the butterfly

Georgian Ancient Song

spre visare

Daca tot am ascultat-o toata ziua... cu ea am sa ma indrept spre visare.
Noapte buna, asadar!

"Horses" by Ralph Zurmuhle 

Si va mai recomand, pentru a avea o toamna linistita si magica:

SOLO PIANO RADIO

jocul de-a scena, din punctul de vedere al lui Saturn

"Ştiind că mulţi nu sunt interesaţi de evoluţia spirituală, ci doar de o
dezvoltare personală sau de o optimizare a relaţiilor sociale pentru a-şi schimba viaţa în sine, pentru a trăi confortabil sau pentru a simplifica scopul, menirea şi acţiunea aici, îndemnul spre spirit devine un mare paradox al acestui an. Când Saturn intră în scenă oamenii, în general, nu i se pot opune, pentru că argumentele vin prin evenimente, iar evenimentele prin persoane. În felul acesta, fără nicio explicaţie logică, privită la modul general, ci doar particularizat de individ prin relaţiile sale, atingerea spiritului devine un evenimente extrem de personal, o şansă prin care oamenii îşi pot optimiza demersurile programate în acest an."

" (...) există un îndemn major spre a ne asuma responsabilitatea, povara,
spre a gândi cu sufletul, spre a înţelege lipsurile şi a le trece în categorii noi, în care nu le-am mai aşezat până acum, de a schimba durerea în comedie şi a sublima suferinţa într-un misticism aparte, valorile lui Saturn sunt din capul locului surse de elevare şi stabilitate. (...) multe din gânduri, din contacte, se schimbă, devin vii, cuprinzătoare
sau rapace, negativiste, caustice, însă, în acest stadiu, nu ies din determinismul astral acela de a proba, de a încerca dacă individul merita sau nu să primească o atingere, să fie prins de şansă, noroc, de senin, linişte.
 
Această trăsătură saturniană cu care luăm contact trei sferturi din an ne duce spre
descoperirea unei dimensiuni personale noi. Mulţi, prin intermediul lui Saturn, vor înţelege de la 2012 că destinul nu este chiar aşa dur şi că sublimarea suferinţelor se face în primul rând prin selecţie, prin disciplina şi înţelegerea textelor cu care intrăm în contact. (...) Cel care va dori să se ridice deasupra condiţiei sale va privi această selecţie ca pe un
beneficiu al destinului şi nu se va complica urmărind în care dintre cele două tabere este situat, ci va lucra pentru binele său sau al comunităţii într-un mod detaşat şi eficient. Este lesne de înţeles că vibraţia lui Saturn în cele 9 luni de tranzit prin Balanţă, în care jumătate şi-o petrece în retrogradare, ne aduce o şansă, un noroc, acela de a ne ridica dincolo de condiţionările clasice, de a depăşi o limită şi abia prin asta destinul să comporte un salt evolutiv important."

În sectorul personal, Saturn în Scorpion este o nesfârşită sursă de scandal. El îi face pe
oameni să ajungă la confruntări pentru că impune regula rigidă ca singura soluţie de supravieţuire. Fără ordine, fără disciplină, fără a impune reţinere şi autocontrol, Saturn nu poate promite nimic, el nu-i poate garanta individului că poate să-l umple de abundenţă, de bunăstare, de relaţii, de apreciere. Severitatea acestui semn ne aminteşte de instrucţia militară, de regulile stricte ce se practică în şcolile catolice, de severitatea studiului pe care şi-o impun cei care doresc să folosească timpul cât mai eficient. Pornind de la aceste frământări date de dorinţa de progres, de putere, mulţi se vor expune unui program drastic de muncă, de efort, de studiu, de călătorie. Chiar dacă la suprafaţă totul pare construit sub impulsul unei forţe anume, în realitate, cei neinstruiţi ajung să-şi ucidă iubirea şi să şi-o înlocuiască cu o linişte metafizică nefericită în faţa căreia să citim dezamăgirea faţă de viaţă, nu dragostea faţă de lumina spiritului, dezgustul faţă de tot ceea ce este trecător, nu fascinaţia unei lumi aflată mereu în schimbare. Fiind vorba despre Scorpion, multe se vor desfăşura într-un registru extrem de personal, atât de intim încât nimic din ceea ce se consuma să nu fie afişat în afară. (...)

