dar unde dragoste nu e, nimic nu e

 „Nu fi deşert, o, suflete al meu, şi nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului deşertăciunii tale. Ascultă şi tu: Cuvântul însuşi îţi strigă să te întorci la tine însuţi, căci locul liniştii tale netulburate va fi acolo unde nu este părăsită dragostea, dacă nici ea nu părăseşte. " Sf Augustin

Eu insumi cand  am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur. Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere, pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu."- Corinteni

si Tu Singur stii

Doamne, ti-am multumit pentru atatea bucurii, pentru darurile Tale, pentru multele minunatele zile pe care mi le-ai daruit de la nastere si pana acum, dar am uitat in aceasta perioada sa-Ti multumesc pentru TOT ceea ce lucrezi acum asupra mea, cu mana Ta Sfanta de Sculptor intru bucuria cea adevarata, si intru Viata. Iti multumesc pentru ajutorul Tau si pentru increderea pe care o ai mereu in mine, nevrednica. Iti multumesc, Doamne, iti multumesc! Si Tu Singur stii pentru ce iti multumesc eu acum! Slavit fie numele Tau in veac! Maria

aici numai caii razbesc

Orb nu e cel care nu vede, ci cel care nu vrea sa vada!

iata-

ni s-au amestecat putin culorile

am stat atat de aproape de patimile si spaimele noastre

ochii nostri si-au confesat atatea istorii uitate

incat de-abia ne mai putem imbratisa

cand ne vedem

ce spaima

aceasta redescoperire intr-altul

ce izvor de negraite poveti

si cate forte s-au pus impotriva deodata

doar pentru ca am vrut sa regandim unul prin altul

straveziul dezghet

astazi

cand vreau sa daruiesc stelelor salutul meu

aud glasul tau in locul glasului meu

si ganduri noi cu care trebuie sa lupt mai departe

ce minune de viata! iti spun

ce daruri ne-asteapta dincolo de iluzia lumilor reci

orbii si-au facut de mult o parere despre regasirea aceasta a noastra

ei cred ca pe toate le deslusesc

dar nu-s de nici un folos ochii trupesti
daca-s oarbe privirile mintii-omenesti

si-n timp ce ei
se istovesc sa judece trairea noastra

noi- dezlegati o vreme de-al tulburarilor blestem
si dinspre marginea lumii intorcandu-ne in centrul firesc

am imbratisat taina si i-am dat un nume

ce nu poate fi rostit in grai omenesc

ne-am indrumat
cu cate-un ochi deschis unul pe altul

si am gustat putin din miezul de lumina
al universului stramosesc

aici

pe pasunea muntelui sacru

orbii si sagetile lor
nu razbesc

aici
doar caii pasesc
scuturandu-si coama unul spre altul

aici e locul tainic unde mi-e ingaduit
sa FIU, sa IUBESC

si iubind, 

sa fac ce doresc

acolo, in miezul fricilor tale

Cineva intreba undeva cine a adus toamna in aceasta primavara...?!

Noi toti am adus-o, noi toti am adus-o, noi toti, fiecare dintre noi.
Intai am adus toamna in sufletele noastre incercanate si obosite.
Apoi dintr-o data s-a intunecat cerul afara.
Au ruginit visele in noi sau le-am calcat in picioare pe cele primite.
Toti, fiecare dintre noi am adus toamna in aceasta minune de zi, numita Buna Vestire!

Acum, in acest moment, sunt trista. Dar poate ca va fi macar o persoana pe aceasta lume care ma va indragi si accepta si asa... Poate ca nu... poate ca da... cine stie?! Sunt trista, pentru ca in aceasta zi ni s-a vestit marele dar, un dar pe care probabil niciunul dintre noi nu-l poate pricepe in maretia Sa. Sunt trista, dar stiu ca-n inima acestei tristeti sta pitita o tainica bucurie. Stiu si simt asta... Dar o mica scufundare in propria frica nu strica, niciodata nu strica. Nu strica nicicand sa afli cine esti... Scufunda-te in tine si afla cine esti acolo, in miezul fricilor tale si alege sa nu faci raul- stiind ca el exista in tine si ca e atat de simplu sa nu lupti cu raul acesta care nu-ti da pace si te provoaca mereu! De ce iubirea sperie in halul asta prezentul acesta in care ne aflam? De ce stergem cu buretele toate zilele frumoase, minunate pentru o vorba sau un gand rau? De ce nu avem puterea de a lupta cu acest rau si a pastra in noi minunile care ne-au fost date?!

"Fiti dar intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii..."

