pilde ortodoxe care merg la suflet

The Exorcism of Emily Rose (2005)

Un film pe care vi-l recomand 
pentru ca a produs un cutremur adanc 
in fiinta de pamant 
care sunt

Oare cati dintre noi am fi dispusi sa renuntam la imaginea noastra de mari intelepti, mari iubitori de oameni, mari cunoscatori ai tainelor dumnezeiesti pentru a-l lasa pe Dumnezeu sa lucreze prin noi cum a lucrat prin copila aceasta? 

Cum sa nu te cutremure o asemenea realitate?!
Cum sa nu-i simti frigul, temperatura, gheata?!
Si nu pot sa nu ma gandesc si la Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos. 
Si la cei asemenea lor. 

Incotro alearga spiritualitatea lui 2013?!
Inspre celebra replica:  "vanity, definitely my favourite sin!"

De-asta mi-e drag filmul asta, pentru ca se inspira dintr-o fapta reala si pentru ca undeva, pe pamantul asta, stiu sigur ca mai exista astfel de oameni. Dar traim niste vremuri in care Oamenii acestia fie s-au retras, fie sunt complet anonimi. Binecuvantate vremuri pentru ei, as zice! Aspra primavara pentru noi... 

Sa nu uitam, asadar, sa le multumim din cand in cand acestor sfinti anonimi. 
Iar pe noi, astia mai vanitosi din fire... Dumnezeu sa ne ajute!

Somn usor! (aaah, ce dur suna in noaptea asta: somn usor!)

Filmul poate fi vizionat online:

the-exorcism-of-emily-rose-2005-filme-online-subtitrate

"Duceti pana la capat mantuirea voastra cu frica si cu cutremur." Filipeni, cap 2, vs. 12

din tacere

"Glasuri, glasuri. Asculta, inima a mea, cum numai sfintii de odinioara
stiau sa asculte: asa incat uriasa chemare
sa-i inalte de la pamant; iar ei sa ingenuncheze din nou,
fara macar sa bage de seama ce li s-a intamplat. Asa ascultau.
Nu ca ai putea suporta in urechi glasul Divinitatii, nici pe departe.
Dar asculta macar zvonul care se isca necontenit din tacere.
Iata, de pilda, acum razbeste spre tine dinspre cei morti
inainte de vreme. Nu-i asa ca oriunde ai intrat,
in bisericile Romei sau ale Neapolelui,
ei ti-au istorisit molcom destinul lor? Ba inca uneori
cate o inscriptie s-a agatat de tine foarte staruitor,
precum recent cea de la Santa Maria Formosa.
Ce vor ei de la mine? Sa inlatur putin cate putin
valul de inselatoare aparenta care le acopera chipul
si le stanjeneste uneori libera miscare in spatiu.

Intr-adevar, pare straniu sa nu mai fii pe pamant,
sa nu-ti mai exersezi abia invatatele deprinderi,
sa nu mai dai florilor si celorlalte lucruri tie promise
un inteles omenesc viitor; sa nu mai fii
ceea ce prea dumnezeiestile maini te-au creat
si chiar numele sa ti-l lepezi ca pe o jucarie stricata.
Ciudat sa nu-ti mai doresti dorinta. Ciudat
sa vezi cum lucrurile isi destrama alcatuirea
si plutesc bezmetic in spatiu. Nu e, totusi, atat de usor sa fii mort,
sa treci prin atatea vami ale vazduhului pana cand, treptat, sa simti
un pic de eternitate."

Rainer Maria Rilke, Elegia 1 (fragment)

Parintele Sava de la Oasa

"Sufletul lui tanjea dupa o alta exstenta: duhovniceasca. Undeva, departe, in lumea personajelor patimase din cartile lui Dostoievski, intr-un loc in care nimeni nu-l va intrerupe din convorbirea cu Dumnezeu..." 

"In comoditate, lux si bunastare nu te poti mantui..." 

"Acasa. Adica unde sunt menit sa fiu." - Parintele Sava de la Oasa

aceasta amiaza... de martie

"În mintea mea s-a făcut amiază,
În inima mea zi fără vînt
Nici o pasăre nu traversează
Trupul meu cel de pămînt.