Se poate vorbi aici despre voinţă, despre frică, despre ambiţie, despre lipsa de compasiune prezentată ca exemplu pozitiv, ducându-se o luptă împotriva unui inamic periculos, mic, dar văzut disproporţionat. Negativitatea Scorpionului, vis a vis de putere şi foloasele ei, se extrage acum din trăsăturile Leului, cel care se simte important nu atât în faţa marilor evenimente, marilor făclii ale omenirii, ci în faţa celor pe care el însuşi le declară mari, în faţa a ceea ce el însuşi exagerează. Scorpionul, în calitate de gazdă a lui Saturn, pe acest segment al vieţii personale, strânge în jurul său învăţăminte de viaţă, vorbe de duh, secrete ale succesului său persoanel pe care le deţine pentru a fi sigur că atunci când i se consumă tot materialul intern, tot elementul care îi alimentează ambiţia, să apeleze la formule magice ori la persoanele care le folosesc pentru a întoarce totul în favoarea sa.
 
Ca într-o poveste frumoasă în care binele învinge, forţa gândului, dorinţa de a face bine sau de a înclina balanţa în favoarea unui bine extras dintr-o serie de evenimente cu final pozitiv face din tranzitul lui Saturn din Scorpion un element de referinţă în destinul personal. Saturn, fiind un stăpân al celor solitari şi pacifişti, al celor care prefera drumul cel mai scurt şi mai abrupt, nu se va împăca însă cu toate mişcările de culise ale Scorpionului şi, mai puţin în 2012, dar în general în timpul acestui tranzit, ce se va încheia pe 23 decembrie 2014, va aduce crize de personalitate cu atât mai mult cu cât ne preocupăm mai tare de autoperfecţionare sau autodepăşire.

Aşadar, cum o dai şi cum o întorci, tot nu-i bine, tocmai de aceea, în aceste trei luni de
tranzit al lui Saturn prin Scorpion din 2012 vom lua contact cu o extremă stranie a lui Saturn, aceea de a se oferi pe sine drept exemplu de suferinţă, adică de a se supune la privaţiuni cu mare bucurie, chiar dacă durerea suferinţei nu este deloc uşor de acceptat şi de a spune celorlalţi „Învăţaţi de la mine cum să nu faceţi!”. Această atitudine nu este autoflagelare, ci mai curând o autocompătimire pe care orice intrat în stadiul incipient al evoluţiei sale, îl parcurge. Înţelegem, astfel, ca Saturn în Scorpion va realiza un proces de iniţiere cu noi toţi, însă nu toţi se vor folosi de ceea ce le oferă acum destinul. Cei care s-au interesat de evoluţia spirituală sau de dezvoltarea personală, ştiu că în faza incipientă, când volumul de informaţii este suficient de mare, survine o formă mascată de
saturaţie care se prezintă sub forma exprimărilor laconice, a laudei de sine ce nu poate fi susţinută de exemple, a golurilor informaţionale ascunse printr-o stima de sine şi menţinute artificial ori doar prin motivul lui „eu ştiu”, nu prin dovada lui „eu pot”. Aceasta este o intersecţie, o răscruce, unde un demon le poate cumpăra sufletul. Vânzând iluzii, pot ajunge într-o zonă a succesului imediat care scurtează viaţa sacră şi o banalizează pe cea care rămâne, scufundând-o într-o licoare ciudată unde succesul şi insuccesul vin tot prin intermediul celor care nu au depăşit stadiul de începători şi care plutesc asemenea bancurilor de peşti în derivă, în aşteptarea unei plase mari şi încăpătoare pentru a sfârşi într-o conservă frumos decorată şi intitulată „king” sau „best of...”.

