirea, i-am spus, iti vad miscarile si inclinare umbrei

si asta doare!

- iar eu iti vad gratia si acceptarea umbrei 
si asta e deja infierare! mi-a raspuns, tanguindu-se, trecutul nepieptanat-

din ce in ce mai inspaimantat de al noului renascutului 

fior de viata din an!

- nu-ti mai pasa de mine, refuzi sa ma mai asculti

cu simturile deschise, ca altadata.

nu stiu ce-i in capul tau, vezi numai lumini

si asta-i, deja, glasul vulcanului 
din labirintul de gheata.

lumea asta e plina de oameni rai- intelegi??

cine te crezi tu sa-mi vorbesti despre o lume aflata 

dincolo de lumea aceasta duala?!

- ma cred dorului dorului de lumina- i-am spus

pentru ca sunt dorul dorului de lumina!

si dorul dorului de lumina va birui intr-o zi tot raul 

pe care tu continui inca sa-l vezi in mintea ta tulburata
de propria-ti vina.

m-am ridicat de la masa si 

mi-am luat paltonul...

- te rog, nu pleca asa! a spus trecutul meu

- nu pleca asa, stai sa ne lamurim, 

ramai sa mai analizam, te rog, nu pleca!

dar urechile mele incepusera sa auda valurile marii

urechile mele incepusera sa auda graiurile pescarusilor infometati.

talpile mele se scaldau deja in pamantul luminii

pulsul inimii, catre linistea duminicilor

ma indruma.

- ma duc sa-mi hranesc pescarusii, i-am spus.

ma duc sa ascult ciripitoarele vrabii, sa privesc carabusii

ma duc sa-mi reamintesc de fluturele albastru 

si de cerbul cel cu fruntea in stea.

sa ai o viata frumoasa, fratele meu- sora mea.

(nu stiu cum se face, dar de-abia-n acest moment, 

trecutul s-a deschis inspre mine 

si a primit imbratisarea mea)

insa gura cea guraliva l-a tradat iar:

- nu vezi ca vrei mereu sa-ti impui viziunea asupra mea?

tu nu vezi ca vrei mereu sa-ti impui viziunea asupra mea?

chiar n-ai inteles ca trebuie sa iubesti fariseii?

chiar n-ai inteles ca te-ai inchis energetic la agresiunea mea?

chiar n-ai inteles ca ma critici mereu

si asta ma scoate din minti, ma arunca in tenebrele victimei 

invesmantata de propriile  neputinti?!

insa eu imi imbracasem mantaua deja...

se apropiau diminetile, lumea se trezea la viata

taximetristii erau oameni de treaba in filmul meu si zambeau-

copacii erau la locul lor, soarele se pregatea sa rasara

si nu mai aveam urechi de auzit trecutul meu-

si nu mai aveam ochi de privit trecutul meu-

nici explicatii de dat trecutului meu-

nici inspiratii de dat trecutului meu.

erau doar eu si cu mine pe strada-

era o dimineata perfecta

soarele se pregatea sa-si pieptene raza de viata

iar eu ascultasem glasul pescarusilor care ma indemnau 

sa nu privesc nicicand 
in urma mea

eram impacata-
Dumnezeu regiza o minune de dimineata

iar eu mergeam pe strazile pustii si eram vie-

si asta era tot ce conta.

si de ce nu m-as (m-ai) iubi?!

Narcis plus Gura de Aur egal LOVE

daca-ar fi sa-ti dau un sfat,

daca-ar fi sa te luminez pret de o clipa

ti-as spune ca unii oameni, majoritatea

pastreza in suflet cate o amintire de sticla-

unii isi amintesc cum te-au vazut shamanii candva batrinica-

altii isi amintesc ca erai usor murdarica-

murdaric, insemnand ca nu erai neaparat o dama de pica

ci erai mai degraba copilaroasa 

cea pustiulica.

cu hainele murdarite, stropite mereu de noroi

dupa atatea si atatea plimbari far de umbrela prin ploi

cu talpile picioarelor mereu invelite doar in nisipuri

uitand de incaltarile cele inchise, unde se cuibaresc 

bataturile drumurilor ce duc mai mereu 
spre nimicuri.

iar acum, tragand linie din parcul cu hinti

 si cu lumina astazi aprinsa in stelarele minti

pot rosti imbucurata si (cat de cat) usurata:

ma bucur, ma bucur ca in aceasta lume-

am primit darul de a-i vedea pe cersetori un fel de printi-

si pe cei dragi ai sufletului- frumosi si copilarosi 

in orice privinti.

fie?! fie!