Demult au fost vise şi vorbe,
Case care ne adăposteau.
De pe atunci fîntînile cu corbe
Din braţele tale mă scoteau.

Era o zi scurtă şi săracă
În care am şezut îmbrăţişati
Pe o bătaie repede de toacă
Care trezeşte-n mănăstiri pe fraţi.

Sunetul ei a dispărut în timp
Cum se ascunde în lînă o căpusă
Şi-i plină clipa de sînge şi argint
Deschisă ca ochiul de păpusă.

De atunci s-a lărgit inima mea
Şi a încăput în ea cerul şi pămîntul
Şi vine uneori o pasăre să stea
Ca să-mi ciupească viu din ceafă gîndul.

În mintea mea s-a făcut amiază
În inima mea zi fără vînt
Doar o pasăre mai traversează
Trupul meu cel de pămînt.

Şi de atunci s-a lărgit inima mea
Şi încape-n ea moartea şi pămîntul
Cînd noaptea se prelinge printr-o stea
Şi îmi acoperă ca ceara gîndul.

Privesc o zi care va fi pe urmă -
În ceafa mea topindu-se la soare
Vin porcii evanghelici ca să scurme
Apoi se duc şi se îneacă-n mare.

Alături ceafa ta se odihneste
Şi părul e ferit, încă o dată,
Şi-i liniste, şi moartea şiroieste,
Aşa cum n-a fost niciodată.

În crăpătura dintre veşnicii
Coboară gînduri multe şi regrete
Care parcă ar vrea să ne repete
Că n-o să fiu şi nu o să mai fii"

Savatie Bastovoi, alt poem de dragoste (2004)

 "Prietene, când vremea se scurtează
se-abat asupra sufletului
vâltori bine dresate,
de acum domestice şi, parcă, fără putere.
Ce putere mare are gândul!
Palma sufletului o apasă,
greu ca mercurul.
Şi mă întreb:
ce mă voi face eu,
căci n-am credinţă
nici măcar ca să mut un munte -
cum dar voi porunci gândului:
mută-te de aici şi aruncă-te în mare?"


Savatie Bastovoi, putin credincios (2004)


"Cine ştie sã gãseascã

tãcerea adevãratã în inima sa,

tãcerea care este

tãcerea însãşi a tãcerii?

Unde tãcerea tace

cufundatã în blândeţe.

Aceastã amiazã de septembrie

culcându-mã pe pieptul ei,

ca şi cum m-ar fi iertat."


Savatie Bastovoi, imbratisara toamnei (2006)

 "Tacerea este suma

tuturor
cuvintelor trebuincioase."

Savatie Bastovoi, tacerea (2004)

"O, poeţi plini de păcate

Şi de neputinţe!,

credeţi-mă,

diferenţa dintre poeziile noastre

de dragoste şi adevărata dragoste

e ca diferenţa dintre Lazăr mort

şi Lazăr înviat."

Savatie Bastovoi, poezie de dragoste pentru poetii contemporani

rostul pentru care am aparut pe lume

                   "Fiecare trebuie sa ajunga la o stare sa nu-l mustre cugetul."

                               "Fiecare om isi bate capul cu ce are-n cap." 

                                          Ieromonah Savatie Bastovoi

"Niciodata nu m-am simtit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic si totodata mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele."

"Atunci am zis ca a iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ni se pare gresita, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o data si pentru totdeauna tot raul care se ridica impotriva noastra, avand intotdeauna vie revelatia durerii si a stricaciunii in care s-a adancit faptura prin despartirea de Dumnezeu."

"Daca nu vedem iubirea in jur, este pentru ca noi insine nu o avem. 
Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi."

"Ia uitati-va ce preocupari avea aceasta femeie, femeie aparent desfranata: se gandea cum sa se roage! L-a intrebat pe Mantuitorul cum sa ne rugam! Asta arata ce era in inima ei, ce fel de inima avea!"

"Spune si Sfantul Nicolae Cabasila: Doar cel care este multumit, care se simte implinit poate sa nu invidieze pe cineva, poate sa nu-l mai judece. De ce? Pentru ca el il are pe Dumnezeu."