Nevoia de cunoaştere vine dintr-un simţ al fiinţei, însă simplul fapt că-ţi doreşti să cunoşti
nu te protejează de durerosul început, de pericolul pe care îl prezintă deriva, pierderea identităţii personale pentru un element fals, incomplet, depreciat, care se ridică deasupra doar pentru faptul că se află în dezordine de mai mult timp şi ştie cum merg treburile în acvariu, în balta de la marginea satului, când vine ploaia sau când îngheaţă apa la suprafaţă. Aceşti lupi în haine de oaie sunt în 2012 liberi ca păsările cerului şi dispuşi să dezvolte un mecanism de captare a atenţiei mult mai eficient, mult mai puternic şi mult mai solid, pentru că îşi coboară rădăcina mai adânc în pământ unde găseşte mai multă apă, mai multă hrană.
Cei care depăşesc stadiul de început descoperă, în primele nouă luni ale anului, că viaţa
uscată prinde viaţă şi că puterile le revin din nou. Ştiu însă că nimic nu este întâmplător şi pentru a-şi explica această minune vor face des trimitere la perioada retrogradării lui Saturn (7 februarie – 25 iunie 2012). (...)

Jocul de-a scena, din punctul de vedere al lui Saturn, are de întâmpinat două mari probleme fundamentale: seriozitatea sentimentelor şi creativitatea dezvoltată pe marginea rolului. Aceste două elemente şi în practicarea meseriei de actor fac diferenţa dintre o creaţie de calitate şi una de duzină, dintre un actor talentat, aplecat cu seriozitate asupra muncii sale, şi unul superficial căruia îi ajunge că se află din când în când pe scenă pentru a-şi atribui calităţi pe care nu le are."

Merita recitit intregul articol. 
Pentru cei care vor sa alfe mai multe despre Saturn, pag. 11.    :)

 2012- Un an al extremelor, Gheorghita Coser

like breathing was easy...

"Vrei sa afli cum arata cel mai frumos vis din lume?
Stai linistit, stiu, e al meu. Nu am de gand sa-l imprumut sau sa-l dau de pomana.
Nu am de gand sa-l povestesc nimanui in afara de tine.
Cine crezi ca ar asculta? Cine crezi ca ar putea intelege?"

Asa... sa circule povestile... sa nu stea in loc...
Sa treaca pe la toti piticii dragi mie...
Si fiecare sa zambeasca, dupa chipul si culoarea sa: unii in galben sau in verde... altii in albastru si violet. Pam pam si pararam. O sa fie bine! Cata vreme ne avem unii pe altii, chiar daca suntem imprastiati fiecare pe la cate-un capat de lume. O sa fie bine! Cata vreme ne iubim unii pe altii pana uitam de noi insine... :)

Andrei Tarkovsky: A Poet in the Cinema (1983)

L-am gasit, recomandat de domnul Saturn. 
Nu cel din poza- altul la care am ajuns intamplator ...
M-am gandit ca ar fi bine sa-l vad si sa-l dau mai departe. 

Куда ветер куда

Когда в свете моего окна                           Kogda v svete moyego okna
Пропало все пришла она                          Propalo vse prishla ona
И стало легче                                                I stalo legche

С тобой закрыты в комнате одной        S toboy zakryty v komnate odnoy
За дверью ждет нас ветер злой               Za dverʹyu zhdet nas veter zloy
Сорвать нам цепи                                       Sorvatʹ nam tsepi

Рисуй в листах календаря                        Risuy v listakh kalendarya
Ведь в небе ветер до утра                         Vedʹ v nebe veter do utra
Потушит звезды                                          Potushit zvezdy

Зажги меня чтоб силы свет                       Zazhgi menya chtob sily svet
Сквозь шторы на сто лет                           Skvozʹ shtory na sto let
Ослепило солнце                                         Oslepilo solntse

Куда ветер куда                                           Kuda veter kuda
Мы с тобой части любви одной              My s toboy chasti lyubvi odnoy
Там где ты там и я                                       Tam gde ty tam i ya
1500 дней 1500                                              1500 dney 1500

cercetator sau victima?