Cu drag, Maria

negraita sufleteasca iertare

ca un fel de blestem-dar

mi-e dat sa revad si sa retraiesc iar si iar

drama uciderii fratelui Abel

o, Cain, 

o, Cain

pentru ce se intuneca chipul tau iar si iar?

pentru ce clevetirile?

pentru ce gandul rau?

straduinta si carteala ta

primita e de intreaga lume

singurul care nu-ti mai primeste de-acum jertfa

e Cel pe care tu insuti l-ai numit 

Tatal tau

intorsu-te-ai iar si iar

impotriva seninului chip al fratelui tau

dar cel ce si-a tradat lumina spiritului

tradatu-l-a intai pe Dumnezeu

daca ar fi sa aleg a doua

sau a treizeci si sasea oara

tot pe fratele vagabond si senin

l-as alege

caci cel care-si iubeste fratele

iubitu-l-a intai pe Dumnezeu

iar cel care pe al sau frate il pizmuieste

gonit-a mai intai, din inima sa,

iubirea de Dumnezeu.

aflat-am astazi de ce iubit-a Hristos 

mai mult pacatosul decat pe acela ce se crede mai bun

mai crestin mai smerit si mai vrednic

decat oricare alt seaman al sau 

o Cain, 

carne care ai tradat lumina

pentru slava desarta a lumii acesteia

o Abel, frate al meu

cat de frumos stai cu capul plecat intr-o parte

si pe tampla ta, cicatricea trandafirului rosu canta un cantec 

si-n duiosul tau glas poezia sangelui urca spre Cerul inalt iar si iar

de parca-ai fi un vis curat ce-a inviat

dintr-o crancena si apriga moarte

negraita, sufleteasca

iertare

Aceasta este o postare despre privirile, incurajarile, cantecele, dorurile, gandurile, intentiile, intalnirile , imbratisarile si scrisorile care nu se pierd niciodata... :)

Domnul meu si Dumnezeul meu

pe unde am umblat zielele trecute

oamenii isi ascuteau privirile de muchiile umbrelor nenascute-

si ascultau de sfaturile celor dezbinatori

mi-am vazut toate tradarile

m-am intalnit cu fiecare in parte

si n-a fost una care sa nu ranjeasca spre mine-

pesemne asta e reactia lor cand ies la lumina 

si mai ales cand ai putere de la Dumnezeu

sa le privesti cu ochiul bland

fix in orbitele lor.

fiecare umbra care lovea iar si iar

amintind de cate o tradare proprie si-o defaimare

de care n-avusesem habar.

dupa ce lacrima a mai curatat putin ochiul

am vazut, dincolo de fiecare umbra

privirile curate ale copiilor

inca nedumerite- 

mi-e dor de ei

dar cel mai dor mi-e astazi de Tatal meu

Cel care m-a iubit 

atunci cand am meritat-o cel mai putin.

as vrea sa cred ca 

n-am sa-L mai tradez niciodata.

insa omul, vai omul

cat de usor se lasa pacalit

si se razvrateste impotriva iubirii lui Dumnezeu.

cine este omul
de te induri atat de mult de el, 

Doamne al meu?

iata cel mai frumos dar primit-

am aflat 

ce fel de umbra lipsita de viata

sunt eu fara Tine-

si am aflat ca SUNT-

doar daca imi amintesc

ca Tu, Domnul meu si Dumnezeul meu

esti Pulsul meu.

Iubirea mea

Taria mea

Doamne al meu!
 

oricum

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...

Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...

Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...

Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...

Fii cinstit si sincer, oricum.

Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi...

Construieste, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...

Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci astazi, oamenii il vor uita maine...

Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de-ajuns...

Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu...

N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.-

Maica Teresa

aburi de rasuflari din zodia Lupului

M-am privit atenta. 

De buna seama eram in fiecare dintre aceste chipuri. 

Si fiecare chip avea cate un dar pentru mine, pitit bine in ascunsele gesturi. 

Fiecare avea sa-mi daruiasca in fiecare seara cate o scrisoare-taina.

- Tine! mi-a spus.

- Ce e asta?

- O scrisoare-taina.

- O scrisoare- taina?

- Da. Stii, in timpurile care vor veni, cand oamenii nu vor mai avea nevoie de cuvinte, ei isi vor darui, atunci cand vor dori sa se cunoasca cu adevarat, cate o scrisoare-taina. Scrisoarea-taina va fi o tacere, o adiere, un freamat. Va fi tot ceea ce face inima sa tresalte dar nu poate fi niciodata rostit.

Am ajuns acasa si-am plans. Am plans, pur si simplu. De drag, de durere, de amintirea a ceea ce sunt, privindu-i pe ei. De vorbele pe care ni le-am spus unii altora, de schimbul de priviri, de fiecare adiere pe care-o simt cand ei sunt aproape. Privindu-i cate putin, apoi din ce in ce mai atent cu fiecare zi ce trece, iubindu-i cate putin la inceput, apoi din ce in ce mai mult, mi-am redescoperit usor chipurile unor amintiri: chipul inlacrimat, chipul inspaimantat, chipul, dintre toate, cel mai enervant, apoi chipul cel mai senin. Un chip m-a luat astazi in brate, un chip- cel mai drag- a fost cel care m-a acceptat, m-a incurajat, s-a inseninat de fiecare data cand m-a vazut venind. Iata cine suntem unii pentru altii. Nu suntem mai mari sau mai mici, mai rai sau mai buni, mai importanti sau mai putin importanti. Astea sunt basme de adormit copiii. Suntem noi, doar noi- in toti si in toate. Asta e ceeea ce suntem, atunci cand suntem. Iar cand nu suntem, nu inseamna ca am murit. Inseamna ca nici macar n-am atins universul cu gandul Acela care sa-i reaminteasca universului dorinta de a ne naste. Caci asta suntem si de acolo venim!

