Dumbrava Minunata

Faceti-i o bucurie curata sufletului vostru si revedeti acest film.

Si, va rog eu mult, nu-i mai comparati pe politicieni cu pitici, zane sau alte entitati minunate... aceste suflete pitice sunt atat de dragi copiilor tocmai pentru ca "micimea" lor descopera o anume virtute sufleteasca, pe cand ai nostri politicieni nu-si mai incap de multa vreme-n pielea lor... Sunt mai ceva ca zeii in mintea lor, din pacate, bolnava...

Va multumesc in numele elfilor, piticilor, zanelor, anotimpurilor si tuturor frumusetilor pe care le-a creat bunul Dumnezeu. Iar mai spre seara ne vedem in strada sa ne aparam si noi Dumbrava noastra Minunata, Rosia Montana!!! Sa aveti o duminica minunata iar cei ce ati uitat... fie sa va reamintiti! Si glasul vantului, si mirosul pamantului, si moalele muschiului si glasul piticilor si scanteia licuricilor.Tot gandul bun! Laurici Leekoorici

mintea- dar al lui Dumnezeu

Sfantul Antonie cel Mare numeste duhul minte. 
"Mintea nu este suflet- insista Sfantul Antonie- ci dar al lui Dumnezeu, care mantuieste sufletul";
"Mintea este un bun nevazut care este dat de Domnul celor vrednici, care au o viata buna";
"Toate trupurile au suflet, dar nu se poate spune ca toate sufletele au minte. Minte evlavioasa au doar neprihanitii, dreptii, cuviosii, bunii, milostivii si cei cinstiti." 
Duhul ne ajuta sa ne construim corect relatiile cu Dumnezeu. 

Invataturile Sfantului Antonie cel Mare, Serghiev Posad 
din cartea Constantin Zorin, Enigmele ereditatii

pace si nadejde in orice imprejurare

"Daca vrei sa vezi, trebuie sa stii sa privesti oglinzile." M. Eliade

Traim zile tulburi... zile in care este foarte usor sa ne aprindem, sa ne suparam, sa aratam cu degetul spre ceilalti care- consideram noi- fac mai putin decat noi. Caci intotdeauna eu fac mai mult decat altul... nu-i asa?! :) E bine sa luptam, e foarte bine, ii iubesc enorm pe toti cei pasnici care au iesit in strada saptamanile  acestea. Dar m-am si intristat teribil zilele acestea vazand cum incearca (si cam reuseste!) vrajmasul sa ne dezbine, sa instinge la ura, la judecarea aproapelui, chiar la amenintarea semenilor nostri. Din pacate, toate aceste reactii vadesc o puternica lipsa a credintei. Caci, daca am avea-o, am lupta, dar cu iubire, cu nadejde si nu am uita nici de mila si nici sa ne iubim vrajmasii. 

Traim zile in care parca suntem "obligati" sa invatam iubirea... si probabil nu intamplator vedem atata nedeptate, atatea legi in favoarea crimei... Dar daca nu ne vom scarbi de toate aceste uratenii si nu vom alege IUBIREA, nu vom fi decat reflectiile in oglinda ale acestor inimi inghetate. Judecarea aproapelui e mai neplacuta lui Dumnezeu decat majoritatea celorlalte pacate. Si pana la urma, poate ca fiecare face atat cat intelege si cat poate... si in ce priveste Rosia Montana, si in ce priveste cateii... Eu asa simt, desi nu ma simt vrednica sa rostesc aceste vorbe... dar le scriu pentru a mi le reaminti in primul rand mie. Vad atatia oameni nobili care cad astazi in aceste capcane ale vrajmasului, uitand de marea lectie a Iubirii... 
DA, eu am sa aleg de data aceasta tacerea in ce priveste a arata cat si ce si cum fac eu. E treaba mea cu mine, cu Dumnezeu si cu constiinta mea... si daca am o datorie fata de societate, in nici un caz ea nu se rezuma la "a le arata" sau "a le demonstra" celorlalti cat bine fac eu in comparatie cu restul lumii si nici la a ma tulbura sau a ma considera brusc salvatorul acestei planete... ci mai degraba la a-mi mentine sanatatea psihica, echilibrul, nadejdea, pacea sufletului, credinta si apoi - eventual- a actiona in consecinta. Asadar, SUS SA AVEM INIMILE! Iar apoi poate vom reusi- cu ajutorul lui Dumnezeu-  sa schimbam ceva legat de aceste legi. 