"Prin dragoste ajungem cel mai repede la despatimire si ni se iarta cel mai repede pacatele, mai repede decat prin orice nevointa. Si ceea ce altii nu pot dobandi in zeci de ani de asceza (...) un om cu inima iubitoare- spune Sfantul Ioan Scararul- dobandeste intr-un ceas de plans."

"Si, daca exista un rost pentru care am aparut pe lume, acela este de a raspunde dragostei lui Dumnezeu si de a ne reintoarce la starea pe care a gandit-o Ziditorul nostru, pentru a petrece impreuna cu El in bucuria si in lumina si in dragostea cea nesfarsita, in veci."

"Asadar, sa nu uitam ca Dumnezeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe car noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra (...)"

"Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, trebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei? Invidia, slava desarta- ca sunte mai buni decat aproapele noastru..."

"Prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu."

"Poruncile Mantuitorului, desi sunt atat de simple, par simple, cer foarte multa profunzime de la noi. Nu complexitate, cer o profunzime care ne uimeste prin simplitatea ei."

" Iubirea, spune Sfantul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Sa ne obisnuim sa gandim frumos, sa ne obisnuim sa alungam gandurile rele, sa nu le credem."

"Parintii ne ziceau asa: Cand cineva iti greseste, te cearta, tu da vina pe diavol."

"De aceea a lasat Dumnezeu duhovnicii, ca sa nu ne ratacim, pentru ca avem raul in noi. Suntem bolnavi, suntem intunecati si o luam pe aratura..."

"Iarta, iarta pe cei ce-ti gresesc si pazeste pacea inimii si iata inceputul dragostei. Este mai bine sa vezi ca nu ai dragoste, decat sa vezi ca o ai."

"Iubirea este vesnica si neschimbata. Tot ce se schimba si trece nu este din iubire."

"De regula, la deznadejde ajung oamenii care au facut neascultare de duhovnicii lor."

"Dumnezeu sa ne ajute sa vedem viata duhovniceasca in esenta ei, si s-o lucram dupa puteri spre bucuria aproapelui noastru si a noastra si spre slava lui Dumnezeu, Care a binevoit sa ne descopere noua taina dragostei, taina veacului viitor. Pentru ca veacul viitor este un veac al iubirii neclintite si vesnice. Pentru aceasta ne ostenim, pentru aceasta ne indureram, pentru aceasta suspinam, caci nimic altceva nu merita efortul in afara dragostei."

"Smerenia nu se vede pe sine si nu judeca faptele celorlalti, ceea ce este izvorul linistii si al pacii fericite."

"Vom merge inainea Marelui Judecator, unde vom da seama de orice cuvant desert, de orice suparare desarta care ar fi putut fi anulata printr-o simpla intoarcere de gand. Cel care isi duce gandul catre sfarsitul sau si catre desertaciunea cautarilor si a ambitilor omenesti rabda usor orice suparare, nu judeca si din aceasta cauza este un om usor de purtat, , un om placut. Astfel de oameni sunt si nu sunt prieteni cu toata lumea, pentru ca nu-si mai apartin, ci au devenit un bun comun al tuturor, ca si Dumnzeu, ca si dragostea."

Savatie Bastovoi, a iubi inseamna a ierta

a iubi inseamna a ierta

Dumnezeu sa ne ajute sa ne (re)amintim in Postul Mare 
ceea ce e important a ne (re)aminti 
pentru a ne mantui. 
Doamne ajuta!

"Fiecare om cu bunavointa face un efort pentru a deprinde dragostea. Toti suntem constienti de neputinta noastra de a iubi si numai daca suntem nebuni credem ca avem dragoste. Dar daca avem putina sinceritate, putina seriozitate, vedem in noi la tot pasul aceasta neputinta de a iubi. Daca ma uit inapoi in viata mea, nu gasesc niciun om care sa ma fi iubit si caruia eu sa-i fi putut raspunde asa cum as fi vrut, asa cum s-ar fi cuvenit. Intotdeauna dragostea pe care am primit-o a fost peste puterea mea de a raspunde. Si in stradania aceasta de a intelege dragostea, de a raspunde celuilalt, dar mai intai de toate de a raspunde Mantuitorului Hristos, Care ne-a poruncit si ne-a rugat sa iubim, in stradania de a-L intelege pe Hristos in aceasta porunca, in stradania de a-L intelege pe Dumnezeu ca dragoste, fiecare dintre noi incearca sa iubeasca." 

