fly the bird path... fly...

Ever since my house burnt down

I see the moon more clearly.

I gazed upon all the Edens that have fallen in me.

I saw Edens that I had held in my hands,

but let go.

I saw promises I did not keep,

Pains I did not sooth,

Wounds I did not heal,

Tears I did not shed,

I saw deaths I did not mourn,

Prayers I did not answer,

Doors I did not open,

Doors I did not close,

Lovers I left behind,

And dreams I did not live.

I saw all that was offered to me,

that I could not accept.

I saw the letters I wished for,

but never received.

I saw all that could have been,

but never will be.

These images are a letter to my dreams.

 

These letters are my letters to you.  

I want to join the dance that has no steps,

I want to become the dance.

Feather to fire

fire to blood

blood to bone

bone to marrow

marrow to ashes

ashes to snow.

The whales do not sing

because they have an answer.

They sing because they have a song.

What matters, is not what is written on the page,

what matters, is what is written in the heart.

 

So burn the letters

And lay their ashes on the snow,

At the river's edge.

When spring comes and the snow melts

And the river rises,

Return to the banks of the river

And reread my letters with your eyes closed.

 

Let the words and the images

wash over your body like waves.

Reread the letters,

with your hand cupped over your ear.

 

Listen to the songs of Eden

Page, after page, after page.

Fly the bird path

Fly... 

  
Ashes & Snow by Gregory Colbert 

in inima celui mai strasnic vis

Hobbitului meu

azi noapte 

am dormit atat de adanc

somnul acela, cand  la trezire, inca

respiri precum un nou nascut.

in visul meu

se facea ca te-ai cuibarit in inima mea

si m-ai rugat sa-ncui cu lacatul desferecarii- usa.

acum poti sa pleci linistita- mi-ai spus

oriunde vrei, oriunde te indeamna vantul, oriunde te cheama cu-vantul

eu am sa dorm aici, o vreme, linistit

gandind ca pulsul tau e astazi

dintre toate pulsurile- cel mai potrivit 

pentru raspunsul pe care il caut.

aproape ca mi-e ciuda

ca printre putinele vorbe

pe care- in aceasta lume- noi doi le-am schimbat

a trebuie sa aflu si aceasta:

ca nu-ti amintesti nicicand 

visul visat.

apoi dintr-o data te-am simtit in inima mea

bucuros, fericit, liber-

stateai acolo pitit, dormeai, te trezeai

si cel mai adesea, dansai.

te priveam, simteam cum te miscai clipa de clipa

desi n-am inteles cum poate sa se simta cineva liber

ascuns fiind intr-o inima mica.

si-n timp ce-n inima inimii te-nvarteai-

am simtit cum alungi de acolo spaime, frici, nebunii-

toate negurile trecutului se-ngrozeau rand pe rand

lovindu-se acolo, in adancul cel mai abrupt

de zambetul cel curat

si neprefacut.

ce indraznesti sa faci- te-am intrebat

pentru ce te-ai trezit?

pentru ce dansezi atat de increzator dansul acesta 

mult prea greu de stapinit?!

iata- mi-ai spus

traiesti acum intr-un prezent in care

trecuturile ies navalinic din tine

precum ies primavara ghioceii din pamant.

iata- mi-ai spus- sa nu-ti mai fie teama-

desi sunt in inima ta, daca vrei

poti sa ma tii de mana in fiecare seara, inainte de culcare

ai sa vezi, usor usor imi voi aminti si eu 

aceste trairi-

imi amintesc, acum, dintr-o data

de cand te-ai pornit sa dansezi si sa te bucuri in mine

de tot ce-as fi vrut, intr-o viata, sa spun 

dar n-am putut spune

de toate sentimentele ce ar fi vrut sa iasa din launtrul meu

dar care n-au iesit-

de toata dragostea care zacea prizoniera in mine mi-am amintit-

de toata dragostea pe care as fi vrut 

sa o impartasesc lumii intreagi-

dar n-am reusit!