M-am saturat de isterii, manii si rautati, fratilor! 
Am vazut o mama care si-a ingropat copilul de un an si multe alte cruci greu de purtat... dar oamenii acestia s-au purtat mai demn in fata mortii decat majoritatea iubitorilor de animale. Sunt un mare iubitor de animale, am semnat cate petitii am putut si m-am intristat. Dar n-am sa ma isterizez si mai presus de orice, n-am sa le doresc calailor moartea, din contra, am sa ma rog sa le inmoaie Dumnezeu inimile... iar daca nu-mi pierd cumpatul si nu-mi smulg parul din cap si nu ma zvarcolesc in dureri... nu e pentru ca nu ma doare si nu-mi sangereaza inima, ci pentru ca inca mai am credinta si nadejde. Si ma rog lui Dumnezeu sa o am chiar si atunci cand tot pamantul acesta va fi scaldat in sange. 

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa facem nimic! 
Trebuie sa luptam, desigur, si nu azi sau maine... lupta asta e de la nastere pana in ultimul ceas, pana cand ne dam ultima rasuflare. Dar ca fii ai pacii si ai iubirii. Altfel, suntem doar oglinda acestei societati si a acestor suflete reci si inghetate. Si atunci, pe buna dreptate ne infuriem cand ne pune Dumnezeu inaintea ochilor OGLINDA. Caci, de buna seama, nu prea ne place ceea ce vedem. 

Dumnezeu sa ne ajute sa ne amintim fiecare pentru ce-am fost trimisi pe aceasta lume! 

Si, in timp ce ascultati acesti Psalmi minunati, incercati sa va reamintiti ca poate "dintii pacatosilor" sunt in noi insine. La fel ca toate celelalte. Si poate ca "sfatul necredinciosilor" pot fi gandurile cele de vrajmasie si de judecare a aproapelui. Pe care avem libertatea de a le primi sau a le respinge. Si tot asa si tot asa... tot la noi insine la si "cunoaste-te pe tine insuti!" ajungem. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze mintile tulburate.



IUBESTE SI FA CE VREI!- FERICITUL AUGUSTIN

gandurile se misca pe baza preferintei si inclinatiei mintii celei suverane

În câteva cuvinte, gândurile (logismoi) sunt cugetările prin care mintea comunică cu lumile sale. Pe ecranul închipuirii minţii apare ca o imagine un gând, care înfăţişează un anume înţeles. Atunci mintea cercetează înţelesul pe temeiul raţiunii, dacă, desigur, aceasta este slobodă şi sănătoasă.

Există mulţi factori care provoacă gânduri. Chiar şi mintea însăşi prin cugetările sale. Mintea primeşte gânduri şi din lumile care o înconjoară, precum şi din cele trei dimensiuni ale timpului, prezent, trecut şi viitor.

Primeşte însă şi de la vrăjmaşul nostru cel neadormit, diavolul. Putem spune că cele mai multe gânduri (logismoi) şi cele mai supărătoare provin de la el. Scopul lui este să ne omoram pentru totdeauna, lucru pe care el însuşi l-a păţit.

Prima înfăţişare a gândului-cugetare se numeşte „atac” şi se apropie de minte fără piedică. Mintea se aseamănă cu un ochi deschis şi va vedea ceea ce se află în planul său optic fără efort şi fără să poată evita acel lucru. După atacul acestui gând, mintea se angajează să controleze ce este, ce scop are şi care _este consecinţa acestui gând. Este prin excelenţă rolul minţii să cerceteze, să consimtă (aprobe) sau să respingă acel gând.

Orice gând provoacă numai o sugestie. Mintea hotărăşte acceptarea sau respingerea gândului pe temeiul capacităţii sale raţionale, al nevoilor sale materiale şi al credinţei sale, raportate la menirea sa. Nu este impusă o siluire a libertăţii de alegere, în afară de cazul în care au precedat obişnuinţe rele şi patimi, care au devenit „stări fireşti”, drept pentru care contribuie şi diavolul la ele.