Frica este poarta deschisa prin care intra toate relele!- parintele Ilie Cleopa

gasit suflet-pereche!

il declar captiv in muzichia sferelor de veci

fie pamantesti, fie ceresti!

gasit suflet-pereche!

il declar captiv in pulsul secundelor ce vor sa vina

bum bum bum! si tiri ra rum!

sufletul-pereche ale unei corabii salva-zburatacitoare

in cautarea propriei paci

ori in cautarea celui razboi care face din noi 

oameni oleaca mai iubitori, 
mai de soi:

de aproapele, de frati, de surori, sau de pacatosi-

ori poate de apropiatul cel drag si asa-zis mincinos

care n-a aparut inca prin zona realului

dar care se fataie cu ideile lui

prin zona intern-zisa a imaginarului.

(de parca-n ziua de azi 

ar mai putea lamuri careva

unde incepe un tarm, unde se termina altul!)

fie peste munti, fie peste mari, fie peste orizonturi, fie peste zari-

fie dincolo de spatii, ori dincolo de galaxii, ori dincolo de expiratii

desi mereu in inima universului celui astrual 

al netagaduitelor in-spiratii.

gasit sufletul-pereche, e tainuit si nici nu-l mai vad peste tot-

iata Timpul Marilor Revelatii!

si acum tulbura-te, sora sau frate!

fugi acum si tu, daca ai aflat 

ca tot ceea ce gandesti, sau graiesti sau doar ti-ai imaginat

asteapta cuminte in fata sa-i dai explicatii:

o imbratisare, un cuvant, un suras sau un sfat-

un vers, un poem, un cantec sau un citat-

un bobarnac, o minciunica, un tradator sau un eliberat! 

insa poate ca daca ai sa fii atent

ai sa auzi cum iti ticaie si tie ceasul

bum! bum! bum! si pac! pac! pac!

tic tac tac! si iarasi TAC!

Fiindca iar si iar mi se da sfatul

sa-mi bag bine mintile-n cap:

mai bine sa tac?! 

sau mai bine sa nu tac?!

ca, parca vad, iarasi va inspaimantati:

 fie de Jung, fie de Blaga,

fie de Eminovici, fie de Petrarca,

fie de Dante, fie de Bulgakov, fie de-al stepei Lupisor

fie de Capra, fie de cel mai genial actor!

fie de un Invatator, fie de un doctorant

fie de un trickster ghidus care se transforma uneori 

intr-un erudit (incognito) savant- 

in-carnat, des-carnat sau re-in-carnat.

fie de vreun copil, fie de vreo copilarie

fie de vreo mantra, fie de vreo nostalgica mitologie, 

fie de vreun calusar, fie de vreun chihlimbar, fie de vreo celtica legenda

fie de Nassim cel Haramein, 

fie de vreo actrita-poeta.

fie de fizica cuantica, fie de perioada antica

fie de Mexic, fie de Egipt sau de romanescul mioritic plai-

fie de Biblie, fie de Nietzsche, fie de Kabbalah, fie de: 

sa dai mai ales atunci cand nu ai!

fie de Pintea, fie de templieri

fie de Oreste, fie de Doru Bem.

fie de Teodor Vasile, fie de VasTu VasTe

fie de Arsenie Boca, fie de Jurj Cleopa

fie de Moliftele Sf. Vasile! 
fie de Amin! sau Namaste!

Fie de ploaie, fie de fierbinteala, 

fie de vreo clepsidra, fie de vreo calauza, fie de vreo toropeala

fie de zei, fie de trubaduri, fie de cersetori sau de minunatii perdanti

fie de regizori celebri sau de trandafirii 

cei rosii ghimpati.

fie de Noaptea Sfantului Andrei, fie de Sanziene

fie de Rugaciunea inimii, fie de Psalmi, fie de licurici, 

fie de magice lanterne

fie de zbor, fie de scufundari, fie de dorul unei minunate veri,

fie de Stele, 
fie de zapezile unei incantatoare ierni-

fie de dragostea din Corinteni.

inceputul intelepciunii ar suna cam asa...

Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici pentru vrăjmaşi

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! 

Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. 

Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. 

Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. 

Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. 

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. 

Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. 

Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. 

Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

*

***

*****

*******

*********