dar tu-

tu ai reusit cumva sa cobori acolo

in inima muntelui

unde dragonul pazeste comoara furata.

iar daca mai zambesti cumva cateodata

si nu-ti amintesti ca ar exista undeva vreun motiv

sper macar sa-ti amintesti ca esti fericit si dansezi

in inima celui mai strasnic vis

care s-ar fi putut naste

 vreodata! 

psalm de sculptat in inima

1.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.	Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.	Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.	Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.	Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.	Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.	Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.	Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.	Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.	Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.	Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.	În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.	Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.	Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.	Că vant a trecut prin el şi nu va mai fi şi nu-si va mai cunoaşte încă locul său.
17.	Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.	Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.	Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.	Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.	Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.	Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

muguri de vorbe

se auzeau in freamat

nechezaturile cailor

pasind printre aerienele ganduri

un nechezat acolo-

un nechezat aici-

ecouri prin labirinturi de iarna

si un cuvant care-mi spunea

ca n-ar mai exista drum de intoarcere

 doar drum de redescoperiri

auzeam pasi

care nici nu coborasera inca

pe acest pamant

si ganduri pe care inteleptii veacului

nu indrazneau macar

sa le rosteasca-

auzeam si vocea ragusita

rostind formule de nedeslusit 

pentru mintea cea omeneasca:

latina, greaca veche, ebraica

auzeam tot ce nu putea fi auzit-

si mergand astfel

pe aceasta muchie aspra

intre trezie si nebunie

am zarit sub creasta unui pisc

un zambet recunoscut si senin

ca o poiana curata-

unde esti?

pentru ce crezi ca te-ai ratacit?

m-a intrebat gandul cel covarsit

pentru ce te tulburi, suflete

crezand ca esti singur

acolo unde toti cei care s-au trezit din al visului vis

sunt cu tine?!

nu mai stiu drumul inapoi- i-am raspuns

nu mai stiu drumul de intoarcere catre mine.

dar aceasta nu e ceea ce cauti-

mi-a raspuns el.

drumul catre tine e mereu inainte.

nu asculta gandul cel ce-ti spune

sa privesti inapoi.

atat mi-a mai spus.

si cu acesti muguri de vorbe

rasariti ca o coroana de indemnuri pe frunte-

din vis m-am trezit! 

Ready. Steady. Go!

"Ghilgames a scapat insa de razbunarea zeilor. 
El a avut vise premonitorii de care a tinut seama. 
Ele i-au aratat cum putea sa-si invinga dusmanul.

Pacientul nostru, care traieste intr-o epoca in care zeii au disparut si chiar au capatat o faima proasta, a avut si el vise, dar nu le-a dat ascultare. Cum ar putea un om inteligent sa fie atat de superstitios, incat sa ia visele in serios! Prejudecata universala indreptata impotriva viselor este doar unul dintre simptomele unei subevaluari mult mai grave, anume aceea a sufletului omenesc in genere. Dezvoltarea fabuloasa a stiintei si tehnicii este de cealalta parte tinuta in cumpana de o lipsa inspaimantatoare de intelepciune si introspectie. Doctrina noastra religioasa vorbeste, ce-i drept, de un suflet nemuritor; dar spune putine cuvinte binevoitoare despre psihicul omenesc adevarat, care ar ajunge de-a dreptul in locul vesnicei osande, daca lumea n-aar fi dominata de o actiune speciala a harului divin. Acesti doi factori sunt in mare masura, dar nu exclusiv, responsabili de subevaluarea generala a psihicului. Mult mai vechi decat aceste evolutii mai recente sunt spaima primitiva si repulsia fata de tot ceea ce se invecineaza cu inconstientul." 