Nu am nevoie de nimic mai mult pentru acest rastimp- pentru zodia lupului.

Nu am nevoie de nimic mai mult decat sa aud vocea blanda, calma, respirand printre zgomotele unei lumi in care, pravalindu-te la pamant, epuizat, acest unu singur va gasi in el puterea sa te recunoasca sau sa te vada dincolo de proiectia misogina, pagana, atavica, aspra. El, acest unu care singur va reusi, dintre toti, sa te citeasca pret de o singuratate, pret de un gand de o inspaimantatoare sinceritate: zodia Pestelui, omul- Iisus. Nu exista intamplare, va spun! Nu exista decat un prezent nascut dintr-un trecut care devine ziua de maine, iarasi si iarasi... Trezeste universului dorul de a te naste iar apoi sa arzi, sa mori si nimeni sa nu te stie asa cum esti, niciodata. Afara de unu' ...

Iata, in launtrul ei e pe cale sa se declanseze un fel de implozie solara.

 - Sa ai incredere in tine, orice ar fi! ii spun.

 Atunci se prabuseste in bratele mele, plangand... e nevoie de atat de putin iar eu o tin in brate constienta fiind ca-mi incurajez propriul suflet. 

- Sa ai incredere in tine, orice ar fi!

Iata- in mine, in launtrul meu, in afara mea- toate chipurile care au prins viata!

Ea e Alejandra si as vrea sa-i spun ca lumea nu e ceea ce pare a fi ... dar sunt zile in care lumea asta inca mai reuseste sa ma pacaleasca ca sunt ceea ce nu sunt, ca sunt ceea ce nu as putea fi. Ca sunt proiectiile lor! Nu, nu ale copiilor, ci a celor care imi cer sa confirm prezenta, a celor care imi cer sa semnez acte, sa ma iscalesc, sa fiu fie de-o parte fie de alta, sa aleg intre frati, intre oameni. Sa lipesc etichete si ma cred mai buna sau mai putin buna decat unii sau decat altii. Dar cum sa fac asta, cand vad cu fiecare zi ce trece ca suntem cu totii in aceiasi oala si fierbem acolo inabusit?! Cum sa fac asta cand stiu ca sunt tot eu, in tot si in toate?! Cum sa fac asta, cand in clipe de o sfasietoare epuizare simt durerea fiecaruia in parte si nu-nteleg, nu-nteleg, pe cuvant, de ce alegem sa ne traim viata in felul in care o facem?!

Mi-e somn si n-as fi vrut sa plec, as fi vrut sa mai raman putin sa va aud cantand pe coridoare. Si sa va scriu fiecaruia cate-o scrisoare-taina, taina-scrisoare. Atat as fi vrut. Fiecaruia in parte. Ca atunci cand va trebui sa semnati acte si sa confirmati prezenta, sa radeti asa cum rad eu de toata nebunia asta pe care unii o numesc lume sau viata si sa va amintiti cine sunteti! Si sa nu-i lasati nicicand sa va pacaleasca ca ati fi doar ceea ce nu ati putea fi: doar umbre- proiectii.

Va imbratisez! Cu drag, cu dor.

martisorul profunzimilor misterioase

"Orice lucru, pentru a exista, are nevoie de Sine si de inversul sau. 
Sinele are nevoie de eu pentru a se realiza, eul are nevoie de Sine ca baza a actiunilor sale. Eul pare a fi muritor iar Sinele- nemuritor. Interactiunea lor este imaginea ciclotimica a Vietii.

Se pare ca omul are impresia ca dobandeste nemurirea prin asimilarea inconstientului, simbolizat, dupa cum am vazut, de Geamanul nemuritor. Pentru aceasta, coboara in profunzimile sale misterioase pana la sursa, pana la origini, in trecutul sau, pe care il simte traind in prezent, in orice clipa, iar dorinta sa de a evolua, care-i da sens vietii, il face sa intrevada viitorul. I se pare ca in felul acesta scapa limitarilor temporale, printr-o transcendere de sine.

Daca acceptam nemurirea in sensul initiatic al cuvantului, atunci este de presupus atat existenta unei instante superioare care, in noi insine, decide si actioneaza pentru noi, cat si faptul ca viata se reinoieste mereu prin moarte, iar moartea prin viata. Eul muritor se transcende pe sine, contribuind la atenuarea angoasei caracteristice conditiei omenesti.

Pentru Jung, Sinele nostru, chintesenta a intregului nostru sistem viu, nu numai ca contine sedimentarea si suma intregii vieti traite, ci el este de asemenea si materia, si samanta, si izvorul, si humusul creator al intregii vieti viitoare, a carui prestiinta imbogateste sentimentul la fel de mult ca si cunoasterea trecutului istoric."  

Simbologia Viselor