Modul izbăvirii din captivitatea relei obişnuinţe este evitarea pricinilor. Este nevoie de silire şi împotrivire în faţa repetării relei obişnuinţe, precum şi continua invocare a harului dumnezeiesc, care poate să dăruiască slobozenia. Gândurile, prin ele însele, nici nu se impun, nici nu încetează, ci se mişcă pe baza preferinţei sau înclinaţiei minţii celei suverane.

Sursa: Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012.

See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-4-ce-sunt-gandurile-logismoi-care-este-cauza-ce-le-provoaca-cum-il-influenteaza-pe-om-si-cum-se-lupta-impotriva-lor-este-posibil-sa-inceteze-vreodata

despre partea nevazuta

„Adam și Eva, până a fi fost alungați din cer, se aflau în comuniune cu îngerii luminii. 

Căderea pe pământ ne-a făcut incapabili să-i vedem pe îngeri; lumea duhurilor s-a deschis însă în fața acelor sfinți care au atins cea mai mare desăvârșire și pe care demonii nu-i puteau amăgi (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie cel Mare s.a). Așadar, pentru ca oamenii să-i poată vedea pe îngeri, trebuie să se schimbe ei înșiși. Cu îngăduința deosebită a lui Dumnezeu au văzut îngeri și oameni, care au trăit o viață destul de ordinară și chiar vicioasă, ca de pildă, falsul prooroc Valaam. Cât privește regula generală, Sfinții Părinți sunt unanimi în părerea că, pentru un om nepregătit este foarte primejdios și păgubitor să vadă draci. Iată ce scrie în acest sens, tălmăcind Psalmul 41, Sfântul Ioan Gură de Aur: Câți demoni umblă prin acest văzduh? Dacă Dumnezeu n-ar face decât să le îngăduie să ne arate chipul lor cumplit și respingător, neam ieși din minți. Corpul nostru material grosolan ne servește drept un fel de paravan salvator, păzindu-ne de vederea directă a demonilor, care i-ar aduce la nebunie pe toți cei care îi văd. În același timp trebuie să spunem că prezicătorii, vrăjitorii, magii, intrând în mod conștient în contact cu necuratul, își scoteau de pe ei acest văl salvator și îi vedeau aievea pe demoni. Practicarea sistemului yoga și a altor religii orientale, care au o orientare demonică, te face de asemenea să vezi duhurile necurate. Vlădica Inochentie, arhiepiscopul Chersonului, dă un răspuns foarte bun la întrebarea: De ce mulți oameni nu simt influența demonilor? Iată cum ne învață el: Pentru a simți asupra ta atingerea duhului întunericului trebuie să fii tu însuți luminos, iar păcătosul înseamnă întuneric. Pe o haină albă, curată, și o mică pată se aruncă în ochi, iar pe o haină neagră nu vei observa nici cele mai mari pete negre. Într-un suflet luminos și neprihănit, un singur gând oarecare, trimis de diavol, de îndată produce jenă, greutate și durere sufletească, pe când în sufletul păcătosului, întunecat și pângărit, chiar prezența lui este imperceptibilă. Însuși duhul răului caută, prin toate chipurile, să se facă cât mai puțin perceptibil: căci ce câștig ar avea să bată la ochi? Să se facă simțit direct? Asta ar însemna să facă oamenii să fugă de el. Și iată că demonul, dominând tiranic asupra păcătosului, caută, totodată, să-l țină în iluzia că acesta ar acționa el însuși și că ar fi absolut liber în toate”.

(Părintele Rodion, Oameni și demoni, Editura Egumenița, p. 18)

vremea epidemiilor psihice

"Probabil ca europeanul emancipat simte o pornire de simpatie atunci cand citeste in Hui Ming Ging: Infatisarile formate prin intermediul focului spiritului sunt doar culori si forme goale. Suna foarte european si pare sa convina de minune ratiunii noastre, mai mult, credem ca putem sa ne amagim cu impresia ca noi am fi atins deja aceasta culme a limpezimii deoarece am fi lasat de mai mult timp in urma noastra asemenea naluciri ale zeilor. Noi am depasit insa doar stafiile formate din cuvinte, nu faptele sufletesti ce au fost responsabile pentru aparitia zeilor. Suntem inca la fel de posedati de continuturile noastre sufletesti autonome de parca ar fi zei. Acum sunt numite fobii, obsesii s.a.m.d., pe scurt, simptome nevrotice. Zeii au devenit boli, iar Zeus nu mai guverneaza Olimpul, ci plexul solar, determinand cazuri medicale bizare sau perturband creierul politicienilor si jurnalistilor, ce declanseaza fara stirea lor epidemii psihice. 