C. G. JUNG



Asta e unul dintre momentele alea magice in care eu ma bucur enorm ca lumea aceasta a fost creata si ca ni s-a oferit astfel sansa cunoasterii de sine- prin toate caile posibile. Si mai sunt foarte recunoscatoare ca Dumnezeu s-a gandit in vesnicia Lui sa ni-l daruiasca pe fratele Jung, un mare indrumator in ale cunoasterii- din pacate prea putin inteles pentru timpurile si vremurile pe care le traim. Cred ca multi dintre cei acaparati de nevroze sau alte scindari sufletesti, daca l-ar citi si ar avea niscai credinta- s-ar vindeca mai repede decat ar putea macar banui. Si mai cred ca daca oamenii l-ar citi si l-ar intelege... lumea ar arata cu totul altfel! 

Multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit candva sa-l aduci pe pamant pe fratele JUNG!!! 
Si de fapt, iti multumesc pentru TOATE!!! 
Te imbratisez! laula malia

puntea om (intre constient si inconstient)

 "Dumnezeul luminii paseste pe puntea om venind din directia zilei, umbra lui Dumnezeu insa din directia noptii. Cine va decide in aceasta teribila dilema care ameninta, cu nemaicunoscute infiorari si incantari, sa sparga bietul vas? Va fi desigur revelatia unui Duh Sfant din chiar launtrul omului. 

 Dupa cum omul a aparut candva din Dumnezeu, tot asa, daca se inchide cercul, e posibil ca si Dumnezeu sa apara din om. Dar de vreme ce in aceasta lume alaturi de fiecare lucru bun se afla si unul rau, acel antimimos pneuma (spiritul imitator) din om va face din locuirea Paracletului o autodivinizare omeneasca si va produce o inflatie a arogantei, al carei preludiu a fost conturat in mod deslusit inca de cazul lui Nietzsche.

Cu cat problema religioasa se va pune in viitor mai inconstient, cu atat va fi mai mare primejdia ca omul sa abuzeze de samanta divina din el, transformand-o intr-un motiv de ingamfare ridicola sau demonica, in loc sa ramana constient, sa nu fie mai mult decat ieslea in care s-a nascut Domnul. Nici pe cel mai inalt pisc nu vom fi dincolo de bine si de rau, si cu cat aflam mai multe despre impletirea inextricabila dintre bine si rau, cu atat mai nesigura si mai confuza va fi judecata noastra morala. Situatie in care nu ne va fi cu nimic de folos daca vom arunca la fiare vechi criteriul moral si vom "intocmi noi table" (dupa modelele cunoscute); deoarece, ca si pana acum, nedreptatea facuta, intentionata si gandita se va razbuna in viitor pe sufletul nostru, indiferent daca lumea s-a rasturnat sau nu pentru noi. Stiinta noastra despre bine si rau s-a imputinat odata cu dezvoltarea cunoasterii si a experientei, iar in viitor se va imputina si mai mult, fara ca noi sa putem scapa de cerinta etica. In aceasta nesiguranta extrema avem nevoie de lumina adusa de un spirit sfant, generator de totalitate care poate fi orice, cu exceptia tocmai a intelectului nostru." - C. G. JUNG, Psihologia religiei

Iata de ce toti Sfintii se considerau pe ei insisi a fi mai pacatosi decat toti. Pentru ca ei ajunsesera la o totala cunoastere de sine. Iata diferenta dintre a-ti pierde vremea "observandu-i" pe ceilalti ca fiind rai si pacatosi sau a castiga vremea pentru a te cunoaste pe tine!

Si mai cred ca atunci cand ii "vedem" pe ceilalti rai si pacatosi, e semn clar ca "cineva" nu vrea sa ne ingaduie sa purcedem la cunoasterea proprie si ne tine ochiul ocupat si vrajit, pentru a-si rade de noi... Oooffff, intelepciunea Sfintilor Parinti... Pacat ca n-avem mintea treaza, sa o pricepem in maretia si in minunatia ei. 