"Rolul pe care-l îndeplinim, acela de cercetător sau de victimă, prin prisma propriilor argumente este perfect adevărat şi nu ne permite ca, în timpul derulării evenimentelor, să putem interveni cu un factor de autoreglare, să înţelegem că am greşit şi să putem corecta. Sunt multe elemente care, coroborate, ar coroda voinţa, încrederea în sine şi modul cum este gestionată vitalitatea. Aşa că, o dată ales rolul este dus până la capăt"

"Rezumatul ultimilor trei ani reprezintă acum cel mai puternic îndemn spre a alege o anume cale, un anume traseu spre a face, aşa cum ezoteriștii spun, Saltul."
Prin acestea, astrologia anunţă schimbări majore în sfera conştiinţei însă sufletele comode, leneşe sau cele care refuză conştient să-şi asume răspunderea pentru acţiunile lor se vor strădui să stea deoparte de această relansare spirituală. Acestora, Saturn, în ultimii trei ani nu le-a fost prieten şi în aceste momente rememorarea spre care ne îndeamnă va fi oarecum dureroasă pentru ei şi în loc să-şi amintească ce au câştigat, cum au învins obstacole grele ori complicate, preferă să-şi retrăiască eşecurile cele mai mari, să se gândească la ceea ce au pierdut. Aceasta îi va acapara atât de mult încât nu vor vedea că nu toţi sunt marcaţi de drame, nemulţumiri şi eşecuri şi vor aprecia că viaţa este din ce în ce mai grea şi că este imposibil să trăieşti cu asemenea probleme sau responsabilităţi. Prin argumentele lor şi raportând la ceea ce trăiesc totul are o justificare, însă micile elemente de subiectivitate care s-au interpus de-a lungul timpului printre demersuri cele care le-au justificat tensiunea, nervii, drama, atunci când sunt scoase din ecuaţie rezultatul, întregul cadru social sau conjunctura în sine capătă o altă înfăţişare. Realitatea, construită de impresii, justificări, mici erori de gândire sau minciuni pe care până şi persoana în cauză a ajuns să le creadă justifică acum dramele şi îi obliga să lucreze în autonomie, să se separe de grup, să uite uşor, să regrete intens şi să privească cu suspiciune orice intervenţie asupra anturajului. Că este mai intensă sau mai voalată, această influenţă a lui Saturn, ca semn de analiza pe care îl face la fiecare doi ani şi jumătate când iese dintr-un semn poate complica acum orice inserţie socială, pentru că se suprapune peste careul Uranus-Pluton, un unghi agresiv la care el nu participă. Fiind implicat în trigonul cu Neptun, Saturn va lucra acum asupra a ceea ce nu a fost real în relaţii, asupra a ceea ce am întreţinut prin minciună şi egoism. Deocamdată nu va interveni prin a schimba, ci doar prin a inventaria."