De aceea este mai bine pentru omul occidental sa nu stie initial prea multe despre cunoasterea secreta a inteleptilor rasariteni, deoarece ar fi mijlocul adecvat in mana omului sucit. In loc sa lase sa i se confirme inca o data ca daimonul este o iluzie, apuseanul ar trebui sa-si dea seama din nou de realitatea acestei iluzii. Ar trebui sa invete sa recunoasca din nou aceste puteri psihice si nu sa astepte pana ce toanele, nervozitatile si maniile sale il vor edifica in modul cel mai dureros posibil ca nu este singurul stapan in casa sa. Tendintele de clivaj sunt adevarate personalitati psihice de o realitate relativa. Ele sunt reale atunci cand se afla in relatie cu constiinta (in exprimarea religioasa: atunci cand exista un cult); sunt insa ireale in masura in care constiinta incepe sa se desprinda de continuturile sale, ceea ce se intampla insa doar atunci cand viata a fost traita destul de istovitor si cu atata ardoare, incat nu mai exista indatoriri de viata nemijlocite si deci superioritatii interioare asupra lumii nu-i mai sta in cale nici o pofta ce n-ar putea fi jertfita fara nici o ezitare. In aceasta privinta n-are nici un rost sa ne mintim singuri. Acolo unde esti inca legat, inca esti posedat. Si cand esti posedat, exista cineva si mai puternic, care te poseda. (  Adevarat graiesc tie: nu vei iesi de acolo pana ce nu vei fi dat cel de pe urma ban - Matei 5, 26) Nu este pe de-a intregul indiferent daca ceva este denumit "patima" sau "zeu". Sa slujesti unei patimi este reprobabil si nedemn, in schimb sa slujesti unui zeu este, datorita supunerii fata de ceva mai inalt, invizibil si spiritual, mai semnificativ si mai plin de perspective, pe cand personificarea aduce cu sine realitatea relativa a sistemului fragmentar autonom si prin aceasta posibilitatea asimilarii si a transformarii puterilor vietii in ceva ireal. Acolo unde zeul nu este recunoscut, ia fiinta patima egoista, iar din patima se isca boala." - C. G. JUNG

Modalitatea actiunii- expresia fidela a firii tale

Un initiat din vechime a spus: "Daca un om nepotrivit foloseste mijlocul adecvat, acesta va avea un efect contrar." Aceasta intelepciune chinezeasca, din pacate prea adevarata, se situeaza intr-o contradictie crasa cu credinta noastra in metoda justa, facand abstractie de omul care o aplica. In realitate, la aceste lucruri totul depinde de om si putin sau nimic de metoda. Metoda este doar calea si directia pe care el o alege, modalitatea actiunii fiind expresia fidela a firii sale. Atunci cand nu este asa, metoda nu este nimic mai mult decat afectare dobandita, lipsa de radacini si de seva, servand scopului ilegal al automistificarii, un mijloc de a te insela asupra ta insuti si de a te sustrage legii poate necrutatoare a propriei firi. (...)

Mai bine am recunoaste ca in fond nu intelegem izolarea de lume a unui asemenea text, mai mult, ca nu vrem sa o intelegem. Oare intuim ca aceasta atitudine sufleteasca, capabila de o asemenea introspectie, se poate desprinde intr-atat de lume doar pentru ca acei oameni au indeplinit intr-o asemenea masura cerintele instinctive ale naturii lor omenesti incat prea putin sau nimic nu ii impiedica sa afle esenta invizibila a lumii? Sa fie oare conditia acestei contemplari eliberarea de acele pofte si ambitii si patimi, ce ne leaga de vizibil, iar aceasta eliberare sa rezulte tocmai din implinirea inteleapta a cerintei instinctive si nu din suprimarea ei prematura, izvorata din teama? Oare viziunea asupra spiritualului se elibereaza atunci cand este respectata legea pamantului? 