Sa vina zapada! Noapte constienta si cat mai buna!

experimentand trecutul, arhetipurile conditioneaza viitorul

Se poate afirma asadar ca, la nivelul inconstientului colectiv, mitologia si psihologia sunt sinonime si ca sentinta templului din Delphi cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste Universul si Zeii ne invita sa luam cunostinta de inconstientul colectiv si de arhetipurile sale pentru a ne desavarsi.

Arhetipurile sunt centri incarcati de energie, un fel de precipitat al milioanelor de experiente imemoriale care se traduc prin imagini sau teme simbolice, puternic incarcate emotional, care se regasesc, indiferent de epoca sau civilizatie, proiectate in mitologii, religii, mistere initiatice, legende, epopei, basme populare, gesturi rituale, superstitii, opere de arta, obiceiuri, limbaj curent, vise, viziuni si halucinatii.

Sarpele, Dragonul, Pomul Vietii, Vrajitoarea, Marea Zeita Mama, Eroul Salvator, Neinsemnatul, Rotunjimea, Treimea, Batranul Intelept, Pestele, Taurul sunt imagini arhetipale. 

Eroul care il ucide pe dragon sau este inghitit de monstru, coborarea in infern, stramtoarea, botezul, scara in spirala, abandonarea copilului in natura, traiectoria solara sau catastrofa cosmica sunt motive arhetipale. 

Experimentand trecutul, arhetipurile conditioneaza viitorul si, in calitate de simboluri, functioneaza ca mediatoare si transformatoare, in sensul ca inlesnesc trecerea energiei dintr-o forma inferioara intr-o forma superioara. 

Fiecare arhetip care patrunde in constiinta o lumineaza cu lumina unei alte lumi.

SIMPTOMUL- afirma Toni Wolf- este semnalul de alarma care ne avertizeaza ca ceva esential este in dezacord sau este insuficient fata de atitudinea constienta si ca, in consecinta, ar trebui sa se largeasca aria constientei.

con stiinta

 Fiecare arhetip care patrunde in constiinta o lumineaza cu lumina unei alte lumi.

Arhetipurile nu sunt chiar reprezentari mostenite sistematic, ci posibilitati ale reprezentarilor mostenite, care preexista in strafundurile inconstientului, ivindu-se numai daca o problema actuala, interioara sau exterioara, le face sa actioneze. Ele apar- afirma Jung- ca o prezenta ca sa spunem asa eterna si se pune numai problema de a sti daca si constiinta le percepe sau nu.
Putem afirma- pe baze empirice- ca intalnirea cu arhetipurile procura forta, usurare si vioiciune, cu conditia ca semnificatia lor profunda sa fie sesizata. Pentru ca "atunci cand trecem prin experientele arhetipurilor, ne regasim treptat libertatea de a le intelege si a descoperi aceste valori in noi insine. - Simbologia viselor

sa taci si sa nu vorbesti

- Vi s-au intamplat lucruri minunate, cum se spune, in cei paisprezece ani?

- Domnule, eu am stat si in padure... Sa stiti dumneavoastra ca pe orisicine ati intreba, care nu a glumit cu rugaciunea lui- fie in inchisoare, fie in pustie, fie in chilie, fie pe strada sau, ma rog, la birou-, totdeauna o sa fereasca sa spuna ca a vazut cutare si cutare lucru, desi acestea exista. Asta pentru ca daca ati sti dumneavoastra cat este de dincolo de tine acel Cineva care apare, incat te cuprind o bucurie si-o nadejde, dincolo de ceea ce suntem noi! Iar cel dintai lucru care iti vine in minte este sa taci si sa nu vorbesti, intrebarile privind aceste lucruri sunt numai din curiozitate si nu ajuta cu nimic.