 Prin urmare, finalul de săptămâna ne găseşte în postura de a face un mare efort de înţelegere, de conştientizare, de eliberare dintr-un prizonierat. Mintea, gândirea în general, mai exact adâncimea impresiilor pe care ni le formăm azi, au un efect coroziv asupra acelor relaţii care s-au susţinut pe eroare de gândire, pe minciună, pe compromis. Sextilele şi trigoanele Lunii şi, implicit, conjuncţia ei cu Pluton, ni se va înfăţişa azi ca şi cum suntem în postura de a îndeplini sarcini suplimentare, de a da curs unei solicitări care cere consum interior, fie şi numai ca intenţie, ca propunere, ca strategie pe care să o aplicăm în următoarele săptămâni, până pe 5 octombrie când Saturn va intra în Balanţă.
Lipsa timpului pentru activităţile obişnuite, pentru tabieturi este un semn că acţiunea lui Saturn este deja în desfăşurare şi pentru a fi în consonanţă cu îndemnul său este indicat să dăm dovadă de maleabilitate, de indulgenţă, de respect faţă de ceea ce vine spre noi, chiar dacă se va dovedi într-o totală disonanță faţă de ceea ce gândim sau facem, faţă de ceea ce ne defineşte.
Această interacţiune, prin tipul de invitaţie pe care îl lansează, reprezintă, în primul rând semnul că dacă omul se schimbă anturajul, modul de răspuns al acestuia, adică feedback-ul, va fi altul, iar efortul de a continua un demers va fi în direcţia în care acţionează forţele astrale, nu împotriva lor. În felul acesta, consumul interior va fi mult mai redus. Pentru aceasta nu este nevoie decât de respect şi acceptare, de a smulge din adâncimile gândirii argumentele refuzului, a regretului, a respingerii, a urii şi a aştepta că universul să ne insufle adevăratul sentiment pe care prezentul îl cere.
Având în față acest mecanism astral, recomandarea nu este alta decât aceea de a ne aminti că suntem exploratori şi că aceasta implică, în primul rând, deschidere faţă de nou, nu întâmpinarea noului cu prejudecăţile trecutului. Calitatea gândului va fi azi urmărită după modul cum reacţionează anturajul. Deşi mulţi ar putea considera acesta un joc, poate chiar unul periculos ori lipsit de vreo relevanță, ar trebui sa le fie suficient că energia astrală ne pătrunde pe toţi şi dacă vom fi în stare să acceptăm că schimbarea modului de reacţie şi al celui de a gândi duc la modificări în structurile sociale, atunci în mod sigur structurile sociale, lucrând pe acelaşi principiu al rezonanței, vor acţiona în consecinţă."

preluat de pe : FII IN PROFUNZIME!- GH. COSER 

I must put an end to coincidence

Frumosul final sau minunatul inceput:




"WINGS OF DESIRE"- Optional Subtitles; ENGLISH, ROMANIAN, PORTUGUESE, ITALIAN, FRENCH, SPANISH, TURKISH.

Si sa nu uitati ca "dintre toate zilele acestei saptamani, 21 septembrie este o zi sacra." GH. COSER. Cred ca a venit vremea sa plec si eu in lumea viselor. Pam pam!

"Wings of Desire" - "Cerul deasupra Berlinului"

Titlul original : Der Himmel über Berlin
 
O nominalizare BAFTA, un premiu şi o nominalizare Cannes, 2 premii şi o nominalizare Academia Europeana de Film
Ca si in clasicul film at lui Michael Powell si Emeric Pressburger “O chestiune de viata si de moarte” (1946), raiul lui Wenders este zugravit in alb-negru, in timp ce lumea oamenilor tasneste pe ecran in culori vii, in imaginile superbe semnate de legendarul director de imagine Henri Alekan, cel care a filmat si “Frumoasa si bestia” (1946) de Jean Cocteau. Sus pe cladiri sau pe umerii statuilor, ingerii privesc. In trenciuri si cu zambete de Mona Lisa, ei pot fi vazuti doar de copii si de orbii care le simt prezenta. Ingerii vad totul, simt totul si deci vin in preajma muritorilor in momente de tulburare, frecventand dormitoarele singuratice, bibliotecile si scenele accidentelor. Desi incapabili sa influenteze actiunile oamenilor, ingerii pot aduce o raza de speranta acolo unde inainte nu era decat intuneric.