C. G. JUNG

nu deveni surd de urechea INIMII

Visez uneori o padure in care oamenii, leii, tigrii si toate salbaticiile pamantului vietuiesc impreuna. Buburuze mici, de toate culorile invadeaza feeric crengile copacilor. E atata pace acolo si atata liniste si SIGURANTA! Trec printre lei si ei sunt ca niste gardieni si pazitori ai acelei gradini- din care sunt fericita ca fac si eu parte. Nici urma de frica, de amenintare, de moarte. E pace- si atat! E o pace cum credeam ca nu gasesti pe acest pamant...

Sufletul meu s-a intristat vazand ca un om drag sufletului meu, care scrie si vorbeste despre iubire si iertare, cere eutanasierea cateilor. Si recunosc ca asta m-a debusolat! Nu ma mai las prea des debusolata, dar nu aveam cum sa nu ma intreb ce l-a determinat pe acest om frumos sa simta asa?! Apoi m-am intrebat: oare de ce am permis sa ma las de-busolata?! Simplu: pentru ca atunci cand e vorba de oameni in care am incredere, prefer sa treaca sufletul meu printr-o lupta decat sa-mi dau instant doar mie dreptate. Si cum eram eu ferm convinsa ca el trebuie sa stie mai multe decat mine (caci stie) uite, am aflat din nou ca prin rugaciune poti sa primesti (ca fiecare) raspunsuri care sa-ti readuca pacea sufletului.  

Mie mi-au venit in minte doar aceste vorbe: NU POTI SLUJI LA DOI STAPANI! Si punct. 
Nu ai cum sa vorbesti despre iubire si sa ceri eutanasierea unor fiinte cu doua perechi de picioare pare doar pentru ca Dumnezeu te-a facut om, omule! Ai uitat ca tot El te-a pus stapan peste vietuitoare ca sa le imblanzesti, sa le ingrijesti sau cel putin sa gasesti modalitati de convietuire demne de acest nume- OM- pe care il porti?! Ai uitat, tu, omule frumos, ceea ce spus-a FERICITUL AUGUSTIN: IUBESTE SI FA CE VREI!

Sterge-ti negura de pe frunte si fricile si traumele trecutului, caci tu, fratele meu ar trebui sa stii- mai mult ca noi, ratacitii si zevzecii de prin lume- ca am venit aici sa luptam cu aceste frici, sa le vindecam, sa le imblanzim! De ce vietuitoarele pamantului nu ar intra si ele in aceasta lege a iubirii? De ce ele trebuie sa plateasca cu viata ca omul sa se simta in siguranta. Siguranta omului e oare in afara lui?! Si vindecarea fricii lui e oare in afara lui?! Asta sa fie leacul fricii, eutanasierea?! Nu e asta a sluji la doi stapani, fratele meu, cand "milostiv este Domnul, indelung-rabdator si mult-milostiv?" 

Sunt trista, da, sunt trista! Dar de ce sa fiu trista, cand mi-ai ingaduit sa-ti vad frica si durerea si apoi sa inteleg si sa vad limpede ce om frumos esti? Si stiu ca frica asta nu-i de la tine, fratele meu. Caci de-ar fi de la tine n-ai fi atat de puternic orbit de ea... Doar ca s-a lasat un soi de negura acolo unde stralucea puternic soarele, dar stiu ca iubirea va alunga din nou aceasta negura. Iubirea e leacul a toate, fratele meu frumos! Parintele Arsenie Boca statea de vorba cu ursii prin paduri si noi ne insterizam ascultand presa?! Parintele Arsenie Papacioc statea noaptea prin pustiu cu haita de lupi la un metru si noi ne smintim ascultand ce spune televizorul asta in care nu mai crede omul cel limpede la minte?! Nu suntem noi la masura lor, desigur, dar e oare o greseala sa ti-i pui mereu in fata ochilor ca pe exemplele cele mai vii? Cum vom putea macar spera la sfintenie cand avem in minte gandul de a ucide si nu pe cel de a lupta cu acest gand?! Poate ca undeva, candva, dincolo de nori vom afla ca si treaba asta a fost tot o manipulare si ca de fapt cu totul altfel au stat lucrurile. Poate ca traim vremuri in care suntem siliti, prin diverse situatii si imprejurari, sa ne aratam pe noi insine asa cum suntem acolo, in adanc, unde nu ne vede si ne cunoaste nimeni, nici macar noi insine- numai lumina lui Dumnezeu! Dar pentru asta trebuie sa o lasam sa patrunda acolo, in acel intuneric! Lumina care va aduce blandete, mila si incredere acolo unde este frica si intuneric! M-ai luminat de multe ori, fratele meu, cu cartile si cunoasterea ta. Iarta-ma daca te-am suparat exprimandu-mi parerea. Dar nevoia asta vine de fapt din dorinta de a sta de vorba eu cu mine despre zilele pe care am ajuns (cu voia lui Dumnezeu) sa le traiesc si despre modul viclean si subtil prin care incearca vrajmasul sa ne dezbine. Sa ma ierti, fratele meu si sa sa nu te superi ca am indraznit sa simt asa- altfel decat tine. Dumnezeu sa ne apere de intuneric si sa ne inmoaie inimile! Doamne ajuta!