Ceea ce trebuie sa stie toata lumea este ca Mantuitorul a adus pe lume conceptia de mantuire prin suferinta; ea este foarte necesara, trebuie suportata pana cand o vrea Dumnezeu, caci El stie de ea. Care sunt castigurile, care sunt fortele nevazute care te ajuta, astea sunt foarte greu de spus... Adica, exista, sigur... 
Cine sa fi suferit, si sa nu fi avut momente extraordinare de relevatie si ceva mai mult?... Astea nu pot sa le spun, pentru ca va inchipuiti ce-ar fi, dupa ce plecati, in chilie cu mine, singur...

Parintele Arsenie Papacioc, Iata duhovnicul, vol 1

oglinda inimii

Când am o inimă bună şi comuniune cu Dumnezeu, atunci mă bucur şi pot să văd inima celuilalt. Înţeleg ca X este bucuros, în timp ce Y are pe cel viclean într-insul, are gânduri, păcate. Văd chiar şi copilăria lui, naşterea lui, toate se văd în oglinda inimii mele. Aceasta este harisma duhovnicească pe care o primeşte omul curat. (…)
Când cineva are rugăciune şi trăieşte o viaţă duhovnicească, îndată ce se apropie de el vicleanul demon sau ceva rău, îl simte imedi­at, îl vede, îl percepe. Dimpotrivă, cel ce trăieşte în păcat nu înţelege nimic. Viaţa lui este împrăştiată peste tot, toate din el sunt destrămate de puterile cele viclene, în timp ce el crede că toate îi merg bine. 
Nu are discernământ.
Sfântul Isihie îşi continuă ideea şi ne descoperă faptul că este cu putinţă ca cineva sa-l înţeleagă pe cel bun, pe omul duhovnicesc, şi să se bucure de tovărăşia lui. Duhurile comunică între ele. Astfel, omul duhovnicesc îl inţelege pe cel duhovnicesc, iar cel păcătos îi vede ca păcătoşi pe toţi ceilalţi.

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie)

Fiti dar intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii...
 

...

Inger, ingerasul meu
ce mi te-a dat Dumnezeu
Totdeauna fii cu mine
si ma-nvata sa fac bine.

Eu sunt mic, tu fa-ma mare
Eu sunt slab, tu fa-ma tare
Si-n tot locul ma pazeste
Si de rele ma fereste

Si-n ziua, si-n noapte
Pana-n ceasul cel de moarte...

Inger?!
Ingeeeer!!!!!!!

despre minunatele ploi

Desigur, nu putem vedea ceea ce nu cunoastem. 
Dar ce cunoastem, putem simti si vedea atat in noi cat si in ceilalti. Si de-abia de-aici in colo ar trebui fiecare sa-si deschida gura sa. Caci astfel tot ce-am gandi, am face si am spune ar fi in con-stienta. Pe cand, a vorbi despre ce nu cunosti e tot una cu a fi de partea celor mai putini luminosi, a celor aflati in inconstienta. 
Ai sa-ti amintesti, laura maria?!

Potrivit lui Jung, ploaia arata ca tensiunea dintre constient si inconstient este pe cale de rezolvare.  Astfel, putem intelege mult mai bine ce vrea sa ne spuna acest cantecel... :)
Da, inconstientul se cam teme ca ar putea fi vazut... daca nu gasim o punte de legatura intre unul si celalalt, riscam multe necazuri. Puntea stim deja cine e, nu?!  
Bun, atunci sa vina ploile in gradina sufletului, sa vina binecuvantarile. Caci:


“Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cata multime de suferinte putem razbi cu bucurie. Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el. Numai atata mangaiere putem aduce printre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem. Atata stralucire va arata iubirea de Dumnezeu si de oameni in noi, sau atat de puternice vor fi mila si adevarul in noi, cata vapaie de ura infruntam bucurosi pentru Dumnezeu si oameni." - Parintele Arsenie Boca

you'll find me, if you want me, in the rain... :)

un castel de stele cazatoare

Intrebat fiind nepotelul meu cel drag (clasa zero) de catre invatatoare ce i-ar fi daruit el pruncului Iisus daca ar fi trait in acele vremuri, a raspuns:

un castel de stele cazatoare!