"Filmul lui Wenders este povestea lui Damiel (interpretat de Bruno Ganz), un înger care se îndrăgosteşte de o acrobată (trapezistă), Marion (interpretată de Solveig Dommartin). Damiel este gata să renunţe la strălucirea vieţii veşnice pentru cîteva momente de fericire lîngă muritoarea Marion. Misiunea sa este aceea de a fi martor, de a asculta cele mai ascunse gînduri şi dorinţe ale locuitorilor singuri ai Berlinului. Numai că îngerul Damiel îşi doreşte să trăiască ardoarea vieţii de muritor, lipsite de conştiinţa eternităţii. În dialogul cu îngerul Casiel, Damiel, săturat de spiritualitate, tînjeşte după viaţa trupului: „E minunat să trăieşti doar cu spiritul, să depui mărturie pentru eternitate... Doar pentru ce e spiritual în mintea oamenilor. Dar cîteodată mă cam satur de existenţa mea spirituală... sau să plutesc deasupra încontinuu. Aş vrea să simt o greutate care mă apasă... să se termine infinitul, şi să mă leg de pămînt“. Damiel se întreabă, asemenea povestitorului lui Kundera: „Este, într-adevăr, greutatea cumplită şi uşurătatea frumoasă? Povara cea mai grea ne striveşte – scrie Kundera –, ne face să ne încovoiem sub ea, ne lipeşte de pămînt. Dar, în poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreşte să fie împovărată de greutatea trupului bărbătesc. Aşadar, cea mai grea povară este, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri vitale. ş…ţ În schimb, absenţa totală a poverii face ca fiinţa umană să devină mai uşoară ca aerul, să zboare spre înălţimi, să se îndepărteze de pămînt, de fiinţa terestră, să fie doar pe jumătate reală, iar mişcările sale să fie deopotrivă libere şi nesemnificative.“ Acelaşi lucru este simţit de Damiel care, deşi cunoaşte beatitudinea vieţii cereşti, rîvneşte povara trupului, viaţa alături de Marion, dar şi viaţa cotidiană cu fericirile aduse de aceasta: puterea de a spune „acum“, în loc de „pentru totdeauna“, să te emoţioneze nu doar mintea, dar şi o masă copioasă, şi o linie a gîtului, să-ţi simţi oasele mişcîndu-se în timp ce umbli, să simţi cum e să-ţi dai jos pantofii la masă şi să-ţi mişti degetele, cu picioarele goale – toate lucrurile pe care nu le poate trăi ca fiinţă ce cunoaşte doar eternitatea şi care nu are conştiinţa trecerii timpului. Aceasta este şi tema filmului lui Wenders. Berlinul este un loc uitat de vreme, un loc în care timpul s-a oprit, fiind totodată un loc în care micile momente, gîndurile fugitive contează cel mai mult, aşa cum Damiel poate asculta gîndurile unui om care se confruntă cu propria moarte."

 Cerul deasupra Berlinului – un poem de Wim Wenders

Filmul poate fi vizionat online AICI.

"În Cerul deasupra Berlinului, Wim Wenders scrie poemul care susţine lumea: „A fost adevărat noaptea şi este adevărat ziua, acum mai mult ca niciodată. Cine a fost cine? Eu eram înlăuntrul ei, iar ea – împrejurul meu. Cine pe lumea asta poate susţine că a fost cu adevărat împreună cu o altă fiinţă? Eu sînt împreună. Nici un copil nemuritor nu a fost creat, doar o imagine nemuritoare şi comună. În acea seară, am învăţat uimirea. A venit să mă ducă acasă, şi am descoperit casa. S-a întîmplat pentru o singură dată. O dată şi, prin urmare, pentru totdeauna. Imaginea pe care am creat-o mă va însoţi pînă la moarte. Voi fi trăit înăuntrul ei. Ceea ce m-a uimit la noi doi, la un bărbat şi o femeie…, m-a transformat într-o fiinţă umană. Acum ştiu ceea ce nici măcar un înger nu ştie. Numeşte-i pe aceia, bărbaţii, femeile şi copiii care mă vor căuta pe mine, povestitorul lor… pentru că au nevoie de mine mai mult decît orice altceva.“  În acest mod se sfîrşeşte Cerul deasupra Berlinului, „poemul“ lui Wenders de care avem nevoie mai mult decît orice altceva." -  

www.observatorcultural.com

 

rugaciune si simtire

 

 "Eu nu mă mai încred în ce simt. Simţurile mele sunt robite lumii acesteia. Simţurile mele sunt căzute. Totuşi,  în mine este cineva care poate să facă invers decât ce simte. Aceasta este persoana mea, e ipostasul meu. Şi în asta stă libertatea. Mie îmi vine să te înjur şi eu zic “Doamne, Iisuse Hristoase, binecuvintează-l”. Energia supărării e pusă cu acelaşi patos în rugăciune. Aşa îi pot mulţumi fratelui pentru că mă enervează.