Savatie Bastovoi- a iubi inseamna a ierta

...

"Absenta poeziei din sufletul omului neindreptateste specia umana, indreptateste insa agresiunea speciei. Nu am cunostinta sa fi existat un razboi al cailor. Adeseori m-am uitat deasupra arborilor si m-am bucurat ca existenta lor este un murmur. Niciodata un strigat." Nichita Stanescu

Asculta Radio Vocea Sufletului

de Luna Noua. de 11. de Martie. de lunea care-mi-pare-a-fi duminica..

"Făt-Frumos, ars de fulgere, nu căzu din el decât o mână de cenușă în nisipul cel fierbinte și sec al pustiului. Dar din cenușa lui se făcu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant, pe lângă el arbori nalți, verzi, stufoși răspândeau o umbră răcorită și mirositoare. Dacă cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi înțeles că jelea într-o lungă doină pe Ileana, împărăteasa cea bălaie a lui Făt-Frumos. Dar cine să înțeleagă glasul izvorului într-un pustiu, unde până-atunci nu călcase picior de om?
Dar pe vremea aceea Domnul umbla încă pe pământ. Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele și fața unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt, mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Era Domnul și sf. Petrea. Picioarele lor înfierbântate de nisipul pustiului călcară atuncea în răcoarele și limpedele pârău ce curgea din izvor. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâșiau valurile până la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mâinile sale făcătoare de minuni. Apoi șezură amândoi în umbră, Domnul cugetând la tatăl său din cer, și sfântul Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângător. Când se sculară spre a merge mai departe, zise sf. Petrea: "Doamne, fă ca acest izvor să fie ce-a fost mai înainte". "Amin!" zise Domnul ridicând mâna sa cea sfântă, după care apoi se depărtară înspre mare, fără a mai privi înapoi.

Ca prin farmec pieri izvorul și copacii, și Făt-Frumos, trezit ca dintr-un somn lung, se uită împrejur. Atunci văzu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile mării, care se plecau înaintea lui, întocmai ca pe uscat; și pe sf. Petrea, care, mergând în urma lui și învins de firea lui cea omenească, se uita înapoia sa și-i făcea lui Făt-Frumos din cap. Făt-Frumos îi urmări cu ochii până ce chipul sf. Petrea se risipi în depărtare, și nu se vedea decât chipul strălucit al Domnului aruncând o dungă de lumină pe luciul apei, astfel încât dacă soarele n-ar fi fost în amiazi, ai fi crezut că soarele apune! El înțelesese minunea învierii sale și îngenunche înspre apusul acelui soare dumnezeiesc." 

Cine l-a azvarlit pe Fat-Frumos in norii cei negri si plini de furtuna ai cerului? Genarul! De ce nu s-a luptat Fat-Frumos cu Genarul?! Pentru ca: "Să se bată cu el Făt-Frumos nu putea, pentru că Genarul era creștin și puterea lui nu era în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu." DA, el e: EMINESCU! :)

Fat-Frumos din Lacrima, Mihai Eminescu

Asculta Radio Vocea Sufletului

pentru ca vreau sa-L inteleg pe Dumnezeu

"Noi nu suntem nici inchizitori, nici nazisti ca sa osandim (...). 
Conceptiile acestea puritaniste nu sunt proprii Ortodoxiei, ele ne-au venit din alta parte. Noi nu suntem moralisti, noi suntem iubitori de oameni. Noi nu mustram pe altii, noi purtam neputintele impreuna. Noi am fost lasati in lume ca sa fim prieteni celor de care s-au lepadat toti prietenii, mangaietori celor straini si insingurati, ascultatori celor neascultati si alungati."

"De aceea nici eu nu pot sa ma mai uit la pacatele oamenilor decat cu inima miloasa. Pentru ca vreau sa-L inteleg pe Dumnezeu."

"Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca la Judecata oamenii nu vor fi intrebati de pacatele pe care le-au facut fiind biruiti de fire: nici de betie, nici de curvie, dar vor fi intrebati de ce nu au aratat dragoste." 

"Si mai ales vom da raspuns pentru stricarea dragostei."

Ieromonah Savatie Bastovoi

iubirea izgoneste teama

"A spus avva Antonie: am vazut toate mrejele vrajmasului intinse pe pamant, si am suspinat, zicand: cine o sa treaca printre ele? Si am auzit o voce care zicea: smerenia."

"Au venit frati la avva Antonie zicand: spune-ne un cuvant  prin care sa ne mantuim.
- Ati auzit Scriptura, va ajunge. 
Iar ei: si de la tine vrem sa auzim, Parinte.
- Spune Evanghelia: "Daca te loveste cineva peste obrazul drept, intinde-i-l si pe celalalt."
- Nu putem faca asa.
- Daca nu-l puteti intide si pe celalalt, atunci rabdati macar unul.
- Nici asta nu putem.
Daca nici asta nu puteti, atunci macar nu raspundeti cu rau pentru rau.
- Nici asta nu putem.
Atunci ii spuse batranul ucenicului sau: fa-le putina fiertura, caci sunt neputinciosi. Si lor le zise: daca aia nu puteti, aia nu vreti, ce sa va fac? Trebuiesc rugaciuni."

"A spus avva Antonie: va veni o vreme cand vor innebuni oamenii, si daca vor vedea pe unul nesmintit, se vor ridica impotriva lui, zicand: aiurezi- pentru ca nu va fi ca ei."

"A mai spus avva Antonie: eu nu ma tem nicidecum de Dumnezeu, ci Il iubesc, fiindca iubirea izgoneste teama."

"A mai spus: smerenia cu infranare indupleca fiarele."

"Arsenie, fiind inca la palat, se ruga de Dumnezeu, zicand: Doamne, calauzeste-ma cum sa ma mantuiesc. Si a auzit un glas spunand: Arsenie, fugi de oameni si te vei mantui."

"Tot el sihastrindu-se in viata singuratica, s-a rugat din nou cu aceleasi cuvinte. Si a auzit un glas spunandu-i: Arsenie, fugi, taci, linisteste-te, caci acestea sunt radacinile lipsei de pacate."

"I-a spus avva Marcu avvei Arsenie: Pentru ce fugi de noi? Batranul i-a raspuns: Stie Dumnezeu ca va iubesc; dar nu pot fi si cu oamenii si cu Dumnezeu. Miile si zecile de mii de sus au o singura voie, iar oamenii au multe vointe. Nu pot deci sa-l las pe Dumnezeu si sa merg printre oameni."

PATERICUL sau apoftegmele parintilor din pustia Egiptului



"Mai cumplit decat moartea este cel care nu intelege dragostea." Savatie Bastovoi

insa care din noi suntem noi?

"Pentru a intelege mai bine reactiile irationale pe care le avem in fata oricarui lucru necunoscut, eu ma intorc intotdeauna la gandurile copilariei, cand sufletul nu era inca imbacsit de prejudecati si refulari artificiale. Imi amintesc setea masochista cu care o puneam pe mamica sa-mi citeasca povesti despre tot felul de feti-frumosi pe care un tovaras de lupta sau de calatorie ii omoara, iar peste trei zile vreo zana ii invia cu apa vie. Pe de o parte imi placea sa stiu ca acest Fat-Frumos va invia, iar pe de alta nu stiam unde sunt acei cai care manaca jaratec, ca sa pot sa pornesc in cautarea apei vii. De obicei, eu plangeam la aceste povesti si mamica trebuia sa ma linisteasca in poala ei. Ea insa nu stie nici pana azi ca eu nu plangeam atat de mila lui Fat-Frumos, cat de mine si de ea, care trebuia sa murim dar nu aveam apa vie. Cand am crescut mai mare si orice nadejde de a mai gasi acei munti de dupa noua mari si tari, care se bat cap in cap si unde pasare zburatoare n-a zburat, pentru a afla apa vie s-a spulberat, am urat orice poveste despre tineretile fara batranete si viata fara de moarte, ca pe cele mai sadice unelte de tortura inventate vreodata impotriva omului.
Insa care din noi suntem noi? Cel de atunci, cel de acum, cel de mai tarziu? Cu cata usurinta trecem de la visurile copilariei la teribilismul pubertin, de la existentialismul adolescentei la uniforma familistului care tremura pentru postul sau de munca... Budistii erau convinsi ca omul este intotdeauna altul, nascandu-se neincetat, dupa cum smantana rezulta din lapte si din smantana untul. Stanescu insa spunea ca omul este ceea ce-si aminteste despre sine. 
Cine suntem noi, cine este acea pata de sange care vorbeste, dupa expresia aceluiasi Stanescu, trantinta ca o haina in patul neputintei? (...) Da, omul este ceea ce-si aminteste despre sine, dar, in acelasi timp, este si ceea spre ce tinde."