Si pentru ca am gasit un text care m-a miscat pana in adancul cel adanc, vi-l recomand din inima tuturor. Sa ne rugam sa ne descopere Dumnezeu intelepciunea acestor cuvinte vii. 

Cat despre copii, ar fi bine sa invatam sa-i ascultam cat mai des. Caci s-ar putea sa primim raspunsuri la care- cu mintea noastra de oameni mari- nici nu gandim.

Textul pe care vi-l recomand il gasiti AICI.

Iar aici o emisiune minunata, care intareste cele de mai sus:

 

mintea linistita

Aruncă grija ta spre Domnul şi El te va hrăni (Prov. 3, 25); 

şi nu te vei îngrozi de îngrozirea care vine asupră-ţi. 

Dacă cineva s-a dăruit lui Dumnezeu are mintea liniştită. 

Că fară neagoniseală, nu poate sufletul să se desfacă de tulburarea gândurilor; 

şi fără pacea simţurilor, nu va simţi sufletul pacea minţii. 

Fără să intre în ispite, nu-şi va înţelepţi nimeni duhul;

şi nimeni nu va cunoaşte subtilitatea gândurilor, fără să citească până la istovire.

 

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 46)

 

cand toate(-ti) spun acelasi lucru sau despre pacea mintii

Russian: Oy, Da Ne Vecher

Oy, da nye vyecher, da nye vyecher

oy, mnye malym malo spalos

mnye malym malo spalos

Oy, da vo snye prividelos

Mnye vo snye prividelos

bud-to kon moy voronoy

razygralsa, rasplyasalsa

oy da razrezvilsa podo mnoy

Oy, naletely vyetry zliye

da s vostochnoy storony

da sorvali tyomnu shapku

oy da s moyei buinoy golovy

A yesaul dogadliv byl

on sumyel son moy razgadat

oy, propadyot, on govoril

tvoya buina golova

Oy, to nye vyecher, to nye vyecher

oy, mnye malym malo spalos

mnye malym malo spalos

Oy, da vo snye prividelos

English: Oh It's Not Evening

Oh, it's not evening yet, it's not evening yet

I can barely sleep

I can barely sleep

Oh, in my dreams I see

And in my dreams I see

A black horse under me

Playing tricks

Making jokes before me

Oh, evil winds flew

Yes, from the eastern side,

And they took away my black hat

From my stormy head

But our brave captain was very clever

He guessed the meaning of my dream

He said: soon your stormy head

will disappear

Oh, it's not yet evening, it's not yet evening

I can barely sleep

I can barely sleep

Oh, in my dreams I see

 

NIMIC nu se pierde, TOTUL se transforma!

Si poza spune clar cine e "capitanul" care interpreteaza visul. :)

de mi-e ingaduit astazi

si-n jurul meu 

lumea cea trecatoare se tulbura simtind

ca n-o mai cred!

caci cei ce-ar trebui sa se dezlege

se leaga-n lanturi impovaratoare

iar cei ce-n taina-au fost uniti-

se razvratesc.

dar toate cele din afara

nu sunt decat o reflectare

a celor nevazute din adancuri

astfel, 

de mi-e ingaduit astazi a te cunoaste-

cum as putea, durere pieritoare

sa te mai cred?!

e trist pana spre sfasiere

sa-i vezi pe cei pe care ii iubesti

imbratisand la nesfarsit 

scenariul cel impaunat 

al decaderii

coplesitor

sa ti se-ngaduie sa vezi 

cum poate omul confunda 

lucrarea bunatatilor lui Dumnezeu

cu intinarea templului

si-altarului.

cum poate crede omul, pomul

ca fi-va-ntors la viata de cel ce nu este

cand acesta n-are habar

 nici pe cine slujeste?!

cum nu-ntelege omul

ca alergand afara, spre marginea pamantului

nu va gasi a bucuriei haina?!

