un poem aproape fra-bi-cat

singura cale de a scapa din iad este sa te ridici si tu odata cu flacarile

scrie-mi o scrisoare 

asa cum i-ar fi scris prietenul nostru, Bukowski

iubitei sale cu maini minuscule 
albastre

da, e-adevarat

am scris si eu poeme despre Ingeri si despre Dumnezeu

dar niciodata n-am folosit majuscule

stiam, pur si simplu stiam ca atunci cand astepti

pe coridorul ingust si intunecat pasi care te fac sa tresari

stiam ca incepi sa nu mai fii atat de sigur ca Dumnezeu e mort-

asa cum spun ei.

am iubit oameni faimosi, da, i-am iubit

dar niciodata asa cum ar fi vrut ei sa-i iubesc

asa ca m-au rastignit putin si au uitat de mine un timp

cam cat sa se scurga din mine sangele rau 
al unui caine iesit dintr-un rau 
blestemat

ar fi fost o adresa 
pe care as fi vrut sa ti-o dau

o adresa pe strada simfoniei nr 1

uneori ma intorc acolo, desi nu mai locuiesc acolo

stiu ca undeva pe-acolo mi-am pierdut un vis important al copilariei

si stiu ca acum-
cand iti scriu acest poem

visul asta stie ca l-am adus in casa asta noua

ca l-am invelit intr-o patura calda

si-acum, dupa atata vreme radem impreuna, 
stam iarasi de vorba, stau cu capul pe umarul lui
ii dau ceai cald si cateodata un biscuit 

si ma intreb-

daca ei, 
daca ei n-ar fi facut ce au facut

as mai fi indraznit eu sa plec

si sa-mi recastig visul asta pierdut al copilariei

de pe strada simfoniei 
nr.1 ?!

scrie-mi, 
scrie-mi cand iti amintesti de palma trandafirului martisor
pe care singur ti-ai asezat-o intr-o seara pe piept
in dreptul unei inimi arzande

ai sfasiat pecetea unui timp uitat, pustiule

asa ca am sa-ti las o adresa straina dar prietenoasa- strada Fratiei

caci pe Simfoniei nu mai locuieste astazi niciun om
care sa stie sa citesca printre randuri
dorul de nemurire

scrie-mi-

eu sunt tot acolo, 
langa aceiasi fantana

ai putea crede ca-i o fantana din Franta

dar fantana asta e pretutindeni atunci cand scrii poeme

despre Ingeri si despre Dumnezeu

afla intre timp ca nu mai ai nevoie de majuscule

stii deja ca Dumnezeu nu are cum sa fie mort, indiferent de ce spun ei

cei ce stau cuprinsi de frig pe coridorul ala 'ntunecos 
si nu vor sa inspire rasuflarea unei amintiri mai vii decat ei

desi seara de seara o pasare albastra ciripeste pe-acest coridor

pentru fiecare suflet care asteapta 
un semn

insa  numai trubadurul

poate s-auda 
cantecul ei

ciudat

dar de fiecare data un singur suflet-

unul singur aude

asa ca de-acum 
cand stai pe coridorul ala-ntunecat poti zambi linistit, pustiule
stiind ca ceea ce simti nu-s nebunii si nici povesti

ci adevarul ala care nu poate fi inteles

doar re-descoperit
revelat-

scrie-mi o scrisoare 
in timp ce plangi, razi sau zambesti

scrie-mi despre saracie, despre moarte

despre omul trufas, despre omul dependent
despre cel care manipuleaza fiindca n-a invatat sa stea singur cu el-

despre noptile si spaimele singuratatilor tale

scrie-mi mai ales despre tot ce nu vrem sa vedem ca se intampla 
in aceasta lume de o frumusete sfasietoare

si lasa
frumosul ala superficial de-o parte

dar sa-ti amintesti!

cine nu poate vedea frumosul in tot si in toate

nu-l mai poate vedea

nicaieri.

"Fie vreme buna fie vreme rea/ pitici pana la moarte si dincolo de ea..." :)