"Totusi, omul nu este doar ceea ce isi aminteste despre sine, ci mai este si ceea spre ce tinde. Insa idealul trebuie sa fie de asa natura, incat sa nu ajunga vreodata sa poate fi inghitit de trecut. Ca si in cazul pacientului englez, ceea spre ce tinde majoritatea oamenilor se intoarce, in cele din urma, ca un bumerang impotriva lor insisi. Adica, in afara de nemurire si sfintenie, nimic nu poate cunoaste o ascendenta nelimitata. Toate celelalte pot fi distruse intr-o clipa de un accident exterior, declansand regresul umilitor spre suferinta nesfarsita."

Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos

Si, pentru ca de cateva zile imi suna doar melodia asta in cap... 
Si pentru ca, intr-un mod exceptional, are si ea rostul ei in postare...
Noi nu prea stim sa iubim: asta mi-e din ce in ce mai clar.
Noi nici cand credem ca iubim, de fapt nu iubim. Nici pe noi insine, nici unii pe altii. 
Copiii sunt singurii care isi mai amintesc ce este aceea: a iubi!
Copiii si Sfintii Parinti. Si probabil mai sunt vreo cateva exceptii...

Sa ne fie noaptea buna cu Ingerul aproape. Ca fara el se pare ca e doar noapte.
De n-ar sadi Bunul Dumnezeu si o samanta de nadejde atunci cand ne ingaduie sa ne privim adancul cel intunecat, ne-am prabusi intr-o miime de secunda... 

dinceincemaiclarul zbor dinan depestean

am reusit sa-i pacalesc pe toti
cu mastile-mi pe care le-am respirat 
spre inauntru 
si inspre afara
aproape constient
si treaz
si mai ales aproape 
intentionat-

acum pot sa-mi vad linistit de treburile mele
de eu si de E si de U
de piticii mei
si de mine insami
si nu de mine insumi

dar parca si ei
oamenii-
mult prea repede
mastile-mi
le-au primit
si le-au acceptat
parca s-au si bucurat nitel de ele

poate e si pentru ei 
mult mai simplu
asa

e bine 
din cand in cand sa indraznesti sa fii 
pacaliciul ghidus si nebun
si asta doar pentru a-ti aminti
la inceputul primei veri
cine
esti
cand
esti
unde 
esti
si mai ales
cui

poate lui
poate nimanui
numai
vantului
Cuvantului

astazi 
pacalici fiind
la randul meu
rad cu hohote senine
numai inspre mine

maine
s-ar putea sa nu ma mai recunoasca chiar nime'
dar s-ar putea mie insami
(si nu mie insumi)
intr-o clipa sa-mi fiu
indeajuns

atunci 
veni-va a doua vara
vantul se va stradui, de dragul meu si numai al meu
o vreme sa taca
si nu! 
nu pentru ca cine sunt eu
ci pentru ca mare e iubirea lui si astfel
tacerea lui imi va fi
limpede raspuns

un raspuns al vantului 
Cuvantului
deghizat intr-un pacalici ghidus si nebun
sine 
sine qua non
epsilon si non-non-non
si mai ales bum bum ham ham
am cam ticaram spre ram
si spre zora corongola
gulgului incercanar
pam pam tiri ram param 
si tusti! 
si tup! tup!
inspre celmaicolorar auror boreal
dinceincemaiclarul zbor
dinan
depestean

cam atat a mai zis daimonul meu
catre mine

am plans pana ce-am auzit 
un limpede glas:
"Lasati copiii sa vina la Mine!"