Imparatia Fericirilor

e pitita bine in gradina de taina

si cata vreme omul nu-si vine in fire

nimeni-ul din afara il va sorbi mereu

in acelasi blestemat flamand stomac

de semizeu

si-i va oferi iar si iar 

cupa plina ochi de-al amagirii leac

numit de cei ce-au dezlegat blestemul-

dez-amagire.

tu insa nu te tulbura prea tare, suflet al bucuriei

caci cu tine este Dumnezeu!

iubeste cum ai fost invatat-

dupa masura inimii tale

si-n rest fa ce vrei!

si nu uita:

viata omului-

suma alegerilor sale! 

stai bine, stai cu frica

in bucurie!

jung si eminovici despre dualitate si unitate

 Il citesc si recitesc... si mereu ma minunez! :)

                             Înger şi demon

"Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în perete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşează,
Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

Şi bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece,
Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braţ alb;
Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb
Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui faţă trece.

Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur - El un suflet apostat;
El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat -
La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează.

Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată,
Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină,
Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină -
Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată.

Ce-ţi lipseşte oare ţie, blond copil cu-a ta mărire,
Cu de marmur-albă faţă şi cu mâinile de ceară,
Văl - o negură diafană mestecată-n stele; clară
E privirea-ţi inocentă sub a genelor umbrire;

Ce-ţi lipseşte să fii înger - aripi lungi şi constelate.
Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde,
Două aripe de umbră către ceruri ridicate.

O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază;
Lângă marmura cea albă văd fiinţa-i aeriană.
Peste viaţa-i inocentă, viaţa lui cea suntă plană,
Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchează.

Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este,
Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
Muri sfinţiţi de-a omenirii rugăciuni îndelungate
Văd aripele-i diafane şi de dânsele dau veste.

Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte,
Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie;
Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-şi încovoaie
Şi ascultă dus din lume a ei dulci şi timizi şoapte.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele,
Trece-n lume fericită, înger, rege şi femeie;
El răscoală în popoare a distrugerii scânteie
Şi în inimi pustiite samănă gândiri rebele.

Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa
Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,
Câteodat' - deşi arare - se-ntâlnesc, şi ochii lor
Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă.

Ochii ei cei mari, albaştri, de blândeţe dulci şi moi,
Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoşi!
Şi pe faţa lui cea slabă trece-uşor un nour roş -
Se iubesc... Şi ce departe sunt deolaltă amândoi!

A venit un rege palid, şi coroana sa antică,
Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus,
Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus
Şi în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică.

Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise,
Mută inima în pieptu-i, mâna ei trasă-ndărăt.
În a sufletului taină, ea iubea. Clar şi încet
Se ivea faţa de demon fecioreştilor ei vise.

Ea-l vedea mişcând poporul cu idei reci, îndrăzneţe;
Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă;
El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă
Contra tot ce grămădiră veacuri lungi şi frunţi măreţe.

El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfăşoară
În stindardul roş şi fruntea-i aspră-adâncă, încreţită,
Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită,
Ochii fulgerau şi vorba-i trezea furia vulgară.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie
Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară şi subţire,
Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i ştie de ştire,
Nimeni soarta-i n-o-mblânzeşte, nimeni fruntea nu-i mângâie.

Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei,
Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate
Cu-a lui Dumnezeu numire - astăzi toate-s îndreptate
Contra inimii murinde, sufletul vor să-i sugrume!

A muri fără speranţă! Cine ştie-amărăciunea
Ce-i ascunsă-n aste vorbe? - Să te simţi neliber, mic,
Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic,
Că domnesc în lume rele căror nu te poţi opune,

C-opunându-te la ele, tu viaţa-ţi risipeşti -
Şi când mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar:
O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar
Mai crud nici e cu putinţă. Simţi că nimica nu eşti.