Să primesc orice sentiment ca pe un dar care îmi dă puterea să mă rog, de care pot profita ca să-l schimb în rugăciune. Să ne aducem aminte. Să le trăim cu Dumnezeu. Spunând rugăciunea eu mă lepăd de fapt de mine şi fac o mare jerfă.

A trăi “fără păcat” înseamnă a trăi conştient, viu, responsabil de viaţa mea (pr. Sofronie). Să nu te trăiască viaţa pe tine. Dacă sunt conştient şi din orice fac o rugăciune, atunci eu sunt viu. E foarte dureros, e strâmtă calea. Dacă mă doare ceva şi transform această durere în rugăciune mi se pare cumplită durerea. Dacă-mi mut gândul, (dacă citesc ceva, dacă stau de vorbă cu cineva, dacă mă cert cu cineva) se mută atenţia mea de la durere, dar ea nu se rezolvă.  Pe când, dacă o transform în rugăciune se rezolvă. Dumnezeu o transformă. Altfel, se va repeta."

 

http://anatolbasarab.me/2012/09/17/rugaciune-si-simtire/

starálfur

descoperiri la Rosia Montana

"În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.

Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria Hiperboreană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, datorită uluitoarelor descoperi arheologice şi antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă şi apoi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu sunt puţini cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montana , care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors bătuţi după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulţi dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai doresc să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiş, fost şef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea. Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş: 

„Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede şi că au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat aproape până în vara lui 76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montana , iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii evident iar după ce ne-a pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.
Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşaaa... ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze nouă legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnasem declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. 

Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-şi vadă ăla cu Densuşianu de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! „ Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!” - a răcnit la el unul gras în haine de piele şi cu accent rusesc! - „Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!... Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! ” Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul.
S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde?, nu ştiu.... Dar ştiu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta. 

Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut, a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a îngheţat sângele în vine. „Uite Ioane, - mi-a zis -, şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montana . Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Eu ca şi tine am fost martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să ştii de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăştia din securitate care nu ne speriem aşa de uşor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă . Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”. 

Dar să revenim la lespede...
Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari şi de români la un loc. 

Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată şi pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012. 

La sfîrşitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de urgenţă noaptea, sub escortă militară către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.
 

Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suţine că există totuşi un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist şi care, a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru întreaga umanitate şi în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmaţiei arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, şi sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.

„Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, - declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranţă personală nu-l putem face public - la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, totuşi înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare şi să verifice ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui şi-apoi au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puţului exterior precum şi intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea Secretului de Stat şi-apoi am plecat cu toţii speriaţi înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.” 

La sediile Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există unele voci carea firmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat toată afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul şi cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată aceşti doi martori care s-au expus şi au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiţi nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre nişte ridicări cu dubele, cu agenţi mascaţi în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.

Sursa: www.realitatea.net – 06.09.2012

Des jours et des nuits

"Richard, un bărbat căruia pare să nu-i lipsească nimic pentru a fi fericit, e tulburat de un vis recurent, în care îi apare o necunoscută, tot mai reală, de fiecare dată. El nu ezită să-şi abandoneze viaţa confortabilă pentru a pleca în căutarea femeii din vis, şi, prin intermediul acesteia, a lui însuşi."

"Des jours et des nuits" 

"Des jours et des nuits" 

Va ROG, daca gasiti un torrent, sa mi-l trimiteti si mie, am vazut doar partea a doua a filmului. Da poate ca asa trebuia sa fie...