Asculta Radio Vocea Sufletului

fabrica de ganduri bune

"Daca diavolul schimba subiectul, pentru ce sa nu-l schimbam si noi?"

"Cea mai bună acţiune a omului este să-şi facă o fabrică de gânduri bune. Atunci chiar şi pe cele rele mintea sa le va face bune. De pildă, dacă pe un om îl vezi ca pe un suflet, ca pe un înger, te sui îngereşte la cer şi viaţa ta este prăznuire. Dacă îl vezi trupeşte, te pogori în iad."

"Să te urmăreşti pe tine însuti, să te cercetezi şi, atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând intenţia ta cea bună, Se va milos­tivi şi te va ajuta. Şi astfel gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi în mod firesc vei avea gânduri bune. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos." 

Cuviosul Paisie Aghioritul

Merita citit intreg articolul: LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR

asadar, din dragoste, mai ales!

 – Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?

   – Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu – pentru binele nostru – ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: “Du-te si mantuieste pe cutare om !” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131, Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez”. “Cine e fratele acela ?” – l-a intrebat avva Macarie. “Teopempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: “Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !”. N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

   – Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?

   – Cum sa-l auda daca acela nu are “diavol” ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: “Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este “stiinta stiintelor”.

Dracii nu pot citi gandurile oamenilor

fiecare clipa a vietii mele...

"Sigur ca omul vechi ramane in noi pana la ultima suflare asteptand, dupa cum zici, prilej sa se trezeasca. Dar trebuie sa gasim limba comuna si cu el, cu omul acesta vechi din noi, sa-l mai certam, sa-l mai punem la treaba. Prostii a facut destule, ajunge! Acum sa mai faca si ceva bun, macar cat poate. In ce priveste trecutul, ce am eu a ascunde? Om ca toti oamenii, trecut ca tot trecutul. Nici nu ma laud, nici nu ma rusinez. Eu traiesc cu convingerea ca trecutul nu exista. Hristos a venit si a pus capat trecutului. Si eu ma rog Lui ca fiecare clipa a vietii mele sa fie un nou inceput, o noua nastere si sa nu mai socoteasca niciodata trecutul meu, pentru ca trecutul intotdeauna e un hau plin de mizerie si de tristete, pentru ca trecutul este moarte. Vesnicia nu are trecut!" 
Savatie Bastovoi

nadejdea si dragostea

"Ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor. Incercati sa faceti asta si incet, incet nadejdea va creste in inima voastra. Si nu numai nadejdea, ci si dragostea." 
Savatie Bastovoi

Asculta Radio Vocea Sufletului

cu adevarat liber

"Acela este cu adevarat liber care traieste pentru Hristos. El se afla deasupra tuturor nenorocirilor. Daca el insusi nu va voi sa-si faca vreun rau, atunci niciodata altul nu va fi in stare sa-i faca acest lucru." - SF. AUGUSTIN

cand faci bine, oare nu-ti este fata senina?

"Noul Testament in cel Vechi se ascunde. 
Vechiul Testament in cel  Nou se descopera." Sf. AUGUSTIN

„Abel era pastor de oi, iar Cain, lucrator de pamant. Cain a adus din roadele pamantului jertfa lui Dumnezeu. Si a adus si Abel din cele intai-nascute ale oilor sale si din grasimea lor. Si Domnul a cautat spre Abel si spre darurile lui, dar spre Cain si spre darurile lui n-a cautat. Si s-a umplut Cain de manie si fata-i era posomorata. Si Domnul Dumnezeu i-a zis lui Cain: «De ce te-ai maniat si de ce-ti este fata posomorata? Cand faci bine, oare nu-ti este fata senina? Iar de nu faci bine, pacatul bate la usa si cauta sa te tarasca, dar tu biruieste-l!».  Facerea, 4

locul linistii tale netulburate

„Nu fi deşert, o, suflete al meu, şi nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului deşertăciunii tale. Ascultă şi tu: Cuvântul însuşi îţi strigă să te întorci la tine însuţi, căci locul liniştii tale netulburate va fi acolo unde nu este părăsită dragostea, dacă nici ea nu părăseşte. " Sf. Augustin

destinatia: gradina vietii

"Cand am zis lepadat sunt de la fata Ta, atunci ai auzit rugaciunea mea." - Psalmul 30