Şi acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă.
Cum a intrat el în viaţă? Cât amor de drept şi bine,
Câtă sinceră frăţie adusese el cu sine!
Şi răsplata? - Amărârea, care sufletu-i apasă.

Dar prin negurile negre, care ochii îi acopăr,
Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger,
Se aşează lin pe patu-i; ochii lui orbiţi de plângeri
Ea-i sărută. De pe dânşii negurile se descopăr...

Este Ea. C-o mulţumire adâncă, nemaisimţită,
El în ochii ei se uită. - Mândră-i de înduioşere;
Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de durere;
Ah! şopteşte el pe moarte - cine eşti ghicesc, iubită.

Am urmat pământul ista, vremea mea, viaţa, poporul
Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis;
El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis
Pre un înger să mă-mpace, şi-mpăcarea-i... e amorul." 

M. EMINESCU

"Figurilor inconstientului le apartin, conform textului nostru, nu numai zeii, ci si animus si anima. Cuvantul hun este tradus de Wilhelm prin animus. Ideograma este compusa din semnul pentru nori si semnul pentru demon. Hun inseamna aici demon al norilor, suflet superior al suflului, apartinand principiului yang, deci masculin. Dupa moarte, hun se ridica si devine sen, spiritul ce se extinde si se reveleaza. 

Anima, numita po, scrisa cu semnul pentru alb si cel pentru demon, deci fantoma alba, apartinand principiului yin, deci feminin. Dupa moarte ea coboara si devine qui, "ceea ce revine", vedenia.

La origine, anima si animus sunt una in fiinta unica, activa si adevarata.

Dar in adapostul celui creator sunt doua.

Animus este in inima cereasca, ziua locuieste in ochi (adica in constiinta), noaptea viseaza despre ficat. Este ceea ce este de o infatisare cu inceputul promirdial.

Anima insa este forta a ceea ce este greu si tulbure, legata de inima corporala, carnala. 

Cine este obscur si cufundat la trezire, este inlantuit de anima.

Introspectia mai profunda sau experienta extatica dezvaluie existenta unei figuri feminine in inconstient, de unde si denumirea feminina de anima, psyche, suflet.

 Desi consider ca Wilhelm a tradus pe buna dreptate hun prin animus, am avut anumite motive intemeiate sa nu aleg pentru spiritul barbatului, pentru limpezimea constiintei lui si rationalitatea sa expresia, altminteri foarte potrivita animus, si expresia logos. Wilhelm foloseste logos pentru notiunea chineza sing, ce ar putea fi tradusa si ca fiinta sau constiinta creatoare. Hun devine dupa moarte sen, spiritul, ce in sens filosofic se apropie de sing.

Deoarece notiunile chineze nu sunt reprezentari logice in sensul cunoscut de noi, ci intuitive, semnificatiile lor pot fi intrezarite doar din uzul lor si din componenta ideogramei, sau tocmai din relatii ca aceea dintre hun si sen.

Hun ar fi, prin urmare, lumina constiintei in barbat, tragandu-se la origini din logos al lui sing si intorcandu-se dupa moarte prin sen din nou la tao. Expresia logos ar putea fi deosebit de potrivita in aceasta utilizare, deoarece cuprinde in sine notiunea unei fiinte universale, asa cum limpezimea constiintei si rationalitatea barbatului nu sunt ceva separat individual, ci ceva universal; nu este nici ceva personal, ci ceva suprapersonal in cea mai profunda intelegere, strict contrar animei, care este un demon personal si se manifesta mai intai in dispozitia cea mai personala (de unde si animozitate!). (...)

Am mai definit anima si ca personificare a inconstientului in general si am interpretat-o astfel si ca pe o punte spre inconstient, ca functia relatiei cu inconstientul. Aceasta idee se afla intr-o corelatie interesanta cu afirmatia textului nostru, conform caruia constiinta (e vorba de constiinta personala) rezulta din anima." - C. G. JUNG

si de-abia de-aici incolo devine jung interesant :)