Vindecarea celor doi demonizati din Gadara

 "Sa nu-l intrebi pe om daca-i pacatos, sa-l intrebi daca are constiinta."

"Revenirea in sine prin cunoasterea de sine..." 

dobandirea unor calitati insemnate

Vasile Andru: Dar o viziune ingereasca ati avut? 
Parintele Teofil Paraian: Nu, n-am vazut ingeri. Imi doresc sa-mi vad pacatele. (...) 
  Ma rog, sunt oameni si oameni. Unii mai sensibili la treburile astea. Eu, de exemplu, in   legatura cu visele... Se spune in Sfanta Evanghelie ca dreptului Iosif i s-au descoperit in vis mai multe lucruri. (...) Fiecare om are deschiderea lui, Dumnezeu (stie cum), adica Dumnezeu nu este un Dumnezeu pe care-l descoperi, ci este Dumenzeu care ni se descopera noua. El stie cu fiecare ce trebuie sa faca; daca pentru a-l conduce vine direct sau prin oameni. El stie.

Parintele Teofil Paraian vorbeste de cateva ori despre un efect al rugaciunii mintii: produce intalnirea cu tine insuti cel necunoscut tie. Rugaciunea are darul de a ne descoperi pe noi insine noua... punandu-ne in evidenta si negativele din alcatuirea noastra. 

S-a constatat ca doar 10% din minte se afla in partea constienta a omului. Restul este o mare necunoscuta. Si adesea acel vast necunoscut este povarnic sau alienant, ascunde uratenii si un balast ce trebuie eliberat, aruncat. Prin rugaciunea mintii, in faza purificativa, adica mereu scormonim in inconstient (expresia parintelui Teofil) si aflam continuturi surprinzatoare, de care astfel ne eliberam. Rugaciunea mintii indesita, iti dezvaluie zone psihice abisale, arunca la suprafata depozite de rautati si astfel mintea se limpezeste, sufletul se limpezeste. 

Parintele Teofil povesteste experiente extraordinare. Cand era foarte june, s-a spovedit la parintele Arsenie Boca, si acesta l-a intrebat:
- Ti-a venit vreodata sa omori un om?
Junele Teofil s-a speriat foarte tare la o asemenea intrebare. Cum! De unde! El nu banuia ca ar putea avea asemenea lava pulsionala in adancul sau. Ca nimeni nu-si cunoaste tabloul pulsional, cu acele porunci ancestrale, care comanda reusite sau esecuri, damnarea sau salvarea. Astfel parintele Arsenie Boca ii punea in fata un adevar psihologic ignorat: omul are in el multa rautate inconstienta, are agresivitate inconstienta... chiar si pornirea de a omori!

Parabola veche:

Un magistru il intreaba pe ucenic: De ce fuge iepurele de tine?
Ucenicul raspunde: Pentru ca iepurele este fricos.
Maestrul zice: Nu. Ci pentru ca tu ai in tine pornirea de a ucide!

Parintele Teofil avea sa descopere, in anii de practica a rugaciunii, cum din abisal este aratata si expulzata rautate si negativitate, mostenita sau dobandita... in fiecare zi.

"Prin rugaciune mai indesita, zice, am bagat de seama ca port in mine multa rautate; m-am intalnit cu mizeria din mine! Eram tanar si se parea ca n-am agonisit prea multe rele in lumea aceasta. Si, intr-adevar, n-am agonisit multe rele, dar am adus multe rele din strafunduri de existenta in existenta mea. (...) Un copil se naste cu un tablou ereditar, cu bune si rele. Stiintific vorbind, acest tablou contine 8 clase pulsionale. 

Parintele Teofil zice ca, prin meditatia isihasta, intr-o prima faza scormonesti in inconstient. Un alt termen pentru acest proces este introspectia. Acest termen s-ar traduce prin oglindirea launtrului. Introspectia nu inseamna analiza launtrului, ci vederea lui, oglindirea abisalului. Si: expuzarea unor continuturi povarnice din abisal.

Cu o ironie medicala, Parintele Teofil zice:
"Mai demult oamenii nu stiau de nervosi, stiau de rai. Ziceau de cutare: ii rau! Acum se zice: ii tare nervos! Nu-i rau, ci nervos. Dar nervozitatea ii arata rautatea, pentru ca iese la suprafata ceva ce porti in tine... Cineva care stie ca rautatea trebuie rezolvata numai atunci scapa de ea." 

Asadar, rautatea, vorbind mai pe ocolite, se zice nervozitate. Fireste, exista o legatura intre nevroza si rautate. Nevroticul n-are cum sa fie bun: este rau fie cu el insusi, fie cu altii. Un complexat psihic n-are cum sa fie bun. Complexul Cain, adica tendinta maladiva de eliminare a semenului, este un stadiu nevrotic, uneori psihotic, si se manifesta ca rautate, invidie, agresivitate. Intr-o anumita faza, multe din bolile egoului pot fi remediate prin practica isihiei. 

Din experienta sa, parintele Teofil spune cum, indesind rugaciunea mintii, a scormonit in abisal, a rascolit, si-a rezolvat rautati nestiute: "Si scormonelile acestea au adus la iveala fel de fel de ganduri, de inchipuiri, de imagini, de chipuri ale rautatii, pentru ca rautatea are multe chipuri." (...)

Faza purificativa, de care am vorbit aici, are ca rezultat nu numai expulzarea rautatilor, nu numai vindecarea unor parti de egou, nu numai rezolvarea agresivitatii inconstiente sau a complexului lui Cain inconstient. Ci are si alt rezultat: adaugarea binelui, adaosuri de virtute, dobandirea unor calitati insemnate. 
In principal, survine extinderea constiintei. Constiinta extinsa are si ea beneficiul ei: plusul de claritate mentala, pana la claritate perfecta, pana la clarviziune. Constiinta extinsa este un rezultat optim, pregatind ceea ce Filocalia numeste "faza iluminativa". Nu exista granite perceptibile intre o faza si o alta faza. Constiinta largita este si vindecare de ingustare nevrotica, de ignoranta. Constiinta extinsa sau largita poate fi un alt nume dat iluminarii."

din cartea  Vasile Andru, "Isihasmul sau mestesugul linistirii"



"Eu nu ma compar cu nimeni pentru ca VIATA NU SE TRAIESTE PRIN COMPARATIE. Fiecare om are viata lui. Sf. Ioan Gura de Aur e unic in existenta istoriei bisericesti. Nu poate sa mai fie cineva Sf. Ioan Gura de Aur. Sau, stiu eu, Sf. Serafim de Sarov. E unic. Pai cine mai e Sf. Serafim de Sarov? Niciunul. E unul singur in istorie, si atunci si eu pot sa am ceva, dar nu cu gandul ca ma aseman cu acestia."- parintele Teofil Paraian

in tacere este un sens

"Ca sa putem sa ne ascultam pe noi, nu trebuie sa ajungem la vocea interioara, ci la tacerea interioara. Ca sa putem sa ajungem la noi insine, trebuie sa ajungem la nucleul de tacere. Tacerea este mai speciala decat vorbirea. Pentru ca putem vorbi in desert, putem vorbi ca sa treaca vremea, dar nu putem sa tacem fara sens. In tacere este un sens care ne scapa." Maica Siluana

preluat de pe: intacere

a deveni

"VIITORUL nu exista cata vreme nu a devenit PREZENT."

terestrul si divinul

"Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate, … Acolo sînt lacuri limpezi rumene în a lor fire, De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire, Si din curtea argintie zorile rîzînde ies. Haine verzi si transparente coprind membrele roz-albe Si în lac ele aruncă roze cu mînute albe"

(M. Eminescu- Memento mori) 

"Alaturandu-se divinului, omul dispretuieste ceea ce este pamantesc in el; se leaga printr-o veriga de iubire de toate celelalte fiinte si astfel simte ca este necesar ordinii universale. El contempla cerul; si in aceasta fericita sfera de mijloc in care se afla, el iubeste tot ce se afla mai prejos de el si este iubit de tot ce este mai presus de el. El cultiva pamantul; foloseste viteza elementelor; gandul sau patrunzator masoara adancurile marii. Totul ii este clar. Cerul nu ii pare prea inalt, caci cunoasterea il ridica pana acolo. Stralucirea mintii sale nu este intunecata de ceturile groase din aer; forta de atractie a pamantului nu ii impiedica eforturile; bezna din adancul marilor nu-l inspaimanta; el cuprinde totul si ramane peste tot acelasi."

"Insa nu toti oamenii au o inteligenta adevarata. Ei se inseala amarnic atunci cand se iau dupa imaginea lucrurilor, fara sa caute adevarata lor cauza. Astfel se iveste raul in om; si cea dintai dintre toate fapturile se injoseste pana aproape la nivelul fiarelor."

"Afla, asadar, ca a nazui spre Domnul din cer si spre toti cei ce se afla acolo inseamna a le aduce mereu cinstire. (...) Numai catorva oameni, putinilor inzestrati cu o inteligenta pura, li se incredinteaza aceasta slujba sfanta de a privi cu limpezime cerul. Aceia la care confuzia pricinuita de cele doua naturi tine inteligenta prizoniera sub povara trupului sunt sortiti tovarasiei elementelor inferioare. Prin urmare, omul nu este decazut fiindca are o parte muritoare; dimpotriva, acest caracter muritor ii sporeste capacitatile si puterea. El este alcatuit in asa fel, incat poate cuprinde deopotriva terestrul si divinul. "

... sau cum spunea Parintele Arsenie Papacioc: "sa intelegem pe cine bagam noi in iad..." 

marea sau adancul

 

"Marea este ca muzica, are in sine si atinge toate visele sufletului. Frumusetea si maretia marii constau in aceea ca ea ne constrange sa coboram in strafundurile rodnice ale propriului suflet unde ne confruntam cu noi insine, autocreandu-ne, animand desertul trist al marii. " - C. G. JUNG


Nebunii de salbaticii care nu asteapta decat sa fie iubite si imblanzite pentru a se savarsi unirea a tot si a toate... 

intre adevar si eroare

 

"Iubirea toate le sufera si toate le rabda. (Corinteni, 13, 7)

Aceste vorbe spun tot. Nu li se mai poate adauga nimic. Caci suntem, in sensul cel mai profund, victimele sau mijloacele si instrumentele iubirii cosmogonice. Pun acest cuvant intre ghilimele pentru a arata ca nu inteleg prin el o simpla pofta, preferinta, favorizare, dorinta si altele asemanatoare, ci un intreg, unit si nedivizat, care este supraordonat fiintei individuale. Omul, ca parte, nu intelege intregul; ii este subordonat. El n-are decat sa spuna da sau sa se revolte- tot prins si inchis in el ramane. Intotdeauna depinde de el si este intemeiat in el. Iubirea ii este lumina si intuneric si nu ii intrevede sfarsitul. (...) 

Omul poate da iubirii toate numele care-i stau la dispozitie- nu face decat sa se piarda in nesfarsite amagiri de sine. Daca poseda un dram de intelepciune, va depune armele si va numi ignotum per ignotius*, asadar cu numele Domnului. Este o marturisire a subordonarii, a imperfectiunii si dependentei sale, dar totodata o marturie a libertatii sale de a alege intre adevar si eroare." - C. G. Jung

* un lucru necunoscut printr-un lucru si mai necunoscut

propriul drum catre totalitate vs. imitatio

"Diavolul este maimuţa lui Dumnezeu, pe care-L imită întrutotul." - Martin Luther

"Hristos este modelul care traieste in fiecare om crestin ca expresie a personalitatii sale integrale. Dezvoltarea istorica a dus insa la imitatio Christi, in care individul nu-si urmeaza propriul drum catre totalitate asa cum a fost trasat de destin, ci incearca sa imite drumul parcurs de Hristos. Imitatio Christi este o anticipare a stagnarii fatale a evolutiei ideii crestine. Hristos s-a adresat evreilor: "Dumnezei sunteti" (Ioan, 10, 34), dar oamenii nu au fost capabili sa-l auda. In schimb, asa zisul Occident crestin se apropie cu pasi uriasi de posibilitatea de a distruge o lume, in loc de a crea una noua."- C. G. JUNG

"Dragii mei, daca-ati sti cat de scump e un om ca sa va dati seama pe cine bagam noi in iad... Omul este Dumnezeu dupa har. " Parintele Arsenie Papacioc 

dorul de lumina, dorul de constiinta

"Pareau a venera rasaritul soarelui, ca si mine. Imi aminteau de pavianii mari din templul de la Abu Simbel, In Egipt, care executa gesturi de adoratie. Ei spun mereu aceeasi poveste: dintotdeauna noi l-am venerat pe marele zeu, care elibereaza lumea, ivindu-se brusc, lumina celesta stralucitoare, din marele intuneric.

Atunci am inteles ca in suflet salasluiesc inca de la inceputul inceputului o nostalgie a luminii si o dorinta inepuizabila de a iesi din originara-i obscuritate. Cand vine noaptea cea mare, totul capata nuanta unei melancolii si a unui nespus dor de lumina. Este ceea ce exprima ochii primitivilor si ceea ce se poate citi si in ochii animalelor. In ochii animalului e tristete si noi nu stim daca ea tine de sufletul lui sau contine o semnificatie dureroasa care emana din aceea fiinta primitiva. Asta e experienta Africii, experienta solitudinilor ei. Sunt tenebrele primordiale, un secret matern. De aceea nasterea soarelui dimineata este o traire coplesitoare pentru negri. CLIPA IN CARE SE FACE LUMINA ESTE DUMNEZEU. Clipa aduce mantuirea, eliberarea. E o experienta originara a momentului trait, si este deja pierduta si uitata cand se crede deja ca soarele este Dumnezeu. Suntem bucurosi ca noaptea, in care batuie spiritele, s-a sfarsit acum!- inseamna deja o rationalizare. 
IN REALITATE, O CU TOTUL ALTA OBSCURITATE DECAT NOAPTEA NATURALA APASA GREU ASUPRA ACELUI LOC DE PE PAMANT: E ORIGINARA NOAPTE PSIHICA- NENUMARATELE MILIOANE DE ANI IN DECURSUL CARORA TOTUL A FOST ASA CUM INCA ESTE SI AZI. DORUL DE LUMINA ESTE DORUL DE CONSTIINTA. - C. G. JUNG, Amintiri, vise, reflectii

o randuiala impenetrabila

 "- Pot atunci sa va dau un sfat? Stiti, domnule, aceasta tara nu este a Omului ci este a Domnului. Asa ca, daca ar fi sa se intample ceva, stati pur si simplu jos si nu va faceti griji.

Cuvintele sale mi-au parut a avea o oarecare insemnatate si am incercat sa-mi imaginez carei stari psihologice ii corespundeau. Erau, in mod manifest, o chintesenta a experientei sale; aici nu omul, ci Dumnezeu este cel care domina, deci nu vointa si intentia, ci o randuiala impenetrabila." - C. G. Jung

schimbari duhovnicesti

"În timpul tratativelor legate de reunirea cu Biserica Rusă de peste hotare, arhiepiscopul Germaniei și al Marii Britanii, Marcu, mi-a mărturisit că în Rusia i s-a întâmplat un lucru care l-a determinat să creadă că schimbările duhovnicești în țara noastră nu sunt o propagandă, ci sunt o realitate.

Odată, mergea cu un preot cu automobilul prin împrejurimile Moscovei. Preasfințitul Marcu, fiind neamț, pentru el era ceva neobișnuit ca atunci când semnele de circulație de pe traseu indică reducerea vitezei la nouăzeci de kilometri pe oră mașina să meargă cu viteza de o sută patruzeci. Preasfințitul a răbdat destul de mult și, în cele din urmă, într-un mod delicat, i-a atras atenția preotului șofer asupra acestei discordanțe. Însă acela doar a zâmbit ironic în fața naivității străinului și l-a asigurat că totul era în ordine.

-      Dar dacă ne oprește miliția? a întrebat nedumerit Preasfințitul.

-      Și cu ea totul este în ordine! I-a răspuns cu încredere oaspetelui uimit preotul.

După un timp oarecare i-a oprit într-adevăr un milițian. Preotul a lăsat geamul în jos și s-a adresat încrezător și binevoitor tânărului milițian:

-      Bună ziua, comandante! Iartă-ne, ne grăbim.

Dar milițianul nu a reacționat nicicum la salutul lui.

-      Actele dumneavoastră! a zis el.

 - Ei bine, lasă, comandante! a zis părintele ingrijorat. Nu vezi că ne grăbim?

-      Actele dumneavoastră! a repetat milițanul.

Preotului îi era și ciudă și rușine față de oaspetele neamț, totuși nu-i rămăsese nimic de făcut. I-a întins milițianului permisul de conducere și certificatul tehnnic, însă nu s-a abținut și a adăugat pe un ton usturător:

-      Bine, luați-le! Datoria voastră e să pedepsiți, iar a noastră să miluim!

La care milițianul, învăluindu-l cu o privire rece, a spus:

-      Păi, în primul rând, nu noi pedepsim, ci legea. Iar în al doilea rând, nu voi miluiți, ci Dumnezeu!

Și iată atunci a înțeles Preasfințitul Marcu, precum el însuși mi-a spus, că dacă chiar și milițienii de pe drumurile rusești gândesc la un asemenea nivel, înseamnă că în țara aceasta, într-un mod de nepătruns cu mintea, s-a schimbat iarăși totul."

Sursă:  Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița.

un fel de Tacere, un fel de A FI

1. got the key

2. I have found it with your help
    inside of me

3. the rest is silence
    a certain kind of silence that only one can hear
    always guiding us where we have

4. to be 

sau:

numele meu e maria.
sunt zile in care cei apropiati isi amintesc numele meu
restul e uitare



Happy
Even if I caught a looong wind... :)

sa vedem si sa auzim forma si glasul fiintei

"Atat sufletul, cat si trupul nostru sunt compuse din elemente care, toate, au fost prezente deja in sirul strabunilor nostri. Noul din sufletul individual este o recombinare variata la infinit a unor parti componente extrem de vechi, de aceea trupul si sufletul au un caracter eminamente istoric si nu-si gasesc un loc adevarat in ceea ce este nou si si abia atunci alcatuit; cu alte cuvinte, trasaturile ancestrale se regasesc acolo doar partial.
Suntem departe de a ne fi incheiat socotelile cu Evul Mediu, cu antichitatea si cu primitivitatea, asa cum pretinde psihicul nostru. Cand colo, ne-am prabusit intr-o cataracta a progresului, care ne impinge cu o violenta cu atat mai salbatica inainte spre viitor, cu cat ne smulge mai tare din radacinile noastre. Dar, odata vechiul strapuns, el este de obicei distrus, iar deplasarea inainte nu mai poate fi oprita. Tocmai pierderea acestei legaturi cu trecutul, lipsa radacinilor produc un asemenea discomfort in civilizatie, si o astfel de graba, incat traim mai mult in viitor si intr-o promisiune himerica a unei epoci de aur decat in prezentul pana la care fundalul nostru evolutionist nici macar n-a ajuns inca. Plonjam nestaviliti in nou, manati de un sentiment crescand de insuficienta, de insatisfactie si framantare. Nu mai traim din ceea ce avem, ci din promisiuni, nu mai traim in lumina zilei prezente, ci in intunericul viitorului, unde asteptam ivirea adevaratului rasarit de soare. Nu vrem sa admitem ca tot ceea ce este bun este rascumparat prin ceea ce e mai rau.

Speranta unei libertati sporite este anihilata printr-o sclavie tot mai mare fata de stat, ca sa nu mai vorbim de primejdiile cumplite la care ne expun descoperirile cele mai stralucitoare ale stiintei. Cu cat intelegem mai putin ceea ce au cautat tatii si strabunii nostri, cu atat ne intelegem mai putin pe noi insine si contribuim cu toate fortele la amplificarea lipsei de instincte si de radacini a individului, asa incat, devenit o particula in masa, el nu mai urmeaza decat spiritul gravitatiei.

Imbunatatirile orientate inainte, prin metode noi sau gadgeturi, sunt, cei drept, convingatoaare pe loc, dar in timp indelungat devin indoielnice si sunt in orice caz scump platite. Ele nu sporesc nicidecum tihna, multumirea sau fericirea in general. Sunt de cele mai multe ori indulciri caduce ale existentei, ca, de pilda, masurile de scurtare a timpului, care, din pacate, nu fac decat sa accelereze ritmul si astfel ne lasa mai putin timp ca oricand. Omnis festinatio ex parte diaboli est- orice graba este a diavolului- obisnuiau sa spuna vechii maestri.

Dimpotriva, imbunatatirile orientate inapoi sunt in general mai putin costisitoare, si, in schimb, de durata, caci se intorc la caile mai simple si verificate ale trecutului si nu fac uz decat in chipul cel mai moderat de ziare, radio, televiziune si de toate celelalte inovatii care, chipurile, economisesc timp.

In aceasta, vorbesc mult despre conceptia mea subiectiva care nu reprezinta insa o nascocire a ratiunii. Este mai degraba o viziune ce rezulta, atunci cand incercam sa vedem si sa auzim, cu ochii pe jumatate inchisi si urechile nitel astupate, forma si glasul fiintei. 

Daca vedem si auzim prea clar, atunci suntem marginiti la ora si minutul lui azi si nu simtim deloc cum si daca sufletele noastre ancestrale percep si pricep acest azi sau, cu alte cuvinte, cum reactioneaza inconstientul. Ne ramane astfel neclar daca lumea strabunilor participa cu o placere primordiala la viata noastra sau, din contra, se indeparteaza cu dezgust de ea."

C. G. JUNG, Amintiri, vise, reflectii