„Nu fi deşert, o, suflete al meu, şi nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului deşertăciunii tale. Ascultă şi tu: Cuvântul însuşi îţi strigă să te întorci la tine însuţi, căci locul liniştii tale netulburate va fi acolo unde nu este părăsită dragostea, dacă nici ea nu părăseşte. " Sf Augustin

Bunule din ceruri, iarta-ma

„ Care sunt roadele rugăciunii lui Iisus ?

Primul rod al rugăciunii lui Iisus este înstrăinarea gândurilor minții de la lucrurile cele frumoase ale lumii, după Sfântul Diadoh care zice:  Cela ce intră de-a pururi în inima sa, se înstrăinează de toate cele frumoase ale viieții  ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ). 

Al doilea rod al rugăciunii lui Iisus este vederea grozăviei celei ticăloase a sufletului cu care s-a întinat prin simțiri și prin gânduri rele. Prin această vedere câștigă omul smerenie, plâns, lacrimi, după mărturia Sfântului Grigorie Palama. 

Al treilea rod al rugăciunii celei gândite a inimii este ca prin întoarcerea minții în inima, atât mintea cât și inima omului se fac ca o oglindă curată în care nevoitorul își cunoaște mișcările cele viclene ale gândurilor sale, și așa cheamă pe Iisus spre ajutor ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 28 ). 

Al patrulea rod al rugăciunii celei gânditoare a inimii este curățirea firii, precum și lucrarea pentru curățirea firii, dată mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfântului Duh. 

Al cincilea rod al rugăciunii inimii este ca, intrând mintea în inimă ca să vorbească acolo cu Cuvântul cel înăuntru așezat, nu rămâne fără de mare bucurie și veselie duhovnicească, după cum despre aceasta arată Iosif Vrinie și Nichita Monahul cel din singurătate. 

Al sașelea rod al rugăciunii celei duhovnicești este ca prin această rugăciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns în inimă. 

Al șaptelea rod al rugăciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmată a numelui lui Iisus, se naște în suflet dragostea cea către Hristos. 

Alte roade ale rugăciunii celei gândite sunt și acestea : adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilința, frica de Dumnezeu, pomenirea morții, liniștea inimii despre gânduri, concentrarea atenției în inimă și căldura cea duhovnicească.”

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Lumina și faptele credinței, Editura Doxologia, p. 71)

preluat de pe: doxologia.ro

Sa coboram asadar mintea in inima si sa nu-i lasam pe vrajmasi sa ne tulbure pacea!
"Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema."
Si sa nu uitam ca daca cu binele nu putem face bine, nici cu raul nu il vom face!

Doamne ajuta!

Sfaturi de mare profunzime ale parintelui Arsenie Boca

"Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii."

"Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie"

"Cand Mantuitorul porunceste iubirea de vrajmasi, El n-o face ca sa te ingenuncheze in fata celui rau, ci ca sa te elibereze de raul din tine si in felul acesta sa-l limiteze."

"Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.

Nu e un biruitor mai mare pe pamant, decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale."

(Pr. Arsenie Boca - Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi)

Rosia Montana

"Am venit, Maicuta, sa ne mai vedem
Sa-ti spunem necazul pe care-l avem..."

dorinta inimii

Spune un sfânt părinte că „Dumnezeu privește cu ochiul milostivirii Sale nu la ceea ce ai fost, nici la ceea ești, nici la ceea ce vei fi, ci la ceea ce dorești să fii”.  
Deci bunul cel mai de preț al unui om este dorința inimii.

preluat de AICI

Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei

De vizionat si luat aminte!!!