Frumos e cand vin raspunsurile precum razele line ale soarelui primaverii... 
Am visat cu cativa ani in urma un cimitir plin de poze. Desigur, in poze eram eu si cu inca cineva. Apoi a venit un vant puternic si le-a spulberat. Am simtit o eliberare adanca, profunda. Persoana de langa mine insa nu simtea deloc asa; alerga dupa poze, lupta cu vantul sa le castige, cumva, sa le adune. Insa vantul nu dadea semne ca ar dori sa-l ajute. Va dati seama ce nebunie... sa te pui cu vantul. Pai vantul e mult mai intelept, mult mai iscusit in 'dezordinea' lui stia foarte bine ce are de facut. Va dati seama ca are si el de cine sa asculte mai ceva ca de un natang de om speriat... :))) Pe cand persoana de langa mine incerca sa-i impuna vantului ordinea sa, eu am hotarat sa ma retrag. Mi se parea cel mai bun lucru de facut. M-am indepartat incet, nu inainte de a o imbratisa pe acea fiinta, care ramanea indurerata in urma mea. Si care pana in ziua de azi mi-e foarte draga...Cum sa nu-ti fie draga orice fiinta care ti-a intersectat calea intr-un astfel de vis, intr-o astfel de primavara?! Am simtit cum in urma mea ramanea o lume care nu-mi mai apartinea.

Asadar, iata, visele se leaga cu cartile citite uneori dupa ani, ani de zile... Si ce bine, ce bine e ca e asa. Caci astazi stiu ca totul e exact asa cum trebuie sa fie! Chiar e 1 Martie?! Chiar a trecut iarna?! Vorba ceea ce mi-i draga mie: 

"Si ne privim mirati unii pe altii si nu ne vine sa credem! Nu ne vine sa credem ca zapada aceea inghetata si ursuza s-a lasat induplecata atat de usor..."

Dar oare ce nu se lasa induplecat atat de usor cand este iubit cu adevarat?! Natangul, pesemne... (raspunde o voce atat de cunoascuta din mine). Si cum am fost atat de des pe drumul acela, mai bine tac... tic-tac, tichi- tac! A venit primavaraaaaaaa, prieteeeeeeniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!! Tusti din cimitire in gradini pline de viata, de verdeata, de culoare, de vise magice si senine... Sa ne fie la toti cat mai cald si bine! De bine, mereu! 
Laula- Malia botezata de spiridusul SpeeLee:
 Licuriciul LeeKoo 

"Da, omul este ce-si aminteste despre sine, dar, in acelasi timp, este si ceea spre ce tinde. Amintirile sunt mai mult o saracie decat o avere, deoarece ele sunt tocmai ceea ce nu este si niciodata nu va mai putea fi, ele sunt ceea ce a pierdut omul, dar si ceea de ce el s-a izbavit. Trecutul, ca un roi de viespi veninoase, a fugit din inima lui, nu-l mai macina, scria un poet care si-a evitat trecutul. Singura avere indispensabila si permanenta a omului este cea spre care acesta tinde. Este insa infiorator cand idealul devine parte a trecutului, cum este in cazul romanticilor. Un astfel de om este reprezentat, de fapt, de ceea ce nu are si nu de ceea ce are. El este mortul care pazeste un cimitir de amintiri, un cimitir pe care nu-l mai viziteaza nimeni, caci el exista doar in mintea intristata a paznicului, care este chiar mortul insusi." Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos

Asculta Radio Vocea Sufletului

Cu dedicatie pentru tine, MARTIE, si doar